Femei, femei!

„Femei, femei, e plină lumea de nebuneeee”, urlă Mărgineanu în urechile mele și mă face să zâmbesc cu gura până la urechi.
Da, știu că par drogat pentru nefericiții care merg la serviciu și au ghinionul să se întâlnească cu un zâmbăreț. Colțurile buzelor lăsate în jos, fruntea încruntată, poziția ușor cocoșată (pentru aerodinamică – bineînțeles) și privitul de jos în sus, ca și cum ai spiona, e uniforma obligatorie purtată de angajați dimineața, în drum spre serviciu.
Nu sunt vreun special și, dacă e să fiu sincer cu mine, recunosc că în cele mai multe zile sunt perfect integrat în turma matinală.
Dar am și momente de rebeliune. Iar azi, Mărgineanu e scânteia care aprinde în mine flacăra veseliei.
Sunt răutăcios, dar mă binedispune să îi oftic cu veselia mea pe oamenii pe lângă care trec.
Nici măcar plimbătorii de căței nu arată că ar fi fericiți. Nu că aș putea fi confundat cu unul având în vedere că mâinile mele se relaxează în buzunarele blugilor, fără să fie încătușate de vreo lesă. Nu cred că aș putea să fiu atât de dedicat unei ființe încât să îmi sacrific somnul de dimineață și să ies afară pe la 6-7, indiferent de vreme, de starea mea ori dacă sunt în concediu sau în weekend. Chiar, oamenii ăștia la ce oră or începe munca de își permit ca acum să fie plimbați de proprii câini?
Bleah! Nu vreau să îmi ies din stare!
Trec repede de zona aglomerată a metroului de la Obor și ajung pe Calea Moșilor. Dimineața e parfum pe aici! Pot să mă hlizesc cât vreau că nu prea are cine să vadă.
Trec pe lângă shaormeria-restaurant făcând slalom printre gunoaiele lăsate pe trotuar pe lângă mese: ambalaje de diverse sandwich-uri, cutii de energizante și bere.
Urmează o florărie veche cu flori noi, vii. Nu am văzut niciodată florăresele care lucrează aici, dar nu îmi fac iluzii că ar avea ceva în comun cu cele omagiate în cântecele lăutărești.
S-a deschis un nou magazin. Ăsta e cu articole pentru box. Mă întreb dacă articolele de box sunt la mare căutare. Eu nu știu nici măcar un om care să practice boxul și să aibă nevoie de un astfel magazin.
După intersecția de la Eminescu intru în zona de estrogen: haine de femei; magazin de bijuterii din pietre, pietricele, mărgele și alte nimicuri sclipitoare; un magazin cu mașini de cusut, alt magazin cu haine și un boutique de antichități, unde sunt scoase în evidență niște bijuterii ”patinate de vremea trecută peste ele”.
Ghereta ”5ToGo” e următoare la rând, iar aici în fiecare dimineață e cel puțin un client-cafengiu.
Wow! Tocmai mi-a intrat în ochi o burtă proeminentă. Urc privirea și dau de o pereche sâni măricei, un zâmbet ștrengăresc și o pereche de ochi fixați pe mine. E o fătucă care probabil lucrează la o firmă de apartament dintr-un bloc de pe aici și a ieșit la țigară și cafea. Este deja un client la ”5ToGO”, așa că fătuca stă mai departe un pic, dar nu se sfiește să se uite la mine în timp ce își duce țigara aprinsă la buze.
Se pare că vibe-ul bun de azi prevestea ceva noroc.
Înșfac ștafeta căzută din cer:
– Bună! Ești la rând?
– Bună! Da, aștept să termine cu domnu’.
– Atunci sunt și eu după tine, zâmbesc imaginându-mă spiritual dar îmi dau seama repede că e cam tânără să fi prins vremea statului la două cozi simultan (și la banane și la portocale).
– După, după! La muncă?
– Se vede? mă prefac îngrijorat.
– E, păi la ora asta de ce să vii să îți iei cafea?
Mai ales că nu îmi place decât cafeaua făcută de mine la espressorul meu-dar nu știe ea asta.
– Poate sunt un milionar care se plictisește și vrea să vadă cum trăiesc amărăștenii.
Râde sincer și mă ”răsfață” cu un damf de tutun. Cea mai bună protecție contra mirosului de tutun de la alții e să fumezi și tu, așa că fac următoarea mutare:
– Știu că sunt bădăran, dar ai cumva o țigară în plus? Trebuia să îmi iau de la Mega, dar mi-a fost teama că voi întârzia la muncă, mai ales că am văzut coadă la cafea.
– Hai că ai noroc, milionarule! Am ieșit cu pachetu’ la mine.
Drăguța de ea, nu știe că mi-a ”spus” tot ce voiam să știu: e dispusă să ofere.
Bagă mâna în buzunarul rochiei (care pe umeraș probabil era dreaptă dar acum e o hartă în 3D: două dealuri sus și un munte la mijloc) și scoate un pachet de Kent 4. E mult mai tare decât ce fumez eu, dar altul e interesul meu acum:
– Wow! Exact țigările mele!
– Chiar? Vezi? Soarta!
– Mihai! mă recomand în timp ce trag din pachet o țigară
– Flori!
Vânzătorul îi face semn să meargă să dea comanda iar eu știu că aproape am câștigat-o.
Se întoarce și îmi spune să merg să dau și eu comanda, doar că mai avem de așteptat pentru că cel dinaintea noastră a comandat 8 cafele și două fresh pentru toți colegii – e un șantier de reabilitare a unui bloc în apropiere, iar vânzătorul e singur și va mai dura.
Perfect!
Dau și eu comanda și mă întorc la Flori.
Zâmbește într-un colț al gurii în timp ce mă îndrept către ea iar asta mă face să mă simt învingător.
Am timp să o studiez un pic mai bine în timp ce mă apropii. Are părul prins neglijent într-o coadă și e nemachiată, iar asta îmi sugerează două variante, ambele favorabile mie: ori nu se respectă suficient de mult încât să piardă timpul dimineața cu placa de întins părul, cu creionul de ochi, rimelul și fardul doar ”ca să mă simt eu bine în pielea mea”, ori e resemnată că la gabaritul ei orice spoială e inutilă.
– Dar tu, ești la muncă?
– De ce? Arăt că aș fi de-a ta, milionară?
– Păi, ești cam veselă pentru un om care începe munca la ora asta.
– Lasă că nici cu tine nu mi-e rușine. Pari că mai ai un pic și începi să dansezi și nu e prima dimineață în care ești așa.
Hm! Deci m-a văzut de mai multe ori. Cum de am scăpat-o până acum?
– Ce să zic? Am muzică bună în căști și spiritul mai tânăr decât oasele!
– Hi hi! Și pe mine mă înveselește muzica. Îmi place latino!
– Ce tare! Asta prefer și eu. De aia pare că dansez: salsa, cha-cha! mint cu nerușinare.
– Chiar? Visul meu e să învăț să dansez din astea.
Să bată tobele: e a mea!
– Vezi? Soarta! Nu degeaba am nimerit să așteptăm împreună după un șantier întreg. Dacă vrei, ne putem vedea cândva și să îți arăt câțiva pași.
Sunt tupeist, știu! Dar au venit doi șantieriști și ridică comanda cea mare așa că nu am timp de pierdut.
– A, ce tare ar fi! Te pricepi?
– Nu sunt profesor, dar nici nu o să-ți rup degetele călcându-te pe picioare!
– Hai că ne-a făcut semn să mergem la cafea.
– Eu azi termin pe la 14, de exemplu! forțez la maxim.
– Eu la 14:00. Da, a mea e cu lapte. Dacă nu ai program, treci și ia-mă de aici. Acasă am loc destul în sufragerie pentru o lecție de dans.
Își ia cafeaua și parcă mi se pare prea ușor. Ceva e putred în Danemarca!
– Dumneavoastră aveți expreso scurt, da?
– Da! îi răspund vânzătorului. Sigur că pot trece. Facem schimb de telefoane sau cum?
– Păi te aștept aici.
– Super, zic în timp ce sprânceana dreaptă mi se ridică involuntar. Să ai o zi ușoară!
– Mersi! Și tu! Pa!
– Pe curând!
Prima grijă la serviciu a fost să mă învoiesc.
– Crezi că doar tu îți dorești vinerile scurte?
– Șefu, n-am ce face, crede-mă. Dacă nu ajung azi undeva, nu mai am altă șansă.
Până la 14:00 nu am fost productiv decât în gândurile despre ce s-a întâmplat de dimineață. Așa bun la agățat să fi devenit?
La 14:30 eram din nou în față la ”5ToGo” și mă gândeam cum ar fi să stau ca prostu’ aici și Flori cu vreo colegă să se prăpădească de râs pe la geamul biroului lor.
Dar n-am avut dreptate. La 14:35 a apărut și Flori și m-a luat de braț:
– Bună! Hai pe jos până la mine să ne pregătim picioarele pentru salsa – cu asta vreau să începem.
Nu am vorbit prea mult pe drum, eu fiind asaltat de scenarii thriller și horror: dacă e prostituată și îmi cere bani, dacă mă așteaptă 5 bătăuși în casă, dacă e nebună și mă sechestrează pe viață transformându-mă în sclav sexual? Noroc că nu a fost un drum lung, n-a fost nevoie să fiu mortul din toate filmele pe care le văzusem până atunci. Am intrat în bloc, am luat liftul până la 4 și am intrat în garsoniera lui Flori.
Dacă ar trebui să îl descriu pe cel care eram atunci, aș folosi cuvintele: tâmpițel, naiv, o caut cu lumânarea.
Bineînțeles că ea a intrat prima în casă, iar eu am fost destul de prevăzător încât să îmi țin capul mai în spate când am intrat (în cazul în care ar fi fost vreun mânuitor de bâtă după ușă).
Holul, nici prea mare nici prea mic, nu găzduia pe nimeni altcineva decât pe noi doi. Din el aveai acces și la bucătărie, în față, și la baie, în dreapta, și în singura cameră de locuit – în stânga. Ne-am lăsat încălțările în hol (eu pantofii de piele naturală cu vârf ascuțit, ea sandale argintii cu talpă subțire) și am intrat, tot ea prima și eu imediat în spatele ei în cameră.
Sufragero-dormitorul era destul de mare: un sfert din cameră era ocupată de un șifonier coleg de o latură cu un pat dublu acoperit de o pătură colorată, restul de trei sferturi era dotată cu o canapea de două locuri care se uita fix în ochii unui televizor imens agățat în mijlocul peretelui opus, iar între ele stătea împăciuitoare o măsuță de cafea, marca Ikea, pe care nu era decât o scrumieră cu ceva mucuri de țigări în ea. De calorifer nu era agățată nicio sfoară roasă de un fost prizonier. Asta mi-a dat curaj.
Mi-am scos pachetul de țigări din buzunarul blugilor strâmți pe care șeful meu are o boală teribilă (”Mihai, până la ce vârstă crezi că o să mai țină să te dai drept dandy? Crezi că dacă te îmbraci ca Bobby Ewing cu blugi de cowboy bogat, ciocate si cămăși cadrilate, o să păcălești mult timp sărmane gâsculițe?” ”E, șefu’, eu încerc! Știi că mi se pot reproșa multe dar nu și faptul că nu mă străduiesc!”) și m-am lăsat să cad pe canapea, în timp ce Flori tot întindea de pătura de pe pat de parcă era doar un singur fel acceptat în care putea fi aranjată.
– Pot să fumez aici, da? am întrebat doar ca să destind atmosfera.
– Da, da.
A părut că se dezmeticește când s-a uitat la mine să îmi răspundă.
– Kent 1? m-a întrebat în timp ce îmi scoteam o țigară din pachet. Parcă 4 erau țigările tale preferate.
Ups!
– M-ai prins: nu sunt fidel … unei mărci anume! și i-am făcut cu ochiul.
Știu eu că sunt cool și irezistibil când fac cu ochiul.
A zâmbit și am ales să cred că a înțeles ce era de înțeles.
Am început să studiez pozele înșirate pe diverse polițe spânzurate în puținele locuri goale ale pereților, în timp ce ea s-a așezat pe canapea lângă mine și si-a aprins o țigară. Un 4.
– E și vreun iubit, soț, care să învețe cu noi dansuri latino?
Încercam să găsesc o deschidere și să îmi liniștesc ușoara frică care începea să mă posede la vederea unui mascul, de tip ”Jador-cântărețul”, care se sprijinea de umerii lui Flori în toate pozele.
– Oooofff! a răbufnit ea deodată. L-am prins pe bou’ dracului că se culcă cu slăbănoaga aia de colegă a lui de la facturare. O urâtă aschilambică! Idiotul naibii!
Pam-pam!
Vânătorul lu’ Pește-Prăjit! Ești o biată antilopă pândită zile întregi din tufișuri, care nici măcar nu se poate lăuda că a făcut-o pe leoaică să alerge prin juma’ de savană până i-a permis să își înfigă colții în grumazul ei fragil și gustos. Am simțit eu că e prea ușor, prea de filme XXX.
Dar nu sunt orgolios așa că, vânător sau vânat, mă bucur de ce primesc.
Cărțile fiind toate cu fața în sus, răsuflu ușurat că nu trebuie să mai jucăm teatru, sting țigara și mă îndrept spre ea șoptindu-i în timp ce îi ating, doar puțin, lobul urechii cu buzele umede:
– Păi atunci, să-l facem pe nemernic să plătească!
S-a înfiorat – da, știu cum să mă port cu urechea unei femei, și-a stins și ea țigara și s-a întors cu fața îmbujorată spre mine.
I-am evitat gura (nu pentru că sunt vreun romantic ca prostituata din Pretty Woman, ci pentru că vreau să rămână veșnic un mister pentru mine ce au mâncat, ce au băut sau cât de prietene sunt cu periuța de dinți femeile cu care mă culc) și am început să îi explorez gâtul, de la ureche până la bază și înapoi, mai întâi cu răsuflări calde, apoi plimbându-mă cu buzele și limba în sus și jos, trecând la ronțăit moale cu dinții și apoi sugând ușor câte o zonă mică, până a gemut și a început să mă descheie la cămașă.
Ne-am ridicat în picioare, ca partea cu dezbrăcatul, reciproc pe alocuri, să fie mai rapid, și am încercat să nu zâmbesc când, ridicându-i cu rochia peste mijloc, și-a supt burta. ”Nu te stresa, Flori! La ce ai tu acolo, o încordare de mușchi – nu face diferența.”
Deși să mângâi și să frământ sânii ei, de fată tânără, m-a excitat la maxim, am întors-o cu spatele la mine și am îndrumat-o spre pat, pentru poziția ”pe la spate”. Mă simt mai bine când nu se uită la mine și sunt liber să mă imaginez cu cine vreau.
Acum blocurile sunt acoperite cu reclame în care fete tunate stau lângă mașini scumpe (sau de fapt fete scumpe stau lângă mașini tunate) și încearcă să te ademenească să îți joci telefonul, televizorul și nevasta în cazinoul X.
Azi mă simt super inspirat de piciorul rumen și uleios al lui Ruby.
Mă bucur să constat că Flori e deja pregătită pentru mine și, în timp ce o țin de șoldurile generoase, intru în ea și mă răsplătește cu gemete auzite probabil prin filme. Abia atunci realizez cât de liniște e în garsonieră și în bloc. Măcar dacă puneam și noi niște muzică!
Ne începem dansul (să zicem latino) și sper că se simte la fel de bine ca mine.
Deși cu Ruby în cap, pielea de pe fesele lui Flori, plesnită în sute de vergeturi subțiri, mă duce cu gândul la Madam Darclée.
E o femeie de peste 50 de ani cu care m-am văzut cam o lună de zile. Își știa atât de bine valoarea, ce voia și ce putea obține! Era pregătită cu zeci de ținute din piele, mătase, dantelă și reușea să ascundă stricăciunile pe care vârsta și kilogramele (prea multe, pierdute repede după o dietă strictă) le-au lăsat pe corpul ei.
Avea Madam Darclée lubrifiant cu miros de fructe, pentru că menopauza se instalase cu toate bagajele și avusese grijă să-i curețe vaginul de orice urmă de umiditate, și mai avea o orchestră de vibratoare, inele, mingiuțe și alte jucării cu care reușea să ofere dar să și ajungă la orgasm de fiecare dată. Nici nu mă lăsa să ies din ea sau să plec de lângă ea până nu avea orgasm. Prima oară când am făcut sex, mi-a spus: ”Mihăiță, când bărbatul termină, femeia abia începe!”.
Dădea tot fără pudoare și cerea plata integrală.
A fost foarte ușor să fiu amantul lui Madam Darclée. Chiar mă gândeam să scriu o carte în care să le învăț pe femei cum să se îmbrace, cum să facă și cu ce, ca să se simtă bine când fac sex fără să ne stresăm noi, bărbații, prea mult.
Îmi și imaginez protestele pornite de feministele, doamne realizate, bogate și frumoase, care au bărbații la picioare, îndrumând toate femeile să îl linșeze pe misoginul care desconsideră minunăția de ființă care e femeia. Și toate femeile, frumoase, tinere, moderne, dar și cele simple, urâte și iubitoare de cartofi prăjiți, vor participa revoltate, deși acasă ar avea un exemplar al cărții mele fără să recunoască asta în fața nimănui.
Nu toate femeile vor participa. Nevasta-mea va fi acasă arzând corsetele, port-jartierele și restul lenjeriilor sexy pe care le-am adus acasă sub pretextul că le vindea un coleg ”la kilogram” și am luat fără să știu ce nimeresc, dar pe care le-a îmbrăcat frecvent de atunci, văzând cât de fericiți ne fac.
Combinația Ruby – Darclée – geniul creator din mine – nevastă-mea, mă fac să termin mai repede decât aș fi vrut. Îmi e puțin milă de Flori, care s-a tot străduit să se miște și să geamă cât mai profi, așa că mai rămân în ea în timp ce îi stimulez clitorisul manual și mă bucur că nu trece mult până țipă, în sfârșit sincer, prăbușindu-se pe pat în spasmele binecuvântate ale unui orgasm. Îmi vine să o bat cu palma peste fund, dar mi se pare un gest cam mitocan, parcă aș fi jocheul care își felicită calul pentru o cursă bună.
Merg la baie să îmi eliberez penisul din prezervativ și să mă spăl un pic.
La întoarcere o văd pe Flori tot pe pat. S-a întors cu fața în sus, și-a tras pătura colorată peste mijloc și se uită în tavan, cu buzele întinse într-un zâmbet discret. Mă umflu instantaneu în pene: n-a mai avut Flori așa bărbat, ca mine!
Intenționez să mă așez pe canapea și să îmi aprind o țigară, când aud de partea cealaltă a ușii de la intrare un zăngănit de chei. Când am văzut-o pe Flori că se ridică brusc în capul oaselor, m-am transformat într-un statuie de gheață. Nu înțeleg unde a putut să-mi dispară tot sângele din corp!
– Spune-mi că stai cu maică-ta și asta e ora la care vine de la muncă!
După cât de albă era la față și cât de mari îi erau ochii, am înțeles că maică-sa nici măcar nu e în București.
Zdrang! A intrat cheia în broască.
M-am repezit la chiloți.
Clac! S-a răsucit cheia și a descuiat o dată.
Cică bărbații fac armata ca să aibă ce povesti nevestelor la bătrânețe. Nu tăticu’! Am făcut armata ca să ne îmbrăcăm în 2 secunde și să fim gata de fugă. Am chiloții pe mine și deja piciorul drept în cracul blugilor.
