Copilul din vis

Episodul anterior AICI. Şi tocmai cînd mi-era lumea mai dragă, soţia îmi spune că a rămas însărcinată. Bursa, brutăria, apartamentul în Bucureşti, toate astea încep să se volatilizeze şi în locul lor vedeam un copil care apărea prea devreme, neplanificat, nedorit.
Degeaba luase ea numai 10 la cursurile din primul semestru. Acum era semestrul doi şi dintr-o dată nu mai putea învăţa. Stăteam în pat şi ne gîndeam, ne frămîntam, fără să găsim o soluţie. Nu mai rîdeam, nu mai glumeam, cîteva zile şi nopţi ne-am simţit aşa, ca şi cum frumuseţea vieţii noastre se oprise acolo. Toate planurile se volatilizau, în calea lor stătea un embrion de o lună şi o situaţie prin care nu mai trecusem. Chinul moral era de nesuportat. Nici nu puteam vorbi, pentru că nu exista o ieşire din situaţia în care ne aflam. Nu exista nici o rudă sau prieten cu care să ne sfătuim, eram doar eu cu ea, singuri. Mă simţeam vinovat, îmi spuneam că din cauza mea ajunsesem în situaţia aia. Aşa şi era ☺
Hotărîrea era grea cît o piatră de moară şi cumva decizia trebuia să o iau eu, şi şi acum îmi dau seama că fiind bărbat era corect să cadă pe umerii mei chestia asta. Păcatul să fie pe mine pentru totdeauna, ea mi se părea prea sensibilă, o decizie ca asta ar fi secerat-o din picioare. Mă refer la luarea deciziei. În vremurile grele bărbaţii pleacă la război, ei iau deciziile pe muchie de cuţit in situaţii de cumpănă, ei stau în fruntea mesei, ei vînează, ei pot ucide. Şi totuşi nu eram destul de bărbat să iau hotărîrea. O zi îmi spuneam că nu avem încotro, că trebuia să scăpăm de copil, ziua următoare ziceam să amîn încă nişte ore. Ziua nu puteam să dorm, noaptea nu aveam tragere de inimă să mă duc la serviciu. Făceam o oră cu autobuzul dar acum gîndurile care mă chinuiau întindeau ora aia ca şi cum ar fi fost un an.
Pînă cînd a venit momentul de saturaţie: înainte să mă duc la culcare mi-am spus “asta e, trebuie făcut, nu avem încotro!”
Şi atunci am avut unul din cele trei vise premonitorii din viaţa mea, vis despre care nu am mai vorbit pînă acum (cu excepţia soţiei). În vis ţineam în braţe un copilaş, o fetiţă blondă cu ochi albaştri. Visul a fost scurt dar senzaţia că ţinusem copilul în braţe – atît de reală -, încît atunci cînd m-am trezit rămăsese încă ceva din bucuria cu care mă uitasem în ochii acelui copil. În vis copilul zîmbea. În vis eram împăcat, mulţumit. În viaţa reală mă gîndeam la bani şi la apartamentul din Bucureşti, în vis dispăruse orice ambiţie materială, copilul substituise toate astea, privirea din ochii ei era dintr-un univers paralel, o viaţă pe care o duceam pe o altă lume în care deja ştiam cum e să ai copii. Dintr-odată avortul devenise imposibil pentru că în urma visului copilul devenise tangibil. Era dacă vreţi diferenţa între a omorî pe cineva de la mare distanţă, folosind o puşcă cu lunetă, şi a-i băga cuţitul în piept de la jumătate de metru. I-am spus soţiei visul şi că am luat decizia să păstrăm copilul, orice ar fi. Deja ştiam cu siguranţă că în caz contrar viaţa care ne rămăsese de trăit avea să fie sub semnul unei continue frămîntări, ca atunci cînd ai făcut ceva de neiertat.
Pentru mine partea grea trecuse.
