Bun băiat, Veselan ăsta, domnule doctor. Ați văzut și dumneavoastră ce fel de om este. Păi n-ar fi păcat să-l închideți la ospiciu, doar pe seama unor acuzații de doi bani? Hai, domne, că oameni suntem, ce naiba? Cum adică ați primit sesizări de pe Uliță? Păi dumneavoastră așa lucrați? Dă unu telefon, alo, spitalu de nebuni, veniți, domne, că-i unu aici care face ca toți dracii, că l-a bătut concubina și amenință că dă foc la tot ce poate prinde. Ea, nu el. Și, hop, apăreți dumneavoastră, nu poliția, nu pompierii, și-l luați, domne, pe om pe sus, să-l legați ca pe un balot și să-l puneți la electroșocuri. Vi se pare normal? Adică judecată, zic, de om sănătos la cap? Da’ nu vă jignesc, ce, asta-i jignire? Păi dacă… De ce să nu-l ia poliția, domne? Lasă să-l ia. Ce treabă ai mata? Ce dacă-i dă amendă? Mai bine să-i prăjești matale creieru? Lasă că rezolvă el cu poliția. Doar nu-i de ieri, de astăzi, pe Uliță. Păi știi mata cu cine ai de-a face, domne? Știi cine-i Veselan Marcu? Nu știi, ai? E ditai…cum se zice…autor de cântece…așa, așa, cantautor, îmi stătea pe limbă cuvântul. Adică scrie și el, ca tot artistu cu stofă, scrie versuri și le pune pe muzică. Ușoară. Muzică ușoară. Nu știu de ce-i zice așa, zău, domne. Dumneata știi, domnule doctor? Că m-am tot întrebat… În fine, asta-i altă poveste. Și, cum ziceam, cu Veselan. Nu, nu-i poreclă, domne, chiar așa-l cheamă. Pe bune. L-a văzut mă-sa încă din prima că-l merită. Păi când s-a născut, în loc să plângă și el ca tot omu, adică, scuzați, ca tot bebelușu, a râs cu sughițuri. Așa povestește mă-sa, tanti Gina. Că numai pe ea o mai are, bietu. Tat-su s-a prăpădit de mult, pe undeva prin sud, pe la munci. Lucra în construcții, săracu. Așa că mă-sa l-a crescut pe palme. Pe palme, nu în palme, mă-nțelegi dumneata. Îl ținea tot timpul curat, ca scos din cutie. La școală era cel mai cel. Parcă-l văd, că suntem de o vârstă, am fost colegi. Băiat silitor, domne. Și frumooos. De mic. Păi nu-i păcat de el să-l țineți la electroșocuri? Da’ ce-a făcut, la urma urmei? A, nu știți. Vi s-a spus doar că-i violent. Aha! Și-ați venit cu tot alaiul de zdrahoni în halate albe să puneți la pământ un bărbat de vreo optzeci de kile? Că n-are mai mult, săracu. Stați să vă povestesc eu, domne, ce-a făcut.
