Imediat ce s-a așezat în fața ei, cuplul a început să vorbească în română, ceea ce a surprins-o pe Crina Voinea, deoarece se afla într-un cinematograf din Tokyo și se uita la un film hollywoodian, subtitrat desigur în japoneză. Tokyo e unul dintre cele mai mari orașe din lume, dar nu se aștepta să întâlnească acolo, din întâmplare, români care să vorbească în românește.
Crina încerca să se concentreze la filmul prost și pompos, dar o deranjau cuvintele în română.
Da, da, da… ești proastă… că sună la fel…
Șizuca ni șiteio…
A rostit în minte „Taci din gură!” în japoneză și a fost surprinsă. Nu pentru că gândise în japoneză. Când locuise în București se scufunda mereu în flecăreli, așa că se obișnuise cu asta înainte să realizeze.
Din contră, era extrem de surprinsă că spectatorii japonezi nu vorbeau și nu făceau niciun zgomot în cinematograf. Acolo se lăsa o liniște completă, care s-ar fi numit „静寂 seizyaku” în japoneză. Condiție de liniște și singurătate. La început, Crinei i se păruse ciudată această lipsă de zgomot și energie, dar treptat realizase că „seizyaku” era mai prielnic pentru a te lăsa absorbit de film.
Iar acum era iritată de gălăgia din cinematograf și asta a surprins-o.
De fapt nu se întâmpla atât de rar să nu fie zgomot în cinematografele japoneze din Tokyo, unde existau mulți spectatori străini care vorbeau în timp ce se uitau la film. Crina înțelegea și că devenea mai distractiv să vorbești când vezi un film împreună cu vreun prieten sau iubit.
Dar acum Crina era destul de iritată de gălăgia în cinematograf, produsă de limba ei maternă. Printre efectele sonore, fragmente de română zburau înspre ea ca meteori minusculi și-i explodau în urechi cu scântei invizibile, cu reverberații stânjenitoare.
De fiecare dată când auzise română în ultimul timp, Crina devenise un pic nostalgică. Acum, absolut deloc.
A încercat să-și analizeze reacția și a realizat că vrea să refuze faptul că gălăgia adventivă și neortodoxă încălca acel sanctuar de „seizyaku”. Ca și cum în felul ăsta devenea mai puțin „româncă” și mai mult „japonificată”.
Crina putea fi mândră de asta acum.
S-a gândit că ar trebui să fie bună cu acești străini care nu știau obiceiurile din cinematografele japonez, să dea dovadă de „寛容 kanyou,” adică „mărinimie” în stil japonez.
Brusc, a deranjat-o lumina venită din smartphone-ul femeii din cuplu, și, în timp ce lumina străpungea retinele Crinei, femeia a început să scrie ceva. Crina s-a înfuriat din cauza acelei încălcări de maniere japoneze, gest pe care l-ar fi numit „de neiertat”.
Nu putea decât să vadă ecranul pe care apăreau cuvinte negre, probabil în română, dar nu avea curaj să se aplece mai mult în față, spre smartphone. În plus, un bărbat lângă ea a început să citească un articol dintr-o revistă online.
„Trump Wins Big at Two Important States.”
Acel titlu i-a apărut cu violență înaintea ochilor. Crina voia să strige „Futu-ți” înspre urechile bărbatului, ca bunicul ei mătăhălos dar cuminte, cu accent săsesc.
Dar, s-a gândit ea, nu era stilul japonez. S-a convins că a tolera toate lucruri supărătoare în tăcere, fără nicio plângere, era specific stilului și raționamentului japonez.
A încercat să-și mută privirea spre film, însă cumva nu reușea să înțeleagă subtitrarea în japoneză, nu părea să aibă niciun sens, deși în același timp înțelegea perfect engleza vorbită de personaje. În plus, cuvintele în română zburau spre ea ca gloanțele dintr-o mitralieră și-i sfâșiau creierul.
Și dinspre monitor au apărut în privirea ei cuvinte în română.
… toată lumea…
– Dazu „rumea” miin „waarudo” ando „piipou” atto za seimu taimu?
Cel care o întrebase asta pe Crina, într-o engleză cu accent puternic japonez, era prietena ei Mayoi Hukki. După s-a gândit o vreme, ea a înțeles că Mayoi întrebase „Does ‘rumea’ means ‘world’ and ‘people’ at the same time?” Totuși, mai existase un cuvânt misterios.
– What iz „rumea”?
Mayoi a arătat spre ecranul smartphone-ului: lumea.
– Ou I șii, and yes it iz!
– Eeeeeeee, interesutingu!
A fost puțin contrariată că Mayoi era surprinsă de „lume”.
