Pisoi la sac. Rețetă în cinci pași

De ce ai nevoie:

un sac solid de pânză,

patru pisoi cu blana de diferite culori,

momentul perfect, când proprietarii nu sunt acasă,

opțional, un colț de pâine pentru câinele Gioni,

o cutie de tablă, pentru țigările din tutun local, învelit în foaie de ziar.

Pasul 1 – Titilaie

Scoți cutia de tablă din buzunarul de la piept. E cald. Cămașa ți se lipește de șira spinării. Scoți o țigară. Închizi capacul cutiei. Aprinzi țigara cu un băț de chibrit. Acum zece minute ai luat chibriturile de pe masa de afară. Femeia n-a observat. Era la fântână. La fel cum n-a observat nici alte dăți. Ai luat obiecte din curte, din garaj, din pivniță. Mai mici sau mai mari. Un borcan cu murături. O sticlă de doi litri cu vin. Un bidon mic cu motorină. Un ceaun de fiert mămăliga. Tragi fumul în piept. Tușești câteva secunde. Te scarpini pe chelie. Îți așezi ochelarii pe nas. Îți sufleci mânecile până sus. Nu vrei să te murdărești. Termini țigara și o stingi. Te întorci la treaba pe care ți-a dat-o bărbatul ei azi. Muți corcodușele fermentate din butoiul în care au stat la soare. Mirosul dulce-acrișor îți pătrunde în nări. Umpli o găleată cu fructele galbene și fermentate, amestecate cu multe kilograme de zahăr. O răstorni în cazanul de aluminiu. Repeți. Găleată-cazan. Găleată-cazan. Te odihnești, pentru că mușchii brațelor tale nu mai sunt la fel ca la 20 de ani. Torni în cazan și cinci găleți cu apă. Aprinzi focul sub pirostriile pe care stă așezat cazanul, ca un mare barosan. Știi că vei gusta fruntea* în scurt timp. Țuica e tare. Îți vine o idee. Vorbești cu bărbatul ei. Vine să guste țuica, deși tu știi că nu are voie. E bolnav. Dar nu te bagi, că nu e treaba ta. Bărbatul dă din cap. E mulțumit. Profiți de momentul ăsta. Îi ceri ceva. Doi pisoi. Că și așa are prea mulți. Sunt mărișori și mănâncă singuri din castron. Bărbatul îți zice că vrea să păstreze doi. E iubitor de pisici, știi asta. Nu te refuză. Și asta știi deja. Animalele arată ca după revistă. Sunt curate, bine hrănite cu boabe de la oraș. Îți freci palmele de încântare. Faci o afacere bună, fără să dai niciun ban. Nepoții tăi se vor bucura. Nu vei veni cu mâna goală. Bați palma cu bărbatul. Te întorci la cazan, la înlocuitul apei fierbinți cu apă rece. Țuica curge în continuare. Guști un păhărel. Te cuprinde amețeala.

Pasul 2 – Sacul

Deschizi ochii. E dimineață. Iei o cămașă curată pe tine. O bagi în pantaloni. Ești gata de plecare. Înainte să ieși pe poartă, strigi spre băiatu’ tău cel mare. Se uită la televizor în sală: Viorele, te duci, mă, azi la cules de porumb? Ăia ai lu’ Milion caută oameni de două zile, să meargă la cules. Fiul tău are ochii cârpiți de somn. Îți răspunde plictisit: Du-te, bre, d-aci! Lasă-mă-n pace! Nici nu te-ai trezit bine că ești numa’ cu gura pă mine!

Ieși din casă și îl lași pe Viorel în plata Domnului. Băiat mai leneș ca al tău nu ți-a fost dat să vezi. Nu seamănă deloc cu tine și îți pare rău că recunoști asta. Ție chiar îți place să muncești. Nu te ferești de munca fizică, de activitățile de tot felul, mai ales când te sună ăia cu bani. Știi prea bine care sunt familiile alea avute din sat, de aia te și învârți în lunile de vară pe lângă ai lu’ Milion. Faci de toate: le tunzi pomii, spargi lemne, faci țuica și întreții focul, faci curat în poduri sau prin pătuluri, prinzi și porumbei, iar la nevoie tai și găini ori porci. Chiar dacă nu ai decât un metru șaizeci în înălțime, iar corpul tău arată ca al unui copil bătrân, cu mâinile uscate și spatele ușor cocoșat, nu te dai în lături de la munca grea. Cari saci în spinare, cu grâu, cu porumb sau cu orz. Te sui și pe casă dacă e nevoie să repari vreo bucată de tablă. Mare păcat că fiu-tu nu face nimic din toate astea. Dac-ar fi stat mai mult pe lângă tine, azi s-ar fi ales ceva de el.

