Girafă

Se aplecă cu greu peste cada imensă pe care o stropise cu un praf alb, urât mirositor. Luă buretele aspru şi începu să frece cu sârg. Petele nu se lăsau cucerite imediat. Presără încă o dată substanţa albă, gemu uşor şi frecă din nou cu toată puterea de care era în stare. Nu cedau toate, în ciuda efortului ei. Le privi atentă. Una din pete, groasă la mijloc şi subţire, lungă la un capăt, semăna foarte bine cu o girafă. În genunchi, aplecată cu tot corpul peste cadă, repetase de atătea ori aceleaşi gesturi că le visa şi noaptea, în somnul ei agitat. Vedea pereţi înalţi de marmură albă cu vinişoare negre, ca o piele de peşte fiert, i se părea. Păşea mereu, în vis, cu picioarele goale, ude, pe lespezi de piatră netedă, alunecătoare, şi îşi vedea doar degetele cu unghii conturate în negru, ca atunci când calci în noroi şi te murdăreşti. Se ridică cu greu şi ieşi în holul din dreptul băii spaţioase. Căută atent în dulap alte substanţe de curăţat. Erau multe borcane, tuburi, cutii. Silabisi cu greu etichetele. Pe un tub scria bubble scrub for tiles şi eticheta arăta o poză cu o cadă supraplină de clăbuc alb, pufos, ca un nor gras în cerul albastru din spate şi lângă el o tânără cu părul scurt legat într-o panglică roşie şi un zâmbet imens care-i arâta dinţii perfecţi. Anica presupuse că acel tub era făcut tot pentru spălat cada şi chiuvetele din baie. Clătină tubul şi stropi conţinutul peste girafa care era tot acolo, în cadă, parcă şi mai clară. Girafă, se găndi. Ce nume ciudat pentru un animal ciudat! Ce pete maronii avea, ca nişte petice de covor, ca nişte petice de pământ văzute din avion, când se ridica sau cobora înapoi pe pământ. Le văzuse chiar ea când zburase la New York, la fata ei, care stătea acolo de câţiva ani şi lucra la o alimentara românească în Queens. Viaţă grea, muncită, avea fata ei, dar căştiga bine, mai bine ca mulţi din ţară. Plus că o adusese şi pe ea aici. Venise cu avionul de mai multe ori. Auzi, să zboare cu avionul! Cine-şi închipuise vreodată aşa ceva? Neam de neamul ei . . . privi din nou girafa de pe fundul căzii. Nu plecase de acolo. Era ca o jucărie, sau ca un pui de girafă. Cât de mare poate să fie un pui de girafă? Şi cât de mare era o girafă? Părea foarte înaltă la televizor. Trebuia s-o roage pe fata ei să o ducă la grădina zoologică să vadă girafe pe viu. Sigur era aşa ceva în oraşul ăsta mare, ca turnul babel, unde erau câte şi mai câte, toate ciudăţeniile, fel de fel de oameni, de toate culorile, de toate vârstele, de toate înălţimile. Îşi aduse aminte de cei doi pitici, el şi ea, cu părul alb şi riduri multe, ţinându-se de mână şi grupul compact de oameni care dădeau din mâini şi degete unul la altul şi râdeau tăcut. Apoi nişte bărbaţi tineri, frumoşi, musculoşi, extrem de înalţi, de două ori cât ea, care parcă nu călcau pământul sau aveau elastic pe tălpi . . . parcă dansau . . . şi bătrâna aia cocoşată cu sacul uriaş de gunoi printre tinerele frumos îmbrăcate, cu tocuri subţiri ca un cuţit de curăţat cartofi . . . şi şoarecii şi şobolanii pe care puteai să calci sau care puteau să te muşte, mai ales seara, dacă nu erai atentă . . . mulţi . . .
Frecă din nou pata fumurie. Era tot acolo, alergând pe albul căzii. Nu ieşise. Ce să facă? Se ridică încet în picioare şi mai stropi o dată fundul căzii de marmură. Să o lase să se îmbibe. Dădu drumul la apă. Curăţă cu putere restul băii, chiuvetele, veceul, bideul, geamurile, pereţii, oglinzile. Ce frumos arăta acum! Strălucitor şi nou, ca în reviste! Ca în altă lume! Se întoarse la cadă. Se aşeză în genunchi şi frecă energic girafa, care rămase pe loc, cu picioarele deschise şi gătul lung, într-o alergare încremenită. Femeia se uită din nou la tuburile şi sticlele colorate de pe pardosea. Dădu drumul la apă mai tare şi închise cada cu dopul lucios. Luă tubul cu clăbucii ca frişca, deschise capacul cu grijă şi turnă cam jumătate din conţinut în apă. Se gândi că nu era destul şi turnă şi restul în cada care se umpluse cu frişca magică. Cănd norii pufoşi se ridicară câţiva centrimetri deasupra căzii, ca în poza lipită pe tub, Anica socoti că era timpul să intre în apă. Se dezbrăcă rapid şi păşi în cadă. Apa era fierbinte, foarte fierbinte. Aşteptă să se obişnuiască cu temperatura şi întinse piciorul drept spre locul unde credea că se ascunde girafa sub apă. Voia să o alunge de acolo cu călcâiul ei puternic. Se dezmetici între norii albi din cadă. Reuşi cu greu să-şi ţină capul desupra spumei. Era foarte alunecos şi apa fierbine o ardea. Treptat se obişnui şi frişca nu îi mai păru atât de clocotită. Se relaxă. O moleşeală plăcută o cuprinse. Un fel de leşin dulce, învăluitor. Închise ochii. După ce stătea acolo puţin să se odihnească, voia să încerce să prindă girafa cu piciorul şi să o alunge. Ridică privirea. Văzu clădiri uriaşe, până la cer. Soarele sus de tot, mic şi strălucitor, o orbi. Încercă să vadă capătul clădirilor, dar nu reuşi. În schimb, acoperişurile colorate din cer se mişcau încet. Constată mirată că erau girafe uriaşe care aplecau capetele spre ea. Petele lor erau de fapt ferestre mari şi mici, deschise dar întunecate. Ici şi colo, chipuri de oameni necunoscuţi se întorceau spre ea şi o priveau tăcute. Cineva voia să-i dea frişcă, iar ea deschidea automat gura pofticioasă, dar frişca avea un gust îngrozitor. Era ca un foc ce-i ardea gâtul şi stomacul, pe dinăuntru. Încercă să închidă gura, să refuze frişca aceea otrăvită care o împresura. Stătea întisă pe nisipul dogoritor şi privea spre capul aplecat ale girafei mari de deasupra. Nisipul aspru înţepa şi-i ardea pielea peste tot. Capul girafei se apropie şi Anica văzu dinţii mari, ascuţiţi. Seamănă cu un tigru, observă gândul.
Într-un târziu se auzi cheia în broască. Cei doi tineri intrară, se sărutară lung, apoi se uitară unul la altul. Un miros greu de clor şi amoniac îi lovi cu forţă. De unde venea oare? Ce se întâmplase? Era irespirabil. Uşa băii stătea încremenită la perete. Cu mâna la gură, bărbatul se apropie şi privi precaut înăuntru. Un fel de pete curioase, cafenii, se prelingeau afară din cadă.

Ana Petra