Tudor s-a mutat în România după ce mama lui adoptivă, o norvegiancă, a murit. Tatăl lui era un român care plecase în Norvegia sa caute de muncă și o făcuse pe Anja să se îndrăgostească de el. Tudor nu mai avea frați. Era un tip modest, corect și bine proporționat fizic. S-a însurat când a pus mâna pe o slujbă bine plătită, la 25 de ani, cu administratoarea firmei, Edith. Femeie atractivă și pătimașă.
Dragostea și liniștea le-au fost buni prieteni proaspeților căsătoriți. Undeva pe la mijloc, bătrânul și-a luat la revedere de la viață. Vechiul a trebuit să facă loc noului. Acesta nu a venit. Tânăra familie avea o casă frumoasă, bani, mașini noi și tot restul. Dar, după șase ani, nu se auzea nici un glas de copil în camerele goale. Dragostea și liniștea au început să se piardă. Au fost la nenumărate clinici. Una din ele a dat verdictul că sperma lui Tudor nu era bună.
Asta i-a șocat pe amândoi. Tudor s-a întristat extrem de mult. Edith a căzut în depresie, dar s-a luptat să o ascundă. A continuat să își încurajeze bărbatul. Când el își aducea în discuție problema, îi zâmbea și îi spunea să nu își facă griji. Au sperat că într-un final vor reuși. Au studiat tot felul de cărți și și-au programat partidele de sex în funcție de ele. Nu s-a întâmplat nimic.
Acum, singurătatea le devenise prietenă. O simțeau și când se strângeau în brațe. Prietenii i-au părăsit, deveniseră prea plictisitori. De supărare, Tudor s-a apucat de băutură. A crezut că așa putea să alunge plictiseala. Dar băutura l-a fărâmat și l-a îndepărtat de soția lui. Edith nu punea deloc alcool în gură, îl ura.
Într-o noapte, Tudor s-a întors acasă foarte târziu. Abia se mai ținea pe picioare și vroia să facă sex. S-au luptat și s-au certat. Pentru prima dată, Edith și-a spus supărările. Asta i-a îndepărtat și mai mult.
Timpul a îmbătrânit odată cu ei. Nu mai rămăsese nimic din cei de altădată. Acum, Edith bea și ea. Între timp, vecinul lor Paul, un tânăr de 25 de ani, s-a îndrăgostit de ea. Obișnuia să o urmărească, fără ca nimeni să știe. Ea îi vorbea ca unui vecin oarecare. Într-o zi se aflau în același bar și purtau o discuție plăcută. S-a oferit să o conducă acasă.
Zilele înaintau pe același drum, fără schimbări importante. Edith și Paul au devenit prieteni. El își ascundea pasiunea, altfel nu ar fi reușit să fie prieteni. Tudor continua să înoate, ca un pește, într-un acvariu cu alcool.
Edith i se destăinuia tot mai mult noului prieten. El se prefăcea că îi este milă și a profitat de ocazie ca să o sărute pe frunte. Edith a izbucnit în plâns și l-a sărutat pe buze. I se părea absurd și ciudat, dar își descărca durerea. Se aflau în mașina lui Paul. Și-a desfăcut picioarele, ca o invitație. Știa că greșește, urâse mereu persoanele care aveau aventuri extraconjugale. A renunțat să lupte. Încă îl mai iubea pe Tudor, dar își dorea foarte mult un copil. Toate femeile vor să fie mame. Cred că așa viața lor devine completă.
După câteva zile a început să vomite. Când a fost sigură că era gravidă, s-a întrebat ce avea de făcut. Cum îi va spune lui Paul? Cum îi va spune lui Tudor? Dar era și fericită că în sfârșit îi creștea un copil în burtă. I-a spus lui Paul că îi pare rău, nu voia să renunțe la soțul ei și l-a pus să jure că va păstra secretul aventurii lor. El i-a spus că o iubește și a încercat să o șantajeze. Dacă nu rămânea cu el, urma să vorbească cu Tudor.
Edith nu l-a luat în serios. Vorbea din gelozie, era prea tânăr. L-a evitat de atunci. I-a spus lui Tudor că aștepta un copil. Acestuia nu i-a venit să creadă. Îi ardea de glume?
Viața s-a reîntors la Tudor. Fericirea că avea să fie tată i-a întunecat judecata. S-a documentat zile întregi pentru a alege numele copilului, i-a pregătit camera și i-a cumpărat o mulțime de jucării. Zilele erau frumoase și soarele îi zâmbea înapoi.
