Haina de dar – capitolul III

Dragă Andrei,

cînd vei citi aceste rînduri eu voi fi de mult plecat, poate chiar dispărut. Te rog să nu iei o hotărîre pripită, stai și gîndește bine după ce vei afla cine ești tu, cine sînt eu și cine este Cora…

Numele meu este Leon Clemens, Cora pe care deja ai cunoscut-o este soția mea iar noi suntem părinții tăi. Știu și-mi închipui cînd vei citi aceste rînduri că nu vei crede și te înțeleg, dar crede-mă nu sunt un om care face glume de prost gust, este purul adevăr și mi-ar fi plăcut să-ți spun vestea asta personal. Dar după vei citi toată scrisoarea vei înțelege sper de ce nu am putut face asta.

La nașterea ta, acum 19 ani Cora a fost foarte bolnavă, s-au ivit complicații, viața ei era în pericol, medicul a spus că niciodată nu va mai putea avea copii iar eu a trebuit să hotărăsc între ea și tine.

Cora și-a dorit ani la rînd copii și ani la rînd constituția ei fragilă nu a suportat un efort de genul acesta. A pierdut cîteva sarcini, am consultat o mulțime de specialiști însă deşi ea s-a străduit curajoasă cu tot felul de tratamente toate au dat greș. Acum 20 de ani după ce ne pierdusem toate speranțele am găsit un specialist care printr-o metodă nouă și destul de complicată garanta 70% păstrarea sarcinii. Nu este greu de înțeles cît s-a bucurat și pregătit Cora pentru copilul dorit. Dar după cum ți-am spus, s-au ivit din nou complicații care puneau viața ei și a ta în pericol. Soarta este de multe ori nedreaptă iar eu a trebuit dintr-o clipă într-alta să hotărăsc între ea și tine. Cora era tot ce aveam, nu puteam renunța la ea, nu puteam să aleg între ea și tine, pentru mine era clar în acel moment, o iubeam prea mult și am ales fără să stau pe gînduri salvarea ei. Eram îngrozit la gîndul că o puteam pierde, nu eram în stare să gîndesc mai departe. După ce doctorul a făcut tot ce era posibil să o salveze, mama ta a zăcut o lună în comă iar eu nu m-am mișcat de la patul ei. Nu pot spune ce s-a întîmplat în acest timp, era un medic particular căruia i-am dat o sumă mare de bani să rezolve totul fără mine. Se pare că el a băgat banii în buzunar și a lăsat totul pe seama altora.

După ce te-ai născut, o soră a încercat să te salveze și după cum vezi a reușit. A încercat să te ascundă cu intenția să spună mai tîrziu că ești copilul ei dar după cum am aflat mai tîrziu ea a intrat în alte dificultăți personale care nu i-au putut permite să te păstreze. Era prea tîrziu să mărturisească existența ta și de frică te-a dus sub un nume anonim la un orfelinat. Eu eram departe de a știi ce se întîmpla în jurul meu. Nimeni nu mi-a spus nimic văzînd probabil disperarea mea și mai ales după ce plătisem suma aceea. Te rog să nu înțelegi greșit, Cora era pentru mine unicul sens pentru care trăiam, nimic nu era mai important și fără să știu de soarta ta (eram convins că nu mai ești în viață) i-am spus cînd și-a revenit că a pierdut copilul. Eu eram cel mai fericit că ea trăiește. Oricine ar spune că purtarea mea a fost de neiertat, a fost într-adevăr, chiar acum cînd scriu și-mi amintesc de clipele acelea nu-mi vine să cred că îmi pierdusem în așa hal mințile.

Mamei tale i-a trebuit mult timp pînă s-a însănătoșit, durerea sufletească lăsînd urme adînci, a albit dintr-o dată – trebuia să o vezi cînd era tînără – cînd ne-am cunoscut era cea mai frumoasă fată din oraș. După ce s-a făcut ceva mai bine, am plecat cu ea în străinătate unde am stat cîțiva ani mai mult din cauza Corei care nu putea uita pierderea ta și mai ales știind că niciodată nu va mai putea spera să se bucure de un copil al ei.

