Ingrediente pentru o lucrare de ficţiune – 4. Intriga

Celelalte părţi ale articolului pot fi găsite în următoarea listă:

1. Tehnici
2. Personajele
3. Cadrul

Am tot evitat să închei seria asta a “ingredientelor” esenţiale, deoarece în bucătăria modernă nu se mai foloseşte aşa de mult ceapă călită, cum se folosea acum cincizeci, o sută de ani. Pe vremea cînd eram mic, orice mîncare începea aşa. Îţi lăcrămau ochii cinci minute. Acum lumea mai mănîncă un sushi, un avocado pisat întins pe baghetă, nişte alge uscate. Intriga şi-a pierdut prestanţa pe care o avea. Totul a devenit flavour.
Înainte vreme, lucrurile erau destul de simple. Poveştile se spuneau cronologic. Începeau la un moment T, clar determinat, şi se sfîrşeau printr-o parcurgere în sens pozitiv, pe axa timpului, cu o nuntă, un botez sau o înmormîntare. Apoi au apărut Joyce şi Faulkner, mai tîrziu Kurt Vonnegut, şi mulţi alţi scriitori valoroşi care au spulberat orice regulă, orice standard.
Şi astfel am ajuns în zilele noastre, cînd o poveste poate fi spusă oricum. Începînd de la sfîrşit spre început sau în paralel pe două planuri temporale, sau, şi mai interesant, poate fi o elucubraţie fără sfîrşit şi fără început, o “trăire” alcătuită din sictirelile, lamentările, filozofările şi angoasele scriitorului – totul împachetat într-o “frumoasă” expunere personalizată, cum altfel decît la persoana întîia?!
Întîlnim tot mai des în librării astfel de romane. Intriga nu mai este necesară. Există cărţi proaste fără intrigă aşa cum există cărţi proaste cu intrigă dar eu sînt de partea lui John Irving care într-un interviu spune aşa:

Există o groază de scriitori care susţin că pot scrie fără intrigă şi că intriga nu este deloc necesară, dar părerea mea este că ei spun asta tocmai deoarece nu sînt în stare să construiască o intrigă bună pentru romanele lor!

În al doilea rînd, n-aş putea pretinde că aşa e cel mai bine, deoarece metoda care merge la mine s-ar putea să nu meargă deloc la tine. Momentan sînt adeptul poveştilor cu intrigă. Dar s-ar putea ca peste un an să nu mai fiu.
În cazul meu, o bună parte din procesul scrisului se petrece stînd în pat înainte de culcare şi spunînd-mi mie în cap o poveste (probabil că din cauza asta scriu atît de rar şi de puţin ☺ ) Dezvolt anumite personaje, amestec anumite întîmplări care chiar au avut loc în realitate cu chestii din imaginaţie. Întotdeauna mă feresc să folosesc idei pe care le-am văzut în filme sau pe care le-am întîlnit în romane. În ce priveşte lucrurile care s-au întîmplat, evit să scriu despre prieteni apropiaţi. Deci prea mult n-ar rămîne… aşa că nu am nici un scrupul cînd vine vorba de familie, vecini, colegi de serviciu sau cunoscuţi. Cu cît îţi faci mai multe procese de conştiinţă şi te autocenzurezi mai tare (nu pot să spun aia, nu pot să scriu despre aialaltă) cu atît scad şansele să “produci” ceva acceptabil.

Scriitorul slab, după părerea mea, este cel care nu vrea să deranjeze pe nimeni, incluzînd aici persoana lui (să scriu despre flori, despre vreme şi despre duşul fierbinte pe care tocmai l-am făcut – nu merge!).

