Tablete în proză

gropile mele

În fiecare dimineaţă salut gropile din cartier, groapa lui, groapa ei, groapa noastră. Sunt  din ce în ce mai adânci, se alungesc  îşi schimbă   locul sunt mereu proaspete, le urmăresc de la geam, noaptea, când  maidanezii  fac rondul la gândul că mâine vor deveni dulăi de casă. Cineva are  grijă să numere gropile să nu dispară cumva una din ele, din copilărie m-am obişnuit cu gropile.Groapa de nisip, groapa de gunoi  o gropiţă în bărbie la mama am desenat. Groapa mea,  groapa ta, fiecare cu groapa lui, ca şi cum viaţa ar fi un cimitir cu gropi  fără cruci.

pașii mei cu aripi de lut

Când  primăvara noastră își ia  doza zilnică de sănătate, tu cu nervuri  de iubire îmi înfășori mâinile, la stânga  mea curg râuri de smoală și foc, apele tale sapă  gropi  în cimitirul meu, cimitirul tău  încă mai doarme somnul de veci, cruci de piatră cruci de fier  cruci de lemn defilează prin iarba închistrită în  ceară, nimeni nu dă de pomană colaci și colivă aici. Fluturi cu aripi de fier fâlfâie prin mine, tu cu șublerul măsori pașii mei impregnați în țărână,  pașii mei coboară, pașii tăi urcă. Când primăvara noastră  îşi ia  doza zilnică de calciu, oasele mele fac plajă la  marginea cavoului.

jocul fără jucării

Când eram copil mama nu-mi cumpăra jucării ca să nu pierd timpul să le repar, nu se punea problema banilor îi ținea într-o carte pe care o răsfoia ori de câte ori avea nevoie de o sută de lei. În joacă dădeam la vite  mâncare și apă le făceam porție din sfeclă rasă pe răzătoare tărâțe din boabe de grâu și secară, adăugam o  fărâmă din sufletul meu. Animalele tăcute  săpau cu  limba în fiecare zi într-un munte de sare. Azi   mă joc cu iubirea de-a v-ati ascunselea, umbra mea, caută umbra lui proiectată pe copacul  cu cireșe amare de la poartă, iar  pașii mei strivesc sâmburii decupaţi din dulceața bunicii.


1 comment

  • Primele două texte au ca temă gropile, deși par a fi unul continuarea celuilalt. Al doilea e cel mai profund dintre toate, și are construcțiile cele mai stranii: pare un poem. Al treilea mi-a plăcut cel mai mult, redă totul din perspectiva copilului: nu se pune problema banilor, ei izvorăsc mereu dintr-o carte. Jocul e apoi analizat din perspectiva adultă, cu nostalgie.
    Bun venit!

    P.S.: pentru a asigura o echitabilă vizibilitate tuturor membrilor site-ului, avem o regulă: să nu se publice mai mult de un text pe zi. De aceea acest al doilea text a apărut astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *