Evadare

Este prins într-un ritm agitat. Se uită cu frică înainte. Nu are curaj să privească înapoi. Azi este un rebel care se revoltă împotriva restricțiilor impuse de părinți. Chiar dacă începător în acest exil, încrederea îi insuflă determinare. Alții au făcut-o. Națiuni s-au născut în felul acesta. A învățat-o la lecțiile de istorie.
Băiatul trebuia să facă asta. Nu putea să rămână un sclav al tiraniei lor încă o zi.
Istovit, și-a luat avânt și a sărit peste zidul din cărămidă. S-a lăsat să alunece pe pământul murdar. Rememorează rapid planul de evadare. Are rucsacul plin cu provizii. Își pune căștile în urechi și le conectează la ipod. Țipete și fulgere se pot auzi pe alee. Muzica rebelă îi confirmă decizia de a fugi.
Trei sandwich-uri. Au fost patru, dar pe unul l-a mâncat deja.
Două sute șaizeci și patru de lei și cincizeci de bani. Tot ce a reușit să strângă. «Îmi vor ajunge pentru o vreme», murmură. Bani strânși în urma cadourilor de la ziua de naștere și din alocația școlară.
Recăpătându-și respirația, mintea îi zboară la incident. A fost o ceartă familială obișnuită. Este un băiat rău, așa i-a strigat mama. Băiatul a strigat înapoi și mama a strigat după tată. Tatăl a strigat și, pentru prima dată, băiatul i-a strigat înapoi. Este trimis în detenție în timp ce părinții vor decide ce este de făcut. Sentința a fost aspră, două luni de muncă în curte, fără internet și televizor. A tremurat de ciudă în celulă. A plâns în fața nedreptății.
Amintirea îi este întreruptă brusc. Simte o înțepătură în ceafă. Ochii i se măresc în timp ce îl descoperă pe omul murdar care ține un cuțit spre el. Băiatul își dă seama cât a greșit! «A trecut doar o jumătate de oră și deja sunt mort.»
Vagabondul își linge buzele crăpate, fără să își ia ochii de la banii pe care băiatul ăsta prostuț îi ține în mână.
– Dă-mi-i!
Tremurând violent, băiatul întinde mâna. Moneda îi alunecă printre degete. Ecoul i se aude pe aleea îngustă.
– Dă-mi-i!
O gheară unsuroasă smulge din mâna băiatului promisiunea unui viitor mai bun. Cu un rânjet grotesc, vagabondul îndeasă banii în buzunar. Lasă cuțitul în jos.
– Mulțumesc frumos!
A fost o remarcă sinceră.
Curajul se întoarce la băiat. Țipătul de ajutor îi este întrerupt de pumnul vagabondului. Cade și se ține cu mâinile de față. Vagabondul se îndepărtează. Brusc, se oprește. Se apleacă peste băiat, rânjind mereu. Are cuțitul în mână. Băiatul încearcă să scape. Se holbează înfricoșat la privirea hoțului. Expresia lui strigă «Te rog nu mă răni…».
Vagabondul continuă să se apropie. Băiatul știe că este mort. Un gând îi trece prin minte. «Aș da orice să fiu acasă acum.». Începe să plângă. «Te rog, nu, nu…».
Vagabondul se apleacă și ia moneda de cincizeci de bani.
Când copilul își ridică dintre genunchi capul, vede că a rămas singur. Stă așa câteva minute. Lacrimile amestecate cu praf i-au lăsat urme lungi pe față.
În cel din urmă, înfrânt, se ridică și pornește spre casă.

Marin Condruz

naufragiat prin lumea cuvintelor…