Închizi poarta în urma ta. Faci câțiva pași. Scuipi în țărână, doi metri mai încolo. Fir-ar al dracului! Ai uitat sacul. Azi e o zi mare. Împlinești 70 de ani. Te întorci din drum. Intri în bucătăria de vară, lângă cotețul găinilor. Cauți într-o cutie de lemn. E mâncată de cari. Recunoști bucata de pânză care se ivește de pe fundul cutiei. Tragi de ea. E sacul. E intact. L-ai folosit de atâtea ori, că te miri cum de mai rezistă pânza. Treaba e ca și făcută, îți zici. Îți aprinzi o țigară. Ieși pe drumul care dă spre biserică. Ții sacul la subraț. Măcar azi să le faci nepoților o surpriză. Pe drum îți mai vine o idee. Poate azi ai putea face niște bani.

Pasul 3– Bărbatul operat

Apasă butonul roșu al telecomenzii. Se ridică de pe pernă cu mișcări lente. Are dureri în zona burții. Încearcă să-și amintească ce trebuie să facă. Asistentele l-au învățat cum să se dea jos din pat: stat pe o parte a corpului; ridicat în șezut; stat în fund două secunde; primul picior pe podea; al doilea picior. A reușit. Se ridică. Face câțiva pași. Încearcă să uite de durere. Trece de prima ușă. Lasă în urmă dormitorul. A doua ușă. Lasă în urmă camera din mijloc, pe care o numesc sală. Ajunge la a treia ușă. În sfârșit e afară. Lenuțo, a venit Titilaie? Lenuța tocmai vine de la fântână. Cară o găleată roșie cu apă rece. O așază pe masa de afară. Pe mușamaua cu flori cumpărată de la oraș, când a fost cu el ultima dată la tratament. Nu a venit. Da’ de ce întrebi? Azi n-aveam nicio treabă pentru el.

El se așază pe o bancă acoperită cu o pătură ca blana de tigru. Paralelă cu masa. Se ține de burtă. Poartă un maiou alb. Sub pânza lui este un brâu. Culoarea pielii. Nu că ar conta culoarea brâului elastic. E cumpărat de la farmacia spitalului. Brâul ăsta îi ține operația. Îi e cald. Drumul din dormitor până afară l-a obosit, dar nu vrea să-i spună asta Lenuței. Ar bea niște ceai. Se uită la gambele albe. E în pantaloni scurți. Îi e frig la picioare. Bine că Lenuța i-a pus de dimineață șosete. M-a rugat să-i dau doi pisoi. A zis că vine azi să-i ia. Să le dai ceva să mănânce, să stea pe lângă casă.

Femeia se apropie de el. Își pune mâna stângă pe umărul lui. Cu cealaltă mână caută în buzunarul mare al șorțului de bucătărie cu flori mov și albastre. Scoate din el telefonul mobil. Apasă o tastă. S-a făcut ora unu. Ar trebui să ne îmbrăcăm, nu? Ea continuă să vorbească. El nu mai e foarte atent, pentru că știe la ce se referă. E un ritual pe care amândoi îl fac, după fiecare operație a lui, de mai bine de doi ani. Tratamentul lui reîncepe azi. Trei sau patru ore de stat pe un pat. Cu un ac înfipt în venă. Medicamente toxice. Otravă pentru celulele bolnave. Eh, chiar dacă nu ne găsește acasă, știe Titilaie de unde să îi ia.

Pasul 4 – Fapta

Ajungi la șosea. Cotești spre casa lor. Știi că nu sunt acasă. Doar ce le-ai văzut, acum câteva minute, mașina în curbă, la ieșirea din sat. I-ai salutat dând din cap. Sacul stă bine, fixat la subțioară. Te apropii de poarta lor. Tragi de zăvor, așa cum ai făcut-o de atâtea ori. Că doar ai mai fost la ei în curte când nu erau în sat. Gioni latră la tine, dar știe că ești de-al casei. Se bucură și dă din coadă. Taci, mă, din gură! Turbatule! Te scarpini pe chelie. Degetele îți trec prin cele câteva fire de păr răzlețe. Ochii tăi caută ceva. Desfaci sacul. Te apropii de bucătăria de vară. Te apleci. Te uiți sub o masă de lângă ușa galbenă cu geam. Ce bine că nu va trebui să cauți pisicile prin toată curtea. Sunt acolo, te privesc toate cele patru perechi de ochi. Te lași pe vine, ca atunci când vă punea profesorul de sport să exersați mersul piticului. Pregătești gura sacului, aducând-o mai aproape de piciorul mesei. Întinzi mâna spre primul pisoi pe care-l atingi. E negru și are o pată mică, albă, sub gât. Îl bagi în sac și strângi pânza. Faci la fel cu al doilea. Blana lui e gri cu alb. E motănel. Îl înghesui și pe ăsta în sac. Dacă tot ești aici, ai putea să faci un lucru. Oricum, ei nu o să-i simtă lipsa. Întinzi iar brațul. Auzi un mieunat. Prinzi puiul mai mare, cu grijă să nu te zgârie. Alb cu negru și un pic de portocaliu pe coadă și pe spate. Te uiți în ochii lui și îl îndeși repede în sacul de pânză. O să fie secretul tău. Pe aici, la șosea, dispar tot timpul pisici, mai ales după ce cresc și încep să umble dintr-o curte în alta. Dacă ei o să te întrebe ceva, știi deja ce o să le răspunzi. E simplu: ai văzut o pisică călcată de mașină, două case mai încolo, în dreptul lu’ Fănică Popescu; semăna cu unul dintre pisoii lor. Îți repeți fraza asta în gând. Probabil că nu va fi nevoie să o folosești. Lor nu le stă mintea la pisici acum. Umblă numai prin spitale. Bărbatul e bolnav, ai văzut cu ochii tăi cum îi cade părul și poartă tot timpul o șapcă albă. De câteva ori l-ai văzut ras în cap. Eh, cât timp ei sunt ocupați, tu trebuie să profiți. Ai atât de multe de luat, că nici nu știi de unde să-ncepi. Ah, da, cu pisoiul. Dacă o convingi pe nevasta lu’ popa să ia de la tine un pisoi, sigur faci rost de 10-15 lei poate chiar 20. Un pachet de țigări și o cafea de la automatul de la cârciuma din deal. Te-ai scos! Țigări bune chiar de ziua ta. Știi tu cum să o convingi, mai ales că preoteasa iubește animalele și o să i se facă milă de puiul de pisică. Te va răsplăti când o să îi spui că l-ai salvat dintr-un șanț, că doar o cunoști, e pâinea lui Dumnezeu! E și păcat să nu ia animalul la ea.

