Bursucul

Varianta în engleză a povestirii a primit mențiune la Concursul international de proză scurtă Nature 2020-2021

Portiera mașinii era închisă. Fără să-și dea seama, încerca repezită să o deschidă. Din cauza expresiei de neajutorare de pe chipul ei, și pentru că nu puteam lăsa cu indiferență o femeie în drum pe așa o ploaie, trăsesem pe dreapta. Așa că am luat-o în mașină cu gândul că nu va dura mult și o voi lăsa la destinație. Mă gândeam intens la Patricia și mă simțeam oarecum enervat de prezența fetișcanei. Mi se părea că încearcă să flirteze cu mine cam direct și, în ciuda frumuseții ei, mă agasa, era aproape plicticoasă. Evident că are clasă, m-am gândit. Dar de ce naiba am luat-o în mașina mea, mai ales când orice se poate întâmpla în lumea asta nebună? Putea fi o hoață, o psihopată sau chiar o criminală. De ce mă lăsasem mișcat de faptul că arăta atât de disperată cu valiza ei mică, lângă drum, în pustietatea aia? Mai aveam mult de condus și cerul devenea aproape negru. Simțeam din interiorul mașinii presiunea vântului puternic. Poate că nu încercase să cocheteze cu mine și fusese doar impresia mea. Nu m-am putut abține să nu mă uit la brațele ei subțiri și delicate. Avea un păr roșu natural superb și o piele extrem de albă. Se ghicea forma elegantă a corpului ei sub rochia lungă și vaporoasă de vară.
Vântul se întețea. Acum auzeam pietrișul de pe margine lovind tot mai mult mașina. Puteam chiar să văd pupilele verzi ale ochilor ei dilatându-se, aproape ca ale unei pisici. Nu era frică, dar amândoi am simțit un fel de tensiune crescând odată cu aglomerarea tot mai densă a norilor întunecați. Părea că lăsăm lumina în spatele nostru și că ne îndreptăm direct spre inima viitoarei furtuni. Nori de praf se învârteau acum pe drum ridicându-se în vârtejuri spre cer. Trebuia neapărat să ajung la Patricia.
Insistase atât de mult acum câțiva ani, încât până la urmă am fost de acord să cumpăr acea căsuță atât de departe de oraș, fără vecini și prea aproape de pădure, dar am fost amândoi fermecați de frumusețea și limpezimea lacului din apropiere, care se putea vedea perfect prin ferestrele terasei livingului. Bineînțeles că a făcut minuni și cu timpul, casa a devenit extrem de confortabilă. Încă mă deranja că eram nevoit să conduc atât de multe ore pentru a ajunge acolo. Știu că sunt un burghez citadin leneș și aș prefera să mă uit la televizor, cu un pahar de vin bun în mână, decât să mă bucur de puternicul aer proaspăt și vântos al lacului și al pădurilor. Dar cine i-ar putea rezista Patriciei? Nu i se putea neglija niciodată prezența atunci când intra într-o încăpere fiindcă, fără să facă nimic special, toată lumea rămânea cu ochii la ea. Toți am fost atât de triști când nu și-a putut continua cariera de balerină din cauza acelei operații stupide la genunchi. Acum putea merge perfect, dar nu mai putea dansa.
– Oprește, pentru numele lui Dumnezeu! Nu l-ai văzut pe bietul bursuc? Este o adevărată minune că a scăpat. Uite! A ajuns în siguranță pe partea cealaltă.
– Ești vreo ecologistă din aia? N-am văzut nenorocitul de bursuc. Ce naiba, nu vezi ce furtună vine? Ce să fac dacă prostul de animal aproape că mi-a sărit sub roți?
De fapt nu vorbeam chiar serios, ci mai mult ca să mă detensionez. Îmi părea bine că bursucul scăpase nevătămat. Femeia era încordată ca și mine. Se vedea după negreala cerului că ne îndreptăm direct spre furtună. Bietul bursuc, poate o fi crezut că e noapte când a încercat să traverseze drumul.
– Îmi pare rău, i-am spus.
A dat din cap, dar acum simțeam în încordarea ei și un soi de tristețe. Până la urmă suntem cu toții creaturile Domnului. Puteam fi chiar eu bursucul ăla, m-am gândit, dar nu am mai zis nimic. Am continuat să conduc deși abia vedeam drumul. Începuse o ploaie torențială și mașina se bălăbănea în mers de la vântul puternic. Sunetul ploii mă relaxează întotdeauna, dar de data aceasta parcă cineva biciuia mașina cu furie. Vântul devenea din ce în ce mai sălbatic. Nu aveam de gând să opresc pentru nimic în lume. Îmi doream cu disperare să o văd pe Patty. Îmi lipsise toată săptămâna și îmi luasem ziua asta liberă ca să ajung mai repede la ea.
– Nu crezi că ar fi mai înțelept să tragi pe dreapta și să așteptăm să treacă? M-a întrebat ea cu candoare
– Și să fac ce? Să aștept să se înrăutățească?”
Chiar în momentul acela m-am gândit că ea mă crede un bădăran, dar nu îmi păsa. Mă gândeam la îmbrățișarea lui Patty, la brațele ei calde și la părul ei negru cârlionțat, așa de negru încât în lumină căpăta superbe nuanțe de albastru întunecat, la ochii ei căprui calzi și inocenți, cu irizații de smarald în momentele ei de fericire, atât de diferiți de ai oricărei alte femei.