Într-o vreme, închiriam o casă şi la un moment dat am avut o chiriaşă mai ciudată. Prima chestie pe care mi-a spus-o la mutare a fost că locul în care stătea înainte ar fi fost perfect dacă fostul proprietar nu i-ar fi făcut mereu avansuri sexuale. Hopa, m-am întrebat fără să vreau, cum naiba arăta nenorocitul dacă putea fi interesat de tine?! Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu persoana respectivă şi într-adevăr, două luni mai tîrziu s-a mutat iar. De data asta se plîngea chiar de tipa cu care împărţea casa. Era spionată, auzea zgomote noaptea (tot de natură sexuală, normal). Am zis merci că am scăpat de ea. Cîteva luni mai tîrziu, pe numele ei vine un plic imens. Între timp, ea se mutase în alt oraş. M-am gîndit că sînt ceva reclame. Numai reclamele vin aşa, la kilogram. Pînă la urmă mi-am propus să îl desfac. Dacă sînt reclame, le arunc. Dacă e ceva important, mă scuz că i l-am desfăcut (din grabă) şi i-l trimit. Înăuntru era un dosar. Prima pagină era scrisă de un doctor. La cererea dumneavoastră expresă şi împotriva sfaturilor noastre, vă eliberăm fişa medicală completă. Am început să citesc şi pe măsură ce citeam mă îngrozeam. Tipa avea o formă gravă de schizofrenie. Printre altele, se găsea acolo toată corespondenţa electronică dintre ea şi psihologul ei. Suspiciunile ei cele mai intime. “Experimentul” al cărui cobai se credea… era ceva la scară naţională, pînă şi proprii părinţi se aflau pe lista “angajaţilor” plătiţi să o spioneze. Situaţiile pe care le-am citit acolo, multe dintre ele imposibil de imaginat, mi-au fost de mare folos mai tîrziu, cînd am “construit” de la zero un personaj schizofrenic. Dacă personajul mi-a ieşit bine, nu pot decît să-i mulţumesc. M-a ajutat, n-o să ştie niciodată cît de mult m-a ajutat! O bună parte dintr-un personaj, o infimă parte din intrigă – îi aparţine!

Dar să revin. Fără limbaj de lemn (şi fără termeni pretenţioşi), ce înţelegem prin intrigă? O serie de evenimente interconectate în care fiecare mini-deznodămînt în parte conduce către un motiv misterios, neaşteptat, intrigant. În general, prefer romanele de anvergură, îmi place să văd cum personajul sau personajele evoluează, se desfăşoară, cînd apar răsturnări de situaţie, cînd – exact că în realitate – găsim acolo, bucurie, deznădeje, viaţă, moarte, dragoste, ură. Îmi place cînd simt că există un centru de greutate; un fel de vîrtej spre care simţi că merg toate personajele, cu destinele lor cu tot, un punct culminant al poveştii către care converg toate şi un motiv pentru care cititorul nu poate lăsa cartea din mînă. Este deznodămîntul. Stilul meu este de a rezerva poziţia acestui centru de greutate către finalul cărţii (lupt să schimb asta). Dar există romane care încep cu acest punct culminant sau îl pot avea la jumătate sau la şapte optimi din roman – cum este cazul ultimului roman al lui Julian Barnes, Sentimentul unui sfîrşit.

În spatele intrigii se ascunde de obicei un conflict. Protagonistul e împotriva altui personaj, sau a societăţii; poate fi de asemenea o luptă cu forţele naturii sau poate fi conflict interior, lupta cu tine însuţi (conflict psihologic).
Sau poate fi o combinaţie a acestora. Nu există reguli în privinţa asta.

Cît despre structura “complotului”, nimeni nu s-a ocupat de acest aspect într-un fel mai concis şi mai amuzant decît Kurt Vonnegut cu ale sale modelări computerizate*.
Graficele lui sînt construite pe două axe. Pe verticală, axa noroc-ghinion (fericire-nefericire), pe orizontală: timpul. După părerea lui, cele mai obişnuite poveşti “merg” pe o sinusoidă. Romanul începe cu o zi obişnuită dar intervine ceva, situaţia se degradează şi în scurt timp personajul se trezeşte în rahat pînă la gît, apoi printr-o succesiune de evenimente fericite povestea se termină cu o notă optimistă, astfel că pe axa “fericirii” personajul se găseşte pe o poziţie mult superioară faţă de începutul poveştii. Iar acesta, zic eu, este scenariul pe care Hollywood nu s-a săturat niciodată să ni-l vîndă. Vonnegut mai oferă şi alte exemple-itinerarii de intrigă, curbe, sinuzoide şi “trepte”.

Dar o intrigă bună nu poate fi reprodusă printr-o simulare de computer, pentru că o intrigă bună ar trebui să fie la fel de complexă şi încîlcită şi misterioasă precum însăşi viaţa. Gîndiţi-vă la Război şi Pace sau Pe Donul liniştit.

https://www.youtube.com/watch?v=oP3c1h8v2ZQ

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.