Zâna

Tata a prezentat-o pe Luiza mamei pe plajă în Neptun. Pe atunci, el lucra în domeniul cultural şi aşa o cunoscuse pe Luiza care era cântăreaţă la Operă. În vara aceea, se nimeriseră la mare în hoteluri vecine.

Ancuța, sora mea îşi aduce aminte şi acum de prima întâlnire cu ea, deşi avea numai cinci ani. Era în 1984, eu aveam doisprezece ani şi fusesem trimis în tabără la Sinaia.

Când m-am întors acasă, Ancuța îmi povestea cum a cunoscut o zână care s-a jucat cu ea pe malul mării. O vreme numai despre asta a vorbit. Nu o luam în serios. Eu mă consideram băiat mare.

Aveam să o cunosc pe Luiza anul următor, când ne-am mutat lângă Cişmigiu. Tata fusese promovat şi i s-a dat o locuinţă de serviciu. Ea ne era vecină de palier. Eu am fost fermecat de cum am văzut-o. Avea pielea măslinie, ochii negri, hipnotici, brunetă cu trup zvelt.

Îmi doream să cresc mai repede şi să mă însor cu ea. Mă hlizeam când o vedeam şi ţipam ca un nebun: Zâna, zâna! de câte ori o întâlneam.

Mama a fost sceptică la început cu Luiza, nu o primea în casă şi rar ne lăsa la ea. Nici tata nu era de acord să o vizităm. Şi totuşi, după două anotimpuri, mama şi Zâna erau prietene bune, iar noi aveam voie să mergem la ea.

Mie îmi plăcea de ea din ce în ce mai mult. Îmi dădea multe sfaturi. Părea că ne îndrăgeşte mult, pe mine şi pe Ancuța. Ne făcea prăjituri şi se juca cu noi.

Luiza avea un pian cu coadă care-i ocupa sufrageria şi exersa zilnic la el. Soră mea şi cu mine nu aveam voie să atingem pianul. Era singur lucru pe care ni-l interzicea. Era mereu îmbrăcată frumos. Când era acasă purta kimono-uri pe care şi le cumpărase din Japonia, unde avusese şansa să cânte. Îmi plăcea cel mai mult că, mă lăsa să citesc cărțile din biblioteca ei și că făcea teme cu mine. Era răbdătoare, îmi explica calmă ce nu înțelegeam. Mai făceam teme cu tata, dar se enerva repede și țipa la mine.

Pe soţul Luizei îl chema Adrian şi lucra în IT. Adrian ne iubea mult pe soră mea și pe mine. Ne lăsa chiar să zdrăngănim pianul în lipsa ei, ne aducea banane şi gumă de mestecat cu surprize din deplasările lui în străinătate, ne învăţa să jucăm tenis şi ne ajuta să ne facem temele la mate, unde Luiza nu se pricepea. Ne spunea că se pregătea să devină tată pentru că Luiza îşi dorea mult un copil.

După un timp, Luiza devenise tristă. Nu mai cânta la pian, nu mai făcea vocalize şi se certa cu Adrian. Dacă mergeam la ei, nu se mai jucau cu noi şi nici nouă nu ne mai făcea plăcere să fim cu ei.

Certurile cu Adrian, Luiza le avea din cauza unui doctor, cu care se cuplase. Vorbea mult la telefon cu el de la noi, când tata nu era acasă. Mama devenise confidenta ei. Ancuța şi cu mine ascultam pe la uşi. Mie nu mai îmi plăcea de Luiza.

Într-o seară, când am venit de la joacă am găsit-o pe Luiza plângând în sufrageria noastră. Mama şi tata aveau feţe lungi şi încercau să o consoleze. Analizele arătaseră că Adrian e steril şi într-o zi ploioasă l-am văzut cum pleacă cu două geamantane. Nu l-am mai văzut niciodată.

A doua zi, doctorul s-a mutat la Luiza. Mie nu-mi plăcea de el. Adrian era preferatul meu. Doctorul nu ne primea când ea nu era acasă, iar când mergeam pe la ei ne făcea numai observaţii. Nu-i dădea voie Luizei să-mi împrumute cărți și nici să facă teme cu mine. Îl uram.

După ce Adrian a plecat, Luiza nu spunea niciodată ceva urât despre el în faţa noastră, doar mamei i-l bălăcărea. Începusem să o urăsc și pe ea. Nu-i mai făceam confidenţe, iar ea îmi spunea că nu o mai iubesc. Eu nu-i dădeam replica, dar eram trist pentru că îl scosese pe Adrian din viaţa mea. Nu mai avea cine să mă ajute să fac tema la mate, iar notele mele scădeau. Pierdusem un prieten, iar ea nu realiza.

La început, Luiza părea fericită cu doctorul. Râdea toată ziua. Spunea că sigur va rămâne însărcinată.

După primul an de căsnicie, Luiza nu mai zâmbea. Minunea încă nu se întâmplase şi era permanent nervoasă. Îi spunea mamei că se grăbise şi că doctorul o păcălea cu banii. Era convinsă că şi el era steril, dar situaţia era dificilă pentru că spre deosebire de Adrian care se oferise să facă analize, doctorul nu era dispus să-şi pună sperma sub microscop.

În acea perioadă, în una din zile am venit devreme de la şcoală pentru că nu mă simţeam bine. Când am ajuns acasă, m-am dus la baie şi uşa dormitorului părinţilor mei, era uşor deschisă şi am fost surprins să-i găsesc pe Luiza şi tata care discutau în şoaptă. Ea plânsese şi când m-a văzut a încercat să schiţeze un zâmbet şi m-a mângâiat pe păr, după care s-a grăbit să plece.

