Violatorul

Deși era înconjurat de colege, actorul Narcis Niculescu era mai mereu singur, parcă nu avea lipici la ele. Deja nu mai era nou în teatru. Colegii lui chiar se mirau că încă nu reușise să iasă măcar cu una din cele șase actrițe, la fel de singure ca și el. Și după cum mergeau treburile, atât Narcis cât și cele șase colege ale lui păreau că aveau să rămână tot singuri, pentru că repertoriul teatral era atât de încărcat încât lucrau zi și noapte. Cel puțin Narcis Niculescu de-abia avea timp să ajungă la cele două ore de fitness și nu poposea până la capăt în clubul respectiv, rar își termina programul. Alimentele pe două săptămâni le cumpăra doar din benzinărie. O dată pe trimestru dacă ajungea într-un mall. „Păcălește-le, mă, prostule, cu un suc. Nu trebuie să le duci în restaurante. Ia-le o limonadă din barul teatrului”! îl sfătuiau colegii. Dar el o ținea pe a lui, că așa citise prin cărțile de bune maniere, că fata trebuia dusă mai întâi la cinema, de-abia pe la jumătatea filmului trebuia să o prindă ușor de mână și, dacă nu și-o retrăgea, însemna că era dispusă să iasă cu el. De-abia apoi o ducea la restaurant și la grădina zoologică. Pe la a patra întâlnire putea chiar să o și sărute, că așa sunt fetele, îi laudă întotdeauna pe cei care nu ies cu ele doar din interes. Însă desele spectacole nu îi dădeau șanse să își pună planurile civilizate în aplicare, ci îl împingeau către cele prostești, perverse. Cum naiba să își întrebe în timpul serviciului vreo una din cele șase colege: „Vrei să fim împreună”? Sau, ca la grădiniță: „Vrei să fii prietena mea”? Păi s-ar fi făcut de râs de nu și-ar mai fi spălat într-o viață întreagă imaginea și așa știrbită.
Între timp, într-una din repetițiile pentru noul spectacol „Atracția de nedescris”, s-a ivit și Wilhelmina, iar de-atunci Narcis Nicolescu era numai cu gândul la ea. Cât despre colegii lui, și asta spre marele noroc al lui, aceștia nu simțeau nicio atracție pentru ea, deși Wilhelmina era o apariție nouă. În cazul lor, paradoxul era simplu de descifrat: acasă îi așteptau iubitele, nu gustau ca și el, sentimentul singurătății.
La clubul de fitness Narcis se uita ca de obicei, după fete aerobice. Rar se întâmpla să îi zâmbească vreuna. Nu aveau de unde să știe că el era actor. Îl vedeau ca pe un neica nimeni, ca pe un simplu schilod. Iar el nu își putea permite nici acolo să le invite la un suc sau să le întrebe dacă ar dori să îi fie prietene. Însă în momentul de față nu mai trăgea cu ochiul după fundurile lor, așa cum își făcuse obiceiul. Se gândea numai la Wilhelmina, la cum să ajungă cât mai repede în teatru să dea ochii cu ea. Știa că nu o să îl refuze, așa că nu își făcea nicio grijă în privința ei. După premieră primiseră cu toții trei zile libere. Din această cauză nu se temea că avea să dea pe culoarele teatrului peste vreun coleg, sau și mai rău, peste vreo colegă, că ălea dădeau din greu cu papagalul.
Îi treceau greu minutele în sala de fitness. Ca printr-o minune nu mai dădea doi bani pe fetele de acolo și tot ca printr-o minune una dintre ele a prins să îi zâmbească, și asta neapărat când se gândea la Wilhelmina. Nu i-a răspuns la zâmbet. Venise fixat cu gândul la cu totul altcineva.