A doua zi s-a dus la îndrumătoarea ei pentru proiectul de doctorat – era cum ar veni şefa ei. Din întîmplare nimerise cu singura femeie din departamentul de matematică al universităţii, dar este oare ceva în viaţă din pură întîmplare? Aşa a fost să fie. În biroul ei, Raluca i-a spus ce se întîmplase şi nu s-a putut stăpîni să nu plîngă. Că din păcate s-a întîmplat lucrul ăsta neprevăzut şi e nevoită să abandoneze. Părea ca si cum studenţii români erau blestemaţi să facă impresie proastă – după povestea celui dinainte urma acum ea cu un semestru făcut absolut degeaba. Profesoara era cu douăzeci şi ceva de ani mai în vîrstă, era măritată şi avea un copil. S-a emoţionat la fel de tare, pentru că e ceva ce leagă o femeie cu un copil de altă femeie care o să aibă un copil. Aţi observat că atunci cînd sînt mai multe femei într-o cameră cele care au copil se segreghează şi comunică altfel? E cum se spunea în glumă pe vremuri, că cei care conduceau Trabant se ajutau între ei – dar e mai mult decît atît. O femeie poate fi invidiosă sau gelosă pe frumuseţea sau succesul altei femei dar cînd află că şi cealaltă este mamă se deschide un canal intim, secret de comunicare.
Profesoara i-a făcut o ofertă de nerefuzat. “Păstrează copilul, oricum asta era singura opţiune. Cum deja ştim că o să naşti la sfîrşitul lui decembrie, vei putea avansa la teza de doctorat pînă atunci, aşa cum poţi. Iar la anul, semestrul de primăvară, te plătesc ca şi cum faci cercetare, ca şi cum oficial vii la şcoală, dar neoficial ai patru luni de concediu de maternitate. Apoi vine vacanţa de vară. Iar din toamnă găseşti tu o soluţie, copilul o să aibă nouă luni. Acum concentrează-te să iei note bune, să-ţi păstrezi bursa.”
Nu exista concediu de maternitate pentru studente (cum nici acum nu există) şi într-o ţară în care toată lumea urmează regulile şi nimeni nu riscă să se abată de la contracte şi de la ceea ce e scris în regulament, acea profesoară canadiană a făcut excepţia. Habar nu am cum ar fi procedat un bărbat dar am admirat-o foarte mult pe doamna asta şi încă îi sîntem recunoscători şi acum.
În semestrul de iarnă, la început de sarcină, Raluca a luat 10 la toate examenele, nimic nu se schimbase.
Aşa cum circustanţele au făcut ca eu şi ea să nu facem nuntă niciodată, cu toate că ar fi meritat să poarte rochia albă de mireasă cum puţine femei merită în ziua de azi (de ce am făcut o cununie civilă în grabă am povestit în episodul cu armata), Raluca nu a avut noroc nici de concediu de maternitate oficial nici cu al doilea copil pe care l-a născut în timp ce făcea studii post doctorale, deci era tot studentă.
La terminarea doctoratului a urcat pe podiumul de absolvire ultima, pentru că luase premiul de cea mai bună teza de doctorat la secţiunea “ştiinţe exacte”. A urcat cu fetiţa noastră Daria de mînă – avea trei ani şi ceva pe atunci. Blondă cu ochi albaştri, ca în vis.
Povestea asta are şi o continuare distractivă care arată cum viaţa te pune să cunoşti toate ipostazele unei situaţii. Pe la treizeci şi opt de ani ea a vrut al treilea copil şi cum puteam să nu fiu de acord cînd primi doi ieşiseră aşa bine? ☺ Anul acela 2009-2010 l-am stat în Franţa, eu fără serviciu, scriam la roman ca şi cum viaţa mea depindea de el. Nu aveam de unde şti că indiferent de cum va ieşi, bun sau rău, lumea nu era interesată de cum scriu eu, dar oricum, ca second job în anul ăla am cooperat din toată inima la acest proiect care se numea “copilul numărul trei”. Soţia era în an sabatic cu salariu 75%, ţinea seminarii fără stres la universitatea Paris Sud. Dacă de luna de miere nu am avut parte, pot să spun că soarta mi-a dat jumătate de an de miere, amîndoi acasă şi copiii la şcoală ☺. Şi totuşi nu a fost să fie. La revenirea în Canada mi-am făcut şi un test de fertilitate care s-a transformat într-una din cele mai penibile şi în acelaşi timp hazlii întîmplări din viaţa mea. Poate în episodul următor. Sau poate nu ☺.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.