Urbea fierbea. Apariţia ei îi pusese pe toţi pe jar, trezindu-le instinctul. Nu era genul său, dar trebuia s-o aibă şi-i luase urma ca un animal de pradă. A fost mai rapid. Haţ! a furat-o de sub nasul unui nehotărât. Învingător a amuşinat-o, acolo, în public. Mirosul proaspăt i-a invadat nările, incitându-i simţurile. Era în mâinile lui, dar nu-i aparţinea întru totul. Avea preţ. De-l plătea, o lua şi plecau împreună. Târgul se făcea pe loc. Pregătise din timp banii şi când i-a întins ea i-a arătat că nu ajung. Se ruşina că este o marfă, iar el într-un gest generos a completat suma şi i-a mângâiat faţa mătăsoasă, compasional.
Acasă, nerăbdător, cu ea în braţe, s-a trântit în pat. Subtilă i s-a dezvăluit, încetul cu încetul. Tresărea când o atingea cu degetul său umezit. Încerca să-şi închidă fecioria şi ceda doar sub presiunea mâinilor hămesite, dar ceda. Atunci, îi sorbea cu ochi avizi sfioşenia şi năvalnic se cufunda în ea. Apoi, a preluat ea controlul, satisfăcându-i toate dorinţele, râzând şi lăcrimând de plăcere. S-au devorat reciproc în toate poziţiile posibile: stând pe spate, pe-o rână, sprijinit în coate… O noapte albă, cum nu mai trăise demult. Uitase de sine şi de faptul că nu era în weekend. Epuizat a adormit instantaneu cu ea pe piept. L-a sunat colegul.
– Ei! Ai luat-o?
– Îhî… ș-am dat-o gata!
– Mda, văd că ți-au sucombat lăudătorii. Cum ţi s-a părut?
– Băi, e me-mo-ra-bi-lă! Anunţă, că-mi iau o zi concediu. Vreau și continuarea poveștii.
– Ai înebunit? Acum în criză? Șefului n-o să-i convină. Ne-a anunțat că stăm peste program. Hai, la serviciu! Dacă zici c-ai dat-o gata într-o noapte, mulțumește-te cu prima parte. Momentan, continuarea nu există! Am vorbit la editură, volumul următor e în lucru.

Scurtă, dar foarte bună. Într-adevăr, mărimea nu contează :)
Da, buna poanta la final :)
As fi schimbat tot ce nu se potriveste perfect. De ex in loc de „S-au devorat reciproc în toate poziţiile posibile: stând pe spate” se potrivea mai bine (cu poanta de final) „A devorat-o in toate pozitiile posibile, etc”
„Acasă, nerăbdător, cu ea în braţe, s-a trântit în pat. Subtilă i s-a dezvăluit, încetul cu încetul. Tresărea când o atingea cu degetul său umezit.” – mi s-a parut isteata foc bucata asta..
Nici nu putea fi mai lungă pentru că enigmaticul poate deveni greoi dacă durează prea mult.
Într-adevăr, inteligentă partea cu degetul!
Mulţumesc ce citire şi comentarii,Pavel,Cornel şi Florin!
Cornel se potriveşte şi aşa cum sugerezi, dar se potriveşte şi cum am spus eu, că doar zi de zi ne devorăm reciproc :)