Radul Mamei cel cu suflet de melc obosit

– comédie naţională cu cânticele –

PERSONAJELE:

Radul Mamei, haiduc

Calul Elisabeta

Ciobănița

Rodica Hahahaha, crâșmăriță

Ilie Belivacă, boier, exploatator, senator european

Colea Slutu, șeful poterei

Primul mesean

Al doilea mesean

Un trubadur

Poterași, norod, lăutari

Decorul sugerează o pădure. Se aud păsărele cântând. Uitându-se cu grijă în urmă, intră Radu Mamei şi Calul Elisabeta. Apoi un zgomot de mașini pare că se apropie, spre spaima celor doi, care se pitesc după tufe. Zgomotul se depărtează.

Radul Mamei (ieșind din tufe și aşezându-se pe o buturugă): Am scăpat şi de data asta… Of, of, of! Sărmanul meu trup!

Calul Elisabeta: Of, of, potera asta mă stresează, ne mănâncă viața. Potera și iar potera! Și când mă gândesc că alții devalizează bănci și nu le pasă de nimic.

Radul Mamei: Păi cum să le pese, dacă știu că nu pățesc nimic?

Calul Elisabeta: Eşti obosit, stăpâne? Ce-i cu moaca asta de melc obosit?

  Radul Mamei: La trup, dar mai ales la suflet… Ce pădure-i asta?

Calul Elisabeta: Dracu ştie! Dacă tu eşti Radu Mamei, asta trebuie să fie pădurea bradului. Ştii: „Prin pădurea bradului, trece mama Radului…” Dacă aş fi critic literar, aş zice că-i pădurea de simboluri.

Radul Mamei: Cât de înţeleaptă eşti tu, Elisabeto, calul meu mult iubit!

Calul Elisabeta (Se uită de jur împrejur): Stăpâne, acu’, că te văd cu sufletul greu, eu ţi-aş spune ceva…

Radul Mamei: Hai, spune!

Calul Elisabeta: Uite care-i chestia! M-am săturat să tot fugim de poteră. Gata cu haiducia! Vreau să duc şi eu o viaţă normală, să nu mă mai sacrific pentru popor.

Radul Mamei: Trebuie să ne sacrificăm pentru o viaţă mai bună. Sacrificiul este cheia…

Calul Elisabeta: A cui cheie?

Radul Mamei: Cheia… am uitat a cui.

Calul Elisabeta: Cum? Noi să ne sacrificăm ca proştii, şi alţii…trai neneacă… Am chibzuit şi m-am hotărât să… (Se codeşte.)

Radul Mamei: Ei, ce-ai hotărât?

Calul Elisabeta: M-am gândit să plec, na!

Radul Mamei: (sare în picioare) Cum să pleci? Să mă părăseşti? Elisabeto, eşti nebună? Nu eşti tu calul meu mult iubit? Cum rămâne cu:

Murgule murguţul meu,

Datu-mi-te-a taică-tău

Ca să-mi fii de ajutor

La nevoie şi la zor

Să te-ntreci cu şoimii-n zbor

Până-o fi ca să nu mor.

Calul Elisabeta: Eah! Balade, Tudor Gheorghe, zdranga, zdranga din cobză.

Radul Mamei: Tocmai acum, când am sufletul pustiu, când am nevoie de tine?

Calul Elisabeta (imitându-l): „Am nevoie de tine”. Da’ la mine nu te gândeşti? Că m-am săturat să ajut pe un bleg ca tine! Ştii vorba: Dacă ţi-e bărbatul moale, /Du-l la târg şi dă-l pe oale.

Radul Mamei: Dreptu-i, m-am cam ramolit în ultimul timp. M-am blegit, dar chiar aşa?

Calul Elisabeta: Ce blegit!? Mă-mă-li-gă, asta eşti!

  Radul Mamei: Chiar mămăligă?

Calul Elisabeta: Chiar mămăligă, o mămăligă chiflicită, fără explozie, dezamorsată. Unde-i Radu Mamei de altădată, cel de care tremurau paşalele. Acuma tremură sarmalele în farfurie. Uite, te-ai îngrăşat.

Radul Mamei: Eh, e vârsta. Plus că poterele astea mă stresează. Am bulimie de stres din cauza poterelor. Başca şi lumea asta, care s-a înrăit. Nu mai fac faţă la atâţia răi.

Calul Elisabeta: Ia mai lasă-mă cu scuzele astea! Nu ţi-a spus taică-tău, când am plecat  după dreptate, că în lume o să avem parte şi de buni şi de răi?

Radul Mamei: Ba da! Ba da! Da’ parcă numai de răi dăm. Ooo! Câte lichele de partid! Peste tot, peste tot! Hai să enumerăm lista lor! (Făcând cu ochiul către public) Numărați cu mine lichelele (cântă bas buff aria lui Leporello din Don Giovanni de Mozart):

În Oltenia – șase sute patruzeci,

În Muntenia – două sute treizeci și una,

O sută în Constanța, în Bistrița nouăzeci și una,

Dar în Moldova – deja o mie și trei.

Printre ele sunt oameni-giruetă,

Profitori plagiatori

Traseiști lingușitori

Mârlănași jefuitori

Lichele de toate rangurile,

De toate insolențele și cu toate relațiile.

(continuă vorbit) Dar lista lichelelor e și mai lungă (enumeră pe nerăsuflate): șpăgari, mârlani, mitomani, egoiști, carieriști, recidiviști, cinici – un adevărat bestiar, cu bube-n cap și la dosar, chiulăi, lingăi, pămpălăi, a-hă-hăi!

Calul Elisabeta: Aho-ho! Oprește-te! E prea lungă lista. N-o țin minte.

Radul Mamei: Ți-o spun din nou (Cântă iarăși aria lui Leporello. Apoi se așează obosit pe buturugă)

Nu mă lăsa, Elisabeto! Nu eşti tu prietena mea? Frate cu românul?

Calul Elisabeta: Vezi că eşti prost! Codru-i frate cu românul, nu calul. Sau cel puţin era, pe când nu s-au apucat să-l taie ăştia. Că fură ăştia… ca-n codru.

Radul Mamei: Hai, ajută-mă, prieteno.

