Accidentul

Școala se închisese din cauza coronavirusului, așa că Hayate Sakamoto și fratele lui, Sou Sakamoto, se plimbau cu bicicletele. Era minunat că putea înainta prin aerul primăverii împreună cu fratele lui. Se simțeau bine când ieșeau cu bicicleta, și când se jucau. Sou se pricepea destul de mult la Pokemon Sword and Shield. Nu știa ca Sou să fi pierdut vreodată când se jucau cu prietenii lor. Chiar dacă exista vreo șansă ca altcineva să câștige, Sou îi întrecea strategia. Îi învingea pe toți. Lui Hayate, Sou i se părea invincibil și iubit de toată lumea.

–  Hai să ne întrecem!

Dacă fratele lui îi cerea asta, Hayate nu putea să-l refuze. Pe drumul fără oameni, pustiu ca într-un film post-apocaliptic, ei au început să se întreacă. Hayate apăsa pedalele cu forță maximă, dar nu putea să câștige. Sou era rapid ca un vânt puternic. Uitându-se înapoi, Sou a strigat:

–  Am câștigat!

În acel moment, a apărut o mașină care a lovit bicicleta lui Sou. Corpul i s-a ridicat spre cer ca un fir de praf. Hayate s-a gândit că Sou va zbura departe de acolo, ca o panglică roșie care fusese tăiată. Însă el a căzut pe asfalt cu un sunet grotesc. Atunci, cu bule galbene la gură, Sou a început să aibă convulsii. Arăta ca un pokemon muribund. Iar mașina roșie se îndepărta repede. Uitându-se după ea, Hayate simțea teroare și greață.

– Ajutor! Ajutor! Ajutor!

În sala de așteptare a spitalului, Hayate stătea cu părinții lui. În timp ce Junji, tatăl, se plimba isteric, Maki, mama sa, îl îmbrățișa pe Hayate. După un timp în care situația a rămas la fel, în fața lor s-a prezentat o doctoriță. Junji s-a apropiat de ea și au vorbit, însă la sfârșit a căzut pe podeaua spitalului. Doar privind această scenă, Hayate a înțeles că Sou, fratele lui iubit, a murit. Junji plângea strigând și lovind puternic în podea. Dar Maki continua să-i mângâie spatele lui Hayate zicând: „E-n regulă. E-n regulă”. Atunci Hayate s-a uitat la podea. Portocaliul ei murdar era ca o mandarină putredă. O linie densă și cenușie de praf se profila de-a lungul ei. Linia era ca o cometă pe care-o văzuse împreună cu Sou. Hayate s-a gândit că Sou a devenit o stea în acea cometă.

Așezându-se pe pat în camera lui, Hayate s-a gândit la amintirile cu fratele lui. Se scărpinaseră în nas împreună într-un tren (era interzis în dezastrul de atunci cu virusul corona). Alergaseră la cursa pe trei picioare cu ocazia undoukai (運動会, zi de sport în Japonia). Cântaseră un cântec din Frozen împreună. Luptase cu el în Pokémon Sword and Shield. Și când și-a amintit cât le plăcuse o pastă de tarako (たらこ, caviar picant în Japonia), au apărut lacrimi în ochii lui Hayate. Pasta era mai picantă și mai acră decât de obicei. Hayate continua să-și bea lacrimile amestecate cu lichid nazal.

După ce lacrimile s-au oprit, Hayate a mers să atingă pistolul fratelui său. Lui Sou îi plăceau puștile destul de mult, pentru că văzuse multe filme de acțiune în care erau bătălii cu puști. Așa că începuse să colecționeze pistoale. Hayate a luat unul dintre pistoale apucându-l cu o smucitură. Atunci, s-a gândit la criminal. Acum Hayate știa cine era criminalul. Era vorba de Masaru Asada, tatăl unei fete pe nume Honoka Asada. Când se îndreptase spre clasa lui, văzuse capul bărbatului așezându-se pe scaunul șoferului. Și hotărâse că se va răzbuna pe ucigaș.

Următoarea zi, a început să supravegheze apartamentul unde locuia Masaru. Deși spera ca Masaru să lucreze de acasă, din fericire a apărut mașina roșie. Masaru s-a așezat pe scaunul șoferului iar Hayate a urmărit mașina. Era destul de neplăcut să continue să pedaleze simțind aerul tăiat de mașina roșie, ca și cum porii din întregul lui corp ar fi vomitat. Peisajul în jurul lui părea mai sinistru. Culoarea cerului era înfricoșător de albastră, ca sângele unei caracatițe. Așa a ajuns la locul unde mașina fusese parcată. Această clădire era una obișnuită. Masaru a ieșit din mașină și a intrat în clădire. Hayate s-a gândit că el lucra aici și a continuat să aștepte. Intențiile lui criminale i-au înlocuit trândăvia și anxietatea. După câteva ore, Masaru a ieșit din clădire și a intrat în mașină. A mers acasă, așa că Hayate l-a urmat. Însă doar l-a urmărit, nu a făcut nimic altceva. Nu avea curaj încă să apară în fața lui Masaru. Așa că s-a întors acasă, în apartamentul lui.

