În perioada 27 mai -5 iunie a avut loc la Cluj Festivalul Internațional de Film Transilvania, ediție onorată de prezența Sofiei Loren și a Mădălinei Ghenea. Momentul de top al festivalului a fost fără îndoială prezența Sofiei Loren pe scena Casei de cultură a studenților înainte de vizionarea filmului Căsătorie în stil italian. Alături de marea actriță italiană s-a aflat frumoasa româncă Mădălina Ghenea, parcă pentru a confirma asemănarea dintre cele două superbe femei, despre care vorbește de ceva timp presa europeană.
Câștigătorul Trofeului Transilvania, filmul Câini scris și regizat de Dan Mirică, este un road movie/ thriller/ western românesc, cu filmări uluitoare din deșertul dobrogean și o intrigă a la Tarantino. De sângerosul regizor american îmi aminteam în timp ce urmăream scenele de o cruzime fără margini, dar și de maestrul filmelor horror psihologice, David Lynch – urechea tăiată din filmul Blue Velvet are aici un corespondent, pe care nu vreau să-l divulg, de dragul suspansului. Undeva pe la jumătatea filmului se întâmplă, însă, ceva, de parcă povestitorul își pierde concentrarea și povestea o ia razna. Din păcate pentru frumoasa și talentata actriță Raluca Aprodu (Ilinca), rolul ei este vizibil rupt de context. Cine ar putea crede că o tânără bucureșteancă educată și extrem de sexy pornește singură spre satul dobrogean de la granița cu Ucraina ca să-și surprindă iubitul? Cealaltă prezență feminină, Ela Ionescu (Mara), este cât se poate de credibilă în rolul soției de mafiot, nevoită să stea împreună cu copiii departe de soțul ei din motive de siguranță. Dragoș Bucur (Roman), Gheorghe Visu (polițistul Hogaș) și Vlad Ivanov (mafiotul Samir) își joacă rolurile perfect, păcat că finalul scenariului le impune acțiuni și replici care parcă nu au legătură cu povestea.
Un alt film din secțiunea Competiție care mi-a atras atenția a fost Tanna, primul film realizat vreodată pe insula vulcanică Vanuatu din Pacificul de Sud, fostă colonie franco-britanică, astăzi republică independentă. Regizorii Bentley Dean și Martin Butler sunt realizatori de documentare, iar ideea unui film artistic a apărut după ce au auzit povestea unor îndrăgostiți născuți în triburi dușmane, care, obligați de familiile lor să se despartă, au ales sa-și pună capăt zilelor. Întâmplarea nefericită a avut loc în anii ’80 și a devenit parte din folclorul local. Când aș fi zis că tema iubirii interzise a fost epuizată, iată că cei doi documentariști o întâlnesc într-unul dintre ultimele locuri de pe Pământ unde oamenii trăiesc în secolul XXI așa cum trăiau strămoșii lor, cu mii de ani în urmă. Actorii sunt membrii ai unui trib, oameni care nu au văzut vreodată un film sau o cameră de filmat. După vizionare, unul dintre regizori a răspuns întrebărilor spectatorilor, care nu se mai săturau să afle detalii despre viața acestor oameni, despre colaborarea lor cu echipa de filmare, despre reacțiile lor atunci când filmul le-a fost prezentat. Astfel am aflat că triburile de pe Vanuatu au acces la spitale, școli și tehnică modernă, doar că, cei mai mulți dintre membrii comunității au hotărât să nu renunțe la tradițiile lor. În film apare o fotografie făcută în timpul vizitei șefului de trib la Palatul Buckingham, vizită despre care ni s-a spus că a avut loc în realitate, iar una dintre religiile de pe insulă îl are drept subiect al adorației pe Prințul Phillip, soțul suveranei britanice. Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Veneția în 2015 pentru imagine
Secțiunea Supernova merită o cronică dedicată special, aici sunt prezentate filmele care au adunat premii la celelalte mari festivaluri. Am ales Francofonia, un film tulburător despre rolul artei și al muzeelor în civilizația noastră occidentală, despre compromisurile care trebuie făcute atunci când arta este amenințată. Subiectul filmului este soarta muzeului Luvru și a colecțiilor sale în timpul ocupației germane a Parisului. Filmul se desfășoară pe mai multe planuri, care, se întrepătrund și se suprapun: un cvasi documentar, având două personaje centrale – directorul muzeului Luvru în perioada războiului, Jacques Jaujard și Contele Frantz Wolff-Metternich, ofițerul nazist însărcinat cu preluarea și conservarea colecțiilor de artă ale Parisului; o fantezie în care, pe coridoarele goale ale muzeului se plimbă nestingheriți Napoleon și Marianne, simbolul revoluționar al Republicii Franceze; un plan dureros de real și de actual, în care însuși regizorul filmului vorbește cu un prieten, căpitan al unui vapor încărcat cu obiecte de artă, prins într-o furtună; episoade cutremurătoare în care vedem fotografii ale lui Tolstoi și Cehov aflați pe patul de moarte. Greu de urmărit, filmul cere cel puțin două vizionări. Pasionații de artă îl vor revedea, cu siguranță.
