Cocoșul

– Ai venit?
– D-apăi cum, Nataliță? Nu ți-am spus că trec când mă întorc de la dentist?
Natalița își trage baticul de pe frunte. Are mânecile suflecate, iar brațele și șorțul sunt pline de făină.
– Trage tamburelu’ ăla și stai oleacă, să scot prescurile din cuptor.
Caliopia se așază cu grijă pe scaunul cu un picior mai scurt. E îmbrăcată „de oraș”: cu ilicul cel mov ciupit de molii pe la revere și cu cămașa albă, apretată „scoarță”. Are și poșeta de lac, scorojită pe la baiere. Scoate tacticos o pungă de semințe.
– Auzi, bre? (Natalița întinde de zor rulourile de aluat pe masa de lucru), popa Gheorghiță e mare golan. L-a trimis ieri pe Filuță cu făina adunată de la danii, că tre’ să mă apuc de colacii pentru hram. De capu’ lui să fie făina, amestecată și cu gărgărițe cum mi-a trimis-o!
Caliopia dă din cap înțelept și scuipă la picioare cojile de semințe.
– Eu când ți-am spus că prea-i mieros și că n-o să facă purici mulți la biserica asta… Da tu, nu!, că are voce frumoasă și citește clar acatistele… Iacă că îți dijmuiește făina și îl trimite și pe neterminatu’ ăla de Filuță cu fel de fel de pretenții…
– Caliopie! Eu am spus că-i prezentabil și că tremurau ferestrele când îi cânta veșnica pomenire lui Costică. Da’ că e escroc am văzut de când a venit, ții minte cum desfăcea pomelnicile în fața ta și se uita la ban?
– Da, bre! Și a mai și venit la tine-n atelier să vadă cum îi faci prescurile și dacă nu îți oprești din făină.(Râde știrb.) Iaca, Nataliță, că a venit și buzduganu’ popii. Hai încoace, Filuță!
Omul slab și adus de spate trage după el un cărucior puțin mai mare decât cele de butelii. Are un umăr mai sus și fața ciupită de vărsat de vânt. Zâmbește tâmp.
– Săru’ mâna, coană Nataliță! A trimis părințelul niște făină, că a zis că mai trebuie vreo trei colaci, că vine și Preasfinția Sa…
– Taci, nemernicule! Să îi spui popii să îi facă coana preoteasă colaci! Că mi-a trimis făină aprinsă și plină de gândaci, să mă fac eu, Natalița Anghel, de râs pe la biserici! Și tu? (se întoarce amenințător spre femeia de pe taburet), cască ochii, Caliopie, că mi-ai umplut bătătura de coji de semințe! Uită-te la tine, ditamai muierea, și-ți atârnă cojile de răsărită pe bărbie, ca la handicapați!
– Ho, cucoană! Filuță își umflă trupul costeliv. Eu am spus ce mi-o zis părintele să își spun. Nu striga la mine, că nu am venit cu cerșitu’! Ei, biserica mă-sii de treabă, umblu deșelat din zori și tot nu-i bine, că îmi sar toate babele nebune în cap! Filuță-n sus, Filuță-n jos, aia nu-i bună, Filuță, furi făină, Filuță, mai adă ulei!…
Găinile din poiata din fața atelierului priveau, cu capul înclinat pe-o parte, spectacolul. Doar cocoșul cu creastă roșie-pălălaie prinse curaj și începu să cânte din toți rărunchii.
– Filuță! Să nu ridici gura la mine, că odată mă lepăd de toate și îți dau una de te lipesc de peretele cela! Ia sama! Că nu ne tragem de brăcinari, eu nu-s de-alde sclifosita de madam Gogan, crescută la pension! Iar popa nu îmi spune mie ce să fac, că-i venetic și tre’ să-și vadă lungu’ nasului!
– Da’ nici eu nu-s or-or-ordonanța matale, coană Natalițo! rostogoli Filuță cuvintele, printre stropi de salivă.
– Măi, nătărăule! Caliopie, tu auzi ce spune prostovanu’ ăsta? Ce stai acolo ca bleaga și nu zici o vorbă? Auzi, bre, am ajuns batjocura mocofanului de Filuță!
Caliopia împături tacticos punga de semințe, acum goală, și se șterse cu ambele mâini la gură. Privi expert spre poiata unde cocoșul se dădea de ceasul morții, apoi spre Filuță:
– D-apăi, Natalițo, eu zic că aista trebuie musai tăiat.

Oana Neda

În mezozoicul târziu, adică prin 1995, am absolvit Facultatea de drept a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.De atunci, am purces a scrie, cu nițel talent și ceva succes,  ”poveștile” oamenilor ale căror întâmplări ajungeau pe pupitrele judecătorilor. Cum nu tot ceea ce aflam putea fi convertit într-o interpretare dată unui text de lege, am început a aduna senzații, replici, declarații, drame ori bucurii, spre a nu rămâne uitate. Și am început a le împărtăși.