Între o ecranizare și cartea aferentă prefer cartea, iar între o piesă de teatru și spectacolul aferent, prefer spectacolul, deși de cele mai multe ori caut să citesc și piesa, dacă nu cumva e întâi citită și-apoi văzută. Dar ce te faci când spectacolul pune în scenă o nuvelă? Ce alegi? Încă nu pot răspunde, pentru că, spre rușinea mea, am citit o singură carte a lui Bulgakov, iar aceea n-a fost Inimă de câine, dar am văzut spectacolul și sunt cam încurcată: ce recomand aici, nuvela sau spectacolul? Pentru că nu pot discrimina între cele două, dar nici nu ar fi corect față de nuvela (necitită) să vorbesc despre ea doar ca urmare a unui spectacol de teatru. Așa că propun un artificiu: eu conving cât mai mulți oameni să meargă la spectacol și mai departe fiecare decide dacă rămâne cu el sau citește și povestea, ori, în cazul cititorilor de cursă lungă care deja sunt în temă, stabilesc aceștia cât de bine s-a pus în scenă, raportat la textul original.
În lipsa acestui reper, eu nu pot spune decât că spectacolului în sine nu-i lipsește nimic. Fără o documentare prealabilă aș fi putut băga mâna-n foc că e făcut chiar după o piesă de teatru (meritul lui Radu Aldulescu, autorul adaptării), pe o temă atât de actuală, de mai că l-aș fi inclus în categoria teatrului contemporan scris cu gândul la perioadele istorice mai sumbre prin care a trecut omenirea, pentru că încă se mai scrie despre anii de război (meritul lui Bulgakov care, deși nu cred că se gândea la cititorii anilor ’20 – și nu douăzecii de când e nuvela, ci ăștia, de o sută de ani mai târziu – când scria această carte, reușea, cu anticipare, să descrie un univers atât de potrivit lumii în care trăim azi). Desigur, universul din Inimă de câine era cu atât mai potrivit lumii în care se trăia atunci, dar mai degrabă mă intrigă să văd cum un text de o sută de ani poate părea mai contemporan decât multe dintre textele contemporane. Dar pe lângă adaptare – care, după mine, a funcționat optim (nici nu avea cum să fie altfel dată fiind experiența lui Aldulescu, dar, pentru cine nu îl cunoaște trebuie să spun și ce înțeleg prin optim: niciun cuvânt nu este în plus în această adaptare, așa cum nimic nu pare să-mi lipsească mie, care am vizionat spectacolul blind fără să știu nimic despre poveste) vine partea esențială: regia. Știu că sunt o fană a Alinei Hiristea, dar se poate întâmpla să nu rezonez mereu cu tot ce ar pune în scenă o regizoare. Nu de data asta, când jocul câinelui – creaturii – omului – (adică al actorului Gabriel Costan) a fost poate cheia de rezistență a produsului ca întreg. A fost o reală surpriză să văd evoluția acestei creaturi obținute (până la urmă) într-un laborator, de la un câine luat de pe stradă, dar iată ce pot face o regie impecabilă și un actor versatil, a cărui metamorfoză mi s-a părut atât de firească precum în filme, unde nu mai există nimic imposibil de redat, nu ca în teatru, unde fără viziune, pasiune și talent nimic nu e. Iar spectacolul în discuție, cum spuneam, are tot. Oricum, fiecare actor mi s-a părut optim ales, iar jocul a fost excelent. Am tendința să îmi găsesc câte un preferat sau doi în spectacolele pe care le văd, dar aici nu am putut, mi-au plăcut toți în egală măsură, actori foarte tineri, dar și foarte ancorați în meseria pe care au ales-o, altfel nu văd cum de a putut să le iasă atât de bine: Mihai Dulea, Ruxandra Bălașu, Andreea Alice Preda, și, din nou, Gabriel Costan, actorul care a jucat atât de bine rolul unui… câine (și nu numai atât).
Fără a insista prea mult pe poveste, să nu știrbesc din plăcerea vizionării, o să spun doar că transformarea acestui câine devenit om (pe de o parte un mare succes în medicină, dacă omul cu pricina nu ar fi fost un mârlan din toate punctele de vedere) m-a dus cu gândul la Ferma animalelor lui Orwell, chiar dacă miza e alta și transformările în discuție au pornit de la premise diferite. Este cu siguranță de văzut și citit (spectacolul mi-a pus deja cartea pe listă). Mai departe, ce spune Radu Aldulescu despre proiect:
Avem credința că va cuceri toate categoriile de public, prin forța sa tragi-comică și prin mesajul său atât de actual, mai ales pentru tinerii care nu au trăit în comunism și nu au avut de a face cu modalitățile de manipulare-intimidare pe care le profesa acel sistem, sistem care continuă, sub alte forme de manipulare, și în zilele noastre.
Spectacolul urmărește crearea în laboratoarele ideologice/științifice a „omului nou”, a spălatului pe creier și aruncă punți de înțelegere a tehnicilor de manipulare contemporane, în plină desfășurare și acum, în forme mult mai subtile.
Războiul din Ucraina, tragedia de lângă noi, sunt dublate de războiul hibrid, informațional, al intoxicării și manipulării. Arta este, așadar, dincolo de explorare a creativității, un mijloc de deconspirare a tehnicilor de manipulare, va trezi spiritul critic și gândirea independentă.
Spectacolul este dedicat victimelor manipulării ideologice din toate timpurile și mai ales celor din zilele noastre, și, deopotrivă, memoriei lui Mihail Bulgakov, uriaș scriitor de origine ucraineană, unul din puținii opozanți ai regimului sovietic. Mihail Bulgakov, un model de demnitate, luciditate și atitudine.
Spectacolul Inimă de câine este parte a proiectului Gândește liber! – o pledoarie pentru gândirea critică, proiect finanțat de către UNITER.
Scenariul: Radu Aldulescu
Distribuția:
Filipp Filipovici: Mihai Dulea
Șarik / Șarikov: Gabriel Costan
Liza Bormenthal / Dactilografa: Ruxandra Bălașu
Viazemskaia: Andreea Alice Preda
Regia și selecția muzicală: Alina Hiristea
Cadru vizual: Marius Perte și Șerban Savu
Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022), O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).
A publicat proză scurtă în antologiile colective, Femei, bărbați și faptele lor (Editura Litera, 2023), Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiat în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în revistele literare LiterNautica, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, PROEZIA, Revista Golan, Planeta Babel și altele.
Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.
Important că ai subliniat că între transpunerea pe scenă și nuvelă nu este de preferat una ceileilalte.
Altminteri, cred că putem fi de acord că, atunci când geniul lui Aldulescu îl întâlnește pe cel al Alinei Hristea, rezultatul nu poate fi decât de înaltă calitate.
Îmi pare bine că ți-ai rupt din timp să descrii spectacolul și sper ca, într-adevăr, invitația ta la teatru să funcționeze, atrăgând maximul public posibil.
Nu mi-aș fi permis să o aleg pe una în detrimentul celeilalte, dar abia aștept să ajung și la nuvelă, în orice caz. Mulțumesc pentru lectură și completări: până acum nimic din ce am văzut produs de Radu Aldulescu și Alina Hiristea nu a fost mai jos de excelent.