Zbura dinspre mare, zicea că vrea să vada lumea, în sfârşit…Era entuziasmat la culme când îşi imagina o altă împrejurime decât cea pe care o văzuse până acum.Mare îl plictisea, era prea întinsă şi sărată,atât de mare şi în acelaşi timp atât de îngustă încât nu mai avea ce să cunoască din ea,sau cel puţin, aşa credea el.
Se izbi din întîmplare de un zid şi îşi pierdu niţel echilibrul ca să poată constata în continuare că era o clădire atât de înaltă încât ar fi putut crede că ,acolo sus, pe acoperişul ei nu mai există oxigen.Era acolo unde îşi dorea, în inima acelei aglomeraţii urbane ce urma să îi deschidă particularităţile unei noi lumi, unei alte vieţi, altui univers.Aici aerul ,însă, părea mai greoi, mai sumbru,acel aer pe care îl inspiră o mulţime de oameni şi îl expiră schimbat,plin de senzaţii personalizate de lumile lor interioare.Aici aerul era plin de griji, preocupări,deznădejdi ,resemnări,intrigi,invidii,indiferenţă ,şi mult prea puţin, de speranţe.Îi vedea de sus pe ei,oamenii, de acolo de la înălţimea sa el visa să poată fi asemeni lor,să aibă parte de aceleaşi lucruri plictisitoare pe care le fac ei zi de zi, considerându-le frumoase.Trecători grăbiţi de grijile lor, vânzători la tarabe, şoferi obosiți, lucrători în construcţii, mame şi copii,tineri îndragostiţi,vagabonzi şi cerşetori, el ar fi fost bucuros să fie în locul oricărui dintre ei fără vreo pretenţie…el ,care ştia să zboare şi ei, care mişunau tulburaţi pământul fără a-şi oferi măcar un răgaz de a-l privi şi a-i admira splendoarea libertăţii pe care o posedă…
Atâta timp cât era doar o pasăre trebuia să comunice cu păsările. Ateriză, deci ,pe marginea unui havuz cu apă la care se îmbulzeau nişte porumbei. Îi salută în modul său nobil,ei ,însă, îl bruscară nedumeriţi scrutându-l cu priviri prostănace pentru o clipă, după care îşi continuară bălaceala în havuz.Pescăruşul nu îndrăzni să-i mai distragă din procesul lor gălagios. Dar alături descoperi un cioroi care îl pândea pe la spate.
-Sunt cam nătângi,îi zise el.
-Porumbeii?
-Da, păsările astea proaste care nu ştiu nimic decât să umble în stoluri asemeni vrăbiilor, nu ştiu să se descurce de unii singuri,sunt mai proşti decât găinile, însă, mereu găsesc ceva de mâncare.Nu îmi mai aduc aminte să fi văzut vreun reprezentant mai demn al rasei lor, dar bănuiesc că există şi alţii mai puţin proşti.
Pescăruşul îl privi bănuitor, zicându-şi în sinea sa că cioroii nu sunt nici ei cele mai nobile pasări.
-Cum ai ajuns în oraş? Locul tău e pe mare.
Pescăruşului nu îi plăcea să i se spună unde este locul lui.Şi ce avea să îi răspundă, că a venit sa vadă oamenii? Cioroiului avea să îi pară amuzantă această intenţie,dar totuşi îi răspunse.
-Am venit să văd oamenii.
-Hmm,păcat că ei nu vor să te vadă.Eu însumi, sunt sătul de ei,mă disperă …
-De ce?
-Aceleaşi obiceiuri,aceleaşi greşeli,aceleaşi moravuri peste tot,nu se mai schimbă, sunt şi vor rămâne nişte consumatori îngânfaţi în toate timpurile.Ei nu sunt păsări, şi niciodată nu vor putea fi…
În acea clipă pescăruşul realiză cât de prostească avea să îi pară cioroiului dorinţa sa de a trăi măcar un pic în pielea unui om.Se jenă să îi mărturisească şi asta.
-Eşti flămând? Cred că ştiu unde putem să te hrănim.
Zburară catre un parc mare din apropiere care părea mai mult să semene cu o rezervaţie naturală.Acolo era un mare iaz din care pescăruşul fu în stare să vâneze vreo doi peşti, aceşti peşti aveau şi ei alt gust, straniu, diferit.
-Nu te mira, aici peştii nu migrează, aici peştii nu sunt pescuiţi, aici ei trăiesc ca şi oamenii, limitaţi, folosind resursele de care dispun până mor.
-Aş vrea să fiu om măcar pentru o zi.
-Să fii om,.. pentru o zi aş fi vrut şi eu, însă nu pentru mai mult timp.
-De ce?
-Pentru că nu vreau să mă supun unor reguli absurde inventate de cineva şi să trăiesc cu dependenţa faţă de mijloacele acestea materiale pe care tot oamenii le creează pentru a li se supune lor. Oamenii iubesc să se supună cuiva, cu toate că nu recunosc asta, şi iubesc să îi supună pe alţii.
-Dar oare nu îţi par frumoase aceste creaturi prin inteligenţa lor, prin emoţiile pe care pot să le trăiască?
-Îmi par, dar sunt în aceeaşi măsură de autodistructive pe cât de frumoase sunt.Nu îi privi cu încântare , căci puţini dintre ei te-ar privi cu încântare pe tine. Ei sunt prea sclavi lor înşişi ca să îşi ridice privirile spre frumuseţea intactă a unei păsări…
Pescăruşul rămase tăcut,corbul îşi luă rămas bun şi zbură spre alte cartiere…
Trecuse timp,oraşul îi devenise casă,îi descoperi mârşăvia până în adâncuri.Îi era dor de mare,dar nu voia să se întoarcă. Aştepta ca vreodată cineva să îşi ridice privirea spre el şi într-o zi, din gloata mare de trecători care se îmbulzeau într-o direcţie, un tânăr se opri să îl admire. În ochii lui putea citi speranţa, probabil îşi dorea şi el să poată zbura. Planând, pescăruşul îşi zise în sinea sa:” Corbul nu avea dreptate, şi oamenii sunt păsări ,doar că păsările se ascund în prea puţini dintre ei….”
„doar că păsările se ascund în prea puțini dintre ei…” e o surpriză plăcută! Mi-a plăcut! Spor la scris! :)
Mulțumesc mult, acest text l-am scris cu vreo 2 ani în urmă, exact în această perioadă, îmi place să observ cum textele mele mă îndrumă,…mă bucur că este plăcut de cineva :)
Poveste cu tâlc. Oamenii pot fi și sensibili, doar că rareori, sau nu în marea lor majoritate. După cum cred că ai observat, ai o problemă cu spațiile lăsate între cuvinte și semnele de punctuație. Câteodată sunt, alteori lipsesc. De asemenea, nu întotdeauna virgulele sunt puse corect. Nu e o regulă generală ca ”însă” să se afle între virgule mereu. De fapt, el nu se regăsește astfel aproape niciodată. A constata în continuare sună pleonastic, de aceea cred că ar fi mai bine să reformulezi. Îngânfat e de fapt, în limba română modernă, scris și pronunțat cu M.
Multă inspirație să ai!
Mulțumesc :)
Mare îl plictisea* a
din întîmplare â*
-Îmi par, dar sunt în aceeaşi măsură (de) autodistructive pe cât de frumoase sunt* fara de/
poate aveti timp sa corectati textul ca redactare, spatiu dupa punct, virgula imediat dupa cuvant, apoi spatiu pana la urmatorul cuvant, spatiu si dupa liniile de dialog.
…dar mi-a placut oniricul acestui text si mesajul moralizator de la final. spor la scris!:)
Da, voi redacta tot neapărat, vă mulțumesc mult pentru sugestii.