Pentru decelarea celui mai bun film prezentat la o gală de Oscar eu aș propune un algoritm simplu: uitați-vă la primul și la al doilea nominalizat la categoria filme străine. În anul 2014 algoritmul a funcționat perfect. Filmul regizorului rus Andrey Zvyagintsev, Leviatan, câștigătorul Globului de Aur în 2015, este o ilustrare perfectă a ceea ce înseamnă noul val estetic în cinematografie.
Filmele pe care le numim minimaliste și care generează frecvent nedumerire, consternare, uneori chiar impresia că ni se servește un fel de anti-cinema, au, ca întotdeauna în istoria filmului, câteva linii definitorii prin care își fac auzite mesajul. Avem mai întâi un cerc restrâns de personaje (de multe ori o familie) care interacționează puternic și structurat între ele. Este vorba de un micro-grup social, oarecum rupt de restul lumii. Conflictul tinde să se acutizeze și undeva structura cedează, se sfâșie. O a treia caracteristică importantă este cadrul, imaginea din spatele dramei, care suplinește prin amploare restrângerea, focalizarea pe micro-grup. Drama este proiectată, generalizată, amplificată la scară general-umană, cosmică.
În Leviatan avem parte și de un background biblic: mitul lui Leviathan, animal mistic prezentat în capitolul 41 din Cartea lui Iov. Iov a fost un om extrem de bogat, virtuos și evlavios din perioada regalității post-davidice mijlocii dar înainte de captivitatea babiloniană, deci prin anii 700-600 î.Hr. Diavolul pune rămășag cu Dumnezeu că dacă îl va nenoroci pe Iov, acesta se va răzvrăti, deci toată virtutea și evlavia lui sunt de fapt viclenii cu ajutorul cărora speră să își salvgardeze averea.
Diavolul primește îngăduire iar Iov pătimește un lung șir de lovituri ale soartei: își pierde averea, copiii, se îmbolnăvește. Nu cade însă în capcana diavolului, și nu dă curs sugestiilor venite din partea prietenilor și a soției de a-L blestema pe Dumnezeu. Dumnezeu în discursul din final îi înfățișează groaznica imagine a Leviatanului, balaurul cu solzi care scuipă foc. Poți tu, zice Dumnezeu, să îl vânezi? Poți să-l legi cu o sfoară? Poți să te joci cu el, să-i dai mâncare din palmă? Desigur că nu poți. Tot așa sunt și Eu, înfricoșător și groaznic. Nu te juca cu Mine. Tu însă, pentru că ai fost până la sfârșit răbdător și nu te-ai răzvrătit, vei primi înapoi tot ce-i avut și mai mult decât atât.
În film, cele cinci personaje se pot așeza în relație unul cu altul după schema unui patrulater avându-l la intersecția diagonalelor pe Kolea, un bărbat recăsătorit cu un fiu adolescent din prima căsătorie, iar în cele patru colțuri pe următorii: fiul Roma, un teenager zbuciumat care își urăște cu toată ființa mama vitregă, apoi primarul orașului – un bizon obez, corupt și hapsân care a acaparat toate instituțiile puterii (poliție, procuratură, judecători), al treilea: soția Lilia, o demnă urmașă a Annei Karenina care mai întâi preacurvește dar apoi se căiește amarnic, și în final Vladimir, amicul moscovit, avocat (prea) iscusit, chemat de Kolia în ajutor.
Punem deasupra lui Kolia, în plan vertical, pe vlădica Valerii, arhiereul, omul lui Dumnezeu, care se înfruptă de la masa sponsorului dar îi întoarce spatele cu răceală și cu o scurtă morală neiertătoare săracului care a venit să se pocăiască.
Și acum între cele cinci personaje se începe o luptă nebună, pe viață și pe moarte. Laturile patrulaterului, fiind elastice, se întind și se răsucesc frenetic. Fiecare are cu fiecare ceva de împărțit. Amenințări, bătăi, focuri de armă, multă votcă, viol, amantlâc, iarăși votcă, o moarte, tribunal, sentințe, votcă.
În spatele acestui cazan în clocot, marea Barents imperială și țărmurile ei de piatră șlefuită de vânturi și de ghețari creează un fundal fulminant. Kolia este o întruchipare parțială a lui Iov, el este looserul pe toate fronturile. Scheletul alb, imens al unei balene eșuate simbolizează Leviatanul. Dar ce, sau cine este totuși acest Leviatan, care este rolul lui în film? Rămâne să medităm. Citit în cheie socială, filmul ne dezvăluie starea de derută în care se află relațiile interumane din societatea rusă post Gorbaciov în urma pierderii reperelor clasice: coeziunea partinic-colhoznică și cea din jurul Bisericii, distrusă de comuniști. Biserica a avut timp de o mie de ani un rol esențial în coagularea poporului rus în jurul ei. Clerul pravoslavnic a fost întotdeauna apropiat de popor, de cei sărmani, născând în poporul rus o evlavie fierbinte și sinceră, cum rar se mai găsește la alte popoare. Ei bine, tocmai acest sentiment de coeziune dintre popor și Biserică a fost distrus de prigoana stalinistă. Ceea ce se încearcă azi, reînviereea acelor tradiții, reconstrucția de biserici și mânăstiri, este o palidă copie a unor modele de import.
