Pe peronul gării din Filiași. O zi obișnuită de vară.
–Aveți un foc?! Întrebă o tânără corpolentă. Îmbrăcată sumar cu un decolteu larg. Sânii, pe jumătate expuși, săreau la fiecare mișcare.
Preotul se fâstâci. Nu răspunse. Își mută servieta în cealaltă mână. Se dădu trei pași mai încolo. Fata veni după el. Căută în geantă și scoase o brichetă.
–Nu te mănânc! Și trase un fum lung. Zâmbea cu buzele de un roșu aprins. Semăna cu o prostituată. Chit că, în gara din Filiași, nu se văzuseră până-atunci. Preotul, vădit stânjenit, nu se mișcă. Peste linia ferată, vântul strângea gunoaiele în cel mai îndepărtat punct.
–Nu cred în Dumnezeu. Uită-te! Zise fata.
Și arătă cu degetul un copil cu haine ponosite. Căuta prin gunoaie. Îl privi fix. Se uitară câteva secunde unul la celălalt. Preotul era înalt, trecut de prima tinerețe.
–Vei crede la un moment dat. Preotul rosti cuvintele încet, nesigur.
–Când va fi prea târziu?!
–Fiecare la timpul potrivit.
–Părinte, când este timpul meu potrivit?
–Dumnezeu știe…!
–Și eu, nu merit să știu? Mă privește strict, nu?
Prostituata trase un fum lung. Se mută pe celălalt picior.
– Dar tu?! Ai dori o femeie ca mine? Unde mă pui, acolo să stau. Ce zici?
–Să-ți fie rușine! Preotul se-nroși ca un rac. Se retrase încetișor. Se uită în jur. Un bătrân adormise în fața ghișeului. Copilul, dincolo de linie, căuta-n gunoaie. Nu era nimeni pe peron. Se relaxă.
–Ascultă, fetițo! Pot să-ți fiu tată! Nu vorbi așa în fața mea!
–Și? Tata m-a învățat meserie. Tatăl meu vitreg. Dacă o să mai mă învețe unul…
–Să-ți tacă fleanca! Nu vorbi ceea ce nu trebuie. Roagă-te și vei fi iertată.
–Știi ce vreau eu să știu? Unde este Dumnezeu acum? Sau, poate, trebuie să vină cu acceleratul?! Îl așteptăm pe Dumnezeu…
A urmat o tăcere de câteva minute. Preotul înțepenise într-un punct. Prostituata nu-și găsea locul. Căuta ceva în geanta crem. O puse jos și scoase lucruri. Un ruj, un rimel, ochelari de soare. Un pachețel de șervețele pe care scria Amore. Preotul nu schița un gest. Din când în când trăgea cu coada ochiului. Vântul se potolise. Se uită la ceas. Patru fără un sfert. Mai avea de așteptat un sfert de oră.
Vocea țipă în difuzor: ,,Trenul accelerat 421 va întârzia o jumătate de oră.” Soarele se mută pe cealaltă parte.
–La dracu! Totul întârzie în țara asta. Desfăcu o gumă de mestecat. Vrei? Întrebă prostituata.
Părintele își mută din nou servieta.
–Nu, mulțumesc.
–Ia! Nu te sfii! E moca. Ar trebui să nu mă refuzi. Nu e frumos. Nimic, în ziua de azi, nu e gratis. Ar trebui să știi. Să vedem! Dumnezeu oferă ceva gratis? Moartea, nu? Că, viața nu se pune! Acolo participă mai mulți. Doi, în cel mai fericit caz. Zâmbi cu subînțeles. Își mai aprinse o țigară.
–Dumnezeu dă atât cât trebuie. Nu lua numele Domnului în deșert. Cât merită, asta este altă problemă. Nu suntem noi în măsură să cântărim.
–Și eu cât merit, părinte? Două sute? Zâmbitoare, prostituata întinse mâna.
