De ce Judecata de Apoi va fi foarte rapidă

Caprele bunicului  erau negre, cu o stea albă în frunte și însemnate pe spate cu vopsea galbenă. Întotdeauna capra cea mai bătrână, șefa clanului, mergea în față. Când se oprea ea să lingă un bolovan de sare, se opreau și celelalte. Cel mai interesant lucru  era traversarea prundului gârlei, având  într-o mână sandalele și cu cealaltă ținându-mi echilibrul când săream de pe un bolovan pe altul. Gârla  curgea chiar la marginea grădinii noastre. Era vorba de o albie cu bolovani albi și mâl verzui în care piciorul, dacă nimerea din neatenție, se afunda până la genunchi și cu greu mai putea  fi tras afară cu încălțăminte cu tot. Întinderea asta accidentată  măsura în lățime vreo sută  de metri, din care acoperiți de apă erau în mod normal doar vreo zece-douăzeci. În rest, cum am spus, bolovani albi acoperiți de o pudră albă de sare. Dincolo de gârlă era un deal necultivat, cu vegetație spontană de medie înălțime, formată din lăstărișuri, cătină și alți mărăcini. Aici era raiul caprelor.
Mă duceam cu ele la păscut vara, în timpul vacanței. Îmi luam o carte de povești cu mine, urcam vreo câteva pante mai sus și alegeam un loc la umbră cu vedere bună asupra satului, care se desfășura în amfiteatru de partea cealaltă a gârlei. Întocmai  ca în poezia lui Eminescu Sara pe deal, sunetele satului, chiar și unele discuții casnice pe un ton mai răstit, răzbăteau uimitor de clar până acolo sus.
Nu toate animalele se vopseau însă  pe spinare. De regulă se vopseau oile, caprele,  porcii, gâștile și altele mai mărunte. Ca să nu se încurce pe islaz. Pentru protejarea  proprietății particulare, ca să nu existe discuții între vecini. Era caraghios și ciudat să vezi câte o oaie cu pete roz, dar era oricum de preferat în locul însemnării cu fierul roșu. Am văzut și din astea, nu vreau să-mi aduc aminte. Caii pățeau mai des genul ăsta de pecetluire, ca o asigurare definitivă împotriva furtului.
Și oamenii au buletine de identitate sau pașapoarte în care scrie naționalitatea, vârsta și altele, dar nu au încă un marcaj sau o pecete care să indice ai cui sunt – nu cine sunt, ci ai cui sunt.    Pe animale nimeni nu le întreabă dacă primesc pecetea, sau înfierarea, sau vopseaua, dar la oameni subiectul este  foarte delicat deoarece în Apocalipsă scrie că în preajma Sfârșitului Lumii va veni Fiara, sau Fiul Pierzării, și îi va pecetlui (marca, însemna) pe oamenii lui, aceia care i-au jurat lui supunere și credință.

