Mi-am dat demisia și m-am oprit să beau o bere rece. La masa cealaltă un domn cu o pelerină de ploaie și pălărie îmi zâmbea sardonic. L-am salutat imaginar pentru că afară erau treizeci de grade celsius. O fetiță a trecut pe lângă mine cu un coșuleț de cireșe și m-a rugat să cumpăr câteva legături. I-am spus că sunt șomer, mi-a zâmbit, apoi și-a suflat nasul în șorțulețul ei. Mașinile treceau impasibile și miliarde de particule se așezau peste tot. Un bătrân cânta la o vioară dezacordată, iar la doi pași de el, un băiețandru își sprijini bicicleta de stâlp, savurând o înghețată ce se prelingea pe cornet. Nu mai aveam țigări; nu știam încotro să merg. Nu mă puteam întoarce acasă, mama mi-ar fi făcut capul calendar și nu mă simțeam în stare să o mint. Când mi-am predat demisia, șeful meu fuma dezinteresat; a dat un telefon, probabil pentru a îmi căuta un locțiitor. M-am apropiat și la un moment dat am vrut să-l mușc de ureche. Am simțit o poftă drăcească, parcă urechea lui s-ar fi prefăcut dintr-odată într-o lasgna. S-a retras și m-a privit cu ochii săi mici îngropați în grăsime. Ieși dracu afară mi-a zis. L-am apucat de guler – nu înțeleg de unde mi-au venit puterile, pentru că șeful meu cântărește peste o sută de kilograme – și l-am scos pe ușă afară. M-am închis în birou și am aruncat cheia. Afară, de sus, din scaunul șefului meu, mașinile erau infime, oamenii mărunți, orașul cu turnulețele sale priza omuleții și jucăriile prin nările sale numeroase. Era o zi ca oricare altă, în afară de faptul că la ușa mea se auzeau voci de tot soiul. Isterizate, îngrămădite de parcă ar fi vrut să treacă prin zid. În culmea fericirii am sărit pe geam într-un arbust proaspăt tuns și am căutat un loc unde să pot bea o bere liniștit. Un domn politicos m-a întrebat dacă sunt teafăr. Probabil doar așa din variație, să-și demonstreze lui că e un tip grijuliu. Am mai cerut o halbă și o domnișoară cu bonetă și șorț alb a dat din mână aprobator. Terasa unde m-am oprit era situată în mijlocul unui parc asemănător celor din spitalele de nebuni. Berea a sosit într-o clipă, toți erau simpatici. Pesemne că ziua toridă la începuturile ei, mai găsește oameni fericiți. Era ziua mea norocoasă sau mi se pregătea ceva. Întotdeauna când am întâlnit oameni extrem de binevoitori a trebuit să plătesc. Aveam blugi rupți cum se purta pe atunci, un tricou cu inițialele unei trupe pe care puțini și-o mai aminteau. Aș fi vrut să mă ridic dar nu știam încotro să mă îndrept. Mi-a venit în minte o femeie tunsă băiețește ce zâmbea mereu când îi spuneam ceva serios. Știam adresa și eram absolut convins că am s-o găsesc acasă plictisită. Pe drum m-am oprit la o tarabă cu cărți vechi din centru. Mi-a atras atenția o cărțulie intitulată Povestea unui fir de praf . Am negociat și am scos-o la jumătate din prețul afișat. Vânzătoarea grasă părea nemulțumită. Este dificil să rămână doi oameni fericiți dintr-o negociere i-am spus durduliei. Dânsa a zâmbit sarcastic și mi-a arătat niște dinți lați, greu de crezut că ar fi putut aparține unei femei. Nu mai aveam țigări, nici bani, și m-am oprit în fața operei. Mi-am ales o domnișoară frumoasă, îmbrăcată cu mult bun gust și i-am cerut niște bani împrumut. Începusem să capăt încredere precum în zilele de studenție când colindam țara în lung și lat fără o lețcaie în buzunar. La o cafenea din apropiere am ascultat o melodie plăcută și am răsfoit cartea cumpărată. Povestea unui fir de praf părea a fi o nuvelă tradusă prost. Un tip ilar cu nume greu de pronunțat, se îndrăgostise de soția șefului său. În încercările sale lamentabile de a o impresiona, sfârșise sărac lipit pământului. Își vânduse casa în care locuia împreună cu mama sa, luase bani cu camătă. Totul se dovedise în zadar. Omul înnebunise, ajungând în cele din urmă să-și pună ștreangul de gât. Dar sorții și de data asta fuseseră potrivnici. După câteva tentative eșuate de a-și pune capăt zilelor, se lăsase păgubaș. Nuvela se termina brusc
Cărțile de acest gen au darul de a mă liniști.
Va fi bine, mi-am zis.
Nu-mi aminteam când m-am îndrăgostit ultima dată. Asta nu poate fi decât ceva bun, mi-am zis, și mi-am amintit ziua în care am furat o pisică din balconul unei bătrâne senile. Probabil mă îndrăgostisem de pisică. Ziua era pe sfârșite. Priveam liniștit aleea pustie. Asistenta drăguță uitase de mine iar berea mea se răcise.
…
Născut la 20 mai 1981. Premii literare -proză scurtă și poezie-(2017-2019)-I-Sadoveanu, Moștenirea Văcăreștilor. Volumul de debut: „ Confesiunile Maestrului Păpușar” – proză scurtă- publicat la editura Tracus Arte (2020). Prezent în Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania., Ed. Paralela 45.
Scris așa, „din bucată” și citit la fel, pare să funcționeze. E un caleidoscop, dar e bine scris. Mi-a plăcut momentul în care personajul intră în biroul șefului și vede totul mic și neimportant.
Berea se răcise? Asta nu poate fi decât un lucru bun…
e cam greu de urmarit pentru ca nu stiu ce vrea personajul principal. chiar daca e o povestire scurta, detaliile pot fi date treptat, pot fi presarate pe ici pe colo. nici o fraza nu trebuie irosita, nici un punct nu trebuie sa fie in plus. din cauza asta povestirile sint mai greu de scris decit romanele.
de ce a demisionat? unde a lucrat? cine era femeia tunsa baieteste? care e legatura dintre povestea unui fir de praf – cartea si povestea unui fir de praf – povestea? e cumva povestitorul in exact aceeasi pozitie cu eroul cartii? e si el pe cale sa-si puna streangul de git? sint astea ultimele sale ore printre oamenii fericiti?
sau poate ca fraza asta e cheia: „Terasa unde m-am oprit era situată în mijlocul unui parc asemănător celor din spitalele de nebuni.” – e totul doar o nalucire a povestitorului?
dupa cum vezi, sint multe intrebari. detaliile l-ar aduce pe cititor mai aproape de personaj si de lumea lui. si nu e nevoie de mult: o fraza bine scrisa poate face cit un capitol intreg.
textul nu e scris rau, dar are nevoie de mai multa atentie si de ceva dezvoltare pentru a deveni convingator.
Mulțumesc pentru timp și răbdare. Gabriel, textul este un flash. Sunt trăirile interioare ale unui alienat. Nu știu cum ți-a rămas ție impregnată ideea cu ștreangul :). Pe alocuri textul se vrea a fi laconic. Un personaj fictiv măcinat de conflicte interioare, în punctul de ieși la liman. Este un text neterminat.