Pentru reconfirmarea sănătății mele, la două luni după mica intervenție endoscopică, azi m-am înființat din nou la spital cu gând să livrez câțiva stropi din nobilul meu sânge și, când am deschis ochii – că nu-mi place să-mi văd venele delicate împunse de însetatele ace – am constatat cu profundă uimire că-mi luaseră aproape trei galoane din lichidul vieții, că le-am și întrebat pe simpaticele asistente:
– Ați mai lăsat ceva și pentru consumul propriu?
Ele au zâmbit doar, fără să-mi răspundă și m-am gândit imediat că-i vorba de-o conspirație.
– Să nu cumva ajungă în vena vreunui politician, le-am avertizat, că se îmbolnăvesc de cinste! Vă dați seama ce procese îmi iau ulterior, când respectivii nu vor mai putea fura…
Abia atunci m-au liniștit, zicându-mi că nu e pentru nicio transfuzie, c-am devenit subiect de interes mondial și că universități de prestigiu și bună parte din academiile lumii au solicitat mostre de sânge, să încerce să descifreze secretul genezei și măreața evoluție a geniului meu, de neegalat…
Hmmm, mi-am spus nemulțumit, cu o foame strașnică în mațe, de asemenea nobile, c-au început să fredoneze ceva din Vivaldi.
– Domnul meu, a spus una din asistente auzindu-le, v-ar prinde bine un grătar imens, cu orez, legume și o salată din sfeclă roșie. Și-o butelie de vin strașnic, ce ziceți?
Or eu, că recunosc ideea-mi surâdea nespus, mai ales că dincolo de uniforma de asistentă ghicisem formele unei femeie drăguțe, privindu-mi ceasul, i-am spus:
– Doamnă, sunt încântat de perspectivă, dar nu e nițel prea devreme să mă invitați la cină?!
Născut pe 9 ianuarie 1968. Pasionat de literatură, film, fotografie, bridge. A fost premiat la concursurile literare: „Rezonanțe udeștene”, „Ioan Slavici”, „Ion Creangă”, „Peregrinări”, „Alexandru Odobescu”, „Marin Preda”, „Desculț prin cetate”, „Vasile Lucaciu”, „Scrisoare către Eminescu”, „Romeo și Julieta de la Mizil”…

Amuzant exercițiu, sureal pe ici pe colo! Faza cu geniul schimbă cursul textului; de acolo începe să se creeze un paralelism între simplitatea povestitorului și ceea ce cred cercetătorii despre el.
Bunicel, dar prea scurt!
Offffff, dimensiunea chiar contează?! Data viitoare mai lungă… :D
Amuzant! :-) M-a distrat ca pina si mațele lui erau nobile si in loc sa ghiortaie de foame, ca la un om normal, “au inceput sa fredoneze ceva din Vivaldi.” Pacat ca e prea scurt!
:-) Îmbujorat de apreciere, săr`na-ți zic!