După ce ne-am întors amintirile au revenit, Cora încă nu reușise să uite, iar împrejurimile cunoscute îi făceau rău. Astfel am plecat din nou, eu acceptînd un post de profesor la o universitate din Paris. Am trăit zece ani departe de casă. Dar trecutul ne urmărea peste tot și ne trăgea înapoi spre amintirile atît de triste. Ne-am întors în țară și am cumpărat acest apartament unde ne-am mutat și unde speram să ne regăsim liniștea. Totuși în tot acest timp conștiința mea nu-mi dădea pace și ani la rînd o voce lăuntrică îmi spunea că nu procedasem corect. Am început să caut, vocea aceea m-a împins să cercetez și printr-o minune am aflat ce se întîmplase cu tine și tot printr-o minune am aflat de orfelinatul unde ai crescut. Îți închipui cît am fost de revoltat dar era prea tîrziu mai ales că și eu aveam o mare parte din vină. Doctorul acela dispăruse undeva în străinătate și ce rost mai avea să răscolesc trecutul în care eram și eu implicat. Știind că exiști mi-am spus că voi repara greșeala enormă și că nu este prea tîrziu. Bineînțeles nimeni nu ne mai poate da înapoi trimpul pierdut și irosit un adevăr foarte amar pentru care va trebui să plătesc.

Te-am căutat la orfelinat dar nu mai erai acolo și a trecut mult timp pînă cînd avocatul meu ți-a dat de urmă. Tot el a organizat toate aprobările care erau necesare ca tu să fii declarat  fiul nostru. Noroc că avea cunoștințe foarte bune și cu influență putînd în așa fel fără multe dificultăți să te declare oficial copilul nostru. Eu încă nu puteam să cred definitiv că tu ești într-adevăr, mi-a trebuit ceva timp, ce puteam spune mamei tale, dacă nu era totuși adevărat? Nu-ți doresc vreodată să treci prin chinurile sufletești prin care am trecut și încă mai trec.

Te rog să nu mă înțelegi greșit, am vrut să aflu mai întîi ce fel de om ești, cum ai crescut și care este situația ta actuală. Din nefericire avocatul mi-a spus că nu trăiești prea bine și stai la un prieten.

Andrei!…am fost atît de disperat cînd am aflat toate acestea, un motiv în plus să nu spun nimic mamei tale. Este adevărat că atunci nu o mințisem, eram convins că nu ai supraviețuit, dar greșeala mea de neiertat a fost că nu m-am interesat imediat și amănunțit ce s-a întîmplat cu tine.

Mi-era frică de reacția ei, dacă nu mai vroia să știe de mine, sau dacă se îmbolnăvea iar? Atunci am țesut un alt plan căutînd în acest fel să-mi repar greșeala. Am făcut tot posibilul să te scot mai întîi din cămăruța unde stăteai la prietenul tău și să-ți ofer pentru început o locuință omenească. Am cumpărat sub alt nume acest apartament lîngă noi unde stai acum și am știut că a sosit ziua să-mi plătesc greșelile. Nu știam la început cum, dar m-am gîndit după ce am cîntărit toate posibilitățile că trebuie să dispar. Mi-ar fi fost imposibil să apar în fața Corei cu știrea despre existența ta. M-am sfătuit îndelung cu avocatul meu care la început a fost de altă părere dar văzînd starea în care mă aflam mi-a promis că mă va ajuta cu condiția să rămîn mereu în legătură cu el.

Din acest motiv plec înainte ca tu să te muți aici, într-o expediție în Africa. Cora nu bănuiește ce planuri am, ea crede că plec pentru scurt timp și chiar dacă va afla mai tîrziu adevărul, prezența ta va înlocui lipsa mea. Poate va fi chiar necesar să dispar de tot, nu știu, asta depinde de reacția Corei. Dar să știi și să fii sigur că voi fi în gînd mereu alături de voi. Avocatul meu a primit toate instrucțiunile cum să-i aducă la cunoștință adevărata ta identitate. După cum vezi am însărcinat pe altcineva să-i aducă vestea despre tine, din nou un gest de om laș dar sper că ai înțeles ce important este pentru mine să nu pierd dragostea ei. Acum că sunt plecat mai am poate o mică șansă, ea va avea timp să cîntărească între greșeala pe care am făcut-o , apariția ta și dispariția mea.