O banală soluție tehnică  la creșterea explozivă   a traficului de mărfuri și de persoane, generată de globalizare, a devenit însă, din pricina acestei peceți, despre care știm că este misteriosul număr 666, piatră de încercare pentru credința multora.  În timp ce codul de bare, cardul și telecomanda, căci despre ele este vorba,  nu sunt pentru  unii decât  unelte, pentru  tabăra mistică  ele sunt pecetea antihristului. Există și o grupare a misticilor moderați, care acceptă că primirea actelor biometrice cu cip  nu e încă pecetluirea, dar e  premergătoare  pecetluirii finale. Și  între aceștia din urmă există facțiuni:  unii spun că primirea pecetluirii cea  premergătoare e  la fel de rea ca și primirea pecetluirii  definitive, căci e lepădare de credință, și nu mai ai putere să te întorci și să reziști la pecetea reală care va veni, in timp ce alții spun că deși actele cu cip nu trebuie primite, primirea lor totuși nu atrage consecințele grave anunțate de către ceilalți. Deci, cu mare atenție,  se poate deduce că ar putea fi totuși primite.
Aș mai ridica o problemă, ca și când nu ar fi deja destule. Cei care spun că este lepădare de credință  primirea actelor biometrice  argumentează asta prin faptul că, pe suportul material al documentului, se află numele posesorului sau poza lui în apropierea codului de bare, care e suspectat că ar fi pecetea cu 666. Dar nu este sigur.  Ei spun  că numele și cu pecetea sunt prea aproape, și se contaminează, e ca și cum pecetea ar fi pe frunte sau în palmă.
Deci, ca să recapitulăm, nu este sigur că în acte este antihrist, însă  în timp ce unii dintre noi mai au dreptul la câteva încercări, până se clarifică, ceilalți sunt pierduți dacă primesc cumva buletinul, și în consecință  nu abandonează  domiciliul și nu se retrag în păduri  cu (sau fără)  nevastă și copii.
Timpul trece, și,  forțați de lege și de faptul că trebuie să trăiască în societate, chiar și misticii au tras aer în piept, au  închis ochii și au pus mâna pe carduri, permise, pașapoarte și alte  acte “biometrice” și au așteptat să vadă ce o să se întâmple. Nimic, deocamdată.  Dar stau tot timpul în alertă, pentru că Antihristul nu doarme.  Cine este  însă Antihrist? El a fost introdus prin Epistola I a sf. apostol Ioan ca denumire generică pentru detractorii credinței în Iisus Hristos: “Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (I Ioan 2,22) Deci antihrist, substantiv comun,  este oricine Il neagă pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu.
Coroborat cu Apocalipsa, unde apare un om malefic, o Fiară, care se războiește cu Hristos, acest personaj (Fiara) a fost identificat abia mai târziu cu Antihristul cu A mare, despre care se spune că va veni la Sfârșitul Lumii și va pune pecetea cu 666 pe frunte. În Apocalipsa nu este pomenit deloc numele Antihrist.
Despre acest personaj, Scripturile spun că   se va da pe sine drept adevăratul Mesia, drept adevăratul Hristos, sau dumnezeu, folosind înșelăciuni. În 2 Tesaloniceni capitolul 2 se insistă pe o jumătate de pagină asupra acestui fapt: atunci  „se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”
Contextul istoric este la confluența și cu ingerința supranaturalului, căci „venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască, Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, Ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”
Lucrarea de amăgire prezisă de sfântul Pavel n-ar trebui să fie ceva nemaivăzut și nemaiauzit de către oameni (gen apariția cardurilor cu cip, o noutate la vremea ei), căci scrie mai în josul aceleiași pagini: „taina fărădelegii se și lucrează [în acest moment], până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte”.  Cu alte cuvinte, e o lucrare veche de când lumea, care va izbândi când Hristos va fi dat la o parte (din inimile oamenilor, deci din credință). Lucrarea de amăgire este deci una continuă, perseverentă, cu un scop precis: scoaterea lui Hristos din inimile oamenilor.
Asta se numește secularizare. Este un proces lent, întins pe toată durata istoriei, polimorf și plurivalent. Este ca un fluviu larg cât Amazonul și,  ca orice fluviu, are  mai multe izvoare, dar  un singur punct  de vărsare, momentul  final.

Spre sfârșitul zilei, când soarele  stătea  să apună peste izvoarele gârlei, mă întorceam și eu acasă. Caprele, spre deosebire de oi, au un temperament cutezător, nesupus. Asta ca indivizi luați separat, căci ca turmă sunt disciplinate, unite. O turmă de capre se așează strategic pe pășune, în formație de apărare, cu coarnele spre în afară. Cu greu convingi însă o capră să facă ce nu-i place.  Uneori, mă gândesc că eu mă asemăn cu caprele. Sunt nesupus, îndărătnic.

Acum îmi dau seama că esența pecetluirii animalelor,  ca și a oamenilor – despre care se spune că va urma în viitor –  este una și aceeași: marcarea  proprietății. Pata roz înseamnă că asta e oaia   mea, iar pata verde – capra   ta. Ca să se știe exact cine ce are fiecare în bătătură, iar despărțirea oilor de capre să se facă fără nici un fel de protest. Scrie undeva în Scripturi că Judecata de Apoi va dura foarte puțin, cât ai citi șase psalmi. O jumătate de oră.

Florin Giurcă

Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

fgiurca.blogspot.ro/