Clac! Am reușit să îmi controlez tremuratul mâinilor și am băgat și al doilea picior în pantaloni.
Clac! Blugii sunt pe mine și mă felicit că nu am curea.
Zdrang, iese cheia din broască!
Fuck! Mai am cămașa.
Alt clinchet și Zdrong! Intră cheia și în broasca de sus! Slavă cerului pentru frica de hoți!
Cloc! Sunt pe jumătate gata și cu cămașa.
Cloc! Cloc! și până să iasă cheia din broască sunt gata îmbrăcat, apuc pachetul de țigări de pe masă și abia atunci îmi aduc aminte de Flori.
Deci de aia nu fac femeile armata – lor le iese și fără! Nu doar că e îmbrăcată cu rochia (fără sutien, ce e drept) dar și pătura colorată e așezată regulamentar pe pat. Mă încearcă o curiozitate: o fi aruncat sutienul sub pat, sau e ascuns sub pătură? Hai că-s dus cu pluta!
Sunt în hol când e apăsată clanța și ușa se deschide parcă cu încetinitorul. O simt pe Flori în spatele meu și când mă uit la ea observ că și-a recăpătat mare parte din fire.
Intră un bărbat, cu capul înainte – lui nu îi e frică de nicio bâtă. Se uită în jos și abia după ce ușa e larg deschisă și el intrat tot în casă a ridicat privirea suficient de mult încât să îi apar eu în câmpul vizual. A rămas încremenit lângă ușa deschisă, cu mâna dreaptă pe clanță. În stânga avea o sacoșă. Și-a mutat privirea de la mine la Flori, de la Flori la mine, apoi iar la Flori, a căscat ochii și a întrebat-o:
– Cine, pula mea, e ăsta, fă?
Am auzit-o pe Flori cum înghite în sec, am tras muuult aer în piept și întinzând mâna dreaptă spre mascul m-am prezentat politicos:
– Nae, de la Digi! Măsurăm puterea semnalului la toate receiverele noastre!
Când am început să vorbesc, si-a mutat privirea asupra mea și apoi asupra mâinii mele întinse.
– Ce căcat de semnal măsori, bă bulangiule, la mine acasă doar cu femeia mea?
A luat mâna de pe clanță și și-a încleștat pumnul.
Aș fi super meseriaș să îl pot descrie pe infidel. Dar nu știu decât că avea ochii căprui ieșiți din orbite, vena de la gât era umflată și se zbătea de parcă sângele bătea cu picioarele în pereții ei și zbiera: lasă-mă să îl văd pe bulangiu!, iar pumnul drept era ușor ridicat spre încheietură de parcă ar ști ce are de făcut la nivel profesional. Cât de norocos să fiu să întâlnesc tocmai acum o persoană care practică boxul?
– Domnule, vă avertizez că orientarea mea sexuală nu vă dă dreptul să folosiți cuvinte jignitoare, mai ales că sunt aici în interes de serviciu.
– Ce orientare, bă?
– Zic că nu vă permit să mă faceți bulangiu doar pentru că sunt homosexual. Eu sunt aici în calitate de angajat Digi.
Nu credeam că se poate, dar a căscat ochii și mai mult:
– Ești poponar, bulangiule?
Am auzit un timid oftat de ușurare venind din spatele meu și ofensat, de jignirile repetate, m-am aplecat spre pantofi.
M-au străfulgerat două gânduri (aș spune în același timp, dar aș fi bănuit de genialitate și nu e cazul).
Nu știu care a fost primul, dar unul era: dacă mă întreabă cu ce ”pula lui” am măsurat eu semnalul? Cu degetul mic de la piciorul drept? Că armata am făcut-o cam de multișor și șosetele nu au mai ajuns în picioarele mele. Sorry-Florry, te descurci cu ele!
Al doilea gând a fost: cât de bou să fiu să mă aplec spre pantofi chiar lângă pumnul încleștat al masculului înfuriat? Am și văzut, cu încetinitorul, cum zboară pumnul lui spre maxilarul meu oferit cu generozitate și cum upercutul mă aruncă în aer și mă parchează cu roțile în sus de mă mai ridică doar asistentul de pe Smurd!