Calul Elisabeta: În ziua de azi s-a terminat cu prieteniile. Azi… banul şi banul! Frate frate, da’ brânza-i pe bani. Plus că: Calul tânăr, voinic bătrân/Greu se-ngăduie la drum.

Radul Mamei (insistent): Numai tu mă poţi ajuta, prieteno!

Calul Elisabeta: Uite ce-i! Dacă prietenul tău e miere, tu nu umbla să-l mănânci tot.

Radul Mamei: N-am fost noi trup şi suflet, unghie şi carne? Pe unde n-am umblat împreună, ca vântul şi ca gândul…

Calul Elisabeta (fals cucerit de amintiri): Când am atins soarele cu picioarele şi luna cu mâna… Când am ajutat partizanii să lupte împotriva cotropitorului fascist.

Radu Mamei: Când am ajutat partizanii să lupte împotriva cotropitorului fascist?

Calul Elisabeta: Atunci, în pădure. Dar partizanii au plecat repede. Au spus politicos Auf  Wiedersehen! şi au plecat.

Radul Mamei: Doamne (îşi face cruce), văd că te-ai prostit şi tu. Ăia erau nemții, bre!

Calul Elisabeta: Nu știu, că eu nu prea le am cu limbile astea străinești. Pe urmă când m-ai băgat în toate groazele morţii şi erai cât pe ce să mă prăpădeşti.

  Radul Mamei: Când? La ’907, când ne-au bătut jandarmii? (Cu nostalgie) Vai, ce ne-au mai bătut!

Calul Elisabeta: Nu, nu la ’907. La colectivizare, atunceau te-au bătut, că nu voiai să te treci la colectiv. Băteau în noi ca-n fasole. „Muncă de lămurire”, aşa-i ziceau la cafteala asta. Când voiai să mă dai la colhoz, ca să mă facă salam. Acolo erau să-mi rămână ciolanele. Am avut noroc că m-am refugiat o vreme la un circ. Şi pe urmă… dar să lăsăm. Ce-a fost a fost. Gata, plec.

Radul Mamei: Şi ce-o să faci? Unde-o să pleci? Tu eşti cal de viteaz, nu eşti cal de dârvală, n-ai pus osu’ la tras la căruţă.

  Calul Elisabeta: Ţi-am spus, am fost o vreme la circ. Am auzit că ar fi un post liber la circ.

  Radul Mamei: Da, da’ acolo trebuie să faci sluj, nenişorule.

Calul Elisabeta: Oare?

Radul Mamei: Da, da, cum îşi spun. Trebuie să faci sluj, să te pui în genunchi, să fii… cum zic ăştia… corect politic.

Calul Elisabeta: Eu să mă ploconesc! Niciodată! Te pomeneşti că-ţi trebuie dosar de cadre ca înainte?!

Radul Mamei: Acuma-i zice Curriculum vitae.

Calul Elisabeta: Curiculul vitei. Al vitei?

Radul Mamei: Mă rog, al calului. Pe urmă trebuie să dai interviu.

Calul Elisabeta: Interviu? Ca fotbaliştii? Vai, ce mai bălmăjesc şi ăştia! Te-apucă râsul.

Radul Mamei: Nu, Elisabeto, dai interviu ca să te angajeze. Acolo trebuie să fii atent ce spui, să stai ţeapăn, să te dai mare, să pari optimist.

Calul Elisabeta: Adică să mă arăt ca înainte că am origine sănătoasă, că-s pur sânge?

Radul Mamei: Cam aşa ceva. Să te arăţi integrată, în conformitate cu normele general-acceptate, europene. Şi cum tu eşti cam nărăvaşă şi dai cu copita ca nebuna, nu te văd prea bine. Hai mai bine la crâşma Stanei: ne-om veseli o leacă şi om alunga pustiul din suflet.

Se aude muzică. Intră ciobăniţa dansând şi cântând din fluierul fermecat Am trăit bine cu jocul (Sofia Vicoveanca). Radu Mamei şi calul Elisabeta se pun şi ei fără să vrea pe jucat şi pe chiuit.

Ciobăniţa: Hop-hop şi iară hop

Să răsară busuioc

Busuioc şi izmă creaţă

Crucea mamei ei de viaţă!

Iu-iu-iu, iu-iu-iu!

Cei doi (jucând): Iu-iu-iu! Iu-iu-iu! Mi-ho-ho-ho!

(Până la urmă Radu Mamei reuşeşte să îi ia fluierul Ciobăniţei şi îl frânge de genunchi.)

Radul Mamei: Na! Gata cu petrecerea. Am ostenit.

Ciobăniţa : Salut Radu Mamei, spaima cramei! Salut Elisabetă, calul motoretă!

Radul Mamei: Sărumână, Ciobăniţo! Pfii, da’ ştiu că straşnic fluier ai: când îl auzi, nu te poţi abţine, te şi pui pe jucat.

Ciobăniţa: E-hei, dacă-i fermecat.

Radul Mamei: Las’ că-n ziua de azi joci şi fără fluier. Dar unde ţi-i Ciobănaşul?

Ciobăniţa: Hei-hei! E plecat în Spania.

Radul Mamei: Unde munceşte? La construcţii, nu?

 Ciobăniţa (cu semeţie): Nu, în industria de panificaţie.

  Radul Mamei: La hâială?

Ciobăniţa: Poftim!?

Radul Mamei : La hâială (face gestul căratului), la cărat saci?

Ciobăniţa (jignită): Aaa, nu! La el totu-i automatizat.

Radul Mamei: Nu mai spune!

Ciobăniţa: Daa, sacul cu făină vine pe bandă rulantă, elevator, aşa-i zice. Pe urmă buf! îi cade sacul de pe elevator în spinare lui bărbatu-meu. Şi după aceea îl duce aşa (face gestul ca şi cum ar căra) vreo 800 de metri, după care hâşti! îi face vânt într-un camion.

Radul Mamei: (ironic):Aha, automatizat.

 Ciobăniţa (convinsă): Automatizat.

Radul Mamei: Dar turma?

 Ciobăniţa: Care turmă?

