Nu sunt un fan al filmelor hipnotice, în care camera focusează îndelung pe detalii, personajele au mai tot timpul o mină siderată de parcă au fumat iarbă, iar atmosfera este veșnic îmbâxită de ceață sau de fum de țigare. Nu sunt un fan al filmelor din care nu înțelegi nimic la prima vizionare, și nici la a doua, ci abia la a treia, dacă ești foarte atent, începi să te dumirești.
Și totuși există filme din această categorie care te îndeamnă să le vezi pentru a treia oară.Unul din aceste filme este Enemy (Denis Villeneuve, Canada, 2013, ecranizare a nuvelei Dublura de Jose Saramago). Este unul din acele filme în care sensurile se pot despărți și analiza separat precum foile de tort.
Foaia, sau blatul întâi, al imaginii văzute pe ecran, ne prezintă un profesor de istorie, Adam, în vârstă de aproximativ 35 de ani, complexat de rutina cursurilor și nesatisfăcut de viața intimă, care, într-un film închiriat pe DVD, remarcă un actor cu o înfățișare extrem de asemănătoare cu a sa. După o scurtă investigație află coordonatele actorului, al cărui nume este Anthony, și intră în legătură cu el. Actorul este și el uimit de asemănarea perfectă dintre cei doi, care aveau până și o cicatrice identică pe piept. Ideea năstrușnică de a face schimb temporar de identitate, și de a trăi fiecare în pielea celuilalt, de a se culca fiecare cu femeia celuilalt, este îmbrățișată de amândoi.
Atât Adam, cât și Anthony, trebuie să facă față spiritului de observație al soției/prietenei celuilalt (Anthony era căsătorit iar soția lui era însărcinată în luna a șasea, iar Adam nu era căsătorit dar locuia împreună cu prietena lui).
Finalul aventurii celor doi aduce cu sine rezolvarea definitivă și irevocabilă a dilemei: cine sau ce aș vrea să fiu în viață?
Căci stratul al doilea al filmului este structurat pe tema căutării identității. La începutul filmului, Adam este sunat de mama lui, care îi spune: lasă visurile irealizabile de a deveni un actor de mâna a treia. La sfârșitul filmului, soția lui Adam îi spune: te-a sunat mama ta. Deci telefonul primit de la mamă este singurul reper al realității directe. Restul este imaginația lui Adam care se închipuie pe sine în rolul unui actor.
Stratul al treilea este tot imaginar. Anthony nu este real, soția lui Anthony este în realitate soția lui Adam, iar prietena lui Adam este “fosta” lui, o amantă mai veche care îi bântuie coșmarurile sub forma unui păianjen, și de amintirea căreia încearcă să scape pentru a-și salva căsnicia.
Filmul începe cu un păianjen și se încheie cu un păianjen, de data asta monstruos. Este simbolul fantasmelor erotice în care Adam este prins ca într-o plasă și din care se zbate ca să scape. Mitul păianjenului fantastic este folosit într-un context diferit de Mircea Cărtărescu în nuvela Rem.
Va reuși Adam să se elibereze?
Filmul este construit pe această confuzie dintre Adam și Anthony, interpretați de același actor (Jake Gillenhaal). Cei doi nu pot fi deosebiți între ei pe baza figurii, și nici pe temeiul ambientului (căci se vor substitui unul cu altul). Asta e unul din motivele confuziei în urma primei vizionări a filmului. Cei doi reacționează totuși altfel, au personalități subtil diferite. Starea de confuzie este subliniată de ceață, de penumbră, de noapte. Fețele personajelor sunt deseori parțial sau total ascunse în spatele ușilor întredeschise. Montajul este alert, cadrele sunt întrerupte înainte ca spectatorul să poată formula o idee, ceea ce contrabalansează fericit imaginea statică, prim-planurile lungi, și accentul pe fenomenul psihologic: frustrare, spaimă, uimire, curiozitate, rușine, un evantai de stări sufletești se perindă pe chipul lui Gillenhaal alias Adam/Anthony.
