Necunoscuta

Urbea fierbea. Apariţia ei îi pusese pe toţi pe jar, trezindu-le instinctul. Nu era genul său, dar trebuia s-o aibă şi-i luase urma ca un animal de pradă. A fost mai rapid. Haţ! a furat-o de sub nasul unui nehotărât. Învingător a amuşinat-o, acolo, în public. Mirosul proaspăt i-a invadat nările, incitându-i simţurile. Era în mâinile lui, dar nu-i aparţinea întru totul. Avea preţ. De-l plătea, o lua şi plecau împreună. Târgul se făcea pe loc. Pregătise din timp banii şi când i-a întins ea i-a arătat că nu ajung. Se ruşina că este o marfă, iar el într-un gest generos a completat suma şi i-a mângâiat faţa mătăsoasă, compasional.

Acasă, nerăbdător, cu ea în braţe, s-a trântit în pat. Subtilă i s-a dezvăluit, încetul cu încetul. Tresărea când o atingea cu degetul său umezit. Încerca să-şi închidă fecioria şi ceda doar sub presiunea mâinilor hămesite, dar ceda. Atunci, îi sorbea cu ochi avizi sfioşenia şi năvalnic se cufunda în ea. Apoi, a preluat ea controlul, satisfăcându-i toate dorinţele, râzând şi lăcrimând de plăcere. S-au devorat reciproc în toate poziţiile posibile: stând pe spate, pe-o rână, sprijinit în coate… O noapte albă, cum nu mai trăise demult. Uitase de sine şi de faptul că nu era în weekend. Epuizat a adormit instantaneu cu ea pe piept. L-a sunat colegul.

– Ei! Ai luat-o?

– Îhî… ș-am dat-o gata!

– Mda, văd că ți-au sucombat lăudătorii. Cum ţi s-a părut?

– Băi, e me-mo-ra-bi-lă! Anunţă, că-mi iau o zi concediu. Vreau și continuarea poveștii.

– Ai înebunit? Acum în criză? Șefului n-o să-i convină. Ne-a anunțat că stăm peste program. Hai, la serviciu! Dacă zici c-ai dat-o gata într-o noapte, mulțumește-te cu prima parte. Momentan, continuarea nu există! Am vorbit la editură, volumul următor e în lucru.


4 comments

  • Da, buna poanta la final :)
    As fi schimbat tot ce nu se potriveste perfect. De ex in loc de „S-au devorat reciproc în toate poziţiile posibile: stând pe spate” se potrivea mai bine (cu poanta de final) „A devorat-o in toate pozitiile posibile, etc”

    „Acasă, nerăbdător, cu ea în braţe, s-a trântit în pat. Subtilă i s-a dezvăluit, încetul cu încetul. Tresărea când o atingea cu degetul său umezit.” – mi s-a parut isteata foc bucata asta..

  • Mulţumesc ce citire şi comentarii,Pavel,Cornel şi Florin!
    Cornel se potriveşte şi aşa cum sugerezi, dar se potriveşte şi cum am spus eu, că doar zi de zi ne devorăm reciproc :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *