Elful

Se împlineau două săptămâni de când Miruna, Iris şi sora ei mai mare cu doi ani, Ada, ajunseseră la Educalandy pentru a-şi petrece vacanţa-premiu oferită de părinţi la sfârşitul clasei a noua.
Centrul de educaţie se înfiinţase cu doar trei ani înainte, în 1992, şi garanta metode inovatoare de învăţare a limbii engleze, mâncăruri tradiţionale şi aer curat cum numai la treizeci de kilometri de Manchester se puteau găsi, sau cel puţin aşa scria în broşurile şi afişele de pe holurile clădirii centrale, cea în care se ţineau lecţiile, se reuşeau primele poezii în engleză, având drept inspiraţie locurile vizitate şi natura din jurul celor patru corpuri de imobile, din care unul era al fetelor, unul al băieţilor şi unul era rezervat meselor şi sportului.
Ploaia a stat şi cele două profesoare, Cloe şi Thea, au anunţat că începe concursul în aer liber. Au bătut din palme în sala rece şi aproape toţi elevii s-au ridicat şi au alergat în curte. Ada a rămas pe loc să citească şi i-a strigat lui Iris să fie atentă.
Un băiat de vreo douăzeci şi cinci de ani fixa pe iarbă nişte cauciucuri de maşină la distanţe egale. Avea mânecile camăşii roz suflecate, faţa roşie şi părul nisipiu ciufulit.
-Ce slăbănog e Benjy, i-a spus Iris Mirunei, înghiontind-o uşor cu umărul.
-Mie îmi place aşa, uite cum zâmbeşte.
-Păi da, e ciudat, toată ziua zâmbeşte, oriunde ne întâlnim, parcă nu poate să-şi ţină gura normal. Uneori mi se pare că e ironic, ca şi cum ar vrea să ne zică ‘voi, românii, ce căutaţi aici?’…
-Nu-i aşa, termină, e foarte amabil, m-a şi ajutat la teme.
Thea gesticula şi explica regulile jocului:
-Cauciucurile sunt crocodilii, iarba e mlaştina şi doar bulinele din plastic alb sunt locurile sigure pe care se poate sări. Important e să nu depăşiţi bulina nici cu vârful pantofului, altfel ieşiţi afară.
-Şi cât mai rapizi vreau să vă văd, a adăugat Cloe, a bătut iar din palme şi s-a uitat la Benjy, care trebuia să noteze timpul pe un carnet.
Iris şi Miruna au aşteptat să le vină rândul, râzând odată cu ceilalţi şi mişcându-şi capetele după săriturile concurenţilor. Nu se hotărau care să fie prima, aşa că Miruna a împins-o pe cealaltă:
-Tu, că eşti mai înaltă.
Iris a şovăit, şi-a privit pantofii noi şi iarba încă umedă şi a strâmbat din nas.
-Bine, da’ sigur îi murdăresc acum.
A nimerit patru buline albe şi, înainte de a cincea săritură, a simţit privirea lui Benjy, şi-a întors capul în direcţia lui, i s-a părut că ochii îi străluceau şi nu mai zâmbea, s-a dezechilibrat şi a nimerit în balta de lângă bulină, iar apa cu noroi i-a pătruns imediat în pantofi şi a împroşcat-o pe blugi. S-a uitat spre Miruna, care râdea şi aplauda cu ceilalţi, şi a ieşit din joc.
Thea i-a făcut semn Mirunei să înceapă, ea şi-a aranjat o clamă în păr, a dat timid din cap că e gata, şi prima săritură a fost direct în mijlocul unui cauciuc. Benjy a alergat, a ajutat-o să se ridice şi faţa ei s-a înroşit.

După-masa au scris câte o poezie cu titlul: ‘Tradafirii albi de pe dealul de la Educalandy’, amândouă au primit câte un Foarte Bine, Ada le-a şuierat un ‘ce porcărie, mai puneţi mâna şi citiţi ca să vă deschideţi mintea’, au mâncat prăjitura de la ora şase, care era un blat colorat diferit în fiecare zi, de mărimea unei cutii de chibrituri şi avea întotdeauna o nucă arsă în centru. Pe urmă au moţăit şi au tresărit la câte un zgomot în timp ce urmăreau documentarul de seară, despre care nimeni n-ar fi putut spune nimic a doua zi, în caz că ar fi fost întrebaţi, în afară de un ‘mi-a plăcut, da, frumos’, chiar dacă toate documentarele erau despre războaiele Angliei.
Momentul cel mai aşteptat era comunicarea programului de a doua zi. Iris şi Miruna au făcut pariurile, ca în fiecare seară.
-Ne duc în sfârşit la Londra.
-Ba poate pe o plajă.
-Am auzit de o piscină cu valuri, aici, în apropiere.
-Au zis că-ntr-o zi mergem la Liverpool să vedem muzeul ălora de la Beatles.
-Măcar să ne zică ‘mâine nu trebuie să vă faceţi patul, nici să daţi cu mătura, nici să aşteptaţi inspecţia de la 7’.
În faţa lor stăteau Cloe, care îşi dădea întruna părul după urechile imense, Thea, care întreba mereu ‘aţi înţeles?’ şi vorbea mai departe, fără să aştepte vreun răspuns, şi Benjy, care zâmbea cald şi avea ochii mari şi tulburi.
-Mâine avem o surpriză, ceva extraordinar, noi şi super asistentul nostru, Benjy, am pregătit îndelung ziua asta şi sperăm că o să vă placă.
Iris şi Miruna au sărit peste cină şi au dat buzna în cameră, în dulapul unde îşi ţineau proviziile de bomboane şi biscuiţi aduşi de acasă. S-au trântit pe jos lângă paturi şi au început să desfacă bomboană după bomboană, răsucind capetele ambalajului de plastic cu mişcări rapide, şi-au umplut gura cu câte trei şi au mestecat uitându-se fiecare la obrajii umflaţi ai celeilalte.
Au aşteptat ca în fiecare seară până au terminat toate celelalte fete duşul, ca să nu se zgâiască vreuna la ele, şi, când se îndreptau spre sala de baie cu prosoapele în braţe, Miruna s-a oprit brusc.
-Du-te tu înainte, am uitat ceva, vin imediat.
Iris s-a încruntat, dar şi-a văzut de drum pe holul friguros unde singurul bec se arsese din prima zi. Baia era goală, toate cele cinci cabine de duş rămăseseră deschise şi a ales-o pe cea mai îndepărtată. Când a terminat, s-a înfăşurat în prosop şi s-a apucat să şteargă o oglindă aburită ca să se vadă în timp ce se spală pe dinţi. Într-una din cabine apa nu se oprea niciodată, auzea cum picăturile loveau cimentul la fiecare câteva secunde. S-a grăbit şi, la ieşire a dat peste Benjy, care s-a uitat o clipă peste umăr, în întuneric, şi apoi şi-a rotit repede privirea prin toată toaleta.
-Nu mai e nimeni aici? a întrebat-o şi a întins o mână spre faţa ei, dar ea s-a ferit şi s-a strecurat afară.
-Nu, nu e nimeni, i-a strigat în timp ce aproape alerga spre dormitor.
În camera pe care o împărţea cu sor-sa şi cu Miruna era deja beznă şi, când a vrut să aprindă lumina, Ada a mormăit un ‘nu cumva s-apeşi pe butonul ăla’. Şi-a pus pijamaua invers şi, chiar când a simţit eticheta zgâriindu-i baza gâtului, nu şi-a mai dat-o jos. Şi-a lipit capul de geam şi s-a căznit să numere nişte stele printre urmele uscate ale ploii de pe fereastră. Ceva s-a mişcat în lumina unui felinar şi l-a descoperit pe Vox, câinele lăţos, care se gudura mereu pe lângă ea şi Miruna, deşi îi aruncaseră o singură dată o jumătate de bomboană cu marţipan, el o amuşinase un timp, o rostogolise cu botul, îşi ridicase capul aşteptând altceva, şi, când nu primise, se întorsese cu coada stufoasă, plină de mărăcini şi se îndepărtase.
L-a urmărit cu privirea, sălta vioi şi a ajuns în vârful dealului, unde două siluete stăteau pe o buturugă şi gesticulau. Iris şi-a împins capul mai mult în sticla geamului. La un moment dat una din umbre s-a ridicat şi a recunoscut forma slăbănoagă a lui Benjy. Pe urmă s-a aşezat la loc şi s-a lipit de cealaltă siluetă, care sigur era o fată, s-a gândit, pentru că avea părul lung, dar aproape toate fetele din tabără aveau părul lung. Vox le dădea târcoale, ei se aplecau spre el, îl mângâiau, îi luau capul în mâini, îl băteau în joacă pe spinare şi se făceau că-i aruncă un os departe, ca el să alerge să-l aducă. Benjy o fi spus ceva câinelui sau Vox o fi făcut ceva şi fata a început să râdă tare. A ajuns până la ea râsul Mirunei.
-Dacă nu era Vox ăsta…câine plin de purici şi…a şoptit Iris şi atunci Ada s-a răsucit în pat, a întrebat-o somnoroasă ‘ce?’, apoi s-a întors iar cu spatele.

Au mers cu autocarul aproape o oră până unde începea pădurea, pe urmă Cloe şi Thea au bătut din palme ca să se trezească toată lumea şi să coboare. Cei mai mulţi moţăiseră tot drumul, acum se frecau la ochi şi-şi aranjau părul turtit la spate. Cloe şi-a prins mai bine ecusonul.
-E vară şi, din păcate, ştiu,…vacanţa asta nu ţine până la Crăciun –şi toţi au râs adormiţi- v-am organizat o plimbare prin zăpada de Crăciun şi, dacă aveţi noroc, chiar o întâlnire cu vreun elf sau cine ştie… Nu rămâneţi în urmă, ţineţi pasul şi fiţi atenţi la tot ce vedeţi ca să puneţi în poezie.
Ada mergea în faţă, cu cele două profesoare şi toate trei îşi întorceau încet capul când spre dreapta, când spre stânga şi schimbau un ‘ai mai văzut aşa ceva?’, ‘a meritat efortul’, ‘ce de au mai costat toate chestiile astea’.
Miruna s-a oprit şi s-a aplecat să-şi lege şiretul la unul din tenişi. Iris a izbucnit:
-Hai odată, mereu stau după tine, un şiret nu eşti în stare să-ţi legi ca lumea, o să rămânem ultimele din cauza ta.
Atunci Miruna şi-a desfăcut nodul care nu ieşise cum voia şi a luat-o de la început, aruncându-i câte o privire.
-Ce te-a apucat? Lasă-i să se ducă, e o singură alee, n-avem cum să ne rătăcim.
Iris îşi vâra şi-şi scotea mâinile din buzunarele blugilor şi dădea cu piciorul în nişte pietricele.
-Puteai să-ţi pui şi tu pantofii ăia negri, nu, tocmai azi te-ai trezit să-ţi iei tenişii pestriţi, ce credeai că rezolvi cu ei? Uite cum te moşmondeşti.
Miruna a terminat şi a vrut s-o ia de mână, dar Iris şi-a ţinut mâna în buzunar.
-Acum eşti murdară.
Dăduseră cu spray şi toate frunzele aveau sclipiri argintii. Din loc în loc zăpada artificială se amestecase cu pământul umed.
-Uite, ca la noi, când se face mocirlă după ce ninge de-adevăratelea.
-Măcar dacă mirosea a zăpadă, a iarnă… a curat, a spus Iris.
Dintre copacii pictaţi în alb şi roşu a apărut un elf într-un smoching verde decolorat şi o pereche de colanţi de culoarea gălbenuşului, şi s-a aşezat între ele. Miruna l-a luat de braţ, iar Iris s-a încruntat şi a continuat să meargă cu mâinile bine înfipte în buzunare, deşi el o privea din când în când şi-i făcea semn să se ţină de el.
