#interviumacele

Reporterul, un tinerel cam firav și cam timid pentru condiția sa, face semn cameramanului că poate începe înregistrarea:
– Doamnelor și domnilor, de ceva vreme, în mediile familiarizate cu viața din unitățile de detenție se zvonește despre un fenomen mai aparte care s-ar petrece în penitenciarul Măcele din județul nostru. „Fenomenul Morișca”, aceasta este denumirea neoficială a evenimentelor despre care încercăm să aflăm detalii chiar de la una dintre cele mai autorizate surse. De aceea ne aflăm astăzi în biroul directorului penitenciarului Măcele, unde discutăm chiar cu domnul Loredan Berilă, managerul acestei instituții. Bună ziua, domnule director!
– Bună ziua dumneavoastră și telespectatorilor dumneavoastră! Bun venit la penitenciarul nostru, dacă putem spune așa…, adaugă domnul Berilă cu o ușoară tentă umoristică.
– Circulă niște zvonuri în spațiul public cum că la penitenciarul Măcele s-ar desfășura un proiect mai neobișnuit, așa-numitul „Fenomen Morișca”. Despre ce e vorba de fapt? Puteți să ne dați niște amănunte?
– În realitate, este vorba de un proiect finanțat din fonduri europene, intitulat Investigarea specificităților vieții penitenciare în vederea realizării și implementării unor strategii viabile de reintegrare socială a foștilor deținuți.
– Dar de ce „Morișca”?
– Nu am certitudini despre originea acestui cognomen sau, mai pe românește, acestei porecle. Din ceea ce știu, s-a făcut cumva o paralelă cu „morișca” din fotbalul românesc, unde antrenorii, mereu aceiași, sunt schimbați pe bandă rulantă. Însă, așa cum am specificat, accepțiunea oficială face referire la strategii viabile…
– …de reintegrare socială a foștilor deținuți, îi ia vorba din gură reporterul, dornic să arate că a învățat lecția, după care încearcă revenirea la subiect: Concret, în ce constă această investigație, domnule director?
– La origini, a fost vorba de o inițiativă punctuală a unor parlamentari din comisiile juridice ale Camerelor, în ideea cunoașterii nemijlocite a modului cum trăiesc pepeleii în instituțiile penitenciare românești…
– …PPL este, stimați telespectatori, acronimul de la „persoană privată de libertate”, denumirea oficială prin care legea îi desemnează pe deținuți, întrerupe reporterul, dornic să arate că stăpânește subiectul.
– Întocmai, mulțumesc pentru precizare. Așadar, inițial a fost un proiect punctual, care a funcționat și ulterior a fost transformat într-un proiect-pilot de o anvergură mai mare și o durată mai lungă, finanțat cu fonduri europene nerambursabile. Ca să detaliez, este vorba de niște stagii periodice în care unii parlamentari își dau acordul să conviețuiască alături de pepelei, în condiții de penitenciar, astfel încât să capete cele mai relevante experiențe ce le-ar fi utile pentru strategiile de reintegrare.
– Adică vreți să spuneți că acei parlamentari trăiesc viața din pușcărie?
– Exact.
– Pentru cât timp, domnule director?
– Pentru exact o săptămână, exclusiv timpul necesar formalităților de intrare și de ieșire. Adică șapte nopți de cazare, exclusiv check-in-ul și check-out-ul, ca să vorbim în termeni turistici.
– Concret, cum se derulează această săptămână?
Directorul face o mică pauză, pentru a pune ordine în cronologia detaliilor pe care urmează să le relateze, apoi începe descrierea:
– Așa cum am precizat, liberul consimțământ este condiția esențială pentru includerea parlamentarilor în acest program. Odată formulat în mod explicit acest consimțământ, noi solicităm acceptantului o serie de informații personale: vârstă, sex, înălțime, greutate, culoarea tenului, culoarea părului și chiar și desimea acestuia, culoarea ochilor, mărimea purtată la încălțăminte, eventuale semne particulare, profil psihologic și alte asemenea date, care să ne ajute să găsim, fie în penitenciarul nostru, fie în celelalte unități ale sistemului administrației penitenciare, un pepeleu care să aibă și el, la rândul lui, cât mai multe dintre aceste caracteristici. Asta deoarece ne dorim ca ambii participanți în proiect să aibă experiențe cât se poate de asemănătoare. Apoi, de comun acord, stabilim o dată la care parlamentarii se vor prezenta la instituția noastră. Între timp, noi rezolvăm eventualele transferuri de hoți, dacă este cazul…
– De hoți? Să înțelegem că sunt acceptați doar deținuții care au comis furturi?
– A, nu, scuze, vă rog să scoateți asta la montaj. E o chestie de argou de pușcărie, așa le spunem noi în mod neoficial tuturor deținuților; de fapt, ca să fiu corect, ei înșiși au inventat acest termen, noi, gardienii – sau gabori, cum ne numesc ei în același argou – doar am împrumutat câte ceva de la ei…
– Aha, se luminează atotștiutor reporterul. Garcea, gabor blat, prăduitor, sifonar, maimuțoi, juvete… Mai știm și noi câte ceva…
– Mă bucur, sper să nu fie nevoie să vă folosiți vreodată cunoștințele astea, spune directorul cu o undă imperceptibilă de ironie. Vă rog să nu uitați rugămintea mea să scoateți la montaj ce-am zis mai devreme.
– Nu-i problemă, domnule director, se face, nu uităm. Deci…
– Deci, reiau: între timp, noi realizăm eventualele transferuri de deținuți, dacă este cazul, astfel încât în ziua stabilită să putem realiza ceea ce numim noi un cuplu.
– Un cuplu?
– Da, adică parlamentarul participant la program și deținutul corespunzător formează din acest moment o unitate. Ei fac cunoștință în prezența gardianului de serviciu, apoi predau tot ceea ce au asupra lor…
– Tot? Adică rămân doar în lenjeria intimă?
– Nici vorbă, când am spus că predau tot asta înseamnă chiar tot. Apoi primesc câte o pereche de șlapi de cauciuc de aceeași mărime – vedeți de ce avem nevoie de numărul la pantofi? Se prezintă împreună la magazie, unde primesc efectele necesare…
– Efectele? Efectele a ce? întreabă reporterul.
– Efectele înseamnă toate articolele de îmbrăcăminte, încălțăminte ale cuplului, lenjeria de pat, ustensilele de igienă personală… Ambii membri primesc exact aceleași efecte, cu aceleași dimensiuni, culoare, vechime. Mai departe, sunt cazați în aceeași celulă, mănâncă alături la sala de mese, ies împreună la plimbare, fac împreună programul de muncă dacă deținutul este acceptat pentru așa ceva, merg împreună la chioșc pentru cumpărături, se prezintă amândoi la vizitele aparținătorilor sau desfac ambii coletele primite de oricare dintre ei… Până și numărul de evidență este comun, deținutul numărul 11524 devine cuplul 11524, iar atunci când, la apelul de dimineață sau cel de seară, este strigat acest număr, ambii membri ai cuplului trebuie să răspundă cu glas tare, de preferință simultan, „Prezent, să trăiți!” Pe scurt, timp de o săptămână, cei doi devin o singură entitate, care oferă, practic, o experiență completă despre acele specificități ale vieții penitenciare de care vorbeam la început.
– Și… n-ați avut incidente cu aceste cupluri? întreabă ezitant și totodată insinuant reporterul.
– N-am avut nicio plângere până în prezent, răspunde concis directorul, lăsând să se înțeleagă că a sesizat nuanța întrebării.
– În fine, după cele „șapte nopți de cazare”, cum chiar dumneavoastră spuneați mai devreme, vine momentul în care parlamentarul pleacă la ale lui, iar deținutul rămâne în continuare în penitenciar.
Domnul Berilă are un moment de ezitare, moment care, de fapt, transmite ceva pe cale nonverbală. Ceva ce ajunge la înțelegerea reporterului, care, surprins, încearcă să se lumineze:
– Ori… nu e așa?
Pe un ton absolut neutru, directorul pune punct interviului:
– În acest program, noi nu deținem suficiente elemente de diferențiere. Așa că, în final, cine pleacă și cine rămâne este o chestiune de negociere în cuplu.

George David

Debut în literatură: octombrie 1985, în revista literară constănțeană Tomis, unde apar 7 poeme.

Debut în volum: în 1990, cu Muntele de sunete.

Nominalizat în 1992 ca semifinalist al North American Open Poetry Contest. Poemul trimis la concurs este publicat în culegerea A Question of Balance. În 1995 este nominalizat pentru titlul de Poet of the Year de către International Society of Poets.

Volume de autor: Muntele de sunete – poeme (Editura Militară, București, 1990); Deliricatese și spleendori  – poeme (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2015); La Străini – proză (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2017); Songbook – poeme și Fotografie cu înger lipsă – poeme (Fundația Culturală Antares, Galați, ambele în 2018); La Străini: viețile secrete – proză (ediție ne varietur, Tritonic, București, 2020); Ciuma neagră. Negustorii de cuvinte – roman (Junimea, Iași, 2020). Prezent și în câteva volume colective.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2018. Conferențiar universitar pe discipline din domeniul relațiilor publice.

geodavid.wordpress.com/