Dragă Andrei tu la rîndul tău, ai tot dreptul să fii supărat pe mine, te rog totuși dacă este posibil să mă ierți, nu mai pot schimba nimic din ce a fost dar încerc acum să schimb ce se mai poate schimba.

Am aflat de la avocatul meu că ești un bărbat atrăgător și că asemănarea cu mama ta este extrem de evidentă. Sînt foarte mîndru de asta și regret nespus că nu voi fi martorul întîlnirii voastre. Am luat toate măsurile necesare ca tu să intri în drepturile tale. Am calculat totul pînă la ultimul detaliu și te rog încă o dată să mă ierți dacă în toți acești ani nu ai trăit așa cum ți s-ar fi cuvenit.

Ai să te miri găsind scrisoarea asta în costumul meu dar o cunosc pe Cora prea bine și sînt convins că ea va intra într-un fel în legătură cu tine, generozitatea ei față de alte persoane, mai ales tinere, este foarte mare. În afară de asta am vorbit cu Paul, -avocatul nostru- să-i inspire Corei idea de a-ți dărui lucrurile mele mai ales că tu stai alături de ea și precis te-a remarcat. Te rog foarte mult, după ce citești aceste rînduri să intri în legătură cu Paul care așteaptă un semn de la tine. Adresa și numărul de telefon sunt pe cartea de vizită pe care o vei găsi tot în plic. Doresc să-ți mai spun că ai un prieten de neprețuit în Roman, el a fost inițiat în toată această poveste și a colaborat cu rîvnă și entuziasm pentru ajutorul tău.

Dragul meu fiu, îți doresc mult succes la întîlnirea cu mama ta. Regret că nu pot fi de față dar așa cum ți-am scris, voi fi în gînd alături de voi. Pe tine te rog încă o dată să mă ierți. Cu drag, te îmbrățișează tatăl tău,

Leon.

Am rămas încremenit pe marginea patului citind din nou frînturi din scrisoare incapabil să-mi adun gîndurile. Dintr-o dată mi-am adus aminte de multe întîmplări mărunte din trecut. De multe ori credeam că am avut numai noroc atunci cînd găseam un serviciu bine plătit, acum înțelegeam că o mînă nevăzută a stat deasupra mea ajutîndu-mă în tăcere. Și tot de abia acum înțelegeam rostul scrisorilor pe care le primisem de la cîteva instituții de stat unde am fost invitat la cîteva interviuri care pentru mine nu făceau sens. Îmi aduc aminte de neliniștile interioare pe care le aveam mereu, de melancolia care mă apuca din senin și de dorința inexplicabilă să am o familie.

Nu exista nici un dubiu, totul se potrivea, dispariția lui Leon o știam deja de la Cora deci era adevărat! Nu simțeam nici un fel de mînie așa cum se temea tata, eram prea bucuros și prea surprins ca să simt altceva decît bucurie.

Visam des la orfelinat la o familie care ar putea să existe dar niciodată nu am crezut adevărat că există. Faptul că de la o clipă la alta mă socoteam și eu în rîndul oamenilor normali cu mamă și tată mă făcea să mă simt un om întreg. Cora îmi apăruse din nou în fața ochilor și faptul că ne-am înțeles din prima clipă atît de bine îmi întărea și sublinia legătura nevăzută care exista între noi. O mulțime de gînduri îmi treceau prin cap, cum va fi viața de acum înainte alături de ea dar și cum va reacționa aflînd un adevăr greu de crezut. Tot felul de planuri începuseră să-mi treacă prin cap, nu ajungeam la nici un rezultar, totul era prea nou pentru mine ca să fiu în stare să fac planuri.

Am sărit de pe pat învîrtindu-mă prin cameră gesticulînd și vorbind singur. Am scos nerăbdător cartea de vizită din plic și dintr-un salt am fost la telefonul din hol.

