MOTTO
…în memoria mea, cel crescut într-o familie rea. (p. 68).
Scris ca un memoriu (trei ani mai târziu), romanul lui Péter Demény este o dezamorsare lentă și agonizantă a bombei autoamăgirii, cu rol de redobândire și curățare a identității de toate aluviunile traumelor generate și moștenite în cadrul familiei: „există ceva ce-l face pe om, până la urmă, să devină ce devine” (p. 26).
Vârtej în reluare nu este doar un roman-fluviu confesiv, ci reprezintă, totodată, o radiografie transgenerațională a unor cupluri șubrede, de la străbunici la bunici, la părinți disfuncționali și la propriile relații ale personajului-narator Imre, necesitatea de a le da de urmă, de a identifica, de a smulge din conștiință și de a arunca rădăcinile răului, buruienile neiubirii.
Întâlnim aici atât filosofie existențială și fenomenologie, cât și introspecție psihologică. Neputința este elementul care rămâne constant pe tot parcursul narațiunii, de la prima până la ultima filă: „n-am putere nici pentru a înnebuni” (p. 34), acompaniată, pe parcurs, de neliniște, rușine, vinovăție, teamă și regret.
Coperta ediției Curtea Veche (2023) se află în deplină armonie cu conținutul cărții, Țipătul lui Edvard Munch, ca expresie a angoasei și anxietății de nesuportat regăsindu-se în fiecare instanță a romanului, a cărui construcție e atât de fluidă, încât nici nu simți când aluneci dintr-un plan narativ în altul, periplu facilitat de poetica limbajului lui Demény și sublima traducere a lui Kocsis Francisko.
Romanul merită o dublă citire și voi explica în cele ce urmează.
La prima lectură, îl parcurgi dintr-o răsuflare, la fel cum pare să fi fost scris, ceea ce semnalează, de fapt, o construcție epică desăvârșită în sincope, cu reveniri și multiple rafinări.
A doua oară, îl deconstruiești, analizându-l din cheia de boltă a panopticonului care e chiar inima romanului, turnul său de control dintr-o detenție ce a durat din 1999 până în 2006, când a fost publicat pentru prima oară (în limba maghiară, Visszaforgatás, editura Kóinonia, Cluj-Napoca). Titlul original trimite la derularea unui film dintr-un aparat foto analog, reîncapsularea, cadru cu cadru, a filmului, spre o developare ulterioară și o expunere în cadrul unei galerii publice, în văzul tuturor.
Astfel, relatarea retroactivă este modul prin care primim acces la căutările lui Imre: „până reușesc să forjez în jurul lor un fel de teorie” (p. 86). Dincolo de o explorare a identității, el caută să înțeleagă.
Caută să afle că vedea în Maria, soția sa, ceea ce nu găsise la propria mamă: hărnicie, dedicare gospodărească, eleganță, blândețe, atenție, afecțiune și că trăia alături de ea, dar nu și împreună cu ea, în ciuda iubirii ei necondiționate.
De asemenea, prin relația extraconjugală cu Pistația, cealaltă femeie importantă din viața lui, savura, flămând și hulpav, posesia unor elemente vitale de care fusese privat în copilărie și adolescență, ceea ce i se va revela tardiv. Neavând o busolă morală, ca o consecință directă a relației deficitare cu propria mamă, tratează femeia ca pe un obiect al dorințelor și nevoilor.
Totul tinde spre o compensare, spre umplerea unui gol săpat în ființa lui Imre de nevoia de iubire și de dorința de a o primi, bandajând, astfel, o rană de abandon născută în familia de origine (un tată absent, alcoolic, cu ieșiri violente, o mamă pasivă, indiferentă: „tatăl bețiv, brutal și (…) mama mincinoasă, fățarnică” (p. 64), „complezentă și fără caracter” (p. 146).
Cronologia respectă firescul și neuroplasticitatea memoriei și ai, în permanență, senzația că te afli în mintea personajului, că ești conștiința lui și nu doar un spectator sau un martor intim al derulării biografiei sale.
O sfâșietoare spovedanie a unui om mutilat emoțional, a unui om „rămas definitiv singur” (p. 5).
Poetă, artist vizual și meșteșugar. A absolvit cursurile facultăților de Psihologie (2009) și Antropologie (2020) din cadrul Universității din București. Are specializări în design de la CalArts (2017) și SAIC (2020). A activat ca designer grafic, fotograf, redactor/corector de carte, traducător, consilier pe probleme de mediu și sustenabilitate.
Citește de la trei ani, scrie și ilustrează de la cinci. A publicat primele poeme la vârsta de 11 ani, sub oblăduirea poetului Ionel Simota, care i-a facilitat participarea la cenaclul literar Buna Vestire din Miercurea Ciuc (1997).
A câștigat premii literare. A colaborat cu diverse publicații de profil. În prezent lucrează la un roman.
Nu pot decât să-mi doresc nespus a citi cartea, date fiind cele ce superb le-ai expus aici.
E bine dacă am reușit să stârnesc interesul pentru roman, înseamnă că expunerea impresiilor mele de lectură și-a îndeplinit scopul. Mulțumesc, Emilia.
Mi-a plăcut în mod deosebit modul în care ai evidențiat tema centrală a autoamăgirii și procesul lent și agonizant al dezamorsării acesteia, subliniind importanța identității și necesitatea de a curăța rădăcinile (tocmai ce am terminat de citit și scris despre cartea Dezrădăcinare, am rezonat) traumelor transmise de-a lungul generațiilor. Good job!
Mă bucură cuvintele tale. Grazie mille, Pavel.
Perenă sinteză, cu cuvinte alese, o recenzie care curge, stârnind lecturarea până la capăt. Trebuindu-mi zece reîncarnări să îmi finalizez cărțile, inclusiv pe ale celor care mi le dăruiesc (și acestora le dau întâietate), nu cred că voi avea șansa lecturării. Dar măcar mi-am augmentat nițel în plus curiozitatea și cultura generală…
Mulțumesc pentru lectură și gânduri bune. Apreciez nespus timpul investit în acest sens, cu atât mai mult cu cât e o resursă atât de limitată…
Mă pregăteam să las un feedback și când colo l-am făcut deja, după ce am citit din nou recenzia cărții citite de tine, conform titlului „Vârtej în reluare” :)