S-o iau cu începutul. Așa. Păi s-a-ntâmplat pe la zece fără ceva. Că-mi beam cafeaua pe verandă, ca de obicei. Mai observ și eu una, alta, cine mai trece, cine mai iese, cine cu cine mai intră. Treburi de-astea de cartier. Și-am auzit țipete. Că de când a venit asta pe Uliță, nu trec două, trei zile fără țipete. O ia așa cu…Cum pe cine? Pe Soldița. Cum care Soldiță, domne? Doamne iartă-mă, că mă tot întreb, zău. Eu sunt singurul zdravăn la minte de pe planeta asta? Păi nu vorbeam, domne, de Veselan? Și n-are o concubină? Că de asta ați venit, nu? Pe care o cheamă Soldița. Cum adică vă bag în ceață, domne? Ăsta-i conflictu. Veselan Marcu și cu Soldița, concubină-sa, s-au luat la harță. Buun! Din ce? Da’ de unde să știu eu, domne? Că n-am mai apucat să-ntreb. Nici n-aveam cum, la ce desfășurări de forțe au fost. Mai întâi s-au auzit țipetele, cum vă spuneam. Apoi a ieșit Veselan. În fugă. Cum să iasă altfel? Păi te pui cu fiara? Cum care fiară, domne? Ce câine? Nu, n-are câine. Fiara, adică asta, Soldița. De ce să vorbesc mai civilizat? Da’ ce-am zis, domne? Povesteam și eu, ca tot omu, cum a decurs conflictu. A ieșit, cum ziceam, Soldița. Cu spume la gură, cu vătraiu într-o mână și un bocanc în cealaltă. Păi ce să facă? A aruncat cu amândouă în direcția sus-numitului. Scuze, că nu suntem la poliție. În direcția pacientului. Normal că nu l-a nimerit. Da’ ce, era prost să stea s-o încaseze? Madama, dac-a văzut cum stau lucrurile, a intrat înapoi în casă, în casa lui Veselan, să se noteze. Și-a ieșit cu boarfe de-ale lui, cămăși, chiloți, tot tacâmu vestimentar și le-a împrăștiat pe Uliță. Și țipa și se zbânțuia ca o zăludă. Păi sigur c-am ieșit toți pe la porți. Așa e pe la noi, domne. Le împărțim pe toate, și bune, și rele. De-aia zic, lăsați-l, domnule doctor, în pace, garantăm noi că se rezolvă toate. Cum ce s-a mai întâmplat? Păi nu ajunge? Eu vă mai zic, dacă aveți timp, că mai e. Când și-a văzut Veselan cămășile pe trotuar, să te ții. Nu v-am zis ce cochet e, domne. Se îmbracă mereu elegant, e ca scos din cutie, de dimineață, până seara. Păi știa scorpia c-o să-l înfurie în ultimul hal. Și-a reușit. c-a alergat-o ăsta și-a luat-o la scărmănat. Țipau amândoi. Da’ de ce să se lase el mai prejos? C-așa suntem noi, bărbațíi, domne, mai slabi de înger, zicem că s-o lăsăm mai moale, că ele sunt mai sensibile, mai slabe. Soldița, slabă? Păi n-ați văzut ce mușchi are? Face sport de performanță, domne. Pare ea o sfântă, cu păru vopsit blond spălăcit, cu mutrița aia de veveriță, cu jocul din gene și cu buze de tocăniță. Asta-i doar așa, ca să te inducă în eroare, să te bage-n boale. Săracu Veselan! Și când te gândești cât a iubit-o la început! Că toată Ulița îi dădea de exemplu. Și câte boarfe i-a cumpărat! A ținut-o numai în puf. Bijuterii, rochii, genți, pantofi cu nemiluita. Și când te gândești că el i-a plătit și orele la sală! Păi a făcut culturism, madama. Că de-aia-i zice lumea Soldița. De la soldat. Naiba știe cum o cheamă, de fapt. Noi așa îi zicem pe Uliță, că i se potrivește mănușă. N-ați văzut-o cum umblă? Cum își rotește ochii de vultur? Auziți, domn doctor? Veniți mai aproape, să vă zic la ureche. Știți ce se spune pe-aici, pe Uliță? Că are și-o sabie, domne, nenorocita asta. C-o pune între ei când se duce la culcare. Că dacă-i vine lui Veselan vreun gând s-o strângă de gât…De ce mai stau împreună, atunci? Naiba-i știe? Când dragostea-i mare…
Lucia Eniu a debutat cu Royaumes en papier ou Les voyages de Marc Lemonde, carte pentru copii apărută la Editura Le Lys bleu, Paris, 2023. În 2024 a publicat romanul Păpușarnița la Editura Leviathan, București. Scrie versuri și proză.
Lasă un răspuns