-Hallo, numele meu este Andrei Clemens, doresc să vorbesc cu Domnul Wendt! Avocatul mi-a răspuns cu un glas adînc și liniștit. Se bucură că mă aude și într-o jumătate de oră mi-a spus că va veni să-mi facă o vizită. I-am explicat de invitația Corei la cină, el fiind plăcut surprins de pasul deja făcut și care ușura situația delicată. A propus să ne întîlnim pentru cină la Cora în apartament. Am mai respirat o dată adînc și m-am pregătit cu genunchii moi să mă duc la Mama!

Am sunat la ușa Corei care apăruse cu telefonul la ureche. A mai spus un la revedere grăbit făcîndu-mi semn să intru. Eram năuc și îmi vîjîiau urechile.

-Sper că nu vei avea nimic împotrivă dacă mai vine cineva la masă? – a întrebat Cora uitîndu-se cu teamă în ochii mei.

-Avocatul soțului meu a dat telefon și dorește să treacă pe aici, se pare că are ceva important să-mi aducă la cunoștință, ceva ce nu suferă amînare. Poate a aflat ceva de Leon!

-Este un bărbat foarte drăguț, ți-am spus că m-a ajutat foarte mult de cînd Leon a dispărut, sînt sigură, vă veți înțelege foarte bine. Eu nu aveam bineînțeles nimic împotrivă și nerăbdarea mă făcea să-mi tremure glasul.

-Andrei!, ai răcit cumva de la ploaie? arăți de parcă ai avea febră, am să-ți fac un ceai fierbinte a mai spus Cora dispărînd pe ușă în direcția bucătăriei.

O urmăream cu privirea și încă nu-mi venea să cred. Într-un mod ciudat îmi plăcuse de ea din prima zi dar credeam că se datora faptului că era întotdeauna atît de drăguță cu mine. Nu percepusem antenele nevăzute care se întindeau de la ea spre mine.

Cora apăruse cu o ceașcă fină din porțelan și grijulie mi-a spus să mă așez comod în fotoliul moale punîndu-mi alături pe măsuță ceașca aburind cu ceaiul aromat. Nu mă mai săturam privind-o, orice gest al ei vroiam să-l păstrez în minte, faptul că stătea în fața mea mi se părea un vis și mi-era frică să nu mă trezesc.

Friptura răspîndea un miros îmbătător și în momentul acela mi-am dat seama și cît de flămînd eram, nu mîncasem nimic toată ziua. Cora tocmai vroia să se așeze vizavi de mine în fotoliu, iar eu moleșit de ceai, de bucurie și de căldura care mă cuprinsese o priveam pierdut cînd a sunat la ușă.

Aa!!…a sosit Paul! a mai exclamat ea ușurată . În sfîrșit, putem sta la masă!…

Avocatul, un bărbat înalt și foarte respectabil a intrat și tușind emoționat mi-a scuturat cu afecțiune mîna în timp ce Cora se agita în jurul mesei pregătind tacîmurile. Ne uitam complici unul la altul iar eu mă întrebam cum va aduce el discuția despre descoperirea care-mi ardea sufletul. Eram totuși ușurat de prezența lui, singur și de la un minut la altul nu aș fi fost în stare să-i spun Corei vestea minunată.

– Ce-ați spune să stăm mai întîi la masă? – a întrebat Cora bănuind că eu sunt probabil flămînd.

Foamea și bucuria luaseră forma unui nor moale care mă acoperea și mă moleșea prin căldura care-mi intra pe sub piele. Rămăsesem cu un zîmbet pe față care nu mai vroia să dispară și nu știam ce gîndește avocatul văzîndu-mă în starea aceea de drogat. Sunetele vocii lor ajungeau la mine înfundate și așteptam să mă trezesc în fiecare clipă. Era foarte cald în cameră dar eu tremuram sau cel puțin așa mi se părea aș fi dorit să mă prezint mai respectabil dar îmi era imposibil. Cred că mai era și teama de reacția Corei cînd va auzi vestea de necrezut.

Cina a fost delicioasă, pentru prima dată am stat la masă cu mama, scenă la care visasem ani de zile la orfelinat. Mi-am adus aminte că trebuie neapărat să-l caut pe Roman să-i mulțumesc și să-i povestesc cît de minunată a fost întîlnirea cu mama.