Arhiereul încheie scena de sfârșit cu o predică în care vorbește emoționant despre revenirea la credință. Toate ar fi perfecte, dacă nu l-am vedea în primul rând al credincioșilor pe buhăitul sponsor, primarul mafiot, aducând jertfă de mulțumire pentru înfrângerea definitivă a lui Kolia, care, urmând soarta lui Iov, a pierdut tot: casă, pământ, soție, copil și libertate.
Un film dur, emoționant, frumos, dar nu deprimant, ci cu o doză sănătoasă de umor.
…………………………………………………
Titlul în original: Leviafan
Regie: Andrey Zvyagintsev
Scenariu: Oleg Negin, Andrey Zvyagintsev
Distribuție: Aleksey Serebryakov, Elena Lyadova, Roman Madyanov
Genul: dramă
Țara: Rusia
Data lansării: 5 februarie 2015
Durată: 140 minute
Notă film: [s3r star=9/10]
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
De acord cu tot ce spui numai ca mie mi s-a parut deprimant (ma refer la fraza de incheiere).
Am scris si eu despre el acum citeva luni. Excelenta explicatia ” …tocmai acest sentiment de coeziune dintre popor și Biserică a fost distrus de prigoana stalinistă. Ceea ce se încearcă azi, reînviereea acelor tradiții, reconstrucția de biserici și mânăstiri, este o palidă copie a unor modele de import.” – mi-a scapat cred.
Cred ca de cind eram copil m-a intrigat povestea lui Iov, si in special amanuntul ca Dumnezeu face o intelegere cu diavolul pentru a-l incerca pe Iov. Niciodata n-am inteles: de ce trebuie Dumnezeu sa faca intelegeri cu diavolul? Cartea lui Iov seamana foarte mult cu Legendele Olimpului, dupa parerea mea.
Deci cum intelegem sfirsitul?
Ii va da Dumnezeu totul inapoi lui Iov – personajului principal?
Înțelegerea dintre Dumnezeu și diavol în privința lui Iov are mai multe explicații:
1) ca să se dovedească dreptatea lui Dumnezeu care fusese pusă la îndoială de diavol(care argumentase așa: Iov este un ipocrit, cu toate astea Dumnezeu l-a răsplătit din belșug, deci Dumnezeu este ori naiv ori nedrept)
2) ca să se dovedească credința lui Iov (care primise multe – averi și familie – dar nu-i fusese încercată statornicia credinței tocmai din acest motiv). Despre încercarea credinței în teologia creștină (așa-numita ispită) sunt multe de spus – este vorba de încercarea credinței prin martiriu – la Evrei cap. 11 32-40 se vorbește despre martirii Vechiului Testament, iar martirii Noului Testament se vor număra cu milioanele în timpul prigoanelor care vor veni ulterior.
Una din laturile teologice ale ispitei este aceea că ispita (tentația) este îngăduită de Dumnezeu până la limita puterii omenești de a nu cădea efectiv în păcat.
Rezistarea la ispită se încununează în creștinism întotdeauna cu o răsplată – este singura faptă a omului despre care Dumnezeu a spus că va fi răsplătită, celelalte fapte din credință fiind de fapt datorii de care omul se achită.
Din acest punct de vedere creștinismul poate părea o religii cam dură și neprietenoasă, dar scrierile patristice spun că cine nu vrea să sufere ispită în cursul vieții, o va suferi după moarte în iad.
Revenind la film, vedem că eroul din Leviatan intră la zdup și nu știm ce se va întâmpla cu el. Vestea cea bună este că, precum martirii din vechime care au suferit pe nedrept și au fost încununați cu sfințenia, și el (dacă va rămâne în Biserică și nu va dezerta) va avea o răsplată, și nu mică, dacă nu în timpul vieții atunci sigur după moarte.
Deci eroul din Leviatan nu este identic cu Iov al Vechiului Testament, ci este un Iov al Noului Testament, care are promisiunea răsplății spirituale în viața veșnică.
Mulțumesc pentru întrebare :-)
Merci pentru raspuns, foarte complet mi s-a parut! :)
La explicatia 1) nu m-as fi gindit, cum mi se pare absurd ca Dumnezeu sa se coboare la mintea diavolului. E un Dumnezeu de evul mediu se vede treaba.
Aseara m-am uitat la un documentar despre biserica Scientologista – dar mai am de vazut jumatate. O sa incerc sa scriu o recenzie pe scurt. Sa vezi acolo religie!
Documentarul functioneaza pe alocuri ca o foarte buna comedie. Am ramas cu impresia ca prostia oamenilor nu cunoaste limite.
Iti spun doar atit: creatorul acestei religii a fost un foarte prolific scriitor de literatura sf – am impresia ca de proasta calitate :)
Poate continuam discutia acolo :)
Cartea lui Iov îmbină, ca toate cărțile biblice, atât atribute istorice cât și exemplare (de îndreptar de credință). Faptul că Dumnezeu vorbește cu diavolul și cade la învoială cu el pare șocant, dar vedem în final cum Dumnezeu Își arată toată măreția iar diavolul este învins. Trebuie trase toate concluziile abia la final, în ultimele 2-3 capitole.
Discuția pe teme biblice nu se justifică însă întru totul în jurul acestui film, care nici pe departe nu este unul filozofic, ci mai degrabă o satiră social-politică. Mie mi se pare un pic cam forțată, artificială apropierea dintre Kolia și Iov făcută în film.
Și eu sunt curios să aflu despre scientologi, mai ales știind că unul dintre actorii cei mai iubiți este activist de frunte la ei.