E târziu. Străzile sunt pustii. Orașul doarme. Ultimele ore au trecut foarte repede. Cum de nu și-a dat seama că s-a făcut atât de târziu? Ar fi trebuit să fie mai atentă. Dar ce mai poate face? Nimic. N-are cum să dea timpul înapoi. Ce se-ntâmplă? De la o vreme parcă nu mai e ea. Se simte trasă, când într-o parte, când în cealaltă, de doi magneți puternici, așezați la stânga și la dreapta. La stânga e copilul pe care și l-a dorit din tot sufletul. Puiul ei care miroase a lapte și a început. E tare mic și îi place să doarmă și să se joace. Cu zornăitoarele, cu cuburile, cu baloanele. La dreapta e bărbatul pe care îl iubește. De fapt, îl adoră. El e fierbinte și miroase a pasiune, a nebunie. Și iubitul ei e copilăros și îi place să se joace. Cu sărutările, cu îmbrățișările, cu mângâierile. Și ca multe alte femei, ea e în același timp și mama, și iubită. Ce-și poate dori mai mult o femeie? Și totuși e nefericită. Cei doi magneți sunt așezați la distanță unul de celălalt și o trag cu putere, când într-o parte, când în cealaltă.
E foarte obosită. Ar trebui să meargă mai repede, dar nu poate. Abia se târăște spre casă. Și-ar dori să stea jos, acolo, pe trotuar, și să-și tragă sufletul Să stea puțin și să se liniștească. Își simte ochii împăienjeniți. A plâns? Da, poate c-a plâns. Când? Nici nu și-a dat seama. Își face curaj. Trebuie să ajungă acasă fiindcă acolo e puiul ei. Cel mic doarme de mult. Dar tot acolo e și soțul ei. Supărat? Furios? Oare a înțeles? Sigur că da. Poate știe mai demult că de la o vreme ea s-a îndrăgostit nebunește de alt bărbat. Că se gândește la el mereu și că nopți în șir îl visează doar pe el. Nu, n-a fost vina ei. Pur și simplu, așa s-a întâmplat. Și asta o face fericită și nefericită în același timp. Din păcate n-are curajul să-i spună soțului ei adevărul gol-goluț. Nu vrea să-l rănească fiindcă e un om bun. Sunt prieteni, au fost colegi. Se cunosc de mult. E doar vina ei. Pentru că a confundat prietenia cu iubirea. Și a greșit.
Intră în casă. E liniște. Nu se aude decât pendula din living. Intră în baie, se spală și apoi trece să-l vadă pe cel mic. Copilul doarme liniștit în pătuțul lui. De pătuț e legat un balon verde. Probabil că s-a jucat cu balonul pănă a adormit. Mama dezleagă balonul și-l ia în brațe.
Și balonul o ridică în aer și o duce înapoi la iubitul ei, de care abia s-a despărțit. Și de care deja îi e dor.
Revistă de literatură și alte mofturi
La un text de așa dimensiuni, totul trebuie să fie cât mai perfect. Nicio frază în plus.
„Orașul doarme.” e o frază care le anulează pe cele dinainte („E târziu. Străzile sunt pustii.”), în opinia mea (mai ales că se repetă, apoi „Cum de nu și-a dat seama că s-a făcut atât de târziu?”). E-n același timp și-un început mai bun.
Dar restul e-n ordine. Îmi place finalul.
Un text scurt foarte concentrat. Balonul e aproape un personaj și sfârșitul ușor suprarealist surprinde plăcut.
Mi-a plăcut, e una din temele predilecte și pentru mine. Sper însă că e ficțiune, iar dacă nu e, grăbește-te să scapi de această fantomă. Mai bine scrie…despre tine, despre viață, despre puiul tău frumos, despre orice altceva. Scrii bine și aștept să te citesc în continuare (un singur cu…cu…mi se pare că deranjează, altfel textul are fluență și structură echilibrată). Way to go, Monica!
Super, e excelent ca proza f scurta, un gen pe care in general nu-l agreez, dar aici a functionat.
Scamatoria consta in faptul ca la inceput s[ecifici ca e vorba de doi magneti dar in povestea ta sint de fapt trei, nu doi.
Un cititor inteligent (ca mine) observa asta si cumva nu e de acord, o vede ca o hiba.
Simplu și de efect.
Foarte tare finalul, are dreptate Mihai!