Radul Mamei: A voastră… de oi… pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…

  Ciobăniţa: Ce gură de rai, Răducule?! Tare mai eşti cu caş la gură! Când stai pe ploaie, sub lapoviţă, sub vânt, zi şi noapte, fără să ţii seama de anotimp, cu urechea la câine, cu ochii la miei să nu ţi-i pape lupul; cu haine nespălate cu săptămânile, noroit, puţind a oaie, că oaia pute, Răducule, de-ţi cârneşte nasu’ din loc – nu-ţi mai arde de picioare de plai şi de guri de rai.

Calul Elisabeta: Totuşi, să urci cu mioarele la munte este…

Ciobăniţa: Oaia-i dracu’, domle! Umblă ca nebuna, când e cald se-nghesuie unele în altele, dacă nu eşti atent se duc dracului în râpă. Put, behăie toată ziua, se încarcă de scaieţi, varsă laptele când le mulgi, se spurcă-n lapte. Ca să nu mai vorbesc de degetele făcute bobote de la muls (le arată degetele umflate).

Calul Elisabeta: Stai, stai, Ciobăniţo! Dar acea comuniune cu natura, acea (îşi lipeşte palmele) contopire… dialogul dintre cioban şi oiţa năzdrăvană?

Ciobăniţa: Care dialog? Care oiţă năzdrăvană? Aia, care se balegă în mijlocul izvorului şi strică apa şi pajiştea, că nici un animal nu mai mănâncă după ea; aia cu gălbează, aia care stă ca adormită în faţa lupului şi pe urmă fuge ca ameţită, după care stă nemişcată cine ştie pe unde să nu-i mai auzi talanca. Diavoliţă, nu oaie! Umbli ca năuca, urli la lună şi, de multe ori, împarţi câte-un boţ de mămăligă cu câinele. Ba şi tohoarca o-mparţi cu el la dormit. Iar până la urmă îi găseşti numai căpăţâna, dinţii rânjiţi şi câte-un smoc de lână.

Radul Mamei: Totuşi, în conştiinţa românului…

 Ciobăniţa: Lasă conştiinţa românului. Eu îţi zic de conştiinţa ciobanului. Cu „Mioriţa” voastră nu am treabă. Nu-ţi mai vorbesc că lâna nu se vinde, că pe lapte-ţi dau nimica toată. Carnea, ce-i drept, o cumpără arabii, da’ şi ăştia dau un preţ căcarea Troiei. Pardon!

Radul Mamei: Aşadar, nu mai ai oi?

 Ciobăniţa: Doar nu eram proastă să le mai ţin. Acuma numai proştii mai ţin oi. Şi cine să-ţi poarte oile? La ciobănit au mai rămas numai cei păliţi cu leuca şi oligofrenii. Cei sănătoși la minte nu mai vin la ciobănit. Ăhă, s-a deșteptat românașul!

Radul Mamei: Şi atunci ce faci?

Ciobăniţa: N-ai văzut? Cânt din fluier.

Radul Mamei: Şi ce-o să mâncăm, fluiere?

Ciobăniţa: Nu mă interesează ceilalţi! Eu cânt şi joc, cânt şi joc, ca să uit de toate cele: la bucurie, la supărare, de dor, de alean… Uite, şi ţie ar trebui să-ţi cânt, că te văd cam abătut.

Radul Mamei: Cum să nu fiu abătut, dacă potera e gata să mă umfle, dacă…

Ciobăniţa: Ei, şi? Lasă să te umfle! Azi nu-i ca înainte, la tăiat sare sau la tăiat stuf. Azi viaţa în puşcărie e tare veselă. Se trăieşte, neamule, ca-n rai. Potol cât vrei, îngrijire-îngrijire. Raţia e mai mare ca-n spitale, ascultă-mă pe mine. Conducătorii noștri iubiți au grijă de puşcăriaşi, că altfel le mănâncă capul ăia de la UE. Pe când, dacă ajungi în spital cu stresul din cauza poterei, nu te văd bine. Cei din spitale…vai de capul şi de zilele lor!

Radul Mamei: Da’ nu mă tem eu de puşcărie. Eu mă tem numai de Dumnezeu.

Ciobăniţa: Pînă la Dumnezeu te mănâncă politicienii, drăguţule… Dar ce-ţi trebuie?

Radul Mamei: Nu ştiu cum să-ţi spun… Mă simt obosit și am aşa o greaţă.

 Ciobăniţa: Greaţă zici. Stai aşa, frăţioare (scoate din sân nişte medicamente). Uite, îs nemţeşti, pentru greţuri. Ţi le dau ieftin.

Radul Mamei: Nu am greţuri. Mi-e sufletul greu.

 Ciobăniţa: Poate vrei nişte… iarbă. Ţi se uşurează sufletul cât ai zice… fraţii Peşte. Îţi fac rost.

Radul Mamei: Droguri? Doamne fereşte. Dacă am lua spurcăciunea asta toţi care avem sufletul greu, am fi o ţară de drogaţi.

Ciobăniţa: Eh, Doamne fereşte pân’ te nimereşte! Nu citeşti ziarele? N-ai auzit cât de rapid creşte numărul lor?

Radul Mamei: Dă-i dracului! Pe mine mă apasă pe suflet.

 Ciobăniţa: Atunci fă ca mine (scoate din sân alt fluier mai mare şi începe să cânte o sârbă îndrăcită. Radu şi Calul sunt cuprinşi fără voie de joc şi joacă cu patimă.)

Hop-hop şi iară hop

Să răsară busuioc

Busuioc şi izmă creaţă

Crucea mamei ei de viaţă.

(Cei doi dansează îndrăcit: Iu-iu-iu! Iu-iu-iu! Mi-ho-ho-ho-ho! Până la urmă Radu Mamei reuşeşete să-i dea peste fluier Ciobăniţei. Fluierul sare cât colo şi muzica se opreşte. Radu şi Calul se aşează osteniţi pe buturugă.)

Calul Elisabeta: Of,of! Îţi umblă piciorele în neştire.

Radul Mamei: Gata cu scălămbăiala! (Spre Ciobăniţă) Ai înţeles? (îi rupe fluierul pe genunchi)

Ciobăniţa (ridicînd mâinile, adică „mă predau”): Gata, gata.

Calul Elisabeta: Ce-i drept, atâta îţi mai rămâne: scălămbăiala asta. Când vezi atâta ticăloşie în jurul tău… Te-apucă pandaliile, te ticăloşeşti şi tu. Uite, eu de la o vreme am început să beau.

Radul Mamei: Bine măcar că recunoşti.

Calul Elisabeta: Recunosc, m-am apucat de băut! Şi încă de băut rachiu, nu altceva! Beam şi înainte vreme, câteodată, dar numai vin şi numai la sărbători. Acuma am trecut pe rachiu. Ca toată lumea! Beau de sting. Praf mă fac. Încep de dimineaţă şi…

Radul Mamei: Şi a doua zi vrei să te dregi.

Calul Elisabeta: Da, şi iar o iau de la capăt. Pe cal l-am lăsat. Sau, să spun drept, m-a lăsat el pe mine. Eh, dar în privinţa asta, vorba ceea, baltă să fie că… armăsari sunt destui. Cât priveşte pe mânji i-am scăpat din frâu. Cică „vrem liberi”, aşa zic. Nu mai ascultă de părinţi. Şi doar (cu mândrie) i-am dat la şcoala de echitaţie. Dar nici acolo nu ascultă de profesori: „Vrem liberi! Vrem liberi”. Nechează ca nişte proşti. Ce-o să facă cu libertatea? O punem în borş? Facem sarmale cu ea? Of-of-of! Ticăloşie mare! (Scoate o ţigară şi şi-o aprinde) Uite, acuma am luat şi luleaua turcului. Şi numai Marlboro! Înainte făceam excese numai când era vorba de ovăz.

Ciobăniţa: Te înţeleg, Elisabeto. Şi eu beam într-o vreme de stingeam. Ca să mai uit de necazuri, beam pe ascuns, fără să mă ştie bărbatul. Dar îţi distrugi sănătatea. Şi, slavă Domnului, instinctul de conservare nu mi l-am pierdut. Asta măcar ne-a rămas…

Şi-ntr-o noapte am ieşit afară ca omu’. Eram turtă. Ş-am căzut în patru labe drept în faţa coteţului scroafei. Stăteam aşa sfârlă-n sfârlă cu porcu’, eu în patru labe în glodul din faţa coteţului, ea în patru labe în coteţ. Mă uitam ca prin sită la scroafă, iar ea, niorc-niorc!, niorc-niorc! îşi bleojdea ochii la mine, nepricepând ce-i cu surata ei. Şi a doua zi mi-am zis: măi, chiar că am ajuns o scroafă. Şi de-atunci am avut aşa o ambiţie şi n-am mai băut.

Calul Elisabeta: Şi ce faci la necaz?

Ciobăniţa: Nu v-am spus? Ca-n cântec (începe să fredoneze) : Mă distrez, mai fac figuri/şi mă simt bine. Mă distrez, mai fac figuri/ atât cât ţine. Mă distrez, mai fac figuri,/ fiindcă se poate. Mă distrez, mai fac figuri/le vreau pe toate.

Calul Elisabeta: Eu nu mă pot ține: beau, beau și iar beau. Am auzit că chinezii fac ablațiunea stereotactică, dar la noi încă nu s-a introdus.

Ciobănița și Radul Mamei: Ce-i aia?

Calul Elisabeta: Cică distrug celulele din nucleus acubens, adică cele care produc senzația de plăcere. Așa omoară celulele, care au dopamină și opioizi naturali. Și gata: nu mai ai chef să bei sau să te droghezi.

Ciobănița: Doamne! Ăștia se joacă de-a Dumnezeu.

Radul Mamei: Dar nu te gândești, băi blegule, că s-ar putea să-ți distrugă și celulele celorlalte plăceri? Să ajungi să nu-ți mai vină pofta să mănânci ovăz din mâna voinicului sau să faci chestia aia cu calul tău?

   Calul Elisabeta: Uite la asta nu m-am gândit… Nu știu… așa am citit într-un ziar. Oricum, la noi încă nu s-a implementat.

Radul Mamei (îl imită): „Nu s-a implementat”. Trebuie să fi citit  într-un tabloid de iepe proaste. Așa ceva o să se implementeze la Paștele cailor.

Calul Elisabeta: Așa repede?

 Ciobănița: Cu globalizarea asta… o implementează repede și degrabă.

Se aude pocnete și scrâșnituri. Radu Mamei și Calul se ascund înspăimântați în tufișuri. Ciobănița rămâne pe loc. Din mers se schimbă decorul. Kitsch folcloric. Pe o firmă scrie: „Crâșma Stanei”. Iar mai jos: „Unde-și beau drumeții banii”. Eșarfe tricolore, scaune și mese țărănești amestecate cu altele de plastic, ulcele de lut, miros de mititei. La o tarabă se vinde „Țuica lu’ Dinescu”. Meseni de toate soiurile. Printre mese trece cu bărdaca plină  Rodica Hahahaha, crâșmărița, cu niște sâni imenși. Pârâiturile încetează și începe melodia „Radul mamei”. Ciobănița le face semn celor doi.

   Ciobănița: Haideți! Am ajuns. Nu vă temeți. Nu e potera!

Radu Mamei iese aiurit din tufiș urmat de Calul Elisabeta. Când îl văd, mesenii îl primesc cu aplauze. Mulțimea intonează iarăși melodia Radul mamei. Crâșmărița Rodică iese înainte cu pâine și sare pe o tabla imensă. Radul Mamei gustă din pâine și sare.

Rodica crâșmărița (șoptindu-i la ureche): Ți-am pregătit și un mic program artistic.

Primul mesean: Radule, nu ești legat?

Al doilea mesean: Ce mi-ești trist și iarăși beat?

Radul Mamei: Poterași am păcălit

Ca prin varză am trecut.

Mă scăpă murgul frățân

                           Din bulău de la păgân.

   Calul Elisabeta: Mi-ho-ho-ho!

Rodica crâșmărița: Ha-ha-ha-ha!

Radu Mamei: Scăpai din temniță grea

Nu mă simți nimenea

Sunt liber ca pasărea.

(Aplauze)

Foaie verde flori de cuc

Mândru sunt că mi-s haiduc!

Ilie Belivacă: (stă la o masă și îl imită) „Mândru sunt că mi-s haiduc”. Prădător, jefuitor, șmenar, nu haiduc! Cică jefuiți pe ciocoi, pe esploatatori, pe negustori, smulgeți cerceii din ochii cocoanelor, cum fac țiganii noștri la italience. Da ‘ jefuiți, mă! JEFUIȚI! Umblați cu iscoade, ca și ciripoii de la Secu, vă informează și furați la drumul mare, măăă! Hoți de drumul mare!

   Radul Mamei: Eu hoț?

Ilie Belivacă: Da, giolar, caramgiu, șuț, găinar, bojogar, manglitor! Asta ești! Furați de la cei care au adunat, fiindcă muncesc, și pe urmă vă pitiți în codru, că n-apucaseră ăștia să-l taie cu drujbele, trăiți din ce-ați furat și cântați din fluier și din caval.

   Radu Mamei (înfuriat): Mă, noi luăm de la bogat și dăm la sărac.

Ilie Belivacă: N-aș prea crede! Mai scăpați așa printre degete la veri și nepoți, așa cum face Becali bunăoară, iar la sărmani dați de gura lumii, pentru „imagine”. Cu biștarii furați trebuie să vă plătiți ciripitorii, caiafele, gazdele, ibovnicele, tăinuitorii averilor. Iar restul îl dați pe la crâșme, faceți niște băute monstru, cum zic și versurile: Unde-și beau drumeții banii/Și haiducii gologanii.

Radu Mamei (trântind cu năduf căciula de pământ):

Ilie Belivacă, alelei,

Măsoară-ți cuvintele!

(scoate pistoalele de la brâu)

Numără-ți tu zilele

Zilele, ceasurile

Ceasurile minutele

Minutele, secundele

Secundele și… microundele

Că ești boier capitalist

Baron și nomenclaturist.

Un moșneag plin de lovele

Fără suflet însă, vere!

Că ești neam cosmopolit

La suflet ești pâclișit

Și de popor neiubit.

Norodul: Bravooo! Bravaaa! Ține-o tot așa (Aplauze prelungite). Că bine le mai zice!

Radul Mamei (făcând semn cu mâna oamenilor să tacă) :

Orice-ai spune dumneata

Tot mai bine-i-n țara ta:

La păduri cu drujba-n ele

La mândra cu mahmudele

Pupa-le-ar neica pă ele

La mândra cu țâțe dulci

Când le pupi nu te mai duci.

Aplauze îndelungate. Urale. Radul se repede s-o prindă pe Rodica și-i gâdilă țâțele uriașe.

Radul Mamei: Balconașele, balconașele!

Rodica crâșmărița: Hahahaha!

   Calul Elisabeta: Mihohoho!

Rodica crâșmărița (începe să cânte pe melodia Pe cărare sub un brad):

Foaie verde de dudău

 Norodul:                 Zăăăău, zău!

Rodica crâșmărița: Radul Mamei, nu e rău

 Norodul:                 Zău-zău-zău!

Rodica crâșmărița: C-ai scăpat de la bulău!

   Norodul:                 Zăăăău, zău!

Rodica crâșmărița:  Să moară dușmanul tău!

   Norodul:                  Zău-zău-zău!

Rodica crâșmărița:  Să ai mândre prea frumoase.

   Norodul:                  Zăăăău, zău!

Rodica crâșmărița:   Ca Năstase – patru case.

 Norodul:                  Zău-zău-zău!

Deodată se aud tropote. Vin poterașii. Mulțimea se frământă îngrijorată. Belivacă exultă de bucurie: Aha-ha-ha-ha!

Calul Elisabeta (ascultând înspăimântat): Ascultă, stăpâne! Poterașii! Vin poterașii! Radule, nu mai freca mangalu’ de pomană. Hai, ușcheală!

Radul Mamei (flegmatic): Lasă, bă, Elisabeto! Nu mai fi așa panicată și panicardă. Poterașii e departe. Mă descurc eu! (apoi către norod). Luați loc, oameni buni! Continuați programul. (Radul ia și el loc la o masă. I se aduce vin. Bea) Cine urmează?

Oamenii se așează la mese. Ies în față cei doi meseni.

Primul mesean (tare, avântat, cu paharul în mână):

Radule, nu lua în samă!

Să n-ai grijă, să n-ai teamă.

Vine vreme de lumină,

Vreme bună și senină.

Din măruntele ogoare

Să clădim ogorul mare!

   Al doilea mesean (și mai tare, și mai avântat, cu paharul în mână):

Să scăpăm de chiaburoi

de necazuri și nevoi,

că partidu’ așa ne-nvață

să răzbatem către viață.

Și crește inima-n mine,

că tare mai zice bine!

Că de-acu pe cât s-arată

vine vreme luminată:

se face bogatu’ mic

că norodu-i mai voinic.

Radul Mamei (imitându-l): „Se face bogatul mic”. ‘Te dracu’, prostălăule! Unde vezi tu că se face bogatul mic, ha? (Către ceilalți)  Băi, alt bulumac n-ați găsit? Ce-i cu nașparliu’ ăsta?

   Rodica crâșmărița (îl trage iute în mulțime pe al doilea mesean): Fugi! Fugi de-aici, că strici spectacolul.

Radul Mamei: Rodico, care partid, bre? (Rodica rămâne uimită) Zic: De care partid vorbea prostălăul ăsta?

Rodica crâșmărița: Băi, dar chiar că ești fraier. Fraier cu cioc, băi. Ha-ha-ha-ha! Chiar nu știi?

Radul Mamei: Nu.

Rodica crâșmărița: Dus cu pluta mai ești, Radule! Unu-i partidul, bre! Și înainte, și acuma.

   Radul Mamei: Vasăzică așa stă treaba.

Rodica crâșmărița: Celelalte partide-s așa, de spoială, ca să aburească pe fraierii de la UE.

Radul Mamei: Aaaa!

Rodica crâșmărița (face semn cu degetul la cap): A-ha-haaa!

Intră în scenă înspăimântat Calul Elisabeta.

Calul Elisabeta: Stăpâne, stăpâne, vine potera! Ascultă și tu (se aud glasuri războinice, tropotit de cai, focuri de armă). Hai, nu mai paște muștele! Repede să ne cărăbănim (Norodul se ascunde pe sub scaune și mese).