–Nu sunt interesat de serviciile tale, te rog…
–O sută, hai, că ești simpatic. Nu las mai jos. Am și eu limitele mele. Urmă o tăcere de câteva secunde.
–Uite, pentru tine fac un sacrificiu. Vorbea în șoaptă. Îi atinse lobul urechii cu buzele. Preotul sări ca ars.
–Las la optzeci. Ești un domn rafinat, văd asta. Cu opt zeci cumperi o carte. Ce mai poți lua cu optzeci, azi? Patru pachete de țigări. Un bilet la clasa întâi până la Slatina. O masă la un restaurant ieftin. Cam atât.
Trase cel mai lung fum de până atunci. Întinse piciorul lung și alb, lăsat la vedere ca un obiect de decor. Avea un pantalon scurt și un tricou kaki. Picioarele subțiri se fâțâiau. Nu-i dădeai mai mult de douăzeci de ani. Preotul înghiți în sec.
–Nu zici nimic!? Nu sunt suficient de frumoasă? Sau, poate nu-ți plac. Ești catolic, părinte?
–Te rog să încetezi, pentru numele lui Dumnezeu. Ce dracu!
Preotul își pierdu cumpătul. Lăsă servieta jos.
–Am o soție, doi băieți. Ce vrei de la mine? Uită-te în jur. Caută pe altcineva, femeie! Nu înțelegi? Nu vreau serviciile tale și punct. (Tremura.)
Urmă o tăcere de câteva minute bune. Fața părintelui era mai liniștită. Prostituata privea în jos, resemnată. Totul se potoli pentru o clipă.
–Cinci zeci și mergem la mine. Am o cameră vizavi de gară. O jumătate de oră, nu durează mult. Te descarci iar eu fac bani de țigări. Faci o faptă bună, părinte. Cinci zeci de lei e pomană. Imaginează-ți că sunt o enoriașă săracă. Nu ajuți tu, un om sărman?
–Da. Dar nu așa. Nu pot să fac una ca asta. În ruptul capului nu merg cu tine.
–Douăzeci de lei, părinte. Un pachet de țigări și o cafea.
–Nu insista. Nu are rost. Ne tocim nervii fără sens. Înțelegi?Este vorba de altceva. Conduită. Principii.
–Nu cred. Fantasme, părinte! Cu principiile mori de foame. Prefer să cred în lucruri palpabile. Și se plezni peste coapse.
–Ești ceea ce crezi. Zise sec părintele.
–Mi se pare echitabil. Un organ sănătos e mai bun decât biblia. Știi bancul cu filozoful? Are cu cine. Are cu ce. Are unde, dar de ce? Banii, părinte, sunt de hârtie. Dar nu știu să citească. Poți cumpără o pâine cu câteva fraze? Categoric, nu. În schimb, cu bani poți cumpăra orice. Să fim serioși. Crezi că Dumnezeu nu are nevoie de bani. Ah! Și încă câți. Cutia milei e plină mereu. Și, cu toate astea, copilul ăla…(Arătă în față) Umblă prin gunoaie.
Preotul tăcea mâlc. Părea din ce în ce mai abătut. Trase puternic aer în piept:
–E greu să rămâi integru. Nu poți să ronțăi principiile. Dar poți dormi liniștit. Statornicia are nevoie de principii. Cu iurta e mai ușor. Crezi că eu nu sunt om? Dar nu și nu. Să presupunem că cedez. Ce urmează apoi? Cum mă descurc în lumea ta. Tu știi cum să te strecori. Dar eu? În câteva zile voi fi pierdut.
–Ha! Minunat, ce să zic. Vrei dar nu te lasă conștiința. Conștiința e un păcat. Numai belele îți face. Nu e sănătos să-ți sugrumi poftele. Fă ceea ce simți. Gândește-te! Diseară voi fi singura ta opțiune.
Prostituata se apropie și-l atinse pe umăr. Preotul rămase neclintit.
Vântul se porni din nou. Părul tinerei prostituate se ridică. În același timp și barba părintelui.