Este prima oară când am vizionat un film din secțiunea Educatiff, dedicată copiilor și adolescenților, nu pentru că aici nu ar fi de văzut filme bune, ci pentru că îmi ocupă timpul celelalte secțiuni. Am ajuns întâmplător la In your dreams, filmul cehului Petr Oukropek și nu mi-a părut rău deloc. Am văzut o poveste de dragoste între adolescenții practicanți de parkour – un sport urban, relativ nou, cel puțin în zona est-europeană, care presupune alergarea prin oraș și escaladarea oricăror obstacole care-i apar în față alergătorului. Parkour este sportul pe care îl aleg tinerii rebeli, un sport individual, care presupune, pe lângă abilități fizice excepționale, imaginație, atenție și rapiditate în gândire, precum și asumarea unor mari riscuri. Subiectul este cu atât mai interesant cu cât personajul principal este o fată, o prințesă războinică, talentată și ambițioasă, gata să intre în competiție cu cei mai buni sportivi băieți, dar sensibilă și vulnerabilă când se îndrăgostește. În buna tradiție a cinematografiei chehe, care a produs câteva filme memorabile pentru copii și adolescenți, In your dreams îl poartă pe spectator prin lumi de basm, în căutarea iubirii. O alternativă inteligentă a filmelor despre liceeni produse în serie peste ocean și o lecție de viață. Poate că sunt cam multe și cam lungi scenele de vis, uneori pare că regizorul s-a pierdut în labirintul fermecat, populat de zâne și alte personaje nepământene.
Secțiunea Romanian Days mi-a rezervat două surprize absolut minunate. Sieranevada sau parastasul la români, filmul lui Cristi Puiu, care m-a ținut trei ore pe scaunul incomod din Casa de cultură a studenților, discomfort pe deplin compensat, însă. Râzând cu lacrimi sau zâmbind complice, am savurat fiecare minut din film. Ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment solemn de pomenire a celui dispărut, devine sub bagheta lui Cristi Puiu o descătușare a frustrărilor acumulate de-a lungul anilor într-o familie extinsă, îngrămădită într-un apartament cu patru camere. Imaginea care îmi vine în minte gândindu-mă la Sieranevada este aceea a unei cuști în care sunt închiși un leu, un tigru, o hienă, un grizzly, o gorilă și cîteva reptile veninoase. Fiecare personaj atacă și se apără de atacurile celorlalți, în timp ce urmărește cu coada ochiului ce fel de alianțe se pun la cale și ce lupte au loc în plan îndepărtat. Sieranevada a fost prezentat în competiția oficială de la Cannes alături de Bacalaureat al lui Cristian Mungiu.
Două lozuri este o comedie spumoasă, cu personaje împrumutate din serialele pe care PRO TV ni le-a livrat în ultimii ani – La Bloc și Las Fierbinți. În ciuda aparentei asemănări cu aceste producții de coșmar, am râs sincer și sănătos aprope la fiecare replică. Filmul este un proiect cu buget redus, la care au participat elevii școlii Actorie de film, înființată în anul 2010 de actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguța și Alexandru Papadopol – cei trei protagoniști ai poveștii. Regizorul Paul Negoescu, premiat în 2008, 2009 și 2010 cu Ursul de Aur pentru scurt metrajele Târziu, Renovare și Derby și cu Premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF 2013 pentru filmul Două săptămâni în Thailanda, schimbă aici registrul și se descurcă de minune pe teritoriul comediei burlești reușind performanța de a evita grotescul. Subiectul este binecunoscut din nuvela lui Caragiale, doar timpul și spațiul sunt altele. În locul ghinionistului personaj caragelian, locuitor al mahalalei bucureștene, avem aici trei amărâți dintr-un mic orășel din apropierea capitalei, care, printre lacrimi de necaz și aburi de alcool ieftin, adună cu dificultate câțiva lei și cumpără un bilet de loterie. Acesta este, desigur, pierdut și de aici începe odiseea celor trei marginali.
Mă alătur celorlalte voci din zona de cronică/ critică de film, care au spus că această ediție a TIFF-ului a avut parte de cea mai reușită organizare, cea mai bogată ofertă de filme și evenimente precum și cea mai mare participare din întreaga istorie de 15 ani a festivalului – 79.000 de bilete vândute.
Lasă un răspuns