Ziua Morților

Ce-o fost, Doamne în capu’ meu? Îngheț aci ca un guzgan, îi frig ca dracu’, de-ngheață și inima din mine. Acu’ nici nu pot să mă întorc la cârciumă, c-ajung de râsu’ curcilor. Mâine o să știe tot satu’ că Niculae a făcut pe el de frică. Și nici nu pot s-o dau la întors, ‘tu-i anafura mă-sii! Ah, iartă-mă, Doamne, fac păcate în fața sfintei biserici, ai milă de mine, păcatosu’… Da’ o fi trecut de miezu’ nopții? Că deh, ceasu’ e la cârciumar, zgârcitu’ nu-mi mai dădea pe caiet. Da’ e mai bine așa, decât să nu-mi mai dea pe datorie. Bă, da’ dacă are dreptate ăia? Ei, aș…că niciunu’ n-are mai multă școală ca mine, toți îs pârliți ca porcu-n ziua de Ajun. Dacă nu începea Nichipercea și cu Stăncuț, că vezi Doamne, în noaptea asta, cică dacă stai la biserică, vezi venind p-ăia care or să moară la anu’… că vin ca niște năluci care se-adună în fața bisericii și dacă ești acolo, nici nu te bagă în seamă. Morții mă-sii… Ăia s-au râs de noi, iar io am pus botu’…

Trebuia să-l întrebăm pe popă când venea să-și ia pâine, da’ nu ne-o trecut prin capetele astea seci. Și nici nu mă mai punea dra… necuratu’ să fac pariu cu bețivii satului că am curaj să stau până dimineața aci să văd dacă vine ceva… Acu ce să fac? Stau ascuns câteva ore, pân’ la cântatu’ cocoșilor și mi-au promis că apoi îmi dau de băut în fiecare zi. Câte-o cinzeacă de rom. Atunci mi s-a părut un târg pe cinste. Acu’ parcă-i prea frig. Mi se lipește și fesu’ de cap de la ger. Sau te pomenești că mi-e frică. Asta-i culmea… Cinci ani paznic la primărie, am umblat noaptea prin sat să văd când veneau bărbații de la muierile ălora care lucrau schimbu’ trei și acu’… Ia gata cu gânditu’, că iar mă ia durerile de cap. Trebuia să fac asta când se ruga tătuca să termin și io zece clase să știu și io meserie. Cum zicea ăla, cum îl cheamă, de m-o lăsat repetent? „Vino la școală bă, Niculae, că mai ușor ții tesla-n mână decât lopata… ” Și unde-a ajuns, ‘tu-i muma-n cur? A crăpat pipota-n el de Paște, c-a băgat patru’jde sarmale. N-avea nici loc în coșciug de cât burtoi avea… Hai să-mi fac ceva de lucru. De când n-am mai dat pe la biserică? Cre’că dac-aș intra la slujbă mâine s-ar închina și icoanele că m-au văzut… Ia să-i dau o tură, să văd unde mă culcușesc olecuță…

‘tu-i ceapa mă-sii, parcă-s una din babele care se târăsc în juru’ bisericii de Înviere. De-acolo jos din sat nu pare așa de mare bordeiu’ ăsta. Și geamurile alea întunecate din clopotniță, zici c-are ochi. Se uită la mine, he! Ce gând de om prost! Cum naiba să mă pândească niște cioburi de sticlă? Da’ parc-are și sprâncene… Și nas, acolo, ușa aia veche care nu se mai deschide… Ia-uite, bă, a zugrăvit popa biserica! N-a cheltuit aiurea banii ăia de-i îndesa vecinu’ în cutia milei. Io-n locu’ lui mi-aș fi luat mașină, sau mi-aș fi făcut coperișu’ la coșmelie… Doamne, da’ prost pictor și-o găsit. Diavolii ăștia, satanele astea chiar așa o fi? Cu corp de om și cap de țap? Cine s-o fi gândit la așa arătare? Ha! ăsta cu barbă și cu coarne, cu fățău de om prost parcă-i poștașu’ când vine cu ajutoru’… Al dracului el, ne-așteaptă la cârciumă, că știe că-i rost de băutură. Da’ ce omor era să-și ia prostu’ când a dat banii noștri direct patronului, să acopere ce-i pe caiet. Cum așa, bă, banii noștri? Ce-i stăpân el sau cârciumaru’ pe ce ne dă nouă statu’? După ce că nu ne-ajunge de azi pe mâine…

