înainte de ’89 alerga miliţia pe stradă tinerii ca să-i încadreze în câmpul muncii şi să le ofere calificare la locul de muncă. după doi trei ani de producţie primeau şi locuinţă gratuit. nu existau şomeri.
dar noi nu eram mulţumiţi.
nu aveam voie să călătorim în vest. acum ne-am pricopsit: avem voie!
şkolovanje se plača – şcolarizarea se plăteşte – spun sârbii. aşa ne trebuie!
atunci nu existau nici droguri. acum se vând aproape cu protecţie garantată. erau înfierate la învăţământul politic şi nimeni nu credea că într-un viitor foarte apropiat vor ajunge să atenteze şi la sănătatea şi mintea generaţiilor noastre tinere.
lumea nu ştia ce înseamnă trafic de carne vie. acum am învăţat pe pielea noastră dar ne costă.
nu existau filme porno şi casete murdare. acum ne-am liniştit: au ajuns şi la noi!
dar pentru că mai multă nevoie aveau de noi cei de dincolo care ni le trimiteau, decât noi de ei, iată că ni s-a împlinit şi acest deziderat abscons şi vag nemărturisit.
nimeni nu avea nevoie de vreo armă, acum nu are armă numai cine nu doreşte şi sunt privite ca socialmente necesare şi „binefăcătoare” din punctul de vedere al securităţii individuale şi al drepturilor omului!!!
drept pentru care şi nivelul răfuilelilor dintre noi a crescut, trecând de la bâtă la pistoale. dar cu acte în regulă!
şi lista valorilor la care am ajuns, poate continua.
cabinetele oculte care conduc lumea joacă la zaruri soarta planetei.
e drept că multă lume se făcea că munceşte şi ei, comuniştii, se făceau că ne plătesc.
e drept că aveam salarii mici dar în termeni reali, nu stăm mult mai strălucit astăzi!
nici atunci nu erau toate rele, dar mai ales azi constatăm că nu sunt deloc toate bune!
şi dacă lăsăm deoparte cuvintele frumoase, constatăm cu uşurinţă că un salariat este tratat la fel de arbitrar oriunde în lume.
omul care caută o slujbă sau un job, ca să ne clamăm orgolios adaptarea, consacrarea în lumea în care ni s-a făcut onoarea să fim primiţi, este silit în termeni eleganţi să aleagă ce i se oferă. adică să lucreze ce i se cere şi nu ce doreşte.
chiar dacă aceasta contravine principiilor sale morale sau idealului la care visează să ajungă.
democraţia este o vorbă goală, bună numai pentru naivii incoruptibili.
dulăii şi căţeluşii nu vor sta niciodată la aceeaşi masă chiar dacă se organizează sindicate şi întruniri la nivel înalt între lupi şi miei.
ursul nu joacă de plăcere cât timp are un belciug în nas.
argumentul convingător rămâne întotdeauna puterea. sau forţa. sau mai bine zis cel care ţine degetul pe trăgaci, cum se exprima cu cinism un lider politic. dreptul forţei şi nu forţa dreptului.
aproape toată lumea munceşte iar ţara nu are bani să plătească salariile. pentru aceasta liderii noştri se consideră fericiţi când reuşesc să contracteze câte un nou împrumut.
usturătoare lecţia grecească a regimului de dolce vita sau a folosirii nechibzuite a veniturilor. şi vai de noi în viitorul apropiat dacă nu vom fi învăţat ce trebuie din aceasta!
orice gospodar cu capul pe umeri ştie de la sine că nu trebuie niciodată să consumi mai mult decât produci. experimentul acesta este deosebit de periculos şi nu poate dura timp îndelungat pentru că vei ajunge cu timpul să te înglodezi în datorii şi ca atare să munceşti numai pentru plata datoriilor şi a dobânzilor. fundătură cu ieşire baricadată.
pentru aceasta nu este nevoie de doctorate academice la Sorbona sau Cambridge.
înainte de ‘89 nu aveam un standard de invidiat dar ţara nu avea nici un dolar datorie.
decembrie 89 a găsit ţara cu visteriile pline.
dar fără o clasă politică în stare să se ridice la nivelul comandamentelor vremii. lucru pe care istoria îl va consemna fără menajamente în codicele sale.
o lume veche părăsise scena şi o alta nouă trebuia să-i ia locul.
nedemnă situaţie să constaţi că s-a ales praful şi pulberea din aproape toate cele. i-am văzut pe cei care au coborât scena şi am rămas stupefiaţi văzând la fel pe cei care s-au căţărat cu toată aviditatea pe locurile rămase goale.
cât despre cheltuirea banului public de care dispunea ţara în acel moment… la fel ca despre morţi, numai de bine.
V-am citit textul și l-am ordonat cât de cât!
În primul rând, cred că ați greșit topicul. Ar trebui mutat la eseuri.
Aici întâmpinăm o a doua problemă: nici nu poate fi considerat un eseu în adevăratul sens al cuvântului. E mai degrabă o opinie, cumva un mini articol caustic, ale cărui concluzii rămân suspendate, întrucâtva de neacceptat, pentru mine cel puțin, pentru că nu poți afirma, cu bunele și cu relele, cu omisiunile de rigoare, și chiar dacă sistemul actual e murdar și ne apasă, că sistemul comunist era mai bun sau egal cu cel democratic. Or din textul dvs. reiese acest lucru, pentru că sunteți parțial; amintiți doar de beneficii, însă uitați să menționați aspectele negative, sau le menționați fugarnic, neacordându-le importanța necesară :)
Corect, si eu cred ca ar mai trebui lucrat pt a ajunge eseu. Deocamdata e in Atelier.
Cred că e greșit să judecăm textul ca eseu, din moment ce autorul l-a numit „text experimental”. Trebuie judecat așadar ca o creație literară, fără a i se atribui neapărat o categorie. Dificil, dar să facem o încercare. Tonul întregului text duce spre o proză directă, dură; frazele dezvăluie rapid, unele după altele, fapte și concluzii; subiectul oscilează între memorialistică și jurnalism sau (re)interpretare a unor fapte și ipoteze. Nu-i de mirare că textul poate creea confuzii. Nu-mi displace,oricum, dar m-ar interesa să știu ce și-a propus autorul, care-i scopul „experimentului”.
Va multumesc tuturor.
Sunt de acord cu imbunatatirea lui si l-am asternut pe hartie ca pe o necesara descarcare fiindca ma urmarea de mai multa vreme. In acelasi timp n-am vrut sa-l intind mai mult decat trebuie.
Va doresc numai bine.