Da, dragă. Mă mai auzi? Că de cînd a surzit Tase, m-am obişnuit să întreb din cinci în cinci minute. Ţi-am zis că a murit Sandu, prietenul lui Tase? A, ţi-am zis dar am uitat. Nu ne-am dus la înmormîntare că era departe. Nu mai avem bani de benzină decît pentru urgenţe. Mă crezi că n-am mutat maşina din loc din vară? Ei, pe naiba anul ăsta. Am vrea noi… Nu, vara lui 2014!
Ce? Cum a murit Sandu? Asta n-am vrut să întreb, că era Tase lîngă mine şi lui îi face rău să vorbim de morţi. Dar acum a ieşit în faţa blocului, înfige un cui în coşciug. Nu s-a lăsat. Lasă mă ţigările, îi zic, că o să ajungi în pămînt. Zice că nu-l lasă ele pe el. Sandu ăsta a băut ca un descreierat. Mă auzi, nu? Aşa… în tinereţe umbla cu sticla de rom după el. Era sărăcia aia imediat după Revoluţie – atunci s-a apucat toată omenirea de băut, cel puţin aici în Iaşi. Noi rămăsesem amîndoi fără servici, noroc că trimitea ouă ai mei de la ţară. Mînca Tase al meu ouă dumineaţa, la prînz şi seara. Că şi acum îi place da’ numa’ ochiuri şi să nu i le spargi sau faci tari, că nu le mănîncă.
Şi odată s-a nimerit Sandu pe aici, nu ştiu cum apărea mereu fix la masă, să-ţi rămînă mîncarea în gît, şi iar l-a găsit mîncînd ouă – da’ n-a vrut să servească, trăia cu te miri ce… nu, el şi-a turnat rom în pahar, şi-a aprins o ţigare şi s-a uitat la Tase al meu, aşa, dispreţuitor, cum mînca iar ouă şi i-a zis, băi tîmpitule, iar mănînci ouă? Nu ţi-am zis că o să-ţi faci dracu praf ficatu ăla? Am rîs seara cu Tase cînd mi-a zis… adică, el gîlgîia romul ca pe apă dar se îngrijora de cîte ouă procesează ficatu’ lu’ Tăsel. Şi Tase a zis că e bou.
Mai mult de-aia am fi vrut să mergem la înmormîntare, să ne amintim de vremurile bune de altădată. Vorba vine bune, că doar ţi-am zis că era sărăcie, dar măcar eram mai tineri, nu ne înţepa articulaţiile. Acum parcă am ace în genunchi cînd mă ridic, mai ales dacă stau mult într-un loc, aia sînt! -, da’ doctorii zice că-i normal. Da’ nu de Sandu te-am sunat, fată, te-am sunat să-ţi zic de mama lu’ femeia aia cu care trăieşte frate-meu Gicu la ţară, că dacă a fost prost şi l-a păcălit curva aia (poveste veche) să-i pună mîna pe apartament, acu’ n-are încotro şi stă cu ţăranca aia: ea are casa (o dărăpănătură) şi lui îi papă pensia, da’ cum îţi zic, îmi spune pe ocolite că i-a luat foc casa ăleia în alt sat, mai la munte, femeie de noujde ani, singură, a făcut focul prea tare, că cu frigurile astea cred şi eu. Şi soba proastă, nu de teracotă.
Izolaţie? Ce izolaţie? Păi ştie ţăranii ăia de la ţară să facă un lucru ca lumea? Mă mai auzi? Că dacă mai păcăne mă schimb de la Orange. Soba? Era de lut şi s-a încins pămîntu’, căpriorii aproape, deh, casă din chirpici, noaptea a luat foc – cum n-o fi simţit baba că fumegă nu pricep? -, da cică ăştia în etate nu mai au nici mirosu cum trebuie, nimic, vorba e că pînă a venit vecinii cu găleţile, cam arsese acoperişu’ şi jumătatea de casă dinspre stradă era scrum (măcar de ardea în spate), şi ştii cum e ăştia de la ţară: avea femeia banii de înmormîntare, hainele ascunse într-o ladă, a pîrjolit tot – din moment ce i s-a făcut milă primarului să zică că face tot posibilul să refacă ei casa! Ei, cum care ei? Ei – Primăria!
Şi banii de înmormîntare? Nu era mulţi vreo 30 de milioane da’ la ţară bani ăştia e avere. Eu măcar atîta lucru: cînd i-am avut, i-am ţinut la CEC. E bani noştri, nu e păcat să-ţi baţi joc de ei, să ţi-i fure vreun hoţ? Uite-aşa îţi dă în cap, cum l-a omorît pe un vecin la vreo două străzi, nu-l cunosc, ferească sfîntul, dar am citit în ziar. Stai să mestec un pic să nu se lipească, că şi gătesc.. da, două lucruri deodată, ca Napoleon! Dacă eram bărbat poate mă războiam, aşa fac tocăniţă şi vorbesc la telefon. Nu-ţi zic, că mai arunc cîte un ochi şi la X Factor (la primul episod am crezut că e film de acţiune cu un poştaş) da’ azi sînt numai derbedei de-ăştia de rag ca măgării – unde a dispărut muzica bună, cîntăreţii de era o plăcere să-i asculţi: Dan Spătaru, Ion Lăceanu, Nicolae Botgros? Cum, Botgros e dirijor? Da’ de populară! Păi vezi că ştiu ce vorbesc! Aoleo, iar sar dintr-una în alta, de ce mă laşi?