S-au auzit colinde dintr-un casetofon ascuns într-o căsuţă de păsări, agăţată de ramurile unui brad stropit cu sclipici purpuriu şi Benjy a început să cânte cu voce blajină. La o cotitură au dat de Thea, preschimbată în zână, cu o rochie lungă, umflată şi azurie, care îi lăsa descoperite gleznele ca două scobitori îndesate în bocancii de munte, şi cu o ghirlandă de flori artificiale de toate culorile, ale căror petale se decoloraseră la margini. Se rotea de zor şi arunca paiete aurii din bagheta ei magică. Unul dintre elevi i-a smuls-o şi a fugit, ea a căscat gura, a spus ‘ah? aşa se poartă cu o zână?’ şi ceilalti au izbucnit în râs pentru că tocmai îi pocnise rochia la spate.
Elful le-a arătat o potecă printre copacii deghizaţi.
-Haideţi să ne pierdem, le-a susurat şi le-a făcut cu ochiul.
-Bine, hai, a răspuns Miruna şi s-a strâns mai tare de braţul lui.
Iris a strigat:
-A zis Cloe să ţinem drumul drept.
Toţi s-au uitat spre ei şi poteca a fost lăsată în urmă.
La prânz le-au împărţit câte un sandviş cu brânză şi o felie de carne de porc fiartă. Benjy a mâncat cu profesoarele, Miruna şi Iris au întors pachetul pe toate părţile, s-au strâmbat şi au scos bomboanele din rucsac. Restul plimbării au rămas singure, au strâns frunze şi conuri de brad care miroseau a praf şi umezeală, şi-au oferit una alteia câte un pumn de zăpadă şi l-au urmărit pe elf cu privirea. El mergea lângă zână şi nu s-a întors o singură dată spre ele.

Seara, după cină, i-au anunţat că Vox fusese găsit împuşcat de un vânător care nu cunoştea zona. Când Miruna a luat-o spre duşuri, Iris a început să se plângă soră-sii.
-E vina mea, eu am vrut să dispară, să nu mai existe, să i se întâmple ceva ca să nu mai aibă ei doi de ce să se întâlnească…
Ada îşi aşezase o pernă sub tălpi, stătea pe spate şi ţinea o carte în mâinile ridicate deasupra capului.
-Prostii…ce tot zici acolo, ai împuşcat tu câinele?
Iris se plimba între paturi, se lovea când de unul când de celălalt şi ţinea strâns în braţe şi frământa prosopul.
-Nu, nu, ştiu că e din cauza mea, dacă n-aveam eu gândul ăla atunci…
-Mai bine dă-mi un pix şi du-te să te speli, că-i târziu.
Iris vedea botul câinelui, ochii lui mari şi murmura ‘săracul Vox’.
Ada s-a ridicat şi a îmbrâncit-o uşor.
-Du-te şi spală-ţi gărgăunii ăia, repede-repede, că mă culc.
Uşile celorlalte dormitoare erau închise. A ajuns la toaletă şi, când a vrut să deschidă uşa, cineva s-a izbit de ea, săpunul i-a scăpat pe jos şi ea s-a aplecat imediat să-l ridice. Pe urmă a fost prea târziu să mai zărească ceva de-a lungul holului. Aburul învăluia toate oglinzile şi picăturile monotone erau acoperite de apa din ultima cabină de duş.
-N-ai terminat? a întrebat-o pe Miruna.
-Acum, acum, i-a răspuns stând într-o parte şi evitând să-şi ridice privirea.
Iris s-a apucat să clătească săpunul la una din chiuvete.
-Cine a ieşit de-aici adineauri?
Apa curgea şi nu s-a auzit ce-a răspuns Miruna.
-Cine? Era Benjy, nu? s-a apropiat şi s-a proptit de peretele cabinei. Ce căuta aici? Cineva ar trebui să-i spună că e toaleta fetelor.
A privit-o câteva clipe pe Miruna, care îşi arunca apă pe faţă, a apucat-o de bărbie şi a forţat-o să se uite la ea.
-Ce-ai ochii aşa roşii? Ţi-a făcut ceva? Zi!
