Aiurea

1.

Aveam 28 de ani şi locuiam cu părinţii undeva prin Arad. Lucram la o benzinărie care nu se afla prea departe de apartamentul nostru. Doisprezece ore pe zi spălam parbrize, umpleam rezervoare, dădeam cu mătura, ştergeam praful. Proprietarul era un amic de-al tatei. Bătrânul meu fusese sergent-major în armată dar, din cauza problemelor cu băutura, hotărâseră să-l pună pe liber. Între timp era paznic la o fabrică de lemne. De fiecare dată când luam salariul trebuia să-i achit chiria pentru cameră şi întreţinerea. Totdeauna avea o sticlă cu votcă în buzunar şi ţigara aprinsă. De multe ori se îmbăta atât de tare încât adormea cu ţigara în gură iar dimineaţa se trezea cu buzele arse. Nu-mi părea rău pentru el. Mama, în schimb, era o femeie liniştită şi educată. N-am reuşit niciodată să-mi explic cum de se cuplase cu beţivanul ăla.
Într-o zi de vară mi-am făcut bagajul (o haină, o pereche de pantaloni, o cămaşă, şosete şi chiloţi) şi am plecat de-acasă. Mama m-a luat în braţe, m-a sărutat şi a plâns. Nu mi-a părut rău nici pentru ea. Bătrânul a stat la balcon trăgând din sticlă şi s-a uitat după mine până ce am dat colţul. Poate nu se uita la mine. Nu i-am mai văzut pe niciunul.

2.

Prima opţiune a fost Timişoara. Aveam suficienţi bani să trăiesc o lună fără griji. Ştiam însă că totul depindea de cât de repede reuşeam să găsesc un loc de muncă şi chirie. Pentru început m-am cazat la un hotel ieftin de la marginea oraşului. Evitam astfel să-mi petrec noaptea pe o bancă dacă n-aş fi reuşit să rezolv nimic.
Mi-am petrecut restul zilei plimbându-mă prin oraş. Arăta bine. Am văzut o mulţime de magazine, spălătorii auto, fabrici, benzinării. Mi-au dat încredere. Undeva trebuia să se afle un loc de muncă şi pentru mine. Am cumpărat un pachet de ţigări. Nu fumasem până atunci. Tata nu m-ar fi lăsat. M-am plimbat prin oraş fumând, simţindu-mă foarte important. Când a venit seara am cumpărat un sendviș şi două cutii de bere şi m-am întors la hotel. Am mâncat, am băut, am mai fumat o ţigară, m-am pişat şi am adormit. Nu ştiu dacă berea a fost de vină, dar m-am visat foarte mare, atât de mare încât nu mai aveam loc în pat. Picioarele îmi ieşeau prin ferestre, mâinile înconjurau camera, capul îmi era greu şi ocupa toată bucătăria (inexistentă, de altfel).

Când m-am trezit am văzut că patul era foarte mic, însă eu eram şi mai mic, iar camera arăta ca o cuşcă. Cineva a bătut la uşă. M-am acoperit cu cearşaful şi m-am dus să deschid. Era managerul. Un tip cam negricios, slab, cu ochii roşii. Părea puțin cam periculos.
– E timpul să pleci, mi-a zis.
M-am uitat înapoi în cameră. Căutam un ceas.
– Este doișpe fără zece, m-a informat negriciosul. Trebuie să pleci.
– Nu ştiam asta.
– Scrie pe uşă, la intrare. Camerele se eliberează până la ora doișpe.
– Nu contează că m-am cazat la ora paişpe?
– Nu. Trebuie să pleci.
– Mai lasă-mă puţin. Aveţi destule camere şi nu văd pe nimeni care se înghesuie să le închirieze.
– Nu pot.
– La dracu’ nu poţi!
Faţa lui nu exprima nimic. Am trântit uşa şi m-am întors să mă îmbrac şi să-mi iau lucrurile. Pe urmă m-am dus la wc. Am stat cinci minute, până ce am auzit bătăi în uşă. Era tot managerul. Mi-a arătat ceasul. În câteva secunde avea să se facă doişpe fix.
– Am uitat ceva, i-am zis, şi m-am întors în cameră.
M-am dus la baie şi am stat pe budă. Fără să fac nimic. Când m-am întors, managerul mi-a arătat ceasul. Trecuseră cinşpe minute.
– Va trebui să ţi le taxez, mi-a spus el.
Am aprins o ţigară, mi-am pus rucsacul pe umeri şi am plecat. N-a zis nimic. A fost grozav. M-am simţit ca un bărbat.

3.

La mica publicitate, am găsit anunţul ăsta:

OFER SPRE ÎNCHIRIERE 1 CAMERĂ ÎN APARTAMENT CU 2 CAMERE, UNUI BĂIAT SAU FETE. CHIRIA ŞI ÎNTREŢINEREA SE ÎMPART.

