Haina de dar – capitolul II

În dormitor, o cameră foarte mare cu un covor gros și moale în mijloc, se întindea de-a lungul peretelui un șifonier uriaș de culoare albă, ale cărui uși cu oglinzi ovale ajungeau pînă la tavan. Doamna Clemens a deschis două uși din dreapta dînd la iveală o mulțime de costume bărbătești iar deasupra în rafturi aliniate ordonat, pulovere, cămăși și tot felul de îmbrăcăminte bărbătească suficientă pentru patru bărbați. Sub costume, așezate după culoare erau aliniate: pantofi și cizme, toate curate și lustruite. Mă uitam nedumerit neștiind ce să spun…

-Da…dumneata încă nu locuiai aici cînd soțul meu a plecat într-o expediție în Africa de unde nu s-a mai întors, a spus ea cu glasul tremurînd. A dispărut, nimeni nu știe exact ce s-a întîmplat, am primit numai o veste de la Ambasada din Nairobi, toate căutările au fost fără succes; Leon, soțul meu drag, a dispărut fără urmă! Avocatul nostru a făcut tot felul de cercetări dar fără rezultat. Chiar în momentul de față el încă se ocupă de caz și din cînd în cînd îmi aduce la cunoștință ultimele noutăți. Din păcate nimic pozitiv. Este aproape un an de atunci, nu mai am mari speranțe și a trebuit să mă obișnuiesc cu singurătatea. Nu mai am pe nimeni și mă descurc greu singură.

Nairobi!…Engare Nyarobie! simțeam cum un dor neașteptat mă cuprindea

Citesc mai departe…

Scuzați, de fapt nu pentru asta v-am chemat a mai spus încet scuturîndu-se ca de un vis rău. Eu nu mai am ce face cu lucrurile acestea. La început nu vroiam să le dau, le priveam zilnic, le miroseam, le mîngîiam dar acum slavă Domnului am găsit pe cineva căruia le-aș dărui cu cea mai mare plăcere. Vreți să probați ceva din ele? După părerea mea ar trebui toate să vi se potrivească aveți aceeași mărime ca Leon.

Nu mă așteptasem la o așa veste și am rămas pentru cîteva secunde fără glas, soarta ei tăindu-mi entuziasmul serii care promitea să fie plăcută. Mai mult ca să nu o refuz am probat o haină fină și moale, care se mula perfect pe corpul meu înalt și slab. M-am întors spre ea cu o întrebare mută pe față.  

Am știut, am știut, ochiul meu nu mă înșeală niciodată! spuse Doamna Clemens bătînd fericită din palme, ochii ei triști strălucind din nou de bucurie și vorbind ca pentru sine, a mai adăugat alungînd cu palma o scamă imaginară – vă vine ca turnată, pot să spun, vă vine chiar mai bine decît sărmanului meu Leon!  

Eu eram amuzat și în același timp ușurat că și-a uitat tristețea, deja mă simțeam atras de felul ei simplu de a spune lucrurile așa cum sunt, fără sclifoseli cum fac de obicei doamnele înstărite iar bucuria ei amestecată cu tristețe m-a impresionat adînc.

A tras apoi un geamantan enorm dintr-un colț îndemnîndu-mă să iau ce-mi place, chiar pe toate le pot lua dar nu imediat, sunt prea multe! ….ce-aș spune să vin mîine la cafea și să iau restul?

Mă uitam la ea fiind din nou surprins de felul ei nevinovat, era atît de încrezătoare, dacă este așa cu toată lumea gîndeam, ce ușor ar putea oricine să profite de felul ei prietenos. Nu știam ce să spun. Pe de o parte mă bucuram de hainele atît de bune și multe, niciodată nu mi-am putut permite să-mi cumpăr măcar o cămașă de calitatea celor din dulap, iar pe de altă parte mă simțeam îndatorat și rușinat de dărnicia ei. Ca și cum îmi citise gîndurile, doamna Clemens mi-a apucat brațul cu mîinile tremurînd și de data aceasta serioasă și tristă m-a asigurat că plăcerea cea mai mare pentru ea este ca eu să folosesc toate lucrurile din șifonier, mai ales că stau alături și deci cu puțin noroc poate vedea mai des hainele cunoscute.

Cum puteam spune nu? Vădit mulțumită că acceptasem s-a uitat la mine lung și mi-a propus zîmbind să-i spun pe nume și să las la o parte formalitățile.

-Numele meu este Cora, mi-ar face plăcere să mă numești așa, sună prea serios „ Doamnă „ ai putea fi băiatul meu!

Am fost imediat de acord și dintr-o dată, din senin, m-am simțit foarte apropiat de ea ca și cum o cunoșteam de-o viață. Era atît de naturală în felul ei încît mă dezarmase din prima clipă.

Amîndoi ne-am apucat plini de rîvnă să îndesăm lucrurile în geamantanul pe care cu greu l-am dus pînă la ușă.

-Mulțumesc foarte mult Cora, am să încerc să găsesc loc pentru aceste daruri minunate și chiar am să mă schimb imediat, lucrurile mele sînt toate ude de ploaie –i-am spus fără să mă mai simt jenat că nu aveam alte lucruri de schimb-

Nu știam cum să-i mulțumesc altfel iar friptura la care ea renunțase era acum un prilej bun. I-am propus deci să luăm masa împreună, iar ea m-a privit cu ochii strălucind bucurîndu-se de idee.

–Ai dreptate a exclamat Cora, cum de nu mi-a venit mie idea asta! eu am să pregătesc totul și tu te duci acum la tine să te schimbi.

Am ieșit de la ea și dintr-un pas am intrat în apartamentul meu care se afla exact alături. Am trîntit geamantanul pe pat și am scos atent lucrurile fine și de calitate căutînd ceva adecvat pentru cină. Cora nu-mi mai ieșea din cap și mă bucuram la gîndul că-i voi face o surpriză cu hainele de dar. M-am hotărît pentru un costum gri și o cămașă subțire de un roz pal. Admirîndu-mă în oglindă mîngîiam impresionat cu palmele stofa moale și plăcută. Ceva mi-a foșnit sub degete astfel că am mai trecut o dată cu palmele peste haină. Simțeam ceva sub stofă și curios am băgat mîna în buzunarul de la piept. Era un plic alb pe care deja vroiam să-l pun deoparte cînd am observat numele meu pe el. Curios m-am așezat pe marginea patului să-l deschid; era evident pentru mine.

Și din momentul acela viața mea s-a schimbat cu totul!

Magdalena Chirilov

Sunt născută în România la București și trăiesc de 48 de ani în Germania la Berlin. Faptul că nu aveam și nu am ocazia să vorbesc limba română, m-a determinat să scriu și în felul acesta să-mi țin trează legăturile cu limba noastră atît de frumoasă. Am început cu proză, trecînd la poezii și întorcîndu-mă la proză. Lucrez pe lîngă altele și în ceramică iar cînd această ocupație mă obosește, pictez. Încerc pe cît posibil să întrețin relații virtuale cu persoane din țară, nu întotdeauna din păcate cu succes. În rest, nimic deosebit despre persoana mea. Da, am o nepoțică dulce care este sufletul meu.