Cât aşteptase ziua aceea! Avea să iasă la o partidă de poker cu nişte împătimiţi vestiţi, trei vulpoi bătrâni, şlefuiţi într-ale jocurilor de noroc în cazinouri europene. Se zvonise printre membrii clubului că cei trei ar fi putred de bogaţi. Spusele acestea îi dilataseră dorinţa de a-i înfrunta, pe lângă speranţa unei ademenitoare glorii!
Petrecu întreaga zi ca şi când ar fi fost ultima. Se trezi dis-de-dimineaţă plin de vioiciune. Făcu un duş prelungit. Revigorat, îşi savurǎ cafeaua citind şi titlurile cotidianului local.
Urmară promenada pe Corso, micul dejun la “Colonadele Burlacilor”, apoi banalele discuţii pe teme mondene în compania câtorva holtei la “Men’s Club”, învăluiţi în aburul havanelor.
Revenirea acasă avusese un aer marţial, înfricoşând-o pe menajeră cu presimţiri nefaste, făcând-o să întârzie nepermis de mult cu periatul smokingului.
Intră în living, se aşeză în fotoliu visând cum avea să-i dovedească pe cei trei. Îl scoase din reverie menajera, aducându-i haina. Îi mulţumi zâmbitor, se duse în dormitor să se îmbrace. Zăbovi îndelung şi ieşi fredonând. În vreme ce-şi potrivea şalul de mătase albă, o anunţă că va veni în zori. Afară îl aştepta un taxi elegant, comandat din timp.
Ajunse cu puţin mai devreme de miezul nopţii la Cazino. Partida urma să înceapă fix la 12 noaptea. Ceilalţi sosiseră, afişând un aer neliniştit. Asta îl contrarie. La vârsta lor?! se pomeni întrebându-se maliţios. Constatarea îl determină să-i salute cu superioritate, conştient că avea un ascendant: calmul. Îi asigură, aşezându-se, că e gata pentru joc.
Încăperea în care se aflau era elegantă, cu mobile de acajuu, abia intuite prin întunericul misterios. Plutea în aer un miros de mosc, amplificând farmecul momentului. Deasupra mesei atârna lasciv un bec uriaş, a cărui lumină atenua verdele–foncé al postavului, disipând parcă şi tracul jucătorilor.
Partida începu. Potul anunţat de el îi făcu pe ceilalţi să se cutremure. Numai ei ştiau că erau faliţi. Mascaseră temerile destul de bine, credeau. Dar mai tânărul lor partener sesiză starea, zâmbind din nou, cu emfază. Se mişcau cu eleganţă studiată, filând îndelung. O altă lege a gravitaţiei acţiona asupra lor. Timpul încremenise. El ceru două cărţi, dublând şi potul. I se plăti. A doua rundă urmă identic. Era în mânǎ! Se bucură în sine.
Tensiunea deveni apăsătoare. Cei trei perdanţi asudau abundent. Joc după joc, tânărul câştiga. La un moment dat, conştientizară că epuizaseră toţi banii. Ar fi fost cuminte să plece, dar siguranţa victorioasă a junelui le întuneca judecata. Aşa acceptară bizara lui propunere de a juca pe… ani. Da! Dacă nu mai aveau bani, ani aveau îndestul! Să-i mizeze! Fură de acord, în speranţa că sorţii li se vor schimba, devenindu-le prielnici.
Reluară jocul. Tot el câştiga. Ei pierdeau şi iar pierdeau, iar în vâltoarea stranie creatǎ, nici nu observaseră ciudăţenia ce li se întâmpla: cei trei, cedând ani, trăiau cu rapiditate şi regresiv vârstele, iar câştigătorul, încărcându-şi umerii cu… timp, se scofâlcea, devenind o adevărată epavă umană cu fiecare clipă.
Deşi începuseră a desluşi, cât de cât, schimbările, le puneau pe seama febrei jocului devenit, credeau ei, halucinant. Şi continuară…
Timpul trecuse nemilos. Dimineaţa târziu, intrigat de liniştea din salon, patronul Cazinoului intră. Rămase înmărmurit. Pe lângă masă, într-o poziţie nefirească, zăcea un leş aproape mumificat. Alături de el, gângureau trei sugari, agitând în mâini câte o carte de joc. Sub lumina becului, albul chipurilor le strălucea nelumesc…
http://angeladina.wordpress.com
o narare seacă, într-un stil vag desuet, fără prea mari ,,surprize” stilistice. ideea putea fi exploatată mult mai bine(simpla intenție de a scrie despre un joc de pocker nemaivăzut, nu e suficientă) dacă autoarea întreprindea o documentare minimă asupra jocului și colora atmosfera, personajele(anonime, fără viață)și întreaga intrigă. multe clișee, și epitete nepotrivite îmbîcsesc textul. finalul e ratat pt că toate elementele ,,persuasive” lipsesc și rezolvarea fantastică nu pare credibilă.