Tata mi-a explicat că Zâna era supărată. Directorul Operei se purtase urât cu ea. Nu îi dăduse niciun rol într-o producţie nouă şi l-a rugat să o ajute să capete unul. Tata nu mi-a spus şi de ce era acasă în miezul zilei. De obicei, pleca dimineaţa şi se întorcea seara. Nu i-am spus nimic mamei şi nici Ancuței, dar de atunci am evitat-o pe Luiza cât am putut.

Împlinisem 15 ani și îi uram pe ea, pe doctor și mai ales pe tata. Nu puteam să îi spun mamei nimic. Începusem să beau și să fumez, să chiulesc de la ore ca să joc biliard. O ardeam cu băieți și fete mai mari decât mine. Notele mele erau dezastru și nu-mi păsa. În primul trimestru dintr-a X a, am rămas corigent la trei materii. Tata a fost chemat la școală. De atunci am avut aproape zilnic scandaluri cu el. Îmi spunea că nu o să intru la facultate și într-o zi m-a bătut cu cureaua. Degeaba s-au rugat mama și Luiza de el să înceteze. Așa am dus-o vreo doi ani. Credeam că o să-i închid gura când am intrat la faculatate din primul an, dar mă stresa și mai mult, până într-o zi când l-am amenințat că îi spun mamei despre Luiza. Nu mi-a mai adresat nici un cuvânt și nici eu lui. Ne-am ignorat reciproc până acum câțiva ani când s-a stins. Mama nu se băga în certurile noastre și asta mă enerva cel mai mult.

Luiza a căpătat ce şi-a dorit de la directorul Operei, după ce tata i-a pus o vorbă bună. Era pentru prima oară distribuită în rol principal. Ne-am dus cu toţii să o admirăm. Am stat în primul rând, chiar lângă doctor, care nu a aplaudat-o nici măcar odată.

Căsnicia Luizei cu doctorul a durat doi ani. Tata a ajutat-o să scape de el, pentru că doctorul nu se lăsa plecat, nici după ce divorţul fusese pronunţat. A fost convins de secretarul de partid al spitalului unde lucra, căruia tata îi vorbise de situaţia Luizei. O perioadă, ea nu a mai adus nici un bărbat în casă şi era des în mijlocul nostru. Gătea cu mama, mergea cu noi în parc sau în mici excursii duminica. Era mereu prietenoasă cu Ancuța şi cu mine şi încerca să fie din nou zâna noastră. Mama şi tata spuneau că Luiza a suferit mult.

Când nu se mai aştepta nimeni, Luiza a rămas însărcinată. Avea deja 40 de ani. Am crezut că o să fie cea mai fericită femeie, dar nu i-a convenit. Spunea că momentul nu e bun pentru că toate colegele ei cântă la Viena, iar ea nu se putea urca în avion nici măcar pentru o audiţie din cauza sarcinii. Era deja după 89.

A născut un băieţel perfect sănătos, însă vocea ei îşi pierduse timbrul special şi a plecat de la Operă. S-a angajat profesoară de pian la Şcoala de Muzică şi dădea lecţii şi în particular. Era încântată că făcea bani mai mulţi decât la Operă din meditaţiile pe care le dădea. Părea că nu-i lipseşte scena, dar de la an la an era mai rotundă şi îşi pierduse strălucirea.

După câţiva ani de la Revoluție, apartamentul în care locuia Luiza a fost câştigat în instanţă de foştii proprietari şi a trebuit să plece. A fost supărată şi a plâns mult din cauza asta. Tata nu o mai putea ajuta. Își pierduse și el slujba și se apucase de bișniță în Turcia.

Luiza a vândut tot ce avea, chiar şi pianul şi cărțile. A cumpărat o garsonieră în care s-a mutat cu copilul. L-a înscris pe băiat la căminul săptămânal ca să poată da cât mai multe lecţii de pian în timpul liber.

Ieri am întâlnit-o pe Luiza pe stradă, la Romană. Nu o mai văzusem de 20 de ani. Are 120 de kilograme. Părul e complet alb. Era îmbrăcată modest şi purta o geantă uzată. Ea m-a recunoscut. Eu am fost şocat. Doar ochii ei îmi spuneau că persoana din faţa mea era Zâna.

După ce se mutase, ne mai văzusem o dată sau de două ori, când băiatul ei era mic. Apoi, ai mei nu au mai ținut legătura cu ea. Ancuța o mai întreba pe mama câteodată, după ce Luiza se mutase, de ce nu mai mergem la ea să se joace cu băieţelul ei. Mama spunea că nu e cazul, că are copii de vârsta ei cu care să se joace.

Timpul a trecut şi am uitat de existenţa Luizei şi a copilului ei până ieri. M-a frapat asemănarea chipului fiului ei cu cel al tatei, când am văzut fotografia pe care ea mi-a arătat-o acolo în stradă.

Am sunat-o pe mama să-i spun, dar nu am putut. I-am spus Ancuței. Ea a părut încântată când a aflat că fiul Zânei crescuse şi plecase din ţară şi că lucrează în IT într-o ţară din nordul Europei, mai norocos decât mine care lucrez în IT, în Bucureşti.

Sora mea vrea să o scoatem la masă săptămâna viitoare şi să aflăm datele de contact ale băiatului ei, dar deocamdată să nu afle mama.

Crenguța Sandu

Am absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român. Trăiesc în Marea Britanie. Am scris și publicat teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară, Revista de Suspans şi Literomania, cât și în antologii și romane colective. Am obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură, printre care Mihai Eminescu și Moștenirea Văcăreștilor. Ultima carte publicată se numeşte TEATRU (4 comedii) și a apărut la editura ePublishers (București) în octombrie 2015. Am mai publicat VISUL UNUI BAIAT DE LA PALAT la editura Lumen (Iași), în decembrie 2007.