Mă întorc la femeia aia. Nu, aia cu casa, zic de fie-sa care trăieşte cu Gicu, frate-meu. Că doar ea l-a pus să sune, ce-i vreun mister? I-am zis lui Gicu – da’ tare că să audă şi ea –, ştiu sigur că stătea lipită de receptor: Păi Gicule, înseamnă că dacă i-a ars banii de înmormîntare, Dumnezeu nu are planuri s-o ia la el prea curînd. Pînă la urmă o fi semn bun, o să se sature soacră-ta (vorba vine) de viaţă, şi-o să uite şi necazul ăsta de se întîmplă.
Păi cum de ce-ţi povestesc? Ca să te întreb: nu ziceai parcă că maică-ta e din Moreşti, de unde-i şi femeia asta cu casa arsă? Pe urmă aflai că a luat foc oleacă şi casa de lîngă, tot o baba trăia şi acolo, că doar nu mai stau tinerii de azi în sărăcia aia. Dar cealaltă mai ghinionistă, muri asfixiată de la fum. De-aia te sunai, ca să aflu dacă nu cumva mă minte să le dau bani. De dat oricum nu le dau, dar parcă dacă aflu că m-au minţit dorm mai împăcată. Da’ totuşi… să mă mintă cu atîtea detalii? Ce faci? Cînd ai închis? Aoleo Tase, ai venit? Vorbii cu Daniela, ea e din Moreşti şi mi-e că i-am dat o veste proastă fără să vreau. Maică-sa încă locuieşte acolo, aşa ştiam. Fir-ar a naibii de treabă că mereu mi-ai zis că vorbesc prea mult şi nu mă-nvăţ minte!
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Una rapida, gen „Sunt o baba comunista” ca am inteles ca astea sint la moda in Romania :)
Bună Cornel! Asta rapidă, e inspirată din câteva alte textulețe de pe aici. Am recunoscut că ai folosit moartea, subiect la modă în ultima perioadă… :) apoi parcă mai murise un bătrân într-un incendiu nedescris cu lux de amănunte cum ai reușit tu aici, apoi ai pus cuvântul Iași, că e iarăși un oraș la care mulți ne raportăm, apoi personajul principal vorbește mult ca știm noi cine (victima unui tânăr chiriaș), apoi dacă avea treizeci și trei de milioane m-aș fi gândit la Tadici.dar avea doar treizeci de milioane la „ciorap” …și la final, șocant…vestea morții mamei receptorului :))) e senzațională!
Greșelile gramaticale înadins împrăștiate prin text sunt frumoase, dacă pot să zic așa, am văzut omisiunea de doi de i ( problema mea ! :) ) și dau notă de credibilitate personajului. Apoi mi-a plăcut cum ai introdus laitmotivul feminin de-a fi multitasting si ai încheiat cu ” da, două lucruri deodată, ca Napoleon!”
” Că dacă mai păcăne mă schimb de la Orange” am râs cu lacrimi!
Iar povestea cu ouăle, poveste în poveste…cumva!
Mi-a binedispus ziua! :)))
” Fir-ar a naibii de treabă că mereu mi-ai zis că vorbesc prea mult și nu mă-nvăț minte!” e tipic!
Ce mi-a plăcut este că fiecare dintre noi am auzit aceste replici cel puțin o dată în viață! Ai creat un univers mioritic :)))) get-beget! :))))
Te distrezi, Cornel. Și ne distrezi și pe noi. Bună pastilă de descrețit frunțile.
Bianca, Mihai, Merci mult! Adevarul e ca m-am distrat si eu in timp il scriam si la vreo trei recitiri :)
Ai zis de Iași? :))) Da, chiar ai scris Iași, orașul tuturor posibilităților (de beutură). Dar bârfa, ea e regina! Apoi când le combini, ceea ce nu e cazul eroinei noastre, dar poate ai uitat tu să precizezi că avea și ceva la bord, iese mereu mare zeflemisire. În Moldova e o vorbă: Hai să ne râdem!
Nu stiu de unde mi-a venit aia cu „X Factor – la primul episod am crezut că e film de acţiune cu un poştaş”. Pt ca in Moldova la postas, cel putin la tara, se mai zicea si factoru’ (prescurtare de la factorul postal). Nu stiu daca or mai spune si acum asa in satul bunicilor. Nu cred.
Iași ca e mai mare, dar puteam sa zic Focșani :)
Ați surprins un mic fragment al societății romînești care, chiar dacă este spus cu umor, are și mult dramatism.
Va multumesc!