Își dorea atât de mult făptura cu care jucase recent în premieră și o îmbrățișase atât de mult la repetițiile din timpul pregătirii spectacolului, încât corpul îi prindea spasme și frisoane. Narcis era aiurit cu totul. Își și punea întrebarea: ce mama naibii mai căuta în sala de forțe din moment ce uita să își numere exercițiile și sărea peste serii?! Și neapărat atunci secundele se treziseră să i se târâie cu încetinitorul. Nu putea nici să se grăbească. Era obligat să își ia toate măsurile de siguranță, profund plănuite. În teatru trebuia să rămână doar portarul, el și Wilhelmina. Nu se putea risca să dea peste vreo femeie de serviciu, sau ferească Dumnezeu, peste vreo contabilă, ori și mai rău, peste vreo colegă nevrotică și singuratică de când lumea.
Ar fi vrut să o ia la goană pe străzile obscure, deși cu cât ajungea mai târziu la întâlnire cu atât era mai bine pentru el. Inima îi bătea cu putere în fața buticului cu băuturi, țigări, ziare și alte lucruri menite să fie cumpărate în grabă. Îi era ciudă că românii erau atât de rușinoși, pe când olandezii, n-aveau nici pe naiba. Și neapărat acum buticul trebuia să fie aglomerat, cu tineri, tinere, domni sau doamne în vârstă. Noroc că i l-au scos zeii în cale pe Ivan, un coleg de fitness cu care și-a legat o oarecare amiciție de când mergea pe acolo. Rusnacul nu avea niciun fel de inhibiție. S-a oferit să îi cumpere el prezervativul. Până la urmă, că i l-a cumpărat el, că și l-ar fi cumpărat singur, tot una era, pentru că rusul i-a spus ceva domnișoarei din interiorul gheretei, aceasta și-a scos căpșorul de blondă olandeză pe ferăstruică și râdea pios, împreună cu Ivan, de propriile lui timidități și fâstâceli. Târziu i-a trecut lui Narcis roșeața din obraji, chiar dacă bântuia deja de o bună bucată de timp bulevardele goale. Își și punea întrebarea: chiar avea neapărat nevoie de un prezervativ până într-atât încât să îl râdă Ivan, blondina de la ghișeu și o stație întreagă de autobuz?! Logic ar fi avut nevoie, căci nu se știa câți înfocați s-ar fi satisfăcut deja cu Wilhelmina.
I se contura și teatrul, cu luminile care-i zugrăveau monumentalitatea. Nimeni înăuntru, nici măcar portarul, deși televizorul troncănea de unul singur. Avantajul cu pricina îi convenea de minune lui Narcis. Nu trebuia să îi explice acestuia un text inventat, precum că trebuia să își studieze de unul singur în cabină viitorul rol pe care avea să îl joace.
Nu a trebuit să umble prea mult după Wilhelmina. Și-a dat jos pantalonii în fața ei într-o clipă, pentru prima dată în lunga lui viață de singurătate debarasându-se de prejudecăți. Nu a avut nici preludii, pentru că pasiunea obsesivă pentru ea, ce-l chinuia de mai bine de trei săptămâni, era de nestăvilit. A avut în schimb grijă să își tragă regulamentar prezervativul. Nu se știa niciodată câți potențiali cucernici s-ar fi putut bucura până atunci de năzdrăvană, și tare îi bănuia pe cei din echipa tehnică, pe mașiniști că ar fi făcut-o. Poate că în condiții normale s-ar fi simțit ca un violator și s-ar fi rușinat de fapta lui, dar în momentul de față nu îi păsa de nimic. De prea mulți ani nu mai avuse o femeie. Gâfâia și își răvășea temporara iubită în toate părțile. Nu s-a oprit din toiul pasiunii nici măcar atunci când i s-a spart prezervativul. Dumnezeu cu mila. Dacă i se întâmpla ceva, El, Dumnezeu să îi rezolve neajunsul, căci Narcis se considera o mare imperfecțiune a lui că era mereu surprins printre femei și nu avea nici una. Și cu ce greșise de altfel cerurilor și pământencelor? Era mereu atent față de sexul frumos, le dăruia cadouri, le invita prin restaurante, chiar le compunea și poezii… dar în momentul de față parcă Creatorul îi luase mințile. Și era conștient că îi pricinuise mult rău Wilhelminei, dar nu se putea stăvili, nu se putea abține.
