·

Necrolog

Una dintre revistele canadiene pe care mă mai uit din cînd în cînd se numeşte Mclean’s. Ultima pagină din Mclean’s e ocupată întotdeauna de un necrolog. Articolele din revistă sînt din economie, despre personalităţi politice, interviurile sînt cu oameni cu poziţii înalte dar la necrolog e vorba mereu despre o persoană obişnuită, complet necunoscut, un “nobody”. Îmi place stilul în care e scris, între literatură şi jurnalistică, îmi place deasemenea că persoana care scrie (probabil că un membru din familie trimite informaţia de bază apoi articolul e reformulat de un redactor) ştie să aleagă “puţinul semnificativ” din viaţa unei persoane, astfel că rubrica apare ca un fel de amprentă digitală: de fiecare dată unică.

Anita Joseph Hauck s-a născut în Vancouver pe 4 Mai, 1970. Tatăl ei, Horst, lucra într-o exploatare forestieră iar mama ei, Loretta, l-a cunoscut prin intermediul unui anunţ matrimonial dintr-un tabloid american. Loretta, cu trei copii dintr-o altă relaţie s-a mutat în Canada în 1968. Cei doi au avut prima fată, Elisa, în anul acela. Înainte să se nască Anita, relaţia s-a destrămat.
Anita era un copil poznaş dar preocupat de bunăstarea altora. Într-o zi, îşi aminteşte Loretta rîzînd, un prieten aflat în vizită la ei a cerut un pahar cu apă. Anita avea trei ani pe atunci dar a sărit ea să servească musafirul. A umplut paharul plin dar apa a luat-o din toaletă.
“Cînd mi-a spus de unde l-a luat, i-am luat paharul din mînă.”
Anita o idolatriza pe sora ei mai mare, Karen. Într-o zi, Karen alerga la ora de sport în competiţie cu alte fete. În momentul în care fetele din clasa întîia au luat startul, Anita, care deabia învăţase să meargă, le urmarea pe pista de alergare cu mersul ei cel mai rapid de pînă atunci. Pentru că i-a făcut să rîdă, profesorii i-au dat şi ei un “loc unu de ultim sosit”.
Anita avea cinci ani cînd a adus acasă un băieţel blond de doi ani. I-a spus mamei că l-a găsit şi că nu are nici mamă nici tată.
“Pot să-l păstrez la noi?”
Din fericire nu a fost nevoie pentru că părinţii băiatului au venit să-l recupereze. Deşi nu o duceau bine cu banii, de multe ori Anita dădea cadou jucăriile ei altor copii, iar o dată, de un Crăciun, a adus o duzină de copii la masă “pentru că aşa se face de Crăciun”. O cititoare pasionată de cărţi de istorie, Anita iubea deasemenea muzica, să compună cîntece şi poezia. I-a spus mamei ei ce ar vrea să facă în viaţă: să lucreze pentru o societate de binefacere pentru că foarte mult o atrage să ajute oameni care au nevoie de ajutor, să facă acte de caritate.
Dar nu a fost să fie aşa.
La 15 ani a plecat seara cu un grup de prieteni la un tîrg de vară.
La întoarcere, în drum spre casă, s-a separat de ceilalţi cînd a trebuit să se oprească în staţia de autobuz. A fost răpită de un grup de bărbaţi, trasă cu forţa într-un van şi violată. După ce a fost lăsată pe marginea drumului, Anita a mers pe jos pînă la secţia de poliţie, a aşteptat răbdătoare să-i vină rîndul la ghişeu. În cele din urmă i-a spus poliţistului de serviciu că a fost violată, apoi a leşinat.
Viaţa ei s-a schimbat din ziua aceea.
“Niciodată nu a vorbit cu nimeni despre ce i s-a întîmplat.” a spus Loretta. “A refuzat să meargă la psiholog. Then she started looking for love in all the wrong places.”
La 16 ani, Anita a cunoscut un muzician mult mai în vîrstă ca ea care i-a pus în faţă cocaină spunîndu-i: “Dacă mă iubeşti o să faci asta împreună cu mine.” A devenit sclava acestui viciu ceea ce a făcut-o să între în anii ce au urmat într-o serie de relaţii abuzive. A avut cinci copii. Cel mai mare are acum 26, cel mai mic, 8. Anita şi-a impus şi a reuşit să se ţină departe de droguri în perioadele cît a fost însărcinată, era important pentru ea să aibă copii sănătoşi.
“Îi plăcea să facă oamenii să zîmbească, să rîdă. Părea întotdeauna bine dispusă, dar juca un rol, nu voia că cei din afară să ştie cît de prăbuşită era în interior.”
În urmă cu opt ani, cînd locuia în Estul Vancouverului a urmat un aşa zis program de “recăpătare a sobrietăţii”, dar, ca de obicei, perioada mai bună care a urmat nu a fost de lungă durată – a continuat să intre în relaţii cu bărbaţi care o abuzau, a revenit la droguri. Viaţa ei se irosea fără să poatĂ prelua controlul.
Anul trecut, Anita a devenit susţinătoarea unui grup de persoane fără locuinţă care stăteau în corturi (aproximativ 40) amplasate într-un cartier rezindențial. Era purtătoarea lor de cuvînt şi a împărţit un cort cu alte trei persoane de la începutul acestui controversat act de protest. Susţinea problemele oamenilor fără locuinţă în cadrul unor şedinţe care aveau loc la primărie şi s-a întîlnit de multe ori cu primarul pentru a găsi soluţii la nemulţumirea cetăţenilor faţă de această modalitate de protest.
Pe 27 Septembrie 2016, Anita încerca să tragă afară o pătură şi o jachetă dintr-o benă dispusă special pentru colectarea hainelor uzate, cum făcea deseori pentru a le oferi oamenilor străzii. Poliţia a găsit-o înţepenită acolo, cu capul în jos, într-un spaţiu îngust fără oxigen, cu picioarele ieşind afară prin nişa pentru colectarea donaţiilor. A fost scoasă şi dusă la urgenţă unde a murit noaptea următoare.
Avea 45 de ani.

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *