Vreau să fiu mamă dar numai duminca, strigîndu-le să nu-şi murdărească hainele cele noi alergînd prin pădurea din spatele bisericii. Cafea bună în cutii de plastic, cu lapte porţionat şi pachete de îndulcitori artificiali care produc cancer la fel ca telefoanele mobile şi cuptoarele cu microunde, dar pe care totuşi le folosim pentru că Dumnezeu are grijă de toate. Pregătesc Oreo, jeleuri şi frişcă sintetică pentru gustarea de după a doua parte a slujbei. Nu mîzgîli în cartea cu rugăciuni, pune-ţi cămaşa în pantaloni; închide ochii cînd te rogi, ia sucul de struguri din cercul interior – vinul este pentru Mami; nu mînca pîinea, corpul, înainte ca pastorul s-o sfînţească.
Vreau să fiu mamă cînd ea are balet la studioul ăla mic din centru; cînd numărul lui e scris pe faţa mea ori de cîte ori joacă fotbal vineri seara; de-a lungul orei în care facem prăjituri împreună şi lingem castroanele şi în cele treizeci de secunde de care au nevoie pentru a deschide cadourile de crăciun.
Vreau să fiu mamă, dar numai în perioadele în care reuşesc să nu distrug totul. Cînd nu le dau motive să mă urască, să urască lumea, să se urască pe sine. La început, cînd încă sînt proaspeţi, în serile acelea liniştite cînd se hrănesc din corpul meu, uitîndu-se la mine sau prin mine – legătura mea cu lumea spiritelor, Dumnezeu tatăl, sau mama. Portalul meu către o lume superioară, mai bună, înainte ca ei să înveţe să fie aici, să fie oameni.
Vreau să fiu mamă înainte ca fiica mea să afle cum e privită de ceilalţi, înainte de a se supăra pe mine cînd îi voi spune cum stau lucrurile, cînd voi distruge farmecul lumii, aşa cum a făcut maică-mea cu mine. Înainte de a-şi desface picioarele pentru prima, posibila, de-ce-nu, adevărata, sfărîmata şi orice-ar-umple-gaura-asta fel de dragoste. Nu sîntem prinţese.
Vreau să fiu mamă înainte de a-l urî pe fiu-meu pentru ce are între picioare: pentru carnea catifelată şi moale pe care va învăţa să o mînuiască precum o sabie. Lăsaţi-mă să fiu o mamă înainte ca el să-şi dea seama ce putere deţine. Înainte de “băieţii sînt băieţi” şi de “toţi o fac” şi de “aşa sînt bărbaţii”. Cînd e încă nou, abia ieşit din mine, cînd e lipit de mine, bîndu-şi laptele, cînd îşi face baie cu surioara şi o sărută pe gură – înainte ca lumea să îi înveţe unde le este locul.
Vreau să fiu mamă pentru că trebuie să vreau să fiu mamă. Dar, cum o așteptam pe sora medicală să vină cu rezultatul la testul de sarcină, cu o poză cu doi copii într-un lan de porumb lipită de ecusonul cu numele ei, mi-am dat seama că nu a fost ceva ce aş fi putut alege. Nu a fost ceva ce fi putut să vreau. Era ceva ce se întîmpla, ca un cutremur sau ca trecerea de la ora de vară. Şi chiar dacă aş fi decis să spun Nu, mulţumesc sau Nu acum, încă nu – chiar dacă aş fi dormit în continuare în timpul cutremurului sau aş fi refuzat să dau ceasul înapoi – cu toate astea, mereu, o dată, am fost mamă. Am fost cea care i-ar iubi şi i-ar distruge, cea pe care ei ar respecta-o şi pe care ar da vina. Am fost prima care le-a ştiut trupurile, minţile, înainte de a se cunoaşte pe sine, ştiindu-le secretele înainte ca ei să-şi dea seama că sînt secrete. Cu un amestec de frică şi dorinţă, de nu şi da, eu şi tot potenţialul lor în burta mea, am fost – pentru oricît de puţin timp – Mamă.
Brenna Womer este asistentă la catedra de engleză de la Northern Michigan University. Povestirea de faţă, o non-ficţiune, a apărut în Booth. Mai multe texte pot fi citite pe blogul ei.
Kundera spunea undeva că o biografie este o logică artificială impusă unei succesiuni incoerente de imagini. „Logica artificială” e mereu treaba celorlalţi. Iar imaginile sînt variate: de la filosofie şi teoria identităţii narative la Rothko sau Miro, de la literatura contemporană la blog-uri despre tehnologie, de la traduceri la povestiri mărunte.
Altfel spus: „I am a sample size of one, not statistically significant, nor representative.”
Frumos, mi-a placut. Pare ca va fi sau este o buna mama :) Exista totusi un paragraf care ma depaseste un pic: atunci cind sint micuti trebuie sa ai ceva probleme sau depresii sa ti-i imaginezi maturi si cu organe sexuale. Copiii mici sint ca niste ingerasi, asexuati.
am dat peste textul asta din intimplare.
un click dupa altul.
si tocmai asta e lucrul care m-a frapat si pe mine. cum inteleg eu textul: nu cred ca e vorba de a ne imagina copii cu organe sexuale ci, mai mult, cred ca e vorba despre tensiunea dintre felul de dragoste pe care il ai, ca parinte, fata de copii cind ei sint inca mici si felul de dragoste pe care tu, ca adult, il simti fata de alti adulti. e un soi de lipsa de onestitate. si e o tensiune care nu poate fi surmontata: ce altfel sa le spui? ca lumea e de doi bani? ca e frumoasa dar…. nu stiu…
mi-a adus aminte de un poem micut:
Good Bones
de Maggie Smith
Life is short, though I keep this from my children.
Life is short, and I’ve shortened mine
in a thousand delicious, ill-advised ways,
a thousand deliciously ill-advised ways
I’ll keep from my children. The world is at least
fifty percent terrible, and that’s a conservative
estimate, though I keep this from my children.
For every bird there is a stone thrown at a bird.
For every loved child, a child broken, bagged,
sunk in a lake. Life is short and the world
is at least half terrible, and for every kind
stranger, there is one who would break you,
though I keep this from my children. I am trying
to sell them the world. Any decent realtor,
walking you through a real shithole, chirps on
about good bones: This place could be beautiful,
right? You could make this place beautiful.