Fiindcă ea iubea atât de mult casa de lângă lac, trebuia să conduc ca nebunul în fiecare vineri. Voi fi acum încântat să o surprind și să apar joi seara. Am cumpărat două sticle din Merlot-ul ei preferat. Vom cina uitându-ne la lac, fără să ne pese de furtuna de afară și apoi vom face dragoste toată noaptea, ca un cuplu tânăr și nebun. Dulcea mea Patty! Știu că viața nu a fost dreaptă cu tine dar, de acum încolo, îți voi fi mereu alături. Nu trebuia să-mi pun cariera înainte de orice. Te voi prețui, așa cum meriți cu adevărat.
– Scuză-mă că nu sunt prea vorbăreț, i-am spus dintr-o dată.
– E-n regulă. Eu sunt Sandra.
– Michael, mă rog, în țara unde m-am născut e „Mihai”. Mă enervează furtuna asta. Vreau să ajung cât mai repede la soția mea.
– Furtuna e în fața noastră. Ne îndreptăm direct spre ea. Nu mi-e frică, sunt din Kansas.
– Îmi pare bine să aud asta, eu zic că e tornadă.
– Nu-ți face griji. Ești sigur că nu vrei să oprești și să te calmezi un moment?
– Nu. Ți-am spus. Vreau să ajung la soția mea.
– Cred că o iubești foarte mult.
Nu simțeam nevoia să-i răspund. Am continuat să conduc. Ochii îmi lăcrămau, încercam să mă concentrez la drum. Mi s-a părut că mă privea cu un soi de compasiune. Pe urmă, mi-a cerut voie să fumeze. Am dat din cap a încuviințare. Nu mai aveam chef de conversație. Și-a aprins țigara și, pentru un moment, flacăra de la bricheta ei a străfulgerat cu o lumină ciudat de puternică tot acel întuneric. Farurile de abia străpungeau praful și ceața, iar plafonul de nori cobora tot mai jos. Ploaia se oprea și repornea în secvențe. Ochii verzi ai femeii străluceau straniu, ca cei ai unei sălbăticiuni luată prin surprindere.
– Recunosc că am văzut puțini bărbați care să conducă pe așa o furtună de dragul cuiva, șopti ea.
Am mai condus cam două ore și centrul furtunii părea să fie întotdeauna în fața noastră. Ori de câte ori ajungeam într-un loc, ea părea să fi trecut deja pe acolo.
Am văzut copaci doborâți și cabluri căzute și chiar am așteptat aproape încă o oră până când un trunchi uriaș a fost îndepărtat de pe drum. Am trecut pe lângă niște case cu ferestre sparte și acoperișuri lovite și ne-am îngrozit de ce avea să urmeze călcând pe urmele acestui dezastru. În tot acest timp se înfiripa un fel de solidaritate secretă între mine și Sandra. Nu știam ce este de fapt mai exact, și nu-mi păsa. Eram acum doi oameni în mijlocul pericolelor și acesta era singurul lucru care conta.
– Ne apropiem de casa mea. O să vorbesc cu nevastă-mea și o să rămâi peste noapte la noi.
A încuviințat în felul ei copilăresc, fără să-mi mulțumească, de parcă nu i-ar fi păsat ce urma să se întâmple cu ea.
Eram atât de fericit când mi-am văzut casa de la distanță. Când m-am apropiat din ce în ce mai mult, mi-am dat seama că doar câțiva copaci erau îndoiți, unul se prăbușise și grădina din față era devastată. I-am spus Sandrei să aștepte în mașină. Abia am reușit să ies și nu am mai putut să închid portiera. Eram ca o jucărie în tot uraganul ăla. În cele din urmă am izbutit să ajung pe terasa din față și să intru în casă după ce m-am luptat cu ușa de la intrare. Vântul urla și înăuntru. Fiindcă ușa din spate, de la bucătărie, se poate vedea din living, m-a frapat să îi văd geamul spart și perdelele fluturând. Știam cât de grijulie este Patty de felul ei și mi-a fost frică să nu se fi întâmplat ceva rău. Am alergat în bucătărie și am tras obloanele ca să blochez spărtura pentru moment. Am început să o strig îngrijorat pe Patty. Dar zgomotul vântului îmi acoperea vocea. Am urcat sus și am deschis ușa dormitorului. Atunci i-am văzut. Chipul ei blând odihnindu-se pe umărul prietenului meu Jack, trupul ei pe jumătate acoperit cufundat în brațele lui sub quiltul bleu. Băuseră, fumaseră ceva, nu știu, dar dormeau adânc arătând ca perechea perfectă. Am închis ușa încet și m-am întors la mașină. Am realizat că în acel moment mă aflam chiar în mijlocul furtunii, de parcă acolo, la mine acasă, aș fi avut punctul de întâlnire cu ea. Aici, dezastrul abia începea. Sandra izbutise să închidă portiera. Mi-a deschis dinăuntru portbagajul și așa am reușit să intru în mașină. Am demarat cu o viteză incredibilă. Mi s-au ascuțit toate simțurile și am reușit să ies din acel coșmar cu o precizie inexplicabilă. În acel moment nu mi-am dat seama că era totul din cauza dezamăgirii și a disperării mele. Am lăsat în urmă furtuna fără remușcare, fără să mă gândesc ce ar putea să mai urmeze sau să se întâmple la casa de lângă lac.
Sandra nu m-a întrebat nimic. Doar târziu, în noapte, când conduceam fără țintă holbându-mă la lumina farurilor, mi-a șoptit:
– Arăți exact ca bursucul ăla care a reușit să scape.

