Să vă spun cîte ceva despre filmul care m-a impresionat cel mai mult anul acesta. Impresionat nu neapărat în sensul acelui “entertaining” din engleză, ci unul mai profund. Momentul nu poate fi mai bun decit acum acum pentru că numai ce a apărut pe dvd. (a se citi “pe site-urile bine cunoscute” :) ).
Filmul urmăreşte ascensiunea spre recunoaştere în lumea academică (cu snobismul ei rasat, exclusivist al acelor timpuri) a unui matematician indian pe nume Ramanujan. În 1913, Ramanujan, un funcţionar sărac, scrie o scrisoare unui profesor de la Cambridge Trinity College, în speranţa de a avea nişte rezulatate matematice publicate într-un jurnal ştiinţific de notorietate. Cele cîteva pagini erau pline de formule matematice de o compexitate care îl uluieşte pe profesorul Hardy, cu atît mai mult cu cît acestea nu fuseseră demonstrate pas cu pas. Superficialitatea cu care ajunsese Ramanujan la rezultat îl face pe Hardy să creadă că are de-a face cu un impostor. Şi poate că totul s-ar fi oprit aici şi scrisoarea de intenţie ar fi fost aruncată la gunoi dacă Hardy, care era o somitate pe acea ramură a matematicii, ar fi văzut sau auzit de altundeva despre acele rezultate. Faptul că rezultatele erau noi îl intrigă pe profesor şi în cele din urmă îi trimite invitaţia şi banii necesari traversării oceanului.
În rolul lui Ramanujan joacă binecunoscutul Dev Patel (Slumdog Millionaire, The second best Exotic Marigold Hotel – filme de văzut, deasemenea) iar în rolul profesorului Hardy, Jeremy Irons, pe care ultima oară l-am văzut în The Words şi urmează să-l văd în Lolita, un film din 1997 care mi-a scăpat.
Ramanujan îşi lasă soţia şi mama în India şi ajunge în Anglia într-un mediu ostil, pentru că la vremea respectivă englezii se uitau la indieni cum vă uitaţi acum unii dintre voi la ţigani (am evitat incluziunea din mai multe motive, unul fiind că nu există ţigani aici unde mă aflu :) ).
Pe plan principal, filmul captivează în două feluri.
În primul rind e uimitor să vezi de ce minuni e capabil un geniu. Întîlnirea cu un geniu şochează, e un eveniment de neuitat. Un bun prieten de-al meu mi-a mărturisit odată că nu mai joacă şah de cînd a fost bătut într-o partidă “oarbă” de un tip care nu a aruncat nici o privire tablei de şah. Asimov, care a fost preşedintele MENSA o perioadă, spunea undeva că îi lua zece minute să scrie un eseu de vreo şase pagini. Eseuri-capodopere cum ar fi Tragedia lunii. E frustrant să te simţi dintr-odată aproape handicapat – şi în comparaţie cu un geniu, majoritatea ne simţim astfel. The man who knew infinity este poate o lecţie de umilinţă care nu poate face rău într-o societate cum este cea românescă, în care atît de mulţi se simt formidabil de deştepţi şi cunoscători a toate.
Al doilea aspect care intrigă este felul în care ajunge Ramanujan la rezultate, pentru că el sare toţi paşii demonstraţiei şi scrie direct enunţul teoremelor, formule care îi apar în transă sau uneori în vis. Aceste rezultate pe care el le scoate “din buzunar” (şi sînt rezultate găsite în caietele lui ce au fost demonstrate deabia acum în zilele noastre şi altele care probabil vor fi demonstrate în viitor, la o sută de ani după ce au fost scrise) ajută la studiul găurilor negre, al informaticii şi al modelelor economice.
Înainte să ajungă la Cambridge, educaţia lui Ramanujan (un nimeni) fusese cît se poate de comună pentru India rurală a acelor vremuri, dar, autodidact, ajunsese la uimitoarele lui cunoştinţe din teoria numerelor care îl făcuse să devină egalul lui Hardy. Ramanujan e convins de existenţa lui Dumnezeu, el nu are nevoie de demonstraţii pentru că Dumnezeu nu poate greşi. Hardy în schimb nu numai că este ateu şi prin urmare nu dă doi bani pe “suportul” provenienţei divine a rezultatelor dar este şi meticulos – el îi cere lui Ramanujan să-i scrie demonstraţiile ca la carte dacă le vrea publicate şi dacă vrea sprijinul lui.
În 1918, cu sprijinul lui Hardy, Ramanujan devine primul indian membru al Trinity College.
“Într-un fel, Ramanujan a fost un profet. Orice l-ar fi ispirat să scrie acele formule matematice, undeva a fost şi magie din moment ce rezultatele au fost autentificate mult după moartea lui.” spune Ken Onom, profesor universitar şi consultantul ştiinţific al filmului.
Mai rămîne să spun că în realitate, judecînd după pozele de la final, Ramanujan nu era deloc fotogenic şi nu arăta deloc slab şi ascetic cum este Dev Patel. Deasemenea, soţia lui nu este de-o seamă cu el (cum pare în film). Aşa cum era obiceiul indian, o luase de nevastă pe cînd ea avea 10 ani şi el 21. Detaliile astea strică tot farmecul filmului… dar cel puţin am reuşit să nu divulg prea mult din acţiune şi din final :)
Nouă stele din zece.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Cu toate astea, i-a lipsit tensiunea, profunzimea. De la scenariu, cam simplist, de la regie, cu tot cu montaj. Chiar ma asteptam la altceva. Inclusiv de la actori, dar nu cred ca buba fu de la ei, neputand a-l banui de lipsa de talent pe un Irons, de exemplu. Insa filmul mi-a lasat doar senzatia aia, ca doar a zgariat suprafata unui destin, altfel, senzational si dramatic.
