Moonlight e o bijuterie mică, un conglomerat de emoţii neşlefuite, o apoteoză a singurătăţii. De-a lungul celor aproape două ore avem ocazia să-l urmărim pe Chiron în trei stagii ale vieţii sale (jucat de Alex Hibbert / Ashton Sanders / Trevante Rhodes).
Luăm cunoştinţă cu el la o vîrstă fragedă cînd era încă un copil mic şi din cale afară de timid, agresat şi fugărit de o gaşcă de cartier. Un străin (Juan – Mahershala Ali), traficant de droguri, îl ia sub aripa lui şi, chiar dacă împreună cu prietena sa încearcă să-i ofere ceea ce îi lipsea – un tată, o mamă şi încredere, Little, cum era poreclit, rămîne distant. Paula (Naomie Harris), mama lui biologică se dovedeşte a fi dependentă de droguri, trăind într-o lume a ei, folosindu-l chiar pentru pune mîna pe nişte bani.
Apoi, îl întîlnim pe Chiron ca adolescent, la şcoală, încercînd din nou să facă faţă unor bullies. Neajunsurile copilăriei, se vede bine, şi-au pus amprenta pe viaţa sa socială – incapabil de prietenie, mereu retras şi tăcut, încearcă să supravieţuiască emoţional şi are parte de un episod de intimitate neaşteptat alături de un coleg. Bucuria (aproape derutantă) însă nu durează mult şi pe cît de abrupt a început, pe atît de abrupt se termină, aducînd cu sine şi contactul nefericit cu poliţia.
După vreo zece ani Chiron îşi spune Black, e total schimbat fizic, a ajuns să vîndă droguri şi păstrează distanţa faţă de locurile în care a copilărit. Relaţia cu mama sa nu s-a îmbunătăţit, chiar dacă acesteia îi pare rău de greşelile pe care le-a făcut şi pare a se găsi acum pe drumul bun. Şi, după un apel telefonic neaşteptat, se întîlneşte cu fostul coleg de şcoală, încearcă să discute cu el şi să repare ce a fost stricat în trecut.
Da, nu pare mult, dar asta e întreaga poveste. O poveste în care nimeni nu vorbeşte prea mult, o poveste în care emoţiile nu sînt… explicate, cîntărite sau evaluate. Singurătatea caracterului principal e sfîşietoare şi imaginea lumii în care trăieşte e dezolantă. Ce fel de viaţă a reuşit să îşi construiască, la ce se gîndeşte cînd nu merge cu maşina ascultînd muzică dată tare, nu ni se spune. Dar ne putem imagina, desigur. Ni se dă mînă liberă la improvizaţie şi rămîne de noi să ne descurcăm şi ori să luăm calea stereotipurilor ori să plăsmuim ceva inedit.
Cîteva găselniţe interesante (cum ar fi scenele în care un actor priveşte în cameră cîteva secunde lungi ca şi cum ar conştientiza faptul că este urmărit, sau cum imaginilor naturii frumoase cu marea albastră, cu soare şi iarbă verde sînt contrapuse destinele deprimante ale oamenilor din jur) nu au decît să adauge calităţii filmului.
Cei trei actori care îl încarnează pe Chiron nu s-au întîlnit de-a lungul filmărilor. A fost ideea regizorului (Barry Jenkins) să-i lase pe fiecare să aleagă drumul potrivit pentru a exprima cît mai bine caracterul pe care îl aveau de jucat. Şi pentru că tot veni vorba de asta, regizorul şi scenaristul (Tarell Alvin McCraney), chiar dacă au crescut în acelaşi cartier în Miami, nu s-au întîlnit decît cu ocazia producerii filmului şi au descoperit imediat o sumedenie de lucruri în comun.
Cu un buget de un milion şi jumătate de dolari (care, în branşă, e aproape nimic) au reuşit să creeze un film excelent iar faptul că au luat şi Oscarul pentru cel mai bun film e un bonus, bănuiesc, nesperat.
Moonlight (2016)
Regizor: Barry Jenkins
Scenarist: Tarell Alvin McCraney
Durată: 111 min
Kundera spunea undeva că o biografie este o logică artificială impusă unei succesiuni incoerente de imagini. „Logica artificială” e mereu treaba celorlalţi. Iar imaginile sînt variate: de la filosofie şi teoria identităţii narative la Rothko sau Miro, de la literatura contemporană la blog-uri despre tehnologie, de la traduceri la povestiri mărunte.
Altfel spus: „I am a sample size of one, not statistically significant, nor representative.”
Eu am apreciat mai mult prima parte din cele trei, si asta si pt ca il stiam pe Mahershala Ali din House of Cards – are o prezenta placuta ca si dincolo. E un drug dealer neinsemnat, vinde ca sa nu moara de foame (asa pare) si faptul ca e uman, banal, comun, il scoate din stereotip.