Deodată, fata se năpusti spre el:
– Gratis. Pentru tine o fac gratis. Știu. E visul oricărui bărbat. Hai! Nu vorbi. Și lui Dumnezeu i s-a făcut milă. Îl trase după ea. Preotul oftă, dar nu se împotrivi. Traversară strada și se pierdură după colț, tăcuți.
Câteva ciori se așezară pe stâlp. Așteptau trenul. Soarele dispăru în spatele caselor.
Un manevrant ieși din clădirea dărăpănată. Flutură steagul cu ochii zbârciți de somn. Acceleratul opri în stația goală.
Născut la 20 mai 1981. Premii literare -proză scurtă și poezie-(2017-2019)-I-Sadoveanu, Moștenirea Văcăreștilor. Volumul de debut: „ Confesiunile Maestrului Păpușar” – proză scurtă- publicat la editura Tracus Arte (2020). Prezent în Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania., Ed. Paralela 45.
Omul credincios și ispita. Bună scena, condusă cu fraze scurte, la obiect – chiar ar merge de minune dezvoltată și pusă în scenă. „Ce dracu!” e scăparea autorului sau a preotului? :) Mi-a plăcut.
Mersi, Mihai! Excelentă fotografie. :) Cred că, mai mult a mea.
Trebuia sa-i zica ceara 20 de lei pe care sa-i dea copilului.. fiecare sa aiba cite ceva din tirguiala asta. Cum era in romanele lui Llosa, pe gratis doar virginii ca le aducea noroc? Adaugam si popii :)
:) După ce am scris textul, am văzut, în libertatea cred, cum un popa era capul unei retele de proxenetism. Cu siguranta asta va fi unul din următoarele subiecte. :)
Mda, iti dai seama ce avantaj: sa afli la spovedanie pe cine poti sa racolezi odata ce iti dai jos sutana si iti pui blugii Levi’s pe tine? :)
:)) Sunt convins că asta se-ntâmplă undeva, în timp ce vorbim. :))
sa nu uitam ca in egiptul antic sau grecia antica existau temple cu preotese la care lumea se ducea exact pentru asta..
revenind.. cum pot predica impotriva pacatului daca nu-l cunosc? pe mine acum citeva luni m-a sunat un tip care s-a recomandat fost alcolist in prezent angajat la un centru de ajutor pentru alcolici – cerea donatii. cred ca era in masura sa le explice alora cum pot sa scape de viciu daca el cunoastea bine cum sta treaba, experienta personala etc. i-am donat dar daca era preot nu as fi dat :)
:) Corect. Păcătosul este cel mai bun vraci. Omul vinde iluzii de la bun început.
Deseori Diavolul ispiteste infatisindu-se sub chipul unei femei frumoase si pacatoase. Asta o spun multe pilde si povesti despre ,,el,,. Si multi preoti, de-a lungul timpului, si-au stricat drumul spre mantuire in acest fel si au dat Imparatia Cerului pe imparatia intunericului si a pacatului. Iata un subiect de meditatie chiar acum, in Postul Nasterii Mantuitorului, asupra binelui si raului, a virtutii si a pacatului.
Inteleg ca banii de pe biletul CFR nefolosit parintele nu ii va putea recupera…
Asa este, domnule E. Rădulescu. O observație fină.:) Doar păcătuind vei ști de care parte a baricadei vei lupta. O greșeală nu înseamnă un sfârșit. Poate fi un nou început. Dostoievski spunea într-un roman că, de multe ori, răul este doar o plăsmuire a minții noastre…În fine, subiectul este alunecos și abscons. Banii de pe bilet provin din vistieria bisericii. Cutia milei, un circuit al banilor în societate…:)
Bun textul. Scurt și la obiect, așa cum ai construit și frazele.
Am căutat semnificații ascunse, dar nu ai unde să sapi prea adânc: autorul a reușit să spună totul într-un spațiu esențial. Bravo!
Mulțumesc, Pavel. Sărbători fericite!