Paul dregându-şi glasul și tușind discret în pumn a propus Corei să înceapă tema pentru care de fapt venise. Cora care deja începuse să strîngă șervețelele de pe masă i-a fluturat un semn ușor cu mîna că poate începe în timp ce ea mai trebăluiește pe lîngă noi. Profitînd de ocazie că era ocupată, Paul i-a spus mai întîi fără multe ocolișuri cine sînt eu și sărind repede peste reacția ei i-a povestit despre dispariția voită a lui Leon. Eu îi urmăream toate mișcările nefiind în stare să-mi ascund neliniștea, bucuria și în același timp frica de reacția ei aflînd adevărul brusc.  

Cora s-a lăsat ușor pe canapea. Privirea ei era undeva departe și șoptea mai mult pentru sine: am știut, am știut, am simțit de mult asta; credeam că eu sînt nebună, nu puteam spune nimănui presimțirile mele, inima unei mame nu se înșeală, dar de ce nu mi-a spus Leon nimic? de ce a trăit singur cu taina asta?…de ce a risipit atîta timp prețios, dar… poate sunt și eu de vină că nu i-am mărturisit presimțirile mele.

M-am așezat lîngă ea, bucuria mea fiind însă înnourată de simțămîntul de vinovăție, tata renunțase la proptia-i fericire pentru mine. Gîndul acesta mă umplea de un simțămînt de vinovăție și dintr-o dată, nu știu de unde mi-a apărut în minte o imagine, eu fiul pierdut voi încerca la rîndul meu să-mi regăsesc părintele!

Am luat mîinile Corei în mîinile mele și am încercat să-i explic hotărîrea pe care o luasem.

-Sînt convins că tata trăiește și așteaptă un semn de la noi. Acum este rîndul meu să-l caut. Voi pleca în Africa și-l voi aduce acasă.

Ea m-a strîns în brațe și privind lung în ochii mei a șoptit.

-Dragul meu fiu, nu mă îndoiesc o clipă că-l vei găsi, dar nu mai vreau un minut să stau fără tine. Am pierdut aproape 20 de ani, am pierdut momentele minunate ale copilăriei tale, primul zîmbet, primul pas, primul cuvînt…te-a învățat cineva să spui mamă sau tată?…cine te-a luat în brațe să te consoleze cînd erai trist?…te-a legănat cineva în brațe cînd te-a dus la culcare?…de ce nu am putut fi eu aceea?

Nici nu vreau să aud că vei pleca singur atît de departe, înțelegi Andrei?…unde ești tu voi fi și eu. Te voi însoți la Nairobi, sînt convinsă că împreună vom avea chiar și mai multe șanse!

Cu toate că mama arăta atît de fragilă simțeam cum emana o vigoare care nu-mi lăsa nici un dubiu. Împreună vom reuși! Am îmbrățișat-o cu mult drag dorind să văd cum ochii ei albaștri strălucesc din nou. Paul se uita la noi și vădit impresionat și-a dres glasul mulțumit de finalul emoționant spunînd că el se va ocupa de biletele de avion. Cora l-a însoțit la ușă mulțumindu-i încă o dată pentru ajutorul neprețuit.

Noi doi am mai stat o vreme povestind și sărind de la o temă la alta încercînd, să ne cunoaștem mai bine și să ne spunem ce nu ne spusesem în toți acești ani. Spre seară ne-am despărțit cu promisiunea să luăm micul dejun împreună. M-am întors parcă plutind la mine în apartament și am adormit într-o clipă legănat de speranțe pentru viitor…

Magdalena Chirilov

Sunt născută în România la București și trăiesc de 48 de ani în Germania la Berlin. Faptul că nu aveam și nu am ocazia să vorbesc limba română, m-a determinat să scriu și în felul acesta să-mi țin trează legăturile cu limba noastră atît de frumoasă. Am început cu proză, trecînd la poezii și întorcîndu-mă la proză. Lucrez pe lîngă altele și în ceramică iar cînd această ocupație mă obosește, pictez. Încerc pe cît posibil să întrețin relații virtuale cu persoane din țară, nu întotdeauna din păcate cu succes. În rest, nimic deosebit despre persoana mea. Da, am o nepoțică dulce care este sufletul meu.