Aha… uite monumentu’ ala, nu l-au mai îngrijit. Zicea cârciumaru’ că popa vrea să-l sfarme, să facă o troiță, da-i trebe bani. Ai dracu’, le trebe bani pentru orice. Da’ parcă n-arăta așa urât pasărea aia cu crucea în cioc… Acu’ parcă are ochii scoși, iote-o furnică înghețată, crucea i s-o paradit, aripa dreaptă s-o dus dracului. Când eram tânăr arăta frumos, cu coroane de flori. Și ce-o mai ghionteam pe Maricica la denii, în tufișurile de lângă ea… Da’ chiar, ce-o mai face Maricica? Mare iubire era pe noi, da’ proasta s-a dus la școală la oraș, se lăuda mă-sa că s-a măritat cu unu cu servici, și apartament, buletin de oraș. Nu-i mai zice nimeni Maricica, cică e doamna Maria, a luat-o unu’, cică-i inginer, Damaschin parcă-i zice… Acu o fi la fel de groasă și crăcănată ca mă-sa…

Ah, iartă-mă, Doamne! Să-mi fac semnu’ crucii! Ia să mă sprijin de monument, să văd toată curtea bisericii, să văd și poarta, și cimitiru’, și becu’ de la cârciumă. Ai dracu’ ei, stă la căldură și râd de mine. Da’ cine-o să aibă de băut gratis o lună-ntreagă? O să râd și io de ei, pârliții dracului…

Bine c-am luat pufoaica lu’ tăticu’, și-așa n-o mai poartă săracu’, îi prea grea pentru el. De-aci văd tot, și nu mă vede decât Dumnezeu de sus. Pot să mă și piș pe clanța clopotniței, să-mi bat joc de țârcovnic, zău că merită, he he! Ce liniște s-o lăsat, parcă-s într-un mormânt… Așa m-oi odihni și pe lumea ailaltă? Așa liniște or avea și ăia care dau ortu’ popii? Da’ ăia care-și ia zilele? Ăia nu merită odihnă, zău că l-aș pune pe Țiganu să le scârțâie la vioară până se ridică și încep să umble de bezmetici, așa ca Lazăr, cel sculat din morți. Vorba lu’ popa, cu moartea pe moarte călcând, hâc…

Nu-mi place, zău că nu! Brr, cred că dacă eram mai deștept, luam și vesta de lână pe mine. Da’ cred că a spălat-o mama, de n-am găsit-o. Deh, la patruj’de ani să te țină tac-tu’ și mă-ta… Rușine bre, Niculae, da’ ce să faci? Cartea nu ți-o plăcut, munca nu prea, în străinătate-i greu. Asta-i viața! O avea Dumnezeu grijă și de mine, că Sfântu’ îi ajută pe oropsiți…

Na, c-am cobit și m-am plâns de liniște… Tacă-ți gura, cucuvea nenorocită! Doamne-ajută, ăsta nu e semn bun! Când a murit Domnica, nevasta inginerului, a cântat două săptămâni în fața porții lui. Și-acum cred că-i în clopotniță. Și eu îs singur pe-acilea. Bă, Niculae, da’ nu puteai să stai mă…

A, stai că parcă văd pe unu’. Care n-ai, bă, de lucru? Pufoaică albastră, fes roșu și cizme de cauciuc cu cinci numere mai mari după cum le târșește… Ptiuuu! Ăsta pare să fie Stelu, cred că l-au trimis de la cârciumă să vadă dacă nu m-am pișat pe mine.

— Bă, Stelule, ‘tu-ți cristelnița mă-tii, ce cauți, mă, aci? Te-au trimis după mine, sau vrei și tu băutură pe degeaba? Stelule? Ce faci, bă, nu m-auzi? Îți bați joc de mine, bă, fi-ț’-ar neamu-al dracului?

Poate nu m-aude din cauza cucuvelei, că nu mai tace nenorocita. Hai să mă duc la el, poate-l și sperii să mă țină minte cât o trăi.

Ce dracu’, îs chior de beat… Că-l văd pe ăsta ca prin ceață, parcă-i făcut din fum. Mi-au dat băutură stricată, nemernicii.

