Weekend printre trestii

Nu puteam să stau locului, mă învârteam ca leul în cuşcă şi priveam orizontul cu speranţe antipluviale după ce păţisem puţin mai devreme când pornisem spre mall însoţit de adorabila jumătate feminină pe care soarta… hai că a plecat de lângă mine… m-a târât nevastă-mea ca pe un bou la abator, să mai vadă şi ea noutăţile şi să-şi mai ia una, alta, că ei îi trebuie tot timpul câte ceva. În drum am oprit la benzinărie căci sesizorul de „gol” îmi făcea cu ochiul şi în timp ce-n pântecele rezervorului dispăreau leii grei, din senin s-a pornit o furtună. Praful s-a ridicat în văzduh şi o perdea de stropi a început să ude pământul. Am pornit înapoi uşurat dar totodată obligat să-mi programez o vizită pe la biserică să mulţumesc pentru ajutor.
Numai că minunea de astăzi putea să devină un dezastru mâine căci aveam programată o ieşire la Moviliţa, indicată ca ţintă de amicul meu Viorel după ce vizitase obiectivul şi descria evenimentul cu expresii de genul „caras la greu”, selectat dacă dai la pătrăţică şi porumb şi crap la 2 kile din oră în oră, la auzul cărora instinctul de prădător a erupt din subconştient. Mai rămânea prospecţiunea asupra vremii care se arata cam năzuroasă şi cu manifestări absolut imprevizibile dar veştile bune aflate prin mass-media m-au hotărât.
Nu era însă o acţiune clasică făcută de „profesionişti” căci aveam doua invitate ce nu înţelegeau de ce trebuie să ne sculăm cu noaptea în cap că doar nu pleacă peştii din apă şi nici nu e deschis la Carrefour… când să mai ia ce le trebuie împotriva razelor ucigătoare ale soarelui, nişte papuci să nu se-nţepe, nişte creme împotriva jigăniilor şi alte multe nimicuri esenţiale. Până la urmă am cedat… nervos şi a rămas stabilit, dis-de-dimineaţă la ora 8.
Punctul de întâlnire era descris de Viorel că fiind „imediat cum ieşi din pădurea de la Sineşti vezi o reclamă mare la bere”… m-aş fi mirat să aleagă altceva… şi pe stânga, în câmp, un drum în arătură… Pe la ora 10 părăseam în trombă Bucureştiul, via Voluntari, după ce doamnele s-au asigurat telefonic, în repetate rânduri, că s-a luat totul.
Am trecut de Sineşti, am ieşit din pădure dar am văzut doar asfalt şi câmp şi iar bagă viteză şi tocmai când să apăs pe tastatura telefonului pentru a lua legătura cu „ghidul”, în depărtare l-am văzut scrutând orizontul şi ducând ceva la gură… probabil berea din reclamă. Ne-a zărit şi a început să dea din mâini de parcă dirija avioane şi să facă semne sugestive către drumul ce tăia arătura. N-a durat mult şi am început să coborâm o pantă ce dădea chiar în baltă şi continuâd pe poteca ce o înconjura, am început să studiem „porţile” din stuf. Lume nu prea era aşa că locuri berechet, aveam de unde alege. Ne-am oprit la întâmplare că oricum era aproape de amiază, o căldură sufocantă şi în afară de a fi prăjiţi ca produsele ce le pregătisem pentru grătar, nu prea mai sperăm. Noi ne-am găsit de treabă pe lângă apă cu desfăcutul sculelor, doamnele, călcând că pe jeratic pe terenul accidentat au început să-şi desfacă aşternuturile pentru plajă. Mura a dat două-trei tururi prin împrejurimi, a „păscut” nişte iarbă dar s-a retras învinsă şi ea de soarele ce-şi descarcă „năduful” peste noi şi s-a retras lângă „mămica” ei.
Viorel ataca deja cu viermuşi fauna piscicolă şi primele rezultate au început să apară rapid. Caraşii, unul după altul, părăseau mediul lor natural numai că erau cât degetele de la palmă fapt ce m-a provocat să fac primele comentarii presărate, ici-colo, cu expresii triviale. Am aruncat o lanseta cu boabe de porumb în cârlige şi cu undiţa am început să testez pe lângă stuf. Pătrăţelele de mămăligă au adus şi câteva exemplare mai răsărite dar veneau rar.