Ti-as recomanda, de exemplu, Un munte de virginitate…film islandez..:) subiect aparent banal, dar wowww! Film, nu vata de zahar pe bat..
Faza e ca filmul e facut dupa realitate. E un film biografic ca sa zic asa. Nu e o fictiune unde poti introduce tensiune si profunzime cat vrei si cat poti.
@Take Pina la urma conteaza cit de multi rezonezi cu subiectul filmului sau cu particele din el. Evident, la filme cum a fost The man.. sau Brooklyn, alta va fi impresia lasata mie, ca emigrant, decit tie, care ai ramas in tara :) La fel, in cazul de fata, stiu ca tu ai terminat facultate profil uman in timp ce eu, din astealalte cu matematica si fizica. Filmul nu putea avea scenariu prea „bogat”.. omul a murit cam repede si ce crezi ca a facut in majoritatea timpului? A stat inchis intr-o camera sa studieze mate :) Accentul este pus pe jocul actorilor – mie mi s-a parut foarte bun. Si transformarea lui Hardy, bine prinsa.
M-au atras întotdeauna biografiile matematicienilor, țin minte că în liceu citeam pe nerăsuflate niște cărți de popularizare a matematicii scrise de Florica T. Câmpan, de acolo mi-au rămas în minte o grămadă de chestii despre Euler și Jacobi (pomeniți în filmul ăsta) dar și despre Evariste Galois, un geniu sclipitor al matematicii care a murit la 21 de ani din cauza unui duel. Toate geniile astea au avut o viață exemplară, pentru că toți au trebuit să înfrângă un sistem ca să își afirme valoarea. Filmul ăsta din păcate nu m-a făcut să rezonez cu personajul, nu i-am simțit arderea interioară. Filmul a rămas la nivelul unei biografii convenționale, liniare. A se compara cu alte filme remarcabile de factură biografică, unele chiar despre matematicieni: A Beautiful Mind, The Imitation Game, The King Speech.
@Cornel. :))) Nici in zilele cele mai proaste, nu ti-ar fi iesit o asa schematizare monstruoasa. Dude, sa fim seriosi..:)) Pe logica ta, tu n-ai rezona niciodata cu un film despre Isus ori Budha, doar pentru ca nu au..emigrat.:) Sau despre un poet ori..ha..chiar istoric, doar pentru ca tu esti inginer. Ce naiba, omule?:) Nici in gluma sa nu mai spui prostioare din astea. Hai, mai bine uita-te la Sea of trees.. Restul e subiectivitate, fireste, dar de aici pana la ce duda ai scris, mai va. Hai sa ne oprim la subiectivitate, ca dupa… riscam sa nastem monstri. :)
Take, nu ziceam de tine ca nu ai rezonat, ci invers, poate ca de mine prea mult. Exact, e vorba de subiectivitate, cum deja picaseram parca de acord dupa recenzia la filmul lui Caranfil :) Si alta data la fel vorbeam de filmele lui Tarantino. Bine.. unele dintre ele.
@Cornel. Pfuaiii…ce ma enervezi.:)) Bey, tu te negi pe tine insuti, bag seama. Pai, ia reciteste-ti primul comment si zi-mi… privindu-ma in ochi.. ca e vorba de un personaj colectiv, anonim… care a ramas in tara, care a facut o facultate umanista si..?..si? Ti-am mai spus eu ca faceai cariera in diplomatie.:)
Sau, invers, daca vroiai sa zici de tine, apai ziceai..doar de tine..si propria-ti rezonanta. Desi nu cred ca faci parte din categoria celor iubitori de zaharicale si alte dulcegarii, ca sa privesti o creatie artistica doar prin prisma unor eventuale similitudini cu propriul destin, fara sa mai vezi… insasi arta. Daca exista au ba, adica.
Imi pare rau ca te enervez cu toate ca spui ca mi-am ratat cariera in diplomatie (deci nu mi-am ratat-o :) ). Povestea este intr-adevar simpla si da, ii lipseste ceva ca sa fie un film „mare”.. in speta ii lipseste fictionalizarea. ca sa spun mai mult despre film, producatorii au vrut sa il faca pe Ramanujan sa se indragosteasca de o asistenta acolo, la spital.. pentru a complica un pic actiunea.. adica frate, nici ea nu il inseala pe el acolo in India, nici El pe ea in Anglia.. nu e o poveste actuala. Dar.. caracterul si biografia lui Ramanujan se potrivea ca musca in lapte cu o fictiva aventura si cu cine? o englezoaica asistenta cind nici o englezoaica nu s-ar fi uitat la un indian pe vremea aia si Ramanujan in realitate era mic de inaltime, grasun, si cum spun se excita mai degraba cind vedea articole de matematica. Nu cred ca poti sa intelegi cum e, cum nici eu nu prea pot, dar iti spun eu ca exista oameni asa.. ceea ce intr-adevar, face filmul de apreciat sau invers, il face sa para out of touch with this world.
@ E clar ca ne intelegem ca mutu cu orbu, din moment ce nu sesizezi ca eu zic una, iar tu dai o replica ce are legatura doar cu ce vrei tu sa spui, dar nu cu ce spusesem eu. Acelasi film, titrari diferite, cum ar veni. Avortez subjectul, pe cale de consecinta.
Asa zic si eu: mai constructiv decit sa ne pierdem in comentarii e sa scrii ceva nou cum incerc sa fac eu acum.. pentru ca la urma urmei e doar un film si nici macar romanesc…in fine, asta cu romanesc daca stii de gluma.
Ti-as recomanda documentarul cu Paul Erdős daca nu as fi aproape sigur ca nu-ti place. Iti dai seama.. numai despre un om plus matematica si in „format” documentar :)