Pasul 5 – Testul scobitorii

Lenuța fierbe zarzavaturile tocate azi-dimineață. Face o ciorbă pentru bărbatul ei, cu de toate. Exact așa cum îi place lui. Nu ca supele alea chioare pe care el era nevoit să le mănânce în spital. Oprește aragazul și închide robinetul buteliei. Presară în ciorbă pătrunjelul tocat de pe masă. Bărbatul ei intră, cu pași mici, în bucătărie. Ține o scobitoare în mână. De fapt, în buzunarele fiecărei perechi de pantaloni păstrează una sau două scobitori învelite în hârtie. Un obicei vechi de-al lui. Lenuța știe că după fiecare masă folosește scobitoarea. Bine că poate să mestece, se gândi femeia. Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu trebuie să îi facă terci din legume fierte și să-i dea de mâncare cu lingurița, ca la bebeluși. Lenuțo, să vii să-ți arăt ceva pe camere! Al dracu’ țigan! După cât l-am plătit că a făcut țuica și după câte i-am oferit! Bărbatul zâmbește, în timp ce aruncă scobitoarea în coșul de gunoi de sub chiuvetă. Femeia acoperă oala cu un capac și îl urmează în dormitor, acolo unde este amplasat creierul camerelor lor de supraveghere. Le-au instalat săptămâna trecută. După ce le-au dispărut bidoane cu zeci de litri de motorină. Și un ceaun mare în care făcea mâncarea pentru parastase. Și două damigene de țuică.

Pe un ecran mare, împărțit în patru, rulează imagini diferite. Este curtea lor, filmată din patru unghiuri. Ia uită-te aici! Bărbatul ei apasă pe butoanele unei telecomenzi mici. Imaginile se schimbă și rămâne una singură, care umple tot ecranul. Asta e din ziua aia, când am fost la tratament. Lenuța se apleacă, își apropie fața de ecran. Vede ceva mișcându-se. Stai să-mi pun ochelarii. Ia tocul negru de pe masă și îi așază pe nas. Da’ ce tot face Titilaie lângă bucătăria de vară? Se uită încurcată la imaginile în mișcare, cu Titilaie aplecat sub o masă, apoi la bărbatul ei. Cum, ce face? Fură un pisoi. A dracu’ e pielea pe el! I-am și zis că-i dau doi. Pe alese! Pe cei mai frumoși, pe cei mai mari. Ș-acum îl văd cum îi bagă în sac pe toți trei. Lenuța începe să râdă cu poftă, dezvelindu-și dinții, și își dă jos ochelarii. Fi-ţi-ar pisoii să-ți fie! Pentru asta m-ai chemat? Eh, acum știi și tu ce hram poartă moșu’! Să te mai prind că-l chemi pe aici! Parcă nu pot să plătesc pe altcineva să facă țuica și să taie crengile la frasin! Bărbatul apasă un buton, iar imaginea de pe ecran îngheață. Îl privește pe Titilaie cu sacul în spate, în alb și negru. Bătrânul se pregătește să iasă pe poarta de fier. În urma lui, la poartă, a rămas un motănel negru, o biată umbră pe cimentul din curte, care a fost despărțită de rudele sale de alte culori.

*Aici „frunte” este folosit cu sensul de lichid obținut la începutul unei distilări fracționate.

Florentina Ionescu

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, iar în prezent lucrez la un ziar săptămânal pentru comunitatea medicală din România. Am câteva proze scurte publicate în Revista de Povestiri în 2020. Am copilărit într-un sat situat la 40 de kilometri de București, iar Capitala m-a adoptat în 2002. Am încerc să redau în textele pe care le-am scris măcar o mică parte din atmosfera de la sat și din poveștile pe care mi le-au spus cei dragi. Îmi doresc să creez personaje autentice, păstrând câteva trăsături de la oameni dragi mie, care m-au marcat în copilărie.