Hayate lua cina cu părinții lui. În acea zi, la cină aveau mapo doufu (麻婆豆腐, tofu picant și carne tocată în stil chinez) și găluște. Însă nu erau pe placul familiei, nimeni nu spunea nimic. Tăcerea fiind atât de seacă, nu se putea simți nici gustul mâncării. Atunci, Junji a început să plângă dintr-odată. Era prima dată când Hayate asista la o scenă în care o lacrimă cădea în mâncare.

– Persoana care l-a ucis pe Sou își vede liniștită de viață…

Maki mângâia spatele lui Junji

– Ce am făcut noi să merităm soarta asta…

Auzind aceste cuvinte, Maki a început și ea să plângă. Plânsul lor era puternic, și voia să-i spargă timpanul. Dar Hayate continuă să-și mănânce cina în tăcere.

Continuă să-l urmărească pe Masaru timp de câteva zile. Când apăsa pedalele bicicletei, sau când se uita la clădire, Hayate continua să zică „Te voi ucide, te voi ucide” în sinea lui, dar nu avea curaj să-l ucidă cu adevărat. Totuși, Hayate continua să aștepte în fața companiei. Și, de fiecare dată când îi trecea prin minte o amintire cu Sou, era cuprins de o căldură confortabilă și simțea o mare plăcere. S-a gândit încă o dată că Sou fusese cel mai bun frate.

Te voi ucide, te voi ucide, te voi ucide.

Zilele lui Hayate începeau să fie dominate, încet-încet, de acel gând periculos. În pat în timp ce dormea, în timp ce mânca karaage (唐揚げ, pui prăjit în stil japonez) și când urina la toaletă, Hayate continua mereu să-l ucidă pe Masaru în gând. Uneori își imagina cadavrul distrus al lui Masaru. Creierul îi explodase și i se vedeau intestinele, legate de stomac. Fața îi era lovită în mod teribil și corpul îi era complet transformat. Hayate își imagina că el însuși făcuse ca acel cadavru să arate atât de brutalizat. Și dintr-odată a simțit că venise timpul să acționeze.

Într-o zi, pe când Hayate își continua urmărirea, mașina s-a oprit la semaforul roșu. În acea clipă, un gând ca „Acum sau niciodată” l-a străbătut. Cu sângele înfierbântat, Hayate a mers în fața mașinii și a scos pistolul. Pe fața șoferului a apărut o expresie uluită. Hayate a lovit parbrizul mașinii cu pistolul. Atunci, acesta s-a spart cu un sunet intens, care l-a surprins pe Hayate.

– Ieși, ucigașule!

Cu un strigăt tâmpit, Masaru a ieșit afară. Hayate l-a lovit cu pistolul, și l-a făcut să cadă la pământ. După ce l-a lovit cu picioarele de mai multe ori, i-a pus pistolul în gură.

– Mi-ai ucis fratele! a strigat Hayate.

– Ce tot spui. N-am făcut nimic!

Hayate a împins arma înăuntrul gâtului lui Masaru, care a șuierat răgușit.

– Nu eu! Nu eu!

– Ba știu eu mai bine. Mi-ai ucis fratele cu mașina. Ai lovit bicicleta fratelui meu și l-ai aruncat departe!

Masaru și-a deschis ochii mari și n-a mai zis nimic.

– Nu a fost intenționat! El s-a aruncat în fața mea.

Spunând aceste cuvinte, sângele i s-a ridicat lui Hayate la cap, așa că a început să lovească fața lui Masaru cu pistolul. Sângele i-a erupt acestuia din buză cu un sunet ca bitya-bitya. Fața lui Masaru a devenit foarte roșie.

– Ajutor! Ajutor!

Dar Hayate nu s-a oprit. Doar continua să-i lovească fața. Era interesant că, în timp ce-l lovea, fața lui se deforma treptat. Era ca jocul cu lut de la grădiniță. Hayate și-a amintit că făcuse o sabie de lut pe care o avea un erou. Și Aito Kisaka, prietenul lui, făcuse o sabie similară, așa că se luptaseră împreună. Hayate fusese împreună cu Aito la școală până în clasa a V-a, dar nu se mai întâlniseră niciodată după aceea. Ar fi vrut să se mai întâlnească cu el de multă vreme.

Oprește-te!

Cuvântul a reverberat în capul său. Era vocea lui Sou, cu siguranță. Hayate s-a oprit surprins. Și s-a gândit că să te răzbuni nu e bine. Atunci Masaru a luat pistolul din mâna lui și a început să-l lovească. Curând, și fața lui Hayate a devenit roșie.

Masaru continuă să-l lovească pe Hayate, până ce corpul acestuia încetă să se mai zbată.

– Am ucis încă o dată. Ce aiurea!

După ce a spus asta, Masaru a intrat în mașina roșie și i-a zdrobit capul lui Hayate cu roata. Masaru a oftat profund pornind mașina. După ce a luat-o la goană pe drum, a dat de un șir de copii de grădiniță care se plimbau. Așa că a intrat în ei. A zdrobit corpul copiilor intenționat, făcând chiar o manevră.

O conducea deja de ceva vreme, așa că, înăuntru, mașina devenise destul de răcoroasă.

Tettyo Saito

Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.