Ayah

„Doar morţii văd sfârşitul războiului.” – Platon

Mami plânge și se uită la mine și mă întreabă „Ești bine, Ayah, iubire?” Mami are praf pe faţă și pe haină și pe batic și pe dinți și când vorbește cu mine mă sperii și îmi vine și mie să plâng, dar eu sunt băiat mare și nu plâng. Dar mami plânge tare și ţipă și întreabă unde este tati și zice că Jamal și Abdullah s-au dus și eu nu știu unde s-au dus și nenea cu mănuși albe și cu barbă, de lângă noi, ţine în mână un caiet și o întreabă pe mami ceva și mami se oprește puțin și vorbește cu nenea cu barbă și cu caiet și cu pix și apoi plânge iar. Și nenea cu barbă se uită la mine și se uită la buba mea din frunte și scrie ceva în caietul lui și apoi o întreabă iar pe mami și ea răspunde. Cred că mami plânge pentru că și ea are bubă în frunte și o doare. Tati nu este cu noi. Am întrebat-o pe mami unde este tati și mi-a zis că o să vină și el.
Mai sunt și alți oameni mari și copii care plâng și strigă și unii stau culcaţi în paturi, dorm, unii și-au tras cearșaful peste față ca să poată să doarmă mai bine. Mă uit după mami care se plimbă și se ține de cap și apoi vine iar lângă mine și mă mângâie și se uită la mine și apoi mă ia în brațe și ne așezăm pe o bancă moale cu piele maro pe ea și Mahmud se așază lângă noi și îl ține în brațe pe Ishmael. Pe bebe îl cheamă Ishmael Mohammed și nici el nu plânge și Mahmud îl ține învelit cu o pătură plină de praf, îl ține la piept și Mahmud plânge, dar el nu țipă ca mami. El plânge încet și nu se uită la Ishmael. Nu îl văd pe bebe pentru că are pătura trasă peste cap, dar eu știu cum arată pentru că Heba, mama lui, care stă deasupra noastră, a venit cu el la noi acum mai multe zile și ni l-a arătat și toți l-am mângâiat. L-am mângâiat și eu și mama și tati și Jamal și Abdullah și Ishmael avea pielea roz și moale și mirosea a lapte. Știu, pentru că am întrebat-o pe Heba dacă mă lasă să-l pup și ea a râs și m-a lăsat să-l pup și mirosea a lapte. Cu Ishmael nu m-am jucat încă. E prea mic, dar când o să fie mare o să ne jucăm împreună așa cum mă joc cu Mahmud. Mahmud este mai mare decât mine și când vine la noi face pe calul și mă lasă să-l călăresc și aleargă cu mine în cârcă prin casă până când se supără mami și ne zice să fim cuminți că îl supărăm pe nenea Jaser care stă sub noi.
Pijamaua mea e murdară de praf și sânge de la bubă, dar mami o s-o spele și o să fie ca nouă. E pijamaua portocalie cu dinozaurul Dino pe care mi-a dat-o tati cadou de ziua mea. Tati de ce nu este aici cu noi? Unde e tati? Când m-am culcat, a venit să mă îmbrace cu pijamaua și să-mi spună povestea cu Sindbad marinarul și eu am adormit și am visat că eram cu corabia și eram Sindbad și apoi s-a auzit un bubuit tare afară și m-am trezit și m-am speriat și pământul s-a mișcat și se auzeau oameni țipând. Și când a intrat tati în cameră și a aprins lumina, s-a auzit mai întâi vuuuuuuuuuum din ce în ce mai tare și apoi o bubuitură mare de tot și s-a făcut noapte și au căzut toate în cameră și era praf și îmi intra în nas și nu puteam să respir și apoi… Apoi nu mai știu. Apoi s-a făcut iar lumină și niște oameni cu lanterne și lopeți strigau și mă trăgeau de mâini ca să mă scoată afară și mă întrebau dacă sunt bine și apoi un nene m-a dus în brațe la mașina roșie cu luminițe deasupra și mami era și ea acolo și avea sânge și era murdară pe față și plângea și m-a luat în brațe când m-a văzut, dar nenea acela cu haina roșie și cu dungi care luceau n-a lăsat-o până nu s-a uitat la mine și m-a căutat prin păr să vadă buba și m-a apăsat pe burtă și pe mâini și pe picioare și m-a întrebat dacă mă doare. Apoi ne-am urcat în mașină și am venit aici și aici nu era tati și nici Abdullah nu era și nici Jamal, doar oameni mulți care stăteau pe bănci, pe scaune, pe jos, unii cu bube mai multe, alții cu mai puține și oameni cu haine albe și cu măști albe pe faţă și cu mănuși albe și care îi întrebau pe oameni dacă sunt bine și ce îi doare și scriau în caietele lor.
Mi-e somn și vreau să dorm și mami mă ține în brațe și doar oftează. Nici Mahmud nu mai plânge și îl ține pe Ishmael în brațe și mai mulți oameni cu măşti albe au venit și au vrut să i-l ia pe Ishmael, dar Mahmud nu a vrut să-l dea. Ishmael nu s-a trezit deloc de când am venit aici. O tanti a adus doi copii mai mari decât mine și ei nu știu unde e mama lor și o caută prin camere, prin paturi, pe sub pături și ea nu e aici. Iar tanti i-a așezat pe amândoi pe un scaun și le-a zis să o aștepte acolo până se întoarce ea și ei stau și nu vorbesc și se uită la noi și la ceilalți oameni. Și ei sunt murdari de praf pe față și au plâns. Știu eu, pentru că se vede că au plâns. Și tot vin oameni și e lume multă și unii tot mai plâng.
Și apoi un nene cu haina roșie și cu încă un nene cu haina roșie vin cu un pat cu roţi și în patul ăla doarme cineva și e învelit cu o pătură și mama se ridică și mă pune în locul ei pe bancă și se duce la pat și dă pătura la o parte și începe să țipe tare de tot, și se urcă peste nenea din pat și îl ia în brațe și apoi se trântește pe jos și plânge tare, tare de tot și îl strigă pe tati. Eu mă dau jos de pe bancă și mă duc lângă ea și-l văd pe tati dormind și are și el o bubă mare la cap și atunci o trag pe mami de mână de lângă pat și-i spun: „Mami, de ce nu-l lași pe tati să doarmă?” și mami se uită la mine și mă ia în brațe și mă pupă pe obraji și mă strânge tare în brațe și ne așezăm pe jos, lângă pat, iar domnul cu barbă și cu caiet vine la noi și o întreabă pe mami pe ce stradă locuim în Aleppo, și eu îi fac semn să vorbească încet pentru că tati e obosit și doarme.

Gabriel Florin Macsim

Născut în orasul Buzau, jud.Buzău, la data de 30 aprilie 1977. Absolvent al Fac. de Matematică și Informatică din cadrul Universității București în anul 1999, titlul de doctor în matematică obținut la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București.
Lucrez ca profesor de matematică la Școala Gimnazială Măgura, din anul 2007.
Printre preferințele mele literare se numără Gabriel Garcia Marquez, Jose Saramago, Mario Vargas Llosa, Julio Cortazar, J.M.Coetzee, Richard Ford, Jonathan Franzen, Jonathan Safran Foer, James Joyce, Orhan Pamuk, Mircea Cărtărescu, Ștefan Bănulescu.