The Gift/Cadoul – “Ai întors spatele trecutului, dar trecutul nu a terminat-o cu tine”

Cei care au urmărit ce scriu eu de obicei la rubrica filme, probabil au observat: cînd îmi place un film nu dau detalii. Despre Cadoul – acest rafinat film psihologic, nu veţi afla mare lucru în continuare. Probabil că cel mai indicat ar fi să nu mai citiţi nimic şi să treceţi direct la film, fără să pierdeţi nici o secundă (eu aşa aş face în locul vostru).

Filmul reprezintă debutul de regie şi scenariu al australianului Joel Edgerton care joacă aici şi unul din rolurile principale. Edgerton s-a lansat internaţional în 2002 jucîndu-l pe Owen Lars în “Star Wars Episode II”.

E aproape incredibil ce publicitate au porcării de filme cum ar fi Avengers sau Transformers şi cît de puţin se vorbeşte în media (includ aici social media) de un film excelent cum este The Gift.

Scenariul se joacă cu o idee mainstream a cinematografiei: relaţia soţ-soţie secondată de urmările unui trecut neclar, misterios. Dacă aţi văzut Sleeping with the Enemy (1991) cu Julia Roberts şi vă gîndiţi în direcţia aceea.. nu sînteţi deloc pe pista cea bună pentru că Sleeping with the Enemy este, în comparaţie, un film ridicol.

Ce avem aici? Simon şi Robyn sînt căsătoriţi de patru ani şi tocmai s-au mutat din Chicago în California, în oraşul natal al soţului. Ea a pierdut o sarcină cu ceva timp înainte şi în prezent e casnică, deoarece Simon vrea să o protejeze împotriva oricărui fel de stres, cu atît mai mult cu cît ea nu rămîne din nou însărcinată. Stresul trebuie deci eliminat. Filmul nu are timpi morţi. (Dealtfel durata este stadard, de o oră şi treizeci de minute şi eu cred că şi durata a fost intenţionat aleasă, pentru că filmul este un “old-school classic”.) Imediat în scenă apare un fost coleg de şcoală al lui Simon, pe nume Gordo (jucat chiar de Edgerton) care pare amabil şi destul de prietenos. Şi astfel se reia o legătură. Gordo fusese cam ciudăţel în şcoală dar acum pare c-a devenit un tip ok. E adevărat, puţin mai mult pe placul soţiei şi puţin mai puţin pe placul soţului – dar totusi ok. Trebuie să mărturisesc că nu am auzit nici de actriţa din rolul principal pînă acum, Rebecca Hall – dar ce rol face! În triunghiul acesta psihologic (subliniez, psihologic!) care se formează, mie mi se pare că ea are rolul cel mai dificil (scuze, sînt cam feminist de fel). Este casnică şi mereu acasă, dar fidelă. Este prietenoasă, dar nu foarte sociabilă. Urmează sfaturile soţului, dar e genul de persoană căreia i-e jenă să spună nu, i-e jenă să fie nepoliticoasă. În plus, e deprimată deoarece a pierdut o sarcină. Un rol dificil, zic eu care nu mă pricep la actorie. Dar aşa cum nu trebuie să fii cîntăreţ ca să recunoşti pe cineva cîntînd fals, la fel spun şi eu: jocul ei este formidabil; la fel cum este al lui Edgerton şi al soţului (Jason Bateman – pentru mine, tot necunoscut).

Dialogurile sînt incredibil de bune. Fiecare replică sună real, iar eu sînt un tip foarte, foarte pretenţios cînd e vorba de dialog şi de logica “poveştii”. Ei bine, nu am descoperit nimic fals, nimic nelalocul lui, şi cînd totul e perfect ceva minunat se întîmplă: reuşesc (nu-i deloc uşor în cazul meu) să “intru” în film, să mă relaxez şi să uit complet de mine pentru o oră şi treizeci de minute.

Singura părere de rău pe care o am este că am plătit bilet de intrare la nişte filme groaznice iar pe The Gift l-am văzut pe gratis, pe un site românesc. Îmi dau cuvîntul că îl voi cumpăra pe dvd şi îl voi oferi cadou unor prieteni cinefili. Din respect pentru Joel Edgerton şi pentru arta cinematografică.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.