La Venus a la fourroure

Dacă spectatorul ar ști dinainte că filmul lui Roman Polanski La Venus a la fourroure (Venus în blănuri, 2013) are numai două personaje și acțiunea  se petrece doar la  interior, într-o sală de teatru, probabil că s-ar gândi de două  ori înainte să apese butonul telecomenzii.

Primul gând  ar fi dacă diva de 50 de ani Emmanuelle Seigner (și ce prezență magnetică a avut în  Frantic  și în   Bitter Moon!) mai poate interpreta o Stăpână în costum din piele neagră și cravașă. Da, mai poate!  Al doilea gând va fi probabil: oare   ce gen de fuziune sau de  transfer de personalitate ne va servi de data asta  maestrul dramelor existențialiste pe muchie de cuțit?

Cuțitul este un leit-motiv în opera regizorului polonez cu origini evreiești, emigrat la Paris după debutul strălucit cu filmul  Cuțitul în apă, nominalizat la Oscar în 1962, plecat apoi în State, de unde a fugit  din nou în Franța, după  condamnarea definitivă  pentru violul unei fetițe de 13 ani.

Venus in fur    înseamnă  pentru Polanski o nouă revenire la începuturi și totodată un rezumat al întregii sale cariere.  Cuțitul în apă  este despre dilema unui cuplu la jumătatea vârstei dacă să anunțe sau nu la poliție presupusa ucidere din culpă  a unui tânăr de nouăsprezece ani, sau mai degrabă să-și salveze căsnicia,  amenințată de spectrul infidelității soției.  Cuțitul în apă este un film minimalist cu trei personaje și un cuțit  care se înfige cu vârful în perete. Bitter Moon este despre un cuplu care își trăiește amarele consecințe ale dezmățului sexual, plus  un tânăr mesmerizat de argintia patină a desfrâului oglindită în ochii divei Emmanuelle, plus un cuțit care se înfige cu vârful în podea.  Venus in fur este despre o prostituată de cinci zeci de ani care vine la un concurs pentru obținerea  rolului  zeiței pornografice, Venus, într-o piesă de teatru.  Și despre un cuțit, care, nu-i așa, sfârșește prin a se înfige cu vârful undeva.

Tânărul regizor, care seamănă izbitor cu Roman Polanski la vârsta aceea de trei zeci de ani, o alungă inițial  iritat pe nepoftita cu aer de gâsculiță proastă și limbaj suburban, fiind grăbit să se întâlnească cu soția sa la o cină romantică. Târfa, pardon, actrița, se metamorfozează însă subtil și devine pe rând, sub ochii noștri,  când o  Stăpână dominantă, când o ingenuă înlăcrimată, când o zeiță adevărată, cu ochii reci, olimpiană, înconjurată de tunete și fulgere. În toate rolurile ei, tânărul regizor cu chipul lui Polanski îi devine partener de replică, vrăjit, captiv. Cei doi își împrumută alternativ unul-altuia personalitățile, se torturează, se iubesc, se lovesc, într-un joc al durerii senzuale sado-mazochiste.

La Venus a la fourroure este un film despre dominare liber consimțită între bărbat și femeie, despre contopirea până la autodistrugere a monadelor primordiale.

Filmul are o colecție impresionantă de premii și nominalizări la festivalurile europene de film Cannes, Bafta, Cesar și altele, pentru anii 2013 și 2014.

…………………………………………………

Florin Giurcă

Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

fgiurca.blogspot.ro/