← ÎNAPOI LA CUPRINS

Daniela Albu

Poetă şi prozatoare. 2002 – „Părintele Ioan”, nuvele, editura Dacia, 2007- „Petru şi Pavel-între lumi”, roman, 2009 – Premiul pentru proză al Festivalului Lucian Blaga, reeditarea romanului „Petru şi Pavel – între lumi, cu o copertă de Dalia Bialcovski, 2014 -„The Orange Dress”, short stories, FeedARread, UK . Poezie: 1993 – „Catrene din deşert”, ed. Steady Promotion, 2011- „Miniaturi pariziene/Miniatures parisiennes, ediţie bilingvă, traducere în limba franceză Claude Dignoire, grafică Dalia Bialcovkski, editura Eikon, 2011 (volum prezent la Salon du livre, Paris, 2013), 2014 – Premiul pentru poezie al editurii Insiprescu şi al grupului cultural Cervantes/Inspirescu , 2014 – „The Soul’s Unseen Orchids”, poems, FeedARread, UK, 2015 – „Citadini şi levantini”, volumul premiat de editura Inspirescu;
Co-autoare antologiile de eseuri 2010 – „Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti”, ed. Pro Universitaria, Neverland, 2011- „Forţa politică a femeii”, ed. Polirom: poeme în antologiile editurii ArtCreativ 2015- „Preludii pentru fluturi”, „Femeile cu flori roşii în păr”, 2016 – „Timpul pietrelor preţioase”şi în antologia „Aripi de zăpadă” a editurii LifeArt. Membră a societăţii române de Haiku, 2016 Romanian American Anthology Haibun „Travelers through Seasons”(co-author).
2017 „Cearcănele verii” volum de poeme colecţia Miraje, editura Art Creativ