Spre norocul meu, din ce o fi citit el pe Facebook, cercetătorii britanici au descoperit că homosexualitatea se ia prin atingere sau apropiere, așa că ”bou’ dracului” cum îl alintă Flori, s-a retras doi pași la stânga, spre cameră, ferindu-se să îl ating și să îl transform în bulangiu.
Mi-am îndesat picioarele în pantofii-ciocate, am profitat că ușa deschisă a rămas nepăzită și m-am aruncat afară pe ea.
Am început să cobor scările uitându-mă în spate și intenționând să menționez ceva de factură, sau altceva profesional, dar în timp ce masculul se uita după mine, tot cu sacoșa în mâna stângă, Flori se apropiase de ușă și începuse să țipe:
– Ce urli ca descreieratu’, tâmpitule??? Să ne audă tot…
Iar apoi s-a auzit bubuitura provocată de ușa trântită cu furie. Chiar dacă se mai puteau auzi ceva țipete, nu le mai înțelegeam: eram deja la etajul 2. Din liceu nu am mai coborât câte două trepte deodată! Ce-i drept pe vremea aia nu îmi făceam griji, ca acum, că o să-mi rup picioarele.
Odată ieșit pe ușa blocului, am putut să respir adânc și să îmi dau seama că eram căcat pe mine de frică. Am început să mă deplasez, deși picioarele mele erau din piftie!
Noroc că de mic am un pitic pe creier legat de purtatul pantofilor fără șosete. Mă scoate din minți atât de tare senzația picioarelor transpirate frecându-se de pielea pantofilor și scârțâitul pe care îl produc, încât am fost repede scos din starea de post-traumă.
Nu îmi doream decât să ajung pe canapeaua mea, cu un pahar de whisky într-o mână (fără gheață și mai plin decât îl servea Sue Ellen în Dallas) și cu o țigară aprinsă în cealaltă!
Poate șeful meu are dreptate și ar trebui să stau mai mult pe canapeaua mea!
Mă uit la ceas și îmi dau seama că abia peste o oră și jumătate ar trebui să fiu acasă. Îmi vine instantaneu în minte bancul cu bărbatul care se lăuda cu amanta lui frumoasă și deșteaptă:
”- Să vezi, într-o zi, vine bărba-su mai devreme acasă și era să ne prindă. Ce face frumoasa mea? Se repede la bucătărie, ia o punguță cu gunoi și îl întâmpină pe ăsta la ușă, în furoul transparent în care era. Zice: Iubiiii, nu te supăra, dar am uitat să duc gunoiul și deja m-am schimbat în ceva lejer. Nu vrei să îl duci tu? Te roooog!
Și pleacă fraierul să ducă gunoiul, iar eu am timp să mă strecor pe ușă și s-o tulesc. Deșteaptă foc!
Da’, ce crezi? Când ajung acasă, iese nevastă-mea la ușă: ciufulită, cu rujul întins, cu un capot pus anapoda pe ea și îmi pune în brațe un sac plin cu gunoi: du și tu gunoiul ăsta că pute!
A dracu’! După ce că e urâtă și proastă mai e și leneșă!”
Da, mai bine mă opresc la o terasă să beau o bere-două!
Nu de alta, dar nu am deloc energie pentru niciun angajat de la Digi pe care aș putea să-l găsesc pe la mine pe acasă. Mai ales că noi avem cablu de la Telekom, că doar acolo lucrez!

Alice Bunea

Am urmat un liceu economic in București, am continuat studiile în economie și lucrez în același domeniu de peste 20 ani.

Mi-a luat mult timp să ascult de soț și de prietenii care mă tot îndemnau să mă apuc de scris, dar criza vârstei de 40 ani mi-a dat curajul de a participa la un curs on-line de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari.

Acum încerc să aplic ce am învățat și sper să o fac bine.