Dacă spectatorul ar ști dinainte că filmul lui Roman Polanski La Venus a la fourroure (Venus în blănuri, 2013) are numai două personaje și acțiunea se petrece doar la interior, într-o sală de teatru, probabil că s-ar gândi de două ori înainte să apese butonul telecomenzii.
Primul gând ar fi dacă diva de 50 de ani Emmanuelle Seigner (și ce prezență magnetică a avut în Frantic și în Bitter Moon!) mai poate interpreta o Stăpână în costum din piele neagră și cravașă. Da, mai poate! Al doilea gând va fi probabil: oare ce gen de fuziune sau de transfer de personalitate ne va servi de data asta maestrul dramelor existențialiste pe muchie de cuțit?
Cuțitul este un leit-motiv în opera regizorului polonez cu origini evreiești, emigrat la Paris după debutul strălucit cu filmul Cuțitul în apă, nominalizat la Oscar în 1962, plecat apoi în State, de unde a fugit din nou în Franța, după condamnarea definitivă pentru violul unei fetițe de 13 ani.
Venus in fur înseamnă pentru Polanski o nouă revenire la începuturi și totodată un rezumat al întregii sale cariere. Cuțitul în apă este despre dilema unui cuplu la jumătatea vârstei dacă să anunțe sau nu la poliție presupusa ucidere din culpă a unui tânăr de nouăsprezece ani, sau mai degrabă să-și salveze căsnicia, amenințată de spectrul infidelității soției. Cuțitul în apă este un film minimalist cu trei personaje și un cuțit care se înfige cu vârful în perete. Bitter Moon este despre un cuplu care își trăiește amarele consecințe ale dezmățului sexual, plus un tânăr mesmerizat de argintia patină a desfrâului oglindită în ochii divei Emmanuelle, plus un cuțit care se înfige cu vârful în podea. Venus in fur este despre o prostituată de cinci zeci de ani care vine la un concurs pentru obținerea rolului zeiței pornografice, Venus, într-o piesă de teatru. Și despre un cuțit, care, nu-i așa, sfârșește prin a se înfige cu vârful undeva.

Tânărul regizor, care seamănă izbitor cu Roman Polanski la vârsta aceea de trei zeci de ani, o alungă inițial iritat pe nepoftita cu aer de gâsculiță proastă și limbaj suburban, fiind grăbit să se întâlnească cu soția sa la o cină romantică. Târfa, pardon, actrița, se metamorfozează însă subtil și devine pe rând, sub ochii noștri, când o Stăpână dominantă, când o ingenuă înlăcrimată, când o zeiță adevărată, cu ochii reci, olimpiană, înconjurată de tunete și fulgere. În toate rolurile ei, tânărul regizor cu chipul lui Polanski îi devine partener de replică, vrăjit, captiv. Cei doi își împrumută alternativ unul-altuia personalitățile, se torturează, se iubesc, se lovesc, într-un joc al durerii senzuale sado-mazochiste.
La Venus a la fourroure este un film despre dominare liber consimțită între bărbat și femeie, despre contopirea până la autodistrugere a monadelor primordiale.
Filmul are o colecție impresionantă de premii și nominalizări la festivalurile europene de film Cannes, Bafta, Cesar și altele, pentru anii 2013 și 2014.
…………………………………………………
Genul: dramă
Regizor: Roman Polanski
Scenariu: David Ives, Roman Polanski
Actori: Emmanuelle Seigner, Mathieu Amalric
Premiera: 8 noiembrie 2013 Polonia
Durata: 1h 36m
Notă film: [s3r star=9/10]
[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=WiZAi0q2Yc0[/embedyt]
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

Suna foarte incitant, sa vad cind imi gasesc timp sa-l vad! :)
Nu am mai vazut un film de Polanski de cind a iesit Carnage, la fel, putini actori (patru) dar foarte, foarte bun.
Eu am vazut de curind The Room, poate imi gasesc tip sa scriu un pic despre el.
L-am vazut simbata seara. Cei doi fac un joc de exceptie, un film care merita vazut. Finalul speram sa fie altul :)
„Va ofer trupul, sufletul si onoarea mea”
Onoarea de sine statatoare, in afara trupului si a sufletului, pentru ca daca o pierzi le poti pierde pe celelalte odata cu ea. Mi-a placut!
Așa e, jocul actorilor ridică filmul la înălțimea la care se află. Singurul motiv pentru care nu am dat 10, este că un film între patru pereți nu poate accede la nota asta din partea mea :) Sunt însă alte filme de ale lui cărora le-aș da 10, pe care le-am numit în articol: Cuțitul în apă, Frantic, Bitter Moon, The Ninth gate, Rosemary’s baby.
Senzatia e ca urmaresti o repetitie a unei piese de teatru. Desele intreruperi si improvizatii dau tot farmecul.
La faza cu jacheta care avea o eticheta de la 1876 eu am crezut ca filmul o sa ia o turnura cum a fost in Midnight in Paris. Ideea totusi a ramas :)
Teatrologia în film. Simbioze desăvârșite, monade inerente care influențează și modelează cu succes starea temporară a creierului uman. Extraordinară recenzie, felicitări celui care a făcut-o…
Mulțumesc. Ai văzut filmul?