În altă zi, Edith a trecut pe la magazin și când s-a întors l-a auzit pe bărbatul ei vorbind cu cineva. Despre ce era vorba? A intrat în cameră și l-a găsit pe Paul. Amândoi bărbații aveau beri în mâini. A fost liniște. Nimeni nu scos un cuvânt. A doua zi, Tudor i-a pus dinainte documentele pentru divorț. A încercat să se dezvinovățească, dar era prea târziu. El nu o asculta. I-a lăsat apartamentul și s-a mutat la mama lui, Anja. Relația s-a destrămat, așa cum se sparge un geam lovit cu o piatră.
Cu puțină speranță și cu copilul în burtă, Edith s-a întors spre Paul. Dar Paul nu mai era nici el acolo. Se mutase în altă oraș, unde primise un job foarte bine plătit. Edith a fost abandonată de ADEVĂR și a fost abandonată și de MINCIUNĂ.
naufragiat prin lumea cuvintelor…
O proza mai veche de a mea. Credeti ca merita sa o dezvolt?
Mi-a placut! Ai talentul de a gasi povestea care trebuie spusa. Textul tau ar functiona f bine intr-un curs de creative writing cind ar veni rindul subiectului „pune pe-o foaie numai elementele esentiale ale unei povesti”.
Personajele sint abia schitate si totusi proza functioneaza. Semn bun.
Avem aici o tema clasica a literaturii: omul potrivit are o hiba majora peste care „nu se poate trece” – un subiect exploatat inca de la primul roman modern, Doamna Bovary, cind Charles, un sot iubitor, harnic si de treaba, e complet lipsit de eleganta, de „poezie”, ba chiar chiar e de-a dreptul necioplit – ceea ce il face incompatibil cu „doamna Bovary”.
Sa o dezvolti? Mi-e greu sa ma pronunt. Dar, repet, subiectul e bun.
Ma gandeam sa nu para un subiect rasuflat. Stiu ce spuneti, l-as putea imbunatati. Va multumesc pentru comentarii, apreciez.
Da, eu cred că merită dezvoltată fiindcă finalul pare abrupt doar din cauza scurtimii textului – si mie, ca și lui Carmen mi s-a părut un fel de episod pilot. Personajele sunt foarte bine conturate. Ea il iubește pe Tudor așa că nu văd de ce povestea lor nu poate continua într-un fel sau altul, aprofundând aceste personaje interesante.
Salvez povestea si o dezvolt, adaug detalii si putin dialog. Voi tine cont de sfaturi, mi se par logice.
Mi-a plăcut povestirea, conturează frumos traseul celor două personaje, Edith și Tudor.
Primul paragraf mi se pare destul de puțin integrat în economia povestirii, deoarece aduce detalii care par inutile- mama adoptivă norvegiancă decedată, lipsa fraților și celelalte. Eu aș reformula fraza S-a însurat când a pus mâna pe o slujbă bine plătită, la 25 de ani, cu administratoarea firmei, Edith.
Un alt lucru de care nu sunt convins este ultima frază, cu adevărul și minciuna scrise cu majuscule. Adevărul și minciuna nu acoperă aria semantică a moralității și imoralității, care este mult mai largă. Dar altceva vreau să spun: nu sunt convins că autorul trebuie să emită judecată morală asupra personajelor, asta știrbește ceva din libertatea cititorului.
Poveste scurta scrisa cu sensibilitate si intelegere. Daca nu vedeam numele autorului puteam sa jur ca este scrisa de o femeie.
Voi tine cont, va multumesc! Apreciez!
Nu voi repeta ce au spus ceilalți, dar subscriu majorității. De ce să ți se pară un subiect răsuflat? Contează cum îl prezinți, în felul tău unic și personal (în felul unic și personal al fiecăruia). Atâta timp cât ești sincer și vrei să transmiți un mesaj și știi cum, nu cred că poți da greș. Dispui de cele necesare, după cum se observă, pentru asta.
Iti spun sincer ca m-ai inspirat cu modificarile pe care le-ai facut la textul tau. Eu reveneam rareori peste ce scriam, dar imi dau seama nu era o strategie buna.
Imi place Liternautica :)
N-am să scriu comentarii mai lungi decât textul propriu-zis.
Ceea ce a fost de spus s-a spus deja mai jos. Dar cum am văzut că ești hotărât să îmbunătățești povestea, dă-mi voie să-ți recomand o proză scurtă care tratează același subiect, doar că în alt mod. Nu zic să faci și tu la fel ca în acea proză, ar fi greu și ți-ai pierde originalitatea, zic doar că s-ar putea să te inspire. Se numește Arhitectul de Mircea Cărtărescu. E ultima din volumul Nostalgia. :)
Am gasit tot volumul Nostalgie pe net :) Voi verifica, multumesc.