— Bă, nu m-auzi? Faci pe prostu’, ai?  Stai că-ți dau una după cap de nu te primesc trei spitale după. Stelule, ce fa…

Sfinte Dumnezeule, mânca-ț-aș sufletu’, ăsta nu-i om! E moroi, strigoi, ce ești, bă? Tatăl nostru carele ești în ceruri… apără-mă pe mine, păcătosu’. Să-mi fac cruce cu limba-n gură… Și nu ne duce pe noi în ispită. Și ne apără de cel viclean… Piei, Satană!

Uite, bă, Niculae, c-a avut ăia dreptate, văd că n-are treabă cu mine… Doamne apără și păzește! Ooof, ce față de ceară ai, mă, Stelule! Și ce ochi bulbucați, și-ți curg balele de parc-ai fi un taur în călduri… Nu te mai uita, mă, așa la mine, că-mi crapă inima-n piept! Dacă ești mortăciune, lasă-mă-n pace, lingura și mestecău’ mă-tii! Morții cu morții, vii cu …

Bre, da’ unde-i gardu’ cimitirului? Poate că s-a prăpădit de când nu l-am mai văzut. Îl știam dintotdeauna părăginit ca vai de el, că nimeni nu voia să dea bani să-l repare. Îl vopsiseră cu maroniu, să nu se vadă rugina, și atâta tot. Că zicea popa că cei care-și dorm somnu’ de veci nu le mai pasă. Sper să nu le vină chef de plimbare. Dacă iese bunelu’ să-și dezmorțească oasele? Și o fi și supărat pe mine că nu i-am făcut curat pe mormânt, că nu i-am făcut parastas, că nu l-am îngropat cu pantofi și că n-a avut bocitoare, nici pomană mare. Da’ de unde bani, boșorogule? Ce, noi avem salar? Pensia lu’ tătuca e mică, mama e bolnavă și ea, io n-am de unde… Asta mi-ar mai lipsi… Sau moș Mateiu, să vină după mine zgârciobu’, să-mi ceară datoria. Un an de zile m-a boscorodit pentru cin’sute de mii. Stătea el în banii ăștia, hodorogu’! Na că Ăl de Sus nu l-o ajutat…

Ia stai, că mai vine cineva!

— Care ești, mă, acolo?

Bă, băiatule, bă, asta-i muierea cârciumarului! Prea era chinuită, săraca, cu canceru’ nu-i de glumă, i-am zis io… Da’ nici nu-i pot spune lu bărbatu-su c-am văzut-o, că zice că-mi bat joc de el și m-am lins pe bot de băutură. Bă, mă pișai pe mine, simt că izmenele s-au udat pe crac, cum se duce la vale în cizmă… Și-i îmbrăcată subțire, săraca, n-are nici batic, cred că-i semn că moare la vară. De nu s-o prăpădi înainte de Sfântu’ Ilie, că bune pomeni mai făcea pentru soacră-sa! Sper să nu plouă iar ca anu’ trecut, că ne-a dat să mâncăm pe fugă, nici nu mi-a tihnit fasolea bătută. Noroc c-am apucat să bag în buzunar o sticlă de vin, c-așa-i la noi la olteni, tre’ să pleci cu ceva…

Uite-i că-ncep să vină! Și frigu’ ăsta, zici că-i geru’ Bobotezei. Și cum se duce la vale pe șira spinării… Taci, ceapa mă-tii de cucuvea! De-ar cânta cocoșii ăia mai repede… Când toată lumea știe că de Sfântu’ Andrei nu-i lucru curat să umbli noaptea… Cine m-o pus să fac asta, mi-o luat dracu’ mințile! Parcă mi le-am băut de tot.

Aia-i Lucica, bă Niculae? Ștrașnică femeie, a călărit-o juma’ de sat. Bună de sapă, bună de gură și bună de… Vai de mine, Dumnezeu s-o odihnească! Păcat de ea, o avut suflet bun, chiar dacă era rea de muscă. Aha! uite-l pe Tudorăscu, înalt ca bradu’, prost ca gardu’. Știam eu că ăsta mi-a furat paltonu’! Uite că n-a avut parte de el, Dumnezeu nu-i ajută pe ăia care fură de la sărmani. Nu-ți ajungea bă, nemernicule, pensia lu’ tac-tu, ditamai securistu’? Să te bage dracii la cazane, hoțomanule! Ciorbă să facă Scaraoțchi din tine, bă, ghizdavule! Să-ți putrezească oasele, arză-te-ar focu’ de chitros!

Luna asta parcă-i înghețată, ca un bec chior… Ca ăla de mi-o zis tătuca să-l schimb acu o săptămână. Da’ ce am io timp de prostii d-astea? Uite că s-a așezat fix deasupra clopotniței, parcă-i scena de la căminu’ cultural când face primaru’ spectacol înainte de alegeri. Ne dă mâncare, ne omenește, ne promite multe. Apoi ne spune că nu depinde de el, că el ar vrea, da’ nu-l lasă alții, băga-l-aș în…

Hehe, mortanii ăștia se strâng ca și cum ar aștepta ceva… cum stăm noi când ne cheamă la primărie să facem șanțurile. Ia să mă dau mai aproape o țâră. Că dacă voiau să-mi facă felu’, mă mierleau până acu’. Stai că mai vine unu’, se oprește cam des. Greu la urcare, bre mortane? Ia să te văd a lu’ cine ești matale?…  Nu-l văd la față, că merge cam încetișor pe sub teiul ăla. Un moșneag, aud cum își târâie târlicii. Că-s câțiva prin sat de care te miri că umblă dezgropați. Hai, moșule, mai repede, că-mi crapă fierea….

Bă, vai și amar de mine… Ăsta-i tătuca, mă Niculae. Moare la anu’, sărmanu’… Tăicuțule drag, nu te duce… Ce mă fac io fără tine, tăicuțule? Ce mă fac cu mama, că-i bolnavă și-o să moară și ea de sânge rău… Vai de capu’ meu de nenorocit, nu te-am ascultat! Mi-ai zis să mă fac om la casa mea, să-mi iau servici și nevastă, și io nu te-am ascultat, tătucă… Doamne, miluiește-l, c-a fost suflet bun și-a pătimit mult! Sper c-ai muri cu lumânare, bre taicule, că n-am bani să-și fac șapte ani de parastase. Vai de capu’ meu de nenorocit! Cap mare, prost și gol, n-am fost bun de nimic la viața mea…

Mi se rupe sufletu-n două, mă duc acasă la ăi bătrâni și nu mai pun gura pe băutură. Auzi tu, Maica Domnului? Mă pocăiesc, vin la biserică, țin posturi vinerea, da’ nu-l lăsa să moară fără lumânare, săracu’. Să aibe și el lumină pe lumea ailaltă, că multe a îndurat pe lumea asta…  Nu mai dau pe la cârciumă, decât să iau pâine. Și mâine mă apuc să dau cu var pe pomi, să repar gardu’, să sparg lemne… Până de Sfintele Paști mă și iau cu vreuna din sat, poate cu văduva lu’ Știrbu. Nu-i ea vreo frumusețe, da’ nici eu nu mai îs flăcău. Și are și ceva gospodărie și e dornică de măritiș… Dacă n-o merge, după ce se isprăvește tătuca, o trimit înapoi la mă-sa. Măcar să moară împăcat bătrânu’. Și cu lumânare, Doamne-ajută! Gata, mă duc acasă, ducă-se pe…

Au! Picioru’ meu, cum a pârâit, parcă-i vreasc uscat… Crucea mă-sii de groapă, de unde-apăru? Că nu fu aci. Sau n-o văzui io, că-s chior… Vai ce mă doare! Și căzui și pe mână… O rupsei, gata! Și cre’că mă julii și la cap… Na, că mi-a dat sângele, grijania mă-sii! Și nici nu pot să mă scol! Tre să mă târăsc, s-ajung acasă… Nu-mi mai pasă, să zică tot satu’ ce-o vrea! Să bea ei băutura mea, să crape! Oricum, cârciumaru’ pune apă în ea. Și cre’că și sodă, că prea mă arde pe piept… Nu mă mai interesează, gata! Mă fac om de casă!