– „Toată lumea” meanz „all the world” and „all the people” at the same time.
– Ooooo…
Mayoi și-a înclinat puțin capul.
– Itto izu… a bitto hyuuman-sentorikku.
Crina a râs la auzirea acelui cuvânt dificil, „human-centric”. Mayoi era interesată de drepturile animalelor și de veganism. Pentru Crina, „hyuuman-sentorikku” a sunat ca o glumă ca „Nu mânca carne!”.
A încerca încă o dată să se concentreze la film, dar acum subtitrarea arăta doar ca niște cifre care se zvârcoleau pe ecran.
Confuză și înspăimântată, Crina s-a ridicat și s-a îndreptat spre ieșire.
În sfârșit, nu a trebuit să strige „Futu-ți!” înspre cuplul de români.
Afară existau atât de mulți oameni încât Crina nu se putea plimba în voie. La fiecare 10 secunde aproape că dădea peste cineva, dar japonezii o evitau cu îndemânare, fără niciun efort, de parcă ar fi fost un puf de păpădie. Nu putea înțelege cum reușeau să facă asta. Și acum era chiar 3PM și mult mai mulți oameni se vor fi strecurat pe străzi, a prezis ea cu neliniște.
În acest tezaur de oameni, și-a amintit de „toată lumea”. Crina putea doar să înțeleagă că „toată lumea” putea să însemne „all the world” și „all the people” în același timp, ceea ce era personificat de acest tezaur, de acești oameni, în acest megalopolis numit Tokyo.
Dar, într-adevăr, „toată lumea” aparținea limbii române, nu celei japoneze.
În japoneză, „waarudo” era „sekai 世界” și „piipou” era „hitobito 人々”, în timp ce „sekai” nu însemna „piipou”, iar „hitobito” nu însemna „waarudo”. Complet diferit de română.
De ce nu era invers?
Și Crina a observat că aproape toți oamenii de pe stradă aveau păr negru, ca femeile de pe copertele cărților de literatură japoneză. Desigur că existau oameni cu păr negru în România, dar părul lor nu era la fel de negru ca al japonezilor, negru ca un nanotub de carbon care absoarbe 99.995 la sută din lumină.
Părul Crinei era roșu ca un foc mistuitor, deși cei din familia ei aveau părul brun luminos.
Intensitatea roșului era atât de vehementă încât copii la școală o strigau „Crina Irlandeza”, ca o figură istorică cu părul roșu. Această poreclă nu suna prietenos, ci peiorativ ca „Mihnea cel Rău”.
De ce „irlandeză”? Pentru că ești irlandeză!
Vocea lor de tautologie se lipea și acum pe creierul Crinei.
O țară care o privea ca „irlandeză”, ca un refugiu față de România, nu era Irlanda ci Japonia, ceea ce i se părea ciudat sau chiar ironic.
Hahaha, a râs Crina.
Niciun răspuns, desigur.
AhAhA, a râs Crina, accentuând vocale așa cum făceau japonezii.
Râsul ei a dispărut imediat.
„みんな”じゃない、私だけは。”
Acele cuvinte în japoneză au apărut brusc în sufletul ei.
„Minna” janai, uatași dake wa.
Probabil în română însemnau ceva ca „’Toată lumea’ nu mă include doar pe mine”.
Dar dacă traducea cuvintele în ordine, ar fi fost „’Toată lumea’ nu, eu doar”. Româna și japoneza erau extrem de diferite, iar această propoziție o arăta cel mai bine, a crezut ea.
De fiecare dată când observa asemenea diferențe, Crina avea obiceiul să se exprime ca bunicul ei când văzuse un copac din livadă despicat în două de un fulger. Ce pizda mă-sii, haha, ce pizda mă-sii.
Atunci, Crina a observat că nu-și dădea seama unde se află în acel moment.
Necunoscute erau panourile multi-colorate de pe clădirile nenumărate, atât de vii ca părul ei, atât de vii încât nu putea să-și imagineze că fuseseră construite de oameni cu păr mai negru decât bezna.
Simțindu-se singură și neputincioasă, Crina a vrut să strige. Ajută-mă!
– AhAhA, howatto? a râs Mayoi.
– Nani, doușite uarau? a zis Crina în japoneză. Ce, de ce ai râs?
– ….Pentoru ka, a zis Mayoi într-o română drăguță, suna cubunto zyaponezu „azitama”.
– Cuvânt japonez? Nani „ajitama”?
După ce a introdus cuvintele în română pe Reverso Context, Mayoi i-a arătat smartphone-ul.
Azitama însemna „ouă fierte moi”.
Mayoi a râs încă o dată, rostind „Azitama!”
Și Crina nu a râs.
Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.
Lasă un răspuns