   Radul Mamei (împăciuitor): Care poteră, fratele meu? Poterașii e departe. Nu trebuie să ne fie frică. Să nu ne descurajăm. Noi trebuie să rezistăm, măi fricoșilor. Să ne batem (se bate cu pumnul în piept) până la capăt. Atâta timp cât nu ne vor frânge săbiile, îi vom spârcui cu ele şi ne vom bate pentru ultima brazdă de pământ. Iar dacă ne vor lua săbiile, îi vom sfârteca cu paloşele (iertaţi cacofonia); iar dacă ne vor lua paloşele, îi vom hărtăni cu cuţitoaiele şi cu culişerele de la stâni; iar dacă ne vor lua şi pe acestea, îi vom ciocârti cu briştele; iar dacă ne vor lua briştele, îi vom înţăncuşa cu ţâuiecele; de ne vor lua şi pe acestea, le vom da poace cu mânurile; iar de ne vor ciumpăvi de acestea, le vom trage şuturi în fund cu picioarele; iar de ne vor reteza şi pe acestea, îi vom înjura ca la uşa cortului, ca valahul de pe ţeapă, vom rânji la ei şi le vom arăta limbile; iar de ne vor scoate dinţii, ne vor tăia buzele şi limbile, ne vom pârţâi cu dispreţul nostru suveran; iar dacă nu vor suporta pârţurile noastre suverane şi ne vor omorâ, vom putrezi pe câmpuri şi le vom polua mediul ambiant; iar dacă vor pune filtre ecologice să nu-l poluăm, le vom înfunda filtrele…

Se aud câteva aplauze fricoase ale celor pitiți pe sub mese.

Calul Elisabeta: Lasă dracului baliverneaua politică, Radule. Hai să ștergem putina, că…

   Radul Mamei: Nu! Ne vom bate pentru acest pământ bun şi frumos. Toţi, până la ultimul, mai bine zis până la penultimul, că şeful trebuie să rămână în viaţă.

Calul Elisabeta: Și cu cine-ai să te bați, mă rog? Cu cine-ai să reziști? (Arată spre cei ascunși pe sub mese). Cu ăștia?

Radul Mamei (stă dezorientat): …Vom rezista… PRIN CULTURĂ! Să intre următorul!

Rodica crâșmărița îl împinge în scenă pe Trubadurul cu chitară. Acesta cântă Bade Ioane, muzica Mircea Vintilă.

Trubadurul: Bade Ioane, m-aș gândi să-ți fac

Un cântec nou, de ți-ar mai fi pe plac.

Cum scuipi ades și sufli pe o nară,

Acoperind cu flegme pământul de la țară.

Cum graiul tău cu-ndemnuri pentru vite

Iscat-a și măscări, și-njurii potrivite

Iar asta-ți este fala cea dintâi:

Să ai înjurătura căpătâi.

De este de furat, cine te-ntrece?

Poți zice prea fălos: Pe-aicea nu se trece!

Și orișicine-ar fi patronul, buticarul

Tu te descurci, măi vere, ca să câștigi biștarul.

Dosești cu grije pe sub suman sau geacă

Ș-un sac de păpușoi, ș-o lebădă pe apă.

Șparlit-ai și șinele ferate

Și știi să prăduiești, măi frate,

La fel de iscusit: la Köln, în Emirate.

(Ți-a făcut destinul semnul

Ieși în sus ca untdelemnul).

Radul Mamei bea la masă. Se cinstește cu oameni din norod. Se aude cum se reglează o portavoce (Un-doi-trei, un-doi-trei!), apoi glasul lui Colea Slutu prin portavoce:

   Colea Slutu: Alo…alo… Aici colonel Colea Slutu. Cetățene Radul Mamei, ești înconjurat. Pentru a evita orice vărsare de sânge în partea populației civile nevinovate, dă-te legat! Ai zece minute să te predai… Până atunci facem apel la populație să stea liniștită. Iată câteva aliniate din regulamentul nostru despre binefacerile stabilității, căci țara are nevoie de un pol sigur de stabilitate. Trebuie să unim toate forțele constructive pentru prosperarea țării. Este mai necesar ca oricând un factor de echilibru, cum este domnul Ilie Belivacă, candidatul nostru (Ilie Belivacă face bezele către norod, dă mâna cu cetățenii, face semn să stea liniștiți). El reprezintă garanția că veți păstra tot ce ați dobândit până acum: pământ, case, pensii; ca anumite proiecte ale unor grupări radicale să nu se poată împlini. Mă refer la (în portavoce se aud doar țiuituri și pârâituri)… Domnul Belivacă are încredere în dreapta dumneavoastră judecată. Are încredere că veți merge la vot cu gândul la pacea țării, la liniștea fiecăruia dintre noi, dar mai ales la bunăstarea pe care ziua de mâine, cu siguranță, o să ne-o aducă.

Lumea umblă dezorientată din colț în colț. Radul însă bea liniștit la masă. Belivacă îl urmărește de la altă masă mângâindu-și barba.

   Primul mesean: Colea Slutu și urâtu’…

Al doilea mesean: Colea grosu’ și-arțăgosu’…

Primul mesean: Cu pieptul gros și lat…

   Al doilea mesean: Cu pumnul apăsat…

Radul Mamei (dând a lehamite din mână): Eah… Cu nasu-ntr-un rahat! Lasă că mă descurc eu!

Calul Elisabeta (vine înspăimântat): Stăpâne, e groasă rău! Suntem înconjurați. Nu ne-a mai rămas decât să ne retragem prin tunelul secret.

Radul Mamei: OK! Așa vom face! Gata! Caramba! Rodico! Adă o carafă să bem o stacană la botu’ calului!

Rodica crâșmărița aduce o boccea de drum și o carafă pentru Radul. Acesta îi gâdilă țâțele. Calul Elisabeta vine cu un caftan.

Radul Mamei: Balconașele! Balconașele!

Rodica crâșmărița: Ha-ha-ha-ha!

Calul Elisabeta: Mi-ho-ho-ho!

   Rodica crâșmărița (turnându-i vin Radului, începe să cânte pe melodia Pe cărare sub un brad): Ia o dușcă de sculău!

Norodul: Zăăăău, zău!

Rodica crâșmărița: Să te-ajute Dumnezeu!