Foarte mult timp i-a luat să facă curat în magazie după aceea, să înlăture scamă cu scamă. Wilhelmina zăcea ghemuită, închistată în propria ofuscare și, dacă ar fi avut în momentul acela cuvinte, cu siguranță că i-ar fi spus să dispară din viața ei.
Spre marele lui noroc, nici la ieșirea din teatru nu a dat ochii cu portarul. Zeii amorului au ținut de această dată cu el…
…Scrutări ciudate din partea șefilor și a întregii administrații aruncate asupra lor. Mai multe femei de serviciu aspirau încăperea actului amoros, iar Bjorn, șeful lor, le dădea ordine răstite. Directorul teatrului dădea din umeri, ascultând cu interes și părerile celorlalți directori de compartimente. Cel al corului era ferm convins că trebuia să se cheme poliția și să se facă o anchetă, să se preleve chiar și mostre din interiorul Wilhelminei, cel al orchestrei era de părere că trebuia să se organizeze o ședință de urgență în tot teatrul, cel al baletului zâmbea a panaramă, precum că aveau atâta treabă… și ei se ocupau cu tot felul de prostii, pe când directorul compartimentului actorie era de părere că nefericitul eveniment trebuia de îndată tăinuit. Ferească sfinții să se strecoare ceva în presă. În acest caz ori el era cel mai înțelept dintre toți subdirectorii, ori cazul îl viza cel mai direct, din moment ce magazia răvășită aparținea dramei.
Narcis observa de la loc sigur stările lor, pe sub sprâncene. În afara șefimii, toți se comportau normal. Luă și el exemplul celor nepăsători, ferindu-și ochii de privirile directorilor adunați la consfătuire. După câteva minute conducătorii tuturor compartimentelor se țineau nepăsători cu oamenii, ca și cum viața pentru ei era aceeași, însă se simțea o oarecare tensiune în comportamentul lor.
După câteva ore de act artistic a ieșit și Narcis din teatru. Însă cu toată răceala lui nu a putut să rămână nepăsător față de un detaliu: Wilhelmina zăcea aruncată pe marginea tomberonului de gunoi exact așa cum se despărțise de ea în urma ultimei lor întrevederi amoroase: cu brațul aproape smuls din umăr și burta spartă. De acolo i se mai prelingeau bobițele de zăpadă artificială. Unele dintre ele erau umflate în aer și purtate de rafale sporadice de vânt. Gura îi era larg deschisă, simbolizând clipele unei agonii prin care de-abia trecuse. Cu umerii ridicați deasupra urechilor și privirea îndreptată în lături, Narcis își vedea de propriul drum și propria-i viață. Cel mai probabil, conducerea teatrului își jurase să nu mai folosească, de-atunci încolo, păpușile gonflabile pe post de recuzite…

Adrian Scriminț

Balerin la Opera din Brașov; redactor RadioProDiaspora. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2012 ținut sub egida USR. Mențiune specială din partea USR- Spania la Concursul de Literatură din 2019, ținut sub egida USR, ASARS, și a Rețelei Literare. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2020 ținut sub egida mai multor ONG-uri de literatură, 7 filologi jurizându-mi romanul Jovan Bilici. Colaborator la diverse cotidiane, membru a mai multor rețele lirerare, etc. Compoziția a trei romane: „Cartierul Proletarilor” în trei volume, romanul „Răpănoșii”, romanul de război „Jovan Bilici”, urmând și altele. Peste 40 de povestiri de lung metraj, printre care și nuvela „Răzbunarea ciudată”. Mulțumiri pentru atenție…

scrimint