Un thriller psihologic bogat în semnificații, foarte bine regizat și interpretat.
Notă film: [s3r star=9/10]
[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=FJuaAWrgoUY[/embedyt]
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Buna recomandare, Florin! Am vazut si eu filmul acum 3-4 luni. 100% de acord cu tot ce spui.
Repet recomandarea, deși nu mai era nevoie. Eu îmi aminteam că e o ecranizare modernizată după „Dublul” lui Dostoievski, dar înțeleg cum și-a făcut loc eroarea. În același an am văzut „The Double”, cu Jesse Eisenberg. Mai puțin calitativ ca „The Enemy” din punctul de vedere al tensiunii (poate și al altor aspecte), dar merită încercat într-un weekend cu timp liber.
Tocmai am terminat de văzut filmul, nu înțelesesem prea multe, recunosc, noroc cu recenzia! Nu citesc niciodată recenzia înainte de film, pentru că nu vreau să știu nimic despre acțiune, iar în cazul în care filmele sunt psihologice, recenzia vine perfect ca explicație. Și totuși: care e rolul cheii în toată afacerea? Ce legătură are cu spectacolul de la început? Și cum se diferențiază modul în care a folosit Cărtărescu în Rem păianjenul de modul în care a fost folosit aici?
Pe mine ma scoate din sarite ca am toate romanele lui dar nu am nici o nuvela. As fi citit-o de curiozitate.
Buna interpretarea „gindul la fosta amanta” = paianjanul. Nu mi-am putut explica de ce se termina filmul in felul in care se termina.
Asta da recenzie, si cum spune Pavel, interesant de citit dupa ce vezi filmul.
Pavel: cheia este de la clubul privat de streaptease pe care il frecventase inainte. In clipa in care regaseste cheia, vechile pasiuni izbucnesc cu si mai mare forta ca la inceput. Paianjenul enorm vazut in debara atunci este personificarea acestor pasiuni. Pe la mijlocul filmului are viziunea unei femei cu cap de paianjen intr-un gang – aceasta viziune este cheia interpretarii paianjen=femeie.
Cornel: accidentul in care au murit Anthony si amanta semnifica incercarea de eliberare din viata dubla, uciderea trecutului. Geamul crapat al masinii in forma de panza de paianjen este cheia interpretarii: in masina se afla paianjenul. A ucis paianjenul, sau a crezut ca-l ucide.
Faptul ca sotia gravida (a falsului Anthony) i se adreseaza cu intonatie banala cum a fost la scoala azi? indica faptul ca sotia lui habar n-avea de dedublarea lui Adam – Anthony, ea nu era participanta la fantezile lui.
Pavel – in legatura cu simbolistica paianjenului in nuvela lui Cartarescu: paianjenul este scriitorul – Demiurg, care țese un Univers așa cum paianjenul țese pânza sa. Păianjenul lui Cărtărescu este un personaj obiectiv și activ în nuvelă, păianjenul din film este un simbol subiectiv, pasiv, o vedenie, un atribut al altui personaj.
Gata! Orizonturi mi s-au deschis înainte!
Dar ce ochi ai, Florin, ce atenție!
Acum ai să spui că tot fac asemănarea dintre tine și actori, dar când s-au întrebat unul pe altul dacă sunt frați, tu ai fi fost al treilea frate: semăna tipul cu tine și la freză și la barbă și la sprâncene și la ochi. Atât că n-avea ochelari. Vezi dacă n-ai vreo cicatrice!
Pavel, cicatrice n-am, dar să nu mă întrebi dacă nu cumva l-am căutat acasă pe Gillenhaal ca să stau puțin de vorbă cu el :)
mă, da site-ul acesta e plin de lucruri utile :))
săptămâna trecută am scris recenzia cărții pe care se bazează filmul. am adăugat recenzia filmului (ca link) în articol.
bestial film :)
Mă bucur că ți-a plăcut! S-au adunat o mulțime de filme văzute între timp, cred că ar fi cazul să mai scriu și eu câte o recenzie.