Două ţipete înfiorătoare ne-au îngheţat sângele în vene. Ne-am întors speriaţi şi am văzut doamnele cu ochii ieşiţi din orbite, livide la faţă şi cu câte-o mâna întinsă spre apă. Un şerpişor îi traversa suprafaţă la câţiva metri de mal iar fetele erau gata să fugă spre maşini, să se salveze… Lasă-l mamă că nu e boa, ăsta nu mănâncă oameni a încercat amicul să-şi liniştească consoarta, nu vezi că n-are nici juma de metru… Dar dacă ne muşcă a izbucnit Lili a mea, impacientată… Cum să va muşte ţuţişor, am intervenit şi eu împăciuitor, e cât un deget de subţire… dar s-au liniştit numai după ce l-au văzut dispărând în adâncuri atins cu vârful undiţei. După şarpe alte momente de cumpănă au mai fost în cazul unor libelule, o viespe, nişte muşte, o şopârlă, o lăcustă, nişte furnici… adică cam tot ce mişca în baltă sau pe uscat. Două broaşte chiar şi-au dat în petic apucându-se să facă amor pe o frunză de stuf şi văzându-le, că la un semn, au început să orăcăie amândouă şi să se hlizească întrebându-se unde o fi vrăjitoarea cea rea să le transforme că poate aşa…
Noi priveam cu interes la plute ignorând manifestările nimfomaniace şi ca să le scoatem din transa erotică am avansat o invitaţie la masă. Şi în timp ce pregăteam grătarul amazoanele au trecut la pescuit, fiecare cu undiţa în mâna aştepta… Puneţi-ne şi nouă momeală în cârlige dacă altceva nu mai sunteţi în stare să ne faceţi, a început nevasta-mea… Le-am băgat câte un viermuş şi le-am lăsat să lucreze. Undiţele tăiau aerul vâjâind iar cârligele agăţau vegetaţia din jur când aruncau. Mura simţind pericolul  s-a retras înspre noi cu coada între picioare.
După câteva ratări primul cărăşel a zburat în stuf propulsat în aer de Lidia, jumătatea prietenului meu când a tras disperată „că fuge pluta”. Apoi şi Liliana a început să producă şi noi eram acolo să căutăm peştii prin vegetaţie, să descurcăm, să eliberăm, să punem momeli… bine că nu le-a ţinut mult.
Jarul s-a făcut repede, grăsimea sfârâia fumegând şi purta miasmele gastronomice pe toată balta. Normal că „grosul alimentar” a rămas în sarcina noastră căci ele au ciugulit de ici de colo foarte rezervate şi hotărâte să ţină în frâu tendinţa taliei de a se rotunji. Câteva lichide fără alcool din geanta frigorifică au completat meniul şi în scurt timp eram din nou la posturi. Partea feminină a plecat să-şi facă siesta prin împrejurimi şi liniştea s-a aşternut binefăcătoare.
După nici zece minute a apărut Mura cu coada fluturând şi repezind-se la castronul cu apă a început să lipăie zgomotos ca apoi să-şi inspecteze conştiincioasă teritoriul. Au apărut şi fetele scărpinându-se şi comentând surescitate… Doamne pe ce maidane ne-aţi adus, pline de insecte scârboase… Să ne rupem picioarele prin bolovanii ăştia… Ce v-o place să staţi ca statuile pe mal cu ochii în apă că să prindeţi nişte amărâţi de peşti… În loc să mergem la cumpărături am venit pe coclaurile astea… Nu mai vin în viaţa mea, a fost concluzia finală.
Din spate au început să apară norii şi vântul să încreţească suprafaţa apei unduind stuful. Am început să strângem închipuindu-ne ce s-ar fi întâmplat să ne apuce ploaia pe câmp şi fetele să împingă la maşini prin noroaie. După ce toate erau la locul lor a urmat ultima piesă, juvelnicul. L-am scos din apă şi sexul frumos a intrat iar în panică, mai puţin Mura care adormise sub maşină. Câteva lipitori atârnau de peştii capturaţi. Fetele erau deja în maşini privind îngrozite şi nu s-au mai mişcat până am plecat… Să-i cureţi că eu nu pun mâna pe aşa ceva, au fost primele cuvinte scoase de Liliana când i-a revenit graiul. Am plecat şi le-am îmbunat cu câte o îngheţată la primul popas făcut pe şosea.

George Tandafirescu

M-am nascut fara sa ma intrebe nimeni daca vreu si din nenorocire n-o sa ma intrebe nimeni nici cand vreau sa mor.