Protagonista acestei povești este o femeie pe nume Uchiko. După moartea mamei sale ea, o traducătoare din limba germană, merge la Viena cu Mana, sora ei mai mică și pianistă, care are 15 ani. Acolo locuiește tatăl lor, un muzician destul de cunoscut care apreciază talentul lui Mana. Cele două merg la Viena pentru a fi sprijinite de acesta. Deși se bucură de reuniunea de familie, Uchiko observă că între ele și tatăl lor se află un zid sinistru.
La început, povestea descrie amănunțit viața lui Uchiko și a Manei la Viena. Deși prezintă locuri deosebite ce reflectă lunga sa istorie ca oraș al artei, impresia pe care o oferă este una de răceală și pustietate. Și oamenii cu care se întâlnesc ele au o personalitate ciudată. Keintz, un austriac, este aparent politicos, însă nu-și ascunde aroganța permanentă. Sebastian, un maghiar misterios, vorbește germana doar parțial. În timp ce neîncrederea pentru Viena și locuitorii săi pătrunde în sufletul lui Uchiko, Mana încearcă să compună, cu disperare, un cântec.
În ce privește stilul, frazele lui Nagara Takao, scriitoarea acestui roman, sunt construite în mod clasic și atent, dar din frumusețea lor se desprinde o atmosferă amenințătoare. Când scrie despre Viena, vocabularul și metaforele sunt uluitor de bogate. Însă noi, cititorii, percepem și ceva înfricoșător în această bogăție.
La baza acestei povești găsim încrederea profundă în conceptul de cuvânt, pe care o înțelegem din dialogul personajelor. De exemplu, când află că Uchiko este o traducătoare, Keintz rostește cuvinte critice; însă el nu poate să împace prezența unei alte persoane cu propriile cuvinte. Nici Mana nu poate să vorbească bine din anumite motive, tatăl ei prezintă această situație drept „indiferența pentru cuvânt, sau evadarea din prea multe cuvinte”. Mana trăiește doar această condiție. Uchiko în schimb este expusă încrederii în cuvânt dar, trăind în Viena, îmbrățișează „dorința de cuvinte, care se aseamănă cu afecțiunea niciodată împărtășită”.
Remarcabilă în acest roman este descrierea amănunțită a muzicii. Folosind frecvent terminologia muzicală (melisma, viola da gamba, allemande, etc.) și numele muzicienilor (Carl Orff, Heindrich Schüz, Gottfried von Einem, etc.), Takao descrie acțiunea personajelor. Mai ales frazele despre performanța lui Mana descriu în amănunt nebunia muzicii. În timp ce cititorii sunt surprinși de profunzimea ei, sunt și entuziasmați de încercarea ei ambițioasă de a separa sunetul de cuvânt, cu toate că ea nu poate folosi nimic altceva decât cuvântul.
Nagara Takao este o scriitoare născută în 1992, care a debutat cu un roman intitulat „Nikuchakotsu” („Bak kut teh”) la 20 de ani (ea este, în mod surprinzător, și doctoriță). Cu „Nikuchakotsu”, despre stările interioare ale unei fete care suferă de anorexie și cu al doilea roman „Kagehime” („Prințesa umbrei”), despre o dragoste tristă și, în același timp, un omagiu adus celei mai vechi cărți scrise în Japonia despre mitologia japoneză, „Cronicile Japoniei” („Nihon Shoki”), ea a impresionat alți scriitori contemporani. De fapt, ea însăși este mic geniu, la fel ca Mana (dacă e să fiu sincer până la capăt, eu sunt unul dintre primii care o invidiază).
Atât de genial încearcă să scrie despre încrederea profundă în cuvânt și prezența sunetului fără cuvânt folosind, în mod paradoxal, nimic altceva decât cuvinte, încât ambiția ei nu poate trece neobservată. Din acest punct de vedere, cheia romanului se află în fraza scrisă în germană „Wort oder Ton” („cuvânt sau sunet”). În timp ce tatăl, Mana și Keintz cred în superioritatea sunetului, Uchiko nu poate renunța la simpatia pentru cuvânt. Însă când, spre finalul romanului, suferința ei atinge punctul culminant, ea realizează existența unei soluții importante care nu ține nici de sunet, nici de cuvânt, realizându-se într-un plan care depășește această dicotomie.
Sigur însă că nu există un răspuns clar la această întrebare a romanului, nici măcar în planul literaturii. Totuși, în „Ce se aude în sunet”, Takao asociază ambiguitatea filozofică dintre cuvânt și sunet, într-o meditație pură și profundă, cu înțelegerea amplă a muzicii. Tocmai aici se află plăcerea lecturării unei literaturi adevărate.
Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.
Interesant. Aș citi cartea asta.
Mulțumesc, Radu. Mă bucur să aud asta! Voi încerca tare! :D