Da’ trebe să mă târăsc printre nălucile alea, care stau și se uită la clopotniță… Parcă nu-mi vine să deranjez… Și Doamne, ce ochi au, goi și triști! Cum se uită tăicuțu’, așa trist, și Lucica și bietu’ Stelu…

Ce-i asta, bă Niculae? S-aude muzică? Nu e de la crâșmă, că ăia nu mai are casetofon. Moarte, aci ce-ai cătat…  Că nime nu te-o chemat. Cristosule, ce-i asta? Ce face nălucile astea? Cum să spun io că-l văd pe tata, pe Stelu și pe ailalți că se iau de mână și joacă de parcă-ar fi la nuntă, pe bocetele alea? Săracii de ei, se vede pe chipurile lor scălâmbe că-s ca păpușile trase de sfori de la Vicleim…. Vai de mine, cum se deschide gurile lor și scoate chiote ca de bucurie, da’ ochii lor îs plini de spaimă! Cristosule, pupa-ț-aș crucea ta, cum uită la mine milogi și rugători, parc-ar cere de pomană! Unii mor mărgând pe cale… Alţii cu durere mare… Unii mor mărgând pe drum… Alţii, vai, în pat zăcând. Și dănțuiesc de mama focului, cu ochii plânși, oftând din adâncurile pământului… Săracii, cum își eliberează mâinile pentru o clipă și le întind spre mine să-i ajut, da’ io n-am cum, apoi îs trași înapoi în hora aia a morților…

Mi-a intrat groaza-n suflet, și mă ia somnu’… Izmenele unde m-am pișat pe mine îs înghețate, nu-mi mai simt nici picioru’, nici mâna umflată. Maica Domnului, fii milostivă, nu vreau să mor înaintea lu’ tata. Trebe să mă însor, să mă las de băutură, să vadă că m-am făcut om de casă. Să nu moară de inimă rea, săracu’. Așa oi juca și eu când mi-o veni sorocu’? N-oi fi jucat acum un an, Doamne-apără și păzește…

Ia să-nchid un pic ochii, ațipesc olecuță… Tatăl nostru carele ești în ceruri… cum era mai departe… apără-mă de rău… Că a ta este împărăția…

Câtă liniște… Nu-i bună, zău că nu-i bună! Nu mai cântă bocitoarea aia. Au, mă doare! Lăsați-mă jos! Nu mă trageți de picioare, diavolilor! Nu… nu vreau să mor! Mă las de băutură, tătuca m-așteaptă acasă! Trebe să sparg lemne, am de vopsit, am multe de făcut…

Alt nenorocit, al doilea bețiv pe săptămâna asta. Nu, nu e în comă. Delirează. Nu știu ce zice, ceva de tăiat lemne. Cum, ce? Hipotermie, nu e clar? Dar o să supraviețuiască. Ăsta e mai norocos.

Nu, ăștia nu-s diavoli, chiar dacă trag de mine ca de oaia moartă. Nu mă duc în iad, cred c-au venit cu Salvarea. Nu mai cântă nici cucuveaua, nici bocitoarea. Parcă se auzi cocoșu’ babei Lenuța, ăla trezește și morții. Am zis că i-l tai într-o zi, da’ îl iert… Slavă ție, Cristosule! Apoi mă duc la tătuca, mă las de băutură, mă-nsor, mă fac om de casă…

Allex Trușcă

Născut pe 15 august 1982 în orașul Motru, județul Gorj. A urmat cursurile Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, apoi un masterat în Managementul Afacerilor Electronice în același oraș. În prezent locuiește în București, lucrând în domeniul IT într-o multinațională. Este pasionat de istorie medievală, mitologie, are ca hobby călătoriile, vizitarea castelelor medievale, a catedralelor gothice și a muzeelor, literatura fantasy sau historical fiction. Colecționează replici de arme medievale, medalii comemorative, magneți de frigider și sticle de vin din locurile pe care le vizitează. A urmat ateliere de scriere creativă și scenaristică organizate de Revista de Povestiri, sau de Fundația Calea Victoriei. A publicat romanele I put a spell on you… (Ed. LITERA, 2020), Nebunul alb (rescris și republicat în 2019, Ed. PAVCON) și Cealaltă Regină (2018), povestiri în antologiile „Centenarium StrING” „CSF 2018”, „CSF 2019”, „Povestiri SF”, Iocan, dar și în revistele online OPT motive, EgoPhobia, Liternautica, Revista de Povestiri, Galaxia42 . Mai multe informații, pe site-ul www.allextrusca.ro.

www.allextrusca.ro