Am sunat. A răspuns un bărbat. Avea glasul răguşit şi îşi trăgea nasul tot timpul.
– Mai e valabil anunţul? l-am întrebat.
– Câţi ani ai?
– 28.
– Lucrezi?
– Abia am venit în oraş.
– Nu mai e valabil, a spus şi a închis.
L-am sunat din nou.
– Da? a răspuns.
– O să-ţi rup picioarele, labagiule.
Am închis. Am terminat ţigara şi am aprins alta. Nu mai erau cine știe ce anunţuri sau cereau prea mulţi bani. Am dat peste unul asemănător:

CEMERĂ ÎN APARTAMENT CU TREI CAMERE. PENTRU UN BĂIAT ÎNGRIJIT, CUMINTE etc.

Avea un preţ foarte convenabil. Mi-a răspuns o femeie.
– Mai e valabil anunţul?
– Da.
– Pot veni azi să-l văd?
– Să o luăm mai uşor. Nu pot să închiriez aşa, oricui. Şi nu vreau să te pun să baţi drumul până aici degeaba.
– În regulă. Ce doriţi să ştiţi?
– Ai un loc de muncă?
– Da. Sunt inginer, am 30 de ani, nu beau, nu fumez, nu fac nici gălăgie. Pot să vin să văd apartamentul? Altfel voi căuta în altă parte.
Câteva secunde n-a deschis gura. Pe urmă:
– În cât timp ajungi?
Adresa era trecută în anunţ. Aveam o hartă, dar nu mă ajuta cu nimic.
– Cinsprezece minute, am zis.
Am făcut douăzeci cu taxiul şi încă cinci până la apartament.
Un bloc vechi de patru etaje, fără ascensor şi cu două babe pe post de ornamente, înţepenite pe banca de lângă intrare. M-am uitat la ele, ridate şi foarte bătrâne, m-am uitat şi la bloc. Mi-am zis că arată destul de bine.
Am urcat până la etajul trei. Am bătut la uşă.
Mi-o închipuiam tânără, dacă nu frumoasă cel puţin atrăgătoare, înaltă şi cu sânii mari. Era blondă, avea în jur de treizeci de ani şi un corp bine proporţionat, cam de 1,75m. Ochi căprui, părul lung prins într-un coc astfel încât îi dezvelea linia netedă a gâtului, sâni mari abia acoperiţi de decolteul în U, şolduri mari, picioare lungi şi buzele alea de culoarea vişinei, pline și perfecte pentru diverse treburi.
M-a studiat bine şi m-a poftit să intru.
– Te-am aşteptat jos, a spus-o fără să sune însă a reproş. Ai zis că ajungi în cincisprezece minute.
– Traficul, m-am scuzat.
Mi-a arătat apartamentul. Sau mai bine zis s-a aşezat pe canapea, în sufragerie, şi a făcut-o pe ghidul de-acolo. „Baia, camera, bucătăria”, a strigat, în ordinea în care le luam la inspectat. Nu-mi păsa cum arăta apartamentul. Voiam să stau acolo. Şi n-arăta foarte strălucit. Avea totuşi un wc, un duş, un pat şi-un acoperiş. Suficient. Am trecut cu vederea gândacii găsiţi în bucătărie, lipsa gresiei sau a faianţei din baie, pereţii decojiţi, pânzele de păianjen.
Ea stătea în sufragerie şi fuma. Mi-a spus că o cheamă Greta. M-am aşezat pe canapea şi am aprins o ţigară.
– Ai zis că nu fumezi, m-a atenţionat Greta.
Nici de data asta n-a sunat ca un reproş.
– Am început de azi.
Pachetul meu era aproape gol. A observat.
– Deci, ce părere ai? m-a întrebat.
– Sunt gândaci, păianjeni, baia arată rău şi nici camera nu-i prea spaţioasă.
Nu s-a înroşit. Nu a clipit.
– Ştiu, a zis. O iei sau nu?
Am stat câteva momente să mă gândesc. Dar nu era nimic la care să mă gândesc, în afară de picioarele, sânii şi buzele ei.
– O iau.
– Bine. Când vrei să te muţi?
– Acum.
– Ai banii?
– Îi am.
I-am dat. I-a numărat cu atenţie.
– Îmi place să dorm până târziu dimineaţa, mi-a spus. Să nu faci gălăgie.
Am stat lângă ea şi am fumat până ce n-a mai rămas nimic în pachet. Aşteptam să mă invite în camera ei şi să-mi ofere o partidă de sex ca-n cele mai pornografice filme pe care le văzusem pe ascuns, când nu era nimeni acasă. O aveam întărită şi nu puteam să mă ridic. Mi-a vorbit despre o mulţime de lucruri neinteresante, pe urmă s-a refugiat în camera ei şi a încuiat uşa. M-am dus la baie şi mi-am frecat-o. A fost magnific. Ca prima dată.

(ÎNTREBARE: să continui?)

Marin Condruz

naufragiat prin lumea cuvintelor…