În ultimul timp, aici pe site, am trecut prin cîteva experimente de scriere şi acesta a fost numai începutul, pentru că, după cum veţi vedea, vor mai fi. Prin urmare, aşa free style, fără introducere, cuprins şi încheiere, m-am gîndit ca ar fi un subiect numai bun de abordat.
Cine a participat la ultimul concurs a văzut cum este să scrii pe o temă impusă. Scrisul cu grade reduse de libertate constituie un exerciţiu bun: te poate scoate din temele “tale”, din stilul “tău”, din obsesiile tale. Asta nu înseamnă că nu se poate trişa. Poţi face în aşa fel încît să eviţi “zona de disconfort”, poţi adapta un text mai vechi, alipi acolo un pasaj cu o cameră de hotel, un telefon şi o pianină – nimic mai simplu. Dar eu percep scrisul ca pe o provocare acceptată dinainte, şi n-aş putea înţelege de ce ar fi de evitat o coliziune directă (tu şi provocarea), eventual accelerînd la maximum, pentru că maşinile pe care le conducem sînt oricum de unică folosinţă. Scrisul e un joc în care nu eşti forţat să intri, nu?
De-a lungul timpului am făcut şi eu cîteva experimente.
Cel bine cunoscut, de a pune degetul la întîmplare pe foaie, de a alege un cuvînt, şi de a scrie un eseu pornind de la acel cuvînt? A fost printre primele.
Am încercat să scriu repede, sub cronometru, dar m-am şi întins zile întregi pe numai două pagini. Am încercat să scriu băut şi mi-a ieşit super. Dar de cîteva luni de zile scriu acompaniat de două pahare de apă minerală şi sînt destul de mulţumit.
Aproape întotdeauna am scris noaptea tîrziu, între zece şi unu noaptea dar în ultimul timp am început să experimentez cum e cu scrisul la lumina naturală.
Cîteva idei-experiment:
→ Ia o persoană din anturajul tău, studiaz-o, caută-i ticurile, pune-te în pielea lui/ei, apoi scrie o povestire (nu uita să-i schimbi numele şi să modifici ceva esenţial în profilul personajului, ceva care să-l facă de nerecunoscut eventualilor cunoscuţi). E unul dintre cele mai vechi experimente literare.
→ Ia-ţi un text de douăzeci de pagini şi încearcă să-l condensezi la zece, fără să pierzi esenţialul. E unul dintre cele mai grele experimente. Sau oricum, în ce mă priveşte, am senzaţia că l-am făcut de prea multe ori… cred că nu există ceva să-mi displacă mai mult.
→ Reciteşte un roman pe sărite, începînd de la coadă. O să fii surprinzi cîte poţi învăţa.
→ Scrie un text în care toate personajele să fie copii. Dacă poţi face asta, înseamă că nu eşti chiar bătrîn, indiferent de vîrsta pe care o ai. (Textul, mă înţelegeţi, trebuie să iasă impecabil.)
Să vedem.. ce experimente am mai făcut? Pe vremea cînd a trebuit să scriu cîteva capitole în care nişte personaje se aflau într-un container, m-am închis un pic într-un container, doar să văd cum e. Pe vremea cînd am scris din postura unui tip cu probleme de somn, mi-am creat probleme de somn.
Am scris proză scurtă alcătuită numai din dialog.
Mai demult am scris sub pseudonim, şi am încercat să scriu altfel, diferit de “mine”. Este motivul pentru care eu şi Mihai am tolerat nenumăratele sosii care au apărut de-a lungul timpului pe LiterNautica. Le-am trecut şi pe ele la capitolul “scris experimental”.
Îţi place să scrii la persoană întîia? Fă o schimbare şi din cînd în cînd mai intră şi în rolul povestitorului.
Încearcă să scrii cînd eşti super iritat de ceva. Încearcă să scrii cînd simţi că nu ai nici o energie, şi n-ai chef de nimic. Imediat ce te-ai trezit din somn – e un experiment foarte bun.
Încearcă să scrii despre vise. Notează-le, încearcă să le prinzi semnificaţia şi mai ales acceptă “limbajul” bizar al visului că pe un dar: foloseşte-l în scriere. Încearcă să muţi personajele din oniric în real, bineînţeles, pe hîrtie, cu ajutorul cuvintelor.
Ar mai fi şi alte exemple de scris experimental, dar nu mă simt în largul meu să le divulg aici. Nu neapărat pentru că le-aş putea destăinui, dar cred că orice povestitor nu e povestitor adevărat dacă nu-şi păstrează cîteva săgeţi netrase în tolbă – pentru orice eventualitate.
Tot la capitolul “experimente personale”, încercarea genului science-fiction, cu nuvela aia de acum cîteva luni, mi s-a părut o adevărată provocare.
În fine, ce credeţi că am mai făcut sau urmează să fac pînă se încheie anul acesta?
Voi publica imediat o mostră de proză scurtă scrisă în colaborare, aşa cum am promis în “coada” editorialului meu precedent Scrisul în colaborare. O poveste de dragoste în care sînt schiţate două perspective, a “ei” şi a “lui”. (O să povestim mai mult acolo, pe text.)
În fine, un alt experiment, care vine în urma unei provocări făcute de Pavel, va fi un text de proză scurtă, cu temă impusă (personaj, cadru, stare dominantă), prin urmare veţi avea patru faţete, patru stiluri, patru abordări ale aceleiaşi teme. Eu, Mihai, Florin şi Pavel. O să se lase şi cu un mic concurs cu premii, aşa că fiţi pe fază! Adică noi scriem şi voi luaţi premiile – nu ştiu unde mai găsiţi aşa ceva!
Viaţa e un experiment, şi scrisul, dacă face parte din viaţa voastră, cred că trebuie să fie luat la fel, ca un experiment…
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Scrisul e un experiment în sine, da. Deci trebuie să continui să experimentezi cât mai mult, mai ales în perioada de formare… Ha-ha, mi-am amintit de primele povești cu cavaleri, cu cowboy, cu detectivi, SF, pirați, poezii și multe altele scrise prin generală. Ce rău îmi pare că le-am distrus, ar fi fost distractiv să le recitesc.
Abia astept sa vad cum a iesit experimentul vostru, prevad texte foarte bune, chiar exceptionale :)
Pefect spus: scrisul este un continuu experiment.
Niciodată să ne fie ”frică” să scriem! Ceea ce trebuie făcut cu seriozitate este doar ”trierea”, adică alegerea grâului de neghină și îmbinarea a ceea ce rămâne, îmbrăcarea scheletului pe care îl construim la începutul textului cu propriile noastre fragmente, finisarea atentă a întregului și, dacă mai avem inspirație și timp, adăugarea cireșei de pe tort la finalul scrierii.
Nimic mai simplu și mai distractiv!