 Norodul: Zău-zău-zău!

Rodica crâșmărița: Să scapi de Colea cel rău.

 Norodul: Zăăăău, zău!

Rodica crâșmărița: Să nu intri la bulău.

Norodul: Zău-zău-zău!

Rodica crâșmărița și Calul Elisabeta îl pregătesc de drum pe Radul, care își mai toarnă din carafă. Ilie Belivacă se apropie de el.

Ilie Belivacă: Măi Răducule, măi băiatule! Nu faci bine ce faci. Soluția cu tunelul secret nu mai e valabilă. E cunoscută de poteră.

   Radul Mamei (punând mâna pe pistoale): Cum? Cine a turnat, domnule Belivacă? (Ilie Belivacă se apropie și îi șoptește la ureche Radului un nume). Cum? Chiar el? ( Belivacă dă din cap aprobator) Și mai cine? (Ilie îi șoptește încă un nume) Și el e turnător? Vai!Vai1Vai! Nu pot să cred! (Belivacă îi mai șoptește la ureche un nume) Și el, pe care l-am omenit și l-am… vai-vai! Dar câți ciripitori sunt, domnule?

Ilie Belivacă: (cuprinzând cu mâinile o hartă închipuită) Toată țara, Radule.

   Radul mamei: Toată-toată?

Ilie Belivacă: Da-da, toată țărișoara.

Radul Mamei: Vai-vai-vai! Mămucuțăăă!

   Ilie Belivacă: Ce vrei, suntem la Porțile Orientului, Radule. Trebuie să ne orientăm.

Radul Mamei (eroic): Atunci… atunci… voi trece chiar chiar prin mijlocul dușmanului.

Ilie Belivacă: Radule, nu te pripi.

Radul Mamei (dându-l la o parte): Prin desimea lui… Fără frică! Falnic fără păs… ăăăă… să dau calului ovăz. Elisabetooo! Pregătește-te!

Calul Elisabeta: Mi-ho-ho-ho-ho! Poruncă, stăpâne!

Rodica crâșmărița (înmânându-i carafa pe tabla): Ha-ha-ha-ha!

Radul trage o dușcă, își face vânt și pornește împleticit către cal.

 Norodul: Oooooo! Hooooopaaaa!

Radul sare, dar peste cal și cade jos în cealaltă parte a calului.

   Ilie Belivacă: Ho-ho-ho-ho! S-o scurtat calul, bre!

Radu se scoală ajutat de câțiva, bate din picior și urlă cât ce poate:

Radul Mamei: Lisavetooooo! Rodicoooo!

Calul Elisabeta: Mi-ho-ho-ho-ho!

Rodica crâșmărița (cu carafa): Ha-ha-ha-ha!

Radul mai trage o dușcă, apoi își face vânt și pornește într-o fugă împleticită.

   Norodul: Ooooo! Hoooopaaaa!

Radul sare iarăși peste cal și cade. Se scoală ajutat de oameni, se scutură, arată pumnul la cal și strigă sfârșit:

Radul Mamei : ‘Vetoooo! ‘Dicooo!

Calul Elisabeta: Mi-ho-ho-ho-ho!

Rodica crâșmărița (cu carafa): Ha-ha-ha-ha!

Radul bea, apoi pornește, se împiedică și cade.

Norodul: Ooooo…ooops!

Oamenii îl scoală pe Radul, îl târâie și îl așează pe scaun. Belivacă se așează lângă el:

   Ilie Belivacă: Măi Radule, măi băiatule! Nu vezi ce figură de melc obosit ai? Ți-am spus că nu ai nici o șansă! De ce nu te liniștești și tu? De ce nu intri în rândul oamenilor?

Radul Mamei: D-apoi dă!

Ilie Belivacă: E drept că, după ultimele verificări, ai IQ-ul mic, totuși judecă puțin! Prea te abați de la corectitudinea politică! Așa nu se mai poate!

Radul Mamei: D-apoi dă!

Ilie Belivacă: Destul cu mentalitățile astea indigeste! Proliferezi iarba rea a discriminărilor de tot soiul, sufoci valorile implementate, finanțate, legiferate și păzite de foruri, organisme internaționale, de fundații și persoane fizice luminate.

Radul Mamei: D-apoi dă!

   Ilie Belivacă: Perpetuezi prejudecăți nocive, care obstaculează asimilarea trendurilor cu tradiție în Occident. Uite, modul cum te porți cu sărmana Rodică. Ce-i asta (face gestul pipăirii țâțelor) cu pipăitul? Te porți ca un sexist intratabil, exponent al unei mentalități revolute. Daaa, ești tributar concepției falocratice, o pipăi, deci manipulezi femeia! Iar ea, sărmana (se uită cu regret înspre Rodica crâșmărița), râde, fiindcă este ușor de manipulat, rezultat al unui proces de educație vetust, inechitabil, încă neorganizat pe baza principiilor multiculturalității.

Radul Mamei (se ridică cu greu de pe scaun): Mutli-clutu-ralitate! (Râsete) Patre… Parte-ne-riat! (Râsete). Gol-ba-li-za-re! (Râsete)… Cacarizare care va să zică! (Râsete. Radul scuipă într-o parte)

Ilie Belivacă (dând din cap cu compătimire, dar continuând răbdător): E clar că o hărțuiești sexual, nu te apropii de ea de pe poziții egale, având consimțirea explicită a ambelor părți. Tu cu… (iarăși face gestul pipăirii țâțelor) o utilizezi nedemocratic pe Rodica în scopul procurării plăcerii.

Radul Mamei (se lasă sfârșit pe scaun, tot mai turmentat): D-apoi dă!

Ilie Belivacă: Cu periculoasa ta putere de seducție atragi masele. E drept! Dar discursul tău abundă în atitudini jignitoare față de femeie, cum am arătat. Pe urmă, jignești pe bătrâni. Uite, pe mine m-ai făcut „moșneag plin de lovele”! Frumos îți șade!? Pe urmă, ignori drepturile animalelor. Uite cum îl exploatezi pe bietul tău cal!

Radul Mamei: D-apoi dă!

   Ilie Belivacă: Nu te gândești la cei de la protecția animalelor? Nu te gândești cum va reacționa doamna Brigitte Bardot? Ecologiștii și verzii pot face repede și degrabă un lanț de cururi goale în apărarea calului. Iar ucrainencele de-abia așteaptă să-și etaleze țâțele.

Între timp apar poterașii și înconjură mulțimea, care se ascunde neputincioasă pe sub scaune. Doi poterași, urmați de Colea Slutu, pun mâna pe Radul. Belivacă continuă pe un ton moralizator.

Ilie Belivacă: Ce înseamnă vorba asta: Colea Slutu și Urâtu? (vorbește spre Colea Slutu). A trecut vremea aia când râdeam de persoanele născute cu anomalii genetice. Tu disprețuiești totalmente drepturile handicapaților. Tratezi totalmente greșit persoanele cu dizabilități. Normal că domnul Slutu se va simți jignit! Dar ce va zice la toate acestea raportorul Parlamentului European?

Radul Mamei: Aoliooo!

Ilie Belivacă: Ce va zice Comisarul pentru extindere?

Radul Mamei: Aoliooo!

Ilie Belivacă: Puterea ta de seducție tulbură masele. Nu ne trebuiești, Radule! Ne faci să râdem de concetățenii aflați în funcții de răspundere, ne faci să simpatizăm cu infractorii, căci tu asta ești – un infractor! Iar Europa nu are nevoie de infractori, nu are nevoie de conflicte. Europa instalează peste tot forțe de menținere a păcii. Înarmate până-n dinți, Radule! Europa nu folosește forța.

Radul Mamei (ca într-o viziune): E-RO-PAAAA!

Ilie Belivacă: Nu folosește forța, da’ un șut în fund poate să-ți dea.

Belivacă și Slutu încep să-i tragă șuturi în fund Radului. Norodul aplaudă. Apoi cei doi se îmbrățișează.

Colea Slutu: He-he-he-he!

Ilie Belivacă: Ho-ho-ho-ho!

Crâșmarul de la „Țuica lui Dinescu” oferă băutură norodului. Eșarfele tricolore încep să fluture. Rodica crâșmărița apare cu o tavă cu pâine și sare. Slutu și Belivacă gustă. Colea Slutu gâdilă țâțele Rodicăi.

Rodica crâșmărița: Ha-ha-ha-ha!

Colea Slutu (Rodicăi): Living în the moment, baby!

Ilie Belivacă (către oameni): Oameni buni, puteți să fraternizați cu poterașii eliberatori.

Colea Slutu (prin portavoce): Puteți să fraternizați cu poterașii eliberatori.

Norodul (aplaudă, se sărută cu poterașii): Bravo lui! Bravo lui!

Colea Slutului!

Cinste lor! Cinste lor!

Poterașilor!

Colea Slutu (prin portavoce): Cinste lor! Cinste lor!

Poterașilor!

Ilie Belivacă (în timp ce îi trage scatoalce Radului): Ai văzut, băi, mojâcule! (îl păruiește). Încadrează-te în rândul oamenilor, băi, urmează un program de viață conform cu normele europene, băi (poc!). Stimulează-ți gândirea, băi (poc!), spiritul novator, brainstorming-ul, băi (poc!) Focalizează-te pe calitate, băi (poc!) nu pe strâns căpșuni și pe dat cu mistria, băi (poc!). Ai văzut pe olimpicii noștri? Ai văzut pe gâgâlicea aceea de  Simona Halep? Ei cum s-au realizat, băi (îi trage un dupac după cap).

Colea Slutu: Da, numai prin lupta hotărâtă împotriva a tot ceea ce este vechi și perimat, pentru triumful noului în toate domeniile de activitate, putem răzbate (îl pocnește pe Radul). Așa să știi, băi!

Ilie Belivacă (înflăcărat): Să îngemănăm năzuințele cu posibilitatea realizării lor, visurile cele mai îndrăznețe – anticipație dinamică a înseși sensurilor vieții – cu realitatea palpabilă, vie (îi trage un șut în fund Radului).

 Norodul (aplaudă): Uraaaa! Uraaa! Uraaaa!

   Ilie Belivacă (tot mai înflăcărat): O zi, o decadă, un an, un cincinal să se traducă în cantități concrete de oțel și pâine, în energie electrică și locuințe, în construcții și bunuri de larg consum (îi trage iarăși un șut în fund Radului).

Norodul: Uraaa!

Colea Slutu (în parte lui Belivacă): Domnule senator, vezi că ai încurcat manualele. Speech-ul ăsta-i din vechiul regim.

Ilie Belivacă: Lasă că merge și ăsta. Cele vechi îs mai mobilizatoare.

Norodul petrece. Toți se îmbrățișează și se pupă. Intră abătut Calul Elisabeta.

Calul Elisabeta (deplângându-l pe Radul): Radule, tu ești legat

Bătut rău și vătămat.

   Radul Mamei: Vai de mine și de mine! Vai de zilișoarele mele! Am un suflet de melc obosit, măi căluțuleeee…

Calul Elisabeta: Radule, dar fă ceva!

Asta-i țărișoara ta!

Radul Mamei: Ce pot să fac, Elisabeto? Ce pot?

   Calul Elisabeta: Ești voinic cu fruntea lată

Nu te dai pe ei o ceată.

Radul Mamei: N-am ce să mai fac, căluțule… Poate…

Calul Elisabeta: Poate… poate (Radul se concentrează.) Hai, pune dovleacul ăla la la contribuție. Mintea românului cea de pe urmă!

   Radul Mamei: Poateee… poate s-o chemăm pe Ciobănița.

Calul Elisabeta (sare în sus de bucurie): Mi-ho-ho-ho! Ți-a ieșit un sfânt din gură, Radule. Ciobănițooo!

Ciobănița (intrând în fugă): Care ți-i voia, căluțule?

Calul Elisabeta: Ia trage-i tu o cântare din fluierul fermecat. Muzica! Muzica!

Ciobănița scoate fluierul din sân și începe să cânte Perinița. Toți se pun pe chiuit și jucat. Radul se eliberează de poterași. Ia batista, o pune pe după gâtul lui Colea Slutu și îl duce în mijlocul horei, sărutându-l posesiv. Apoi face același lucru cu Ilie Belivacă. Se aruncă căciulile și se joacă îndrăcit.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).