Partea a doua, nu stiu, dar nu aduce nimic nou in storyline decit confirmarea orientarii sexuale a personajului si more bullying. Filmul a luat dupa parerea mea un Oscar politic, au fost citeva incidente prin America cu adolescenti homo care s-au sinucis pt ca erau hartuiti cu porecle, in plus anul trecut, cum s-a scris, a fost un Oscar „alb”, si trebuia balansat.
In partea a treia e 50 cents, corect? ce schimbare majora la fizic :)
Mai curios sint sa vad The Salesman. E al doilea Oscar al iranianului si A Separation e foarte bun. La The Salesman subtitrarea mi s-a terminat brusc dupa 20 de min.. ce m-am enervat.
Ai vazut Nocturnal Animals?
Hacksaw Ridge?
bun film, dar nu cred că merita premiul suprem. Pe Ali îl știu și eu din House of Cards. a jucat subtil, dar poate prea subtil. nici el nu mi se pare că merita premiul primit. mai degrabă l-aș fi dat lui Jeff Bridges sau lui Michael Shannon. mi se pare, după cum ai menționat și tu, că premierea a fost una politică.
revenind la film, o structură clasică. adevărata realizare mi s-a părut faptul că trei actori destul de novici au reușit să își alinieze jocul astfel încât nu am putut simți diferența dintre ei, ca oameni. asta mi se pare adevărata realizare. băieții ăștia nu au trebuit să filmeze timp de 15 ani filmul, cum s-a întâmplat cu ”Boyhood” :))
Si uite asa imi dau seama ca am uitat complet ca aveam de gind acum vreun an sa vad Boyhood… :)
Cornele, pe acela îl recomand cu foc !
emotii…. nu prea am simtit, chiar asteptam o recenzie sa vad cum li s’a parut altora. nu cunoastaem niciun actor si d’asta nici n’am avut asteptari, decat ca era nominalizat la oscar. oricum pt mine a fost o pierdere de timp. cel mai ciudat a fost la final cand pers principal Black, admite ca n’a mai fost ”atins” , desi a facut parnaie/scoala de corectie…. cand aia acolo te miros imediat si ti’o furi original… asa ca il intalnim peste 10 ani sau cat o fi fost, plin de muschi, dealer de droguri, in cautarea primei iubiri ?!?!? ma lasi?!? era bun un cuvant legat de gay in descrierea filmului pe imdb, asa stiam la ce sa ma astept. si numele e aiurea, mergea mai bine Black Brokeback Mountain.o bijuterie mica sau o imitatie ieftina?
ADI B, cum ziceam: subtil.
Pana acum am vazut 5 filme din cele nominalizate : „Manchester by the sea” , ” Arrival”, ” Hacksaw ridge „, „Moonlight „, „La la land”. Ce este comun celor cinci filme este ca prezinta „drame personale” si rezolvarile lor intr-un fel in care empatia publicului nu poate fi atrasa, decat daca ai un anumit set de ” afinitati elective” pentru una din temele propuse. Cel mai mult mi-a placut Hacksaw Ridge, am simpatizat personajul( curajl, spriritul de sacrificiu, incapatanarea), apoi Manchester ( si eu era sa dau foc la casa :) ), urmeaza Moonlight, Arrival si LA LA LAND. Astept sa vad Fences si Hidden Figures ca sa pot da un verdict asupra celui mai bun film „black” al acestui an.
Ieri m-am uitat la prima jumatate din „Fences”. Barbatul meu destept e cel care descopera motivele din film ( pentru ca e foooarte destept :) ). In principiu temele sunt freudiene : Dumnezeul Vechiului Testament ( al datoriei si razbunarii) si mitul hoardei primitive ( episodul cand personajul jucat de Denzel e descoperit de tatal sau cu o fetiscana, batut,iar tatal vrea sa ii ia locul…urmeaza retaliation-ul, tatal e batut, apoi copilul pleaca de la ferma). Alta tema freudiana, principiul realitatii versus principiul placerii. Si tot asa. Oricum dialogul e fascinant, jocul e contrapunctic si personajele sunt credibile ( Denzel „povestasul” e amuzant ). Moonlight versus Fences…..da, provocator duel. Nush la ce se gandesc americanii si cum se judeca pe la Oscar pe acolo, da’ Denzel merita si el un Oscar si chiar si Stephen Henderson ( Jim Bono), care nu a fost nominalizat, da ‘ sigur stie sa joace.
e clar nu prea ma pricep la cuvinte… intotdeauna la orele de romana eram taxat la lucrari de control, scris mic si urat ( si normal ca nu reuseam sa bag 10 pagini la un comentariu literar), iar sa bat apa in piua despre un subiect nu e genul meu. concis.
era de vb de emotii in recenzia asta, asa cum am mai zis, pt mine n’au fost, in schimb am simtit asa ceva la un alt film, nu la fel de bine cotat ca blacknight /moonlight.
se numeste Collateral Beauty.
o singura scena m’a dezamagit, nu dau detalii in caz ca nu l’ati vazut, dar as fi curios de parerea altora sau o eventuala recenzie.