Câine negru, porumbel rătăcitor – Radu Găvan

Răul este universal: el privește întreaga umanitate, în complexitatea ei. Răul conectează între ele persoane cu o anumită înclinație, fie ea ereditară sau dobândită prin exacerbarea conjuncturilor sociale nefavorabile în perioada delicată a formării caracterului.

În romanul Câine negru, porumbel rătăcitor (Hyperliteratura, 2023), Radu Găvan, probabil cel mai dark scriitor român contemporan, construiește o simbologie a maniheismului Rău-Bine, a opoziției care stă la baza structurii lumii. Tema nu este nouă, iar Radu Găvan a explorat-o în întreaga lui operă, de la romanul Exorcizat până la volumul de poezii Bestia obișnuinței, trecând prin Neverland, Diavoli fragili, și culminând în masivul Isus din întuneric.

Dar interesul autorului pentru conformația întunecată a Răului față cu Binele nu este unul sociologic, à la Zola sau Dickens, ci mai degrabă metaforic, ca în Romantismul german. Sau, dacă dorim să deconectăm cercetarea scriitorului de curentele literare trecute sau actuale, și să îi oferim o paralelă contemporană viabilă, aceasta nu poate fi decât cu O viață măruntă, de Hanya Yanagihara sau cu Septologia lui Jon Fosse.

Pentru că există autori al căror interes nu rezidă în determinarea clară a contextului spațiu-timp, ci în pătrunderea esenței unei teme universale, filosofice, mitologice. Așa cum în Novalis, Leopardi, Eminescu, în general la autorii romantici de pretutindeni floarea albastră este un simbol care ilustrează tema universală a aspirației către o fericire absolută, către o formă de cunoaștere a lumii prin iubire, tot așa în Găvan câinele negru este un simbol al Răului universal, iar porumbelul alb cel al speranței, al Binelui.

Nu întâmplător cei menționați mai sus sunt toți poeți, sau poeți-prozatori: pentru că a studia teme universale de asemenea amploare apropie scriitorul mai mult de poezie decât de proză. Mai mult de simbol decât de explicit. De intuiția poetică vizionară: o formă de cunoaștere a lumii ce pătrunde în esența lucrurilor și de acolo se adapă continuu pentru a scoate la iveală ceea ce se află în profunzime ieșind la suprafață doar uneori, ca fapt inexplicabil.

De altfel, întrebarea care străbate, mai mult decât în oricare dintre operele sale, și acest ultim roman al lui Găvan este DE CE? De ce o serie de crime au avut loc, și de ce într-un anume mod? Este aceeași întrebare cu care rămâne orice supraviețuitor în urma unei traume, orice om care încearcă să-și explice rațional cele mai înfiorătoare aspecte ale Răului.

Este important să reținem această explorare continuă a dihotomiei Rău-Bine atunci când deschidem oricare dintre operele lui Găvan. În cazul acestui ultim roman simbologia, mai clară decât în alte opere, trece prin reprezentația biblică, sau în orice caz creștină: treimea Răului, formată din Norbert-Leo-Robert, câinele negru, simbol al melancoliei, singurătății, morții, porumbelul alb, simbol al păcii și al speranței.

O noutate absolută la Găvan în Câine negru, porumbel rătăcitor, este personificarea elementelor naturii: o natură dominată de această opoziție duală, căreia nu i se poate opune. Vântul, luna, soarele, dar și o scândură, o masă de metal, sunt doar instrumente care susțin și alcătuiesc lumea dându-i o formă recognoscibilă. Deși au o voce, aceasta e melancolică, impotentă, la fel ca vocea artistului în Isus din întuneric: e vocea intuiției poetice, glasul Cunoașterii, descriptiv și pasiv par force.

Iar dacă la baza Cunoașterii se află păcatul universal, devine de la sine evident că momentele cunoașterii lumii nu pot decât să treacă prin cunoașterea Răului alcătuit din mici răuri reiterate, din crime, schingiuiri, violuri: din suferință. Mai bine spus, din momente de Bine, de iubire necondiționată, ca de exemplu cea dintre părinți și fii, întrerupte brusc de momente ale Răului care irumpe cu o forță violentă pentru a reechilibra totul, precum pierderea unei persoane dragi sau uciderea propriilor părinți.

Tot ce rămâne este speranța că Binele va învinge, că lumea nu se va cufunda complet în Rău și că această opoziție duală va rezista ca și până acum, împreună cu arta și literatura, cel puțin până la sfârșitul lumii.