Ea a dat repede din cap că nu şi a oprit apa.
-Hai, că-i târziu.

Dimineaţa Iris a ieşit fără să tragă draperiile şi fără să se uite spre celelalte paturi şi s-a grăbit spre micul-dejun, care era singura masă pe care putea să o mănânce: avea pâine prăjită, unt, dulceaţă, cereale şi lapte şi bomboanele ei, pe care le aducea în buzunar.
Stătea cu capul aplecat peste farfurie când Benjy s-a aşezat lângă ea şi a zâmbit arătând spre o bomboană.
-Da, ştiu cum e mâncarea de-aici…
Ea a continuat să mestece încruntată, el a luat un şerveţel şi a început să-i învârtă un colţ. Iris întindea untul pe pâine şi nu-l privea. Când a vrut să apuce cana cu lapte, Benjy i-a întins o floare albă de şerveţel.
-E pentru tine, păstreaz-o, să-ţi aminteşti că am luat masa împreună.
S-a ridicat şi, în treacăt a pupat-o pe obraz.
A mai mâncat trei bomboane, s-a uitat cu coada ochiului spre elevii prezenţi, a luat floarea şi a mirosit-o.
După câteva minute Ada s-a trântit pe scaun, şi-a lăsat capul pe masă şi mormăit:
-Ce oboseală… ce enervant să te scoli la ora asta în vacanţă.
Ea a ascuns şerveţelul în buzunarul bluzei şi faţa i s-a înroşit.
-Unde e Miruna? N-a venit cu tine? a întrebat.
-Habar n-am unde e, nu era în cameră.
La ora de poezie, locul Mirunei a rămas neocupat, Iris aprimit un Foarte Bine şi, din când în când, îşi ducea mâna la buzunar şi se uita în gol. La prânz Cloe şi Thea au întrebat-o dacă ştie ceva de Miruna, ea s-a mirat şi a spus că nu. După-masă le-au pus un documentar şi pe Iris au chemat-o în biroul lor.
-Trebuie să ştii ceva, doar e prietena ta, ţi-o fi spus şi nu ţi-ai dat seama.
Ea s-a tot gândit, s-a foit pe scaun, şi-a privit unghiile roase, cu oja luată şi n-a găsit ce să spună.
Seara, o maşină de poliţie a parcat în faţa clădirii principale, Cloe, Thea şi Benjy au ieşit să discute cu cei doi poliţişti cu ochi albaştri şi pistoale la brâu. Cloe îşi tot strângea puloverul pe ea, Thea dădea energic din cap la fiecare întrebare, poliţiştii şi-au notat ceva, şi-au rotit privirea în jurul clădirilor, în timp ce Benjy stătea cu mâinile încrucişate la piept şi părea şi mai firav. Au intrat cu toţii şi Iris a încercat să-i urmărească spre birou, dar soră-sa a tras-o de o mână şi-au urcat amândouă în cameră. S-au aşezat una lângă alta şi-au privit pe geam.
-E din cauza mea, a şoptit la un moment dat Iris.
Ada a mângâiat-o pe păr.
-Nu e din cauza ta, s-o fi rătăcit pe undeva.
A mai numărat câteva stele cu voce tare, pe urmă s-a întors spre soră-sa.
-Îmi plăcea privirea lui… şi pe urmă a fost floarea aia şi mi-a venit în gând că dacă am fi doar noi doi…după ce-o văzusem aseară în halul ăla, eu tot…
-Ce tot mormăi acolo? Eşti obosită, ar trebui să ne culcăm, n-are sens să stăm treze ca doi popândăi.
-Nu, nu, aseară aş fi putut s-o ajut şi eu nu m-am gândit decât la mine…şi dacă totuşi Benjy…
-Hai gata, mănânci prea multe bomboane şi te agită, sigur o s-apară.
Iris s-a uitat o clipă la Ada şi s-a întors spre fereastră.

Alexandra Niculescu

No, thank you – editura